YAVUZ v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
YAVUZ v. AUSTRIA (CtEDO, 2000)
DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 32800/96 de către Ayhan Yavuz împotriva Austria Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune) care așeză la 18 ianuarie 2000 în calitate de Cameră compusă de Sir Nicolas Bratza, Președintele J.-P. Costa, dna F. Tulkens, W. Fuhrmann, K. Jungwiert, K. Traja, M. Ugrekhelidze, judecători și dna S. Dollé, grefierul secțiunii având în vedere art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale; având în vedere cererea introdusă la 27 iunie 1996 de Ayhan Yavuz împotriva Austria și înregistrată la 28 august 1996 în dosarul nr. 32800/96; având în vedere raportul prevăzut la art. 49 din Regulamentul de procedură; deliberat; hotărăște după cum urmează: Reclamantul este un național turc, născut în 1965 și trăiește în Turcia. El este reprezentat în fața Curții de către dl L. Weh, un avocat practicant în Bregenz. Circumstanțele particulare ale cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. În noiembrie 1991, reclamantul a sosit în Austria. La 1 iunie 1992 s-a căsătorit cu un cetățean austriac. Apoi a solicitat un permis de muncă și un permis de reședință. În iunie 1992 a primit un permis de muncă. Totuși, permisul de reședință a fost refuzat. La 12 august 1993, Autoritatea Administrativă a districtului Bregenz ( Bezirks hauptmannschaft ) a emis un ordin de deportare ( Ausweisungsbescheid ) împotriva reclamantului. Reclamantul a constatat că nu avea permis de ședere și că șederea sa în Austria este, prin urmare, ilegală. Astfel, în interesul public era necesară de îndepărtarea sa din Austria. Reclamantul, asistat de avocat, a instituit procedură de apel, care a fost încheiat în aprilie 1994 prin decizia Curții Administrative (Verwaltungsgerichtshof ) care a constatat că ordinul de deportare este legal, astfel de proceduri au fost eliberate de cererea nr. 25050/94, declarată inadmisibilă de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 16 ianuarie 1996. La 11 mai 1994, Autoritatea Administrativă de District a ordonat reclamantului să părăsească Austria. Pe baza ordinului de deportare, reclamantul a fost arestat în octombrie 1994. La 12 octombrie 1994, reclamantul, asistat de avocat, a apelat la Grupul Administrativ Independent Vorarlberg (Unabhänggiger Verwaltungssenat împotriva detenției sale în vederea expulzării . El a susținut că detenția sa nu este necesară deoarece au trecut deja cinci luni de la ordinul Autorității de a părăsi Austria în mai 1994. În plus, hotărârea Curții administrative din aprilie 1994 nu mai este aplicabilă pentru timp. În plus, el solicită reluarea procedurii de expulsie și o audiere în fața comitetului administrativ independent. La 18 octombrie 1994, după ce a luat în considerare dosarul și observațiile Autorității Administrative cu privire la apelul reclamantului ( Gegenschrift), comitetul administrativ independent a respins recursul și a susținut detenția reclamantului, constatând că nu este competent să revizuiască licența ordinului de deportare subjacente. Acesta a remarcat faptul că Curtea Administrativă a constatat că măsura este legală și că reclamantul a fost ordonat să părăsească Austria în mai multe ocazii, dar nu a respectat. El a fost reținut în mod legal în vederea executării expulzării, în conformitate cu art. 41 din Legea privind extratereștriile (Fremdengesetz) În plus, Comisia a remarcat că reclamantul s-a înșelat atunci când a argumentat că ordinul de deportare nu mai este aplicabil. În cele din urmă, a constatat că nici o audiere nu era necesară deoarece baza de fapt a fost clară din dosar. La 29 noiembrie 1994, reclamantul a depus o plângere la Curtea Constituțională (Verfassungsgerichtshof ). El susține că detenția sa nu este necesară și că Comitetul administrativ independent a încălcat art. 5 § 4 din Convenție, deoarece nu a avut o audiere și nu a comunicat observațiile Autorității de District cu privire la apelul său. La 28 februarie 1995, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de acest caz și a transferat-o Curții administrative, constatând că art. 5 § 4 din Convenție nu a garantat o audiere publică și că accesul la dosar și prezentarea oricărei observații suplimentare au fost posibile pentru reclamant pe parcursul procedurii. La 10 octombrie 1995, Curtea Administrativă a respins plângerea și a constatat că detenția în vederea expulzării a fost necesară. În ceea ce privește o audiere, accesul la dosar și posibilitatea de a prezenta informații suplimentare, a fost de acord cu Curtea Constituțională. Hotărârea Curții Administrative a fost transmisă reclamantului la 27 decembrie 1995. Secțiunea 41 din Legea privind extratereștrii din 1992 ( Fremdengesetz ), aplicabilă la momentul material, permite arestarea și detenția unui extraterestru în cazul în care aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura, printre altele , expulzarea. Deținutul trebuie eliberat imediat ce motivele de detenție încetează să existe. Perioada maximă de detenție este limitată la două luni (Secțiunea 48). Toată lumea arestată și reținută în temeiul Legii privind extratereștrii are dreptul să se aplice Comitetului administrativ independent competent și să se confrunte cu legalitatea arestării și a ordinului de detenție (art. 51 § 1). Un recurs poate fi interzis fie direct în cadrul Comitetului administrativ independent, fie cu autoritatea de primă instanță. În ultimul caz, această autoritate trebuie să prezinte apelul Comitetului administrativ independent în termen de două zile maxime (art. 51 § 2). În plus, autoritatea deținută trebuie să informeze comitetul imediat în cazul eliberării reclamantului (art. 51 § 3). Cu toate acestea, în cazul în care deținutul nu este eliberat înainte, Comitetul Administrativ independent trebuie să decidă privind continuarea detenției într-o săptămână (art. 52 § 2). Secțiunea 17 din Legea privind procedura administrativă generală (Allgemeines Verwaltungsverfahrensgesetz ) prevede dreptul de a inspecta dosarul. Această secțiune se aplică procedurilor privind revizuirea unei arestări sau a unei detenții în vederea expulzării. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție cu privire la lipsa unei audieri orale și a lipsei de acces la dosar, în special la observațiile Autorității Administrative de District, în cadrul procedurii înființate cu privire la legalitatea detenției sale în vederea expulzării. 5 § 4 din Convenție cu privire la lipsa unei audieri orale și a lipsei de acces la dosar, în special la observațiile Autorității Administrative de District, în cadrul procedurii pe care le-a instituit cu privire la legalitatea detenției sale în vederea expulzării. art. 5 § 4 citește după cum urmează: „Toată persoana care este privată de libertate prin arestare sau detenție are dreptul să ia o procedură prin care legalitatea detenției sale este hotărâtă rapid de către o instanță și de eliberare a sa ordonată dacă detenția nu este legală.” Curtea constată că procedurile de revizuire a unei arestări sau a unei detenții în vederea expulzării sunt chestiuni urgente care trebuie tratate rapid. Pentru a se asigura că deciziile sunt luate rapid, secțiunea 51 § 2 din Legea privind extratereștrii din 1992 obligă autoritatea administrativă să prezinte un recurs în termen de două zile maxim către grupul administrativ independent. În plus, în conformitate cu secțiunea 52 § 2, Comitetul trebuie să decidă în termen de o săptămână dacă persoana este încă reținută. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe speciale, în cazul în care grupul administrativ independent trebuie să decidă în câteva zile, Comitetul nu poate fi obligat să instituie schimburi de documente care fac imposibilă adoptarea unei decizii în termenul legal. Cu toate acestea, această considerație trebuie să fie calificată de un drept pentru reclamantul sau avocatul său de a avea ocazia de a inspecta dosarul ori de câte ori doresc, chiar dacă dosarul a fost deja transferat pentru comitetul administrativ independent. Un astfel de drept este prevăzut de secțiunea 17 din Legea privind procedura administrativă generală. Curtea observă că, în cazul în cauză, procedurile în fața comitetului administrativ independent au durat începând cu 12 octombrie 1994, atunci când reclamantul a apelat, până la 18 octombrie 1994, atunci când hotărârea a fost pronunțată, astfel, Comitetul administrativ independent a respectat termenul legal. În plus, nu există dovezi că Comitetul a refuzat reclamantul sau avocatul său dreptul de a inspecta dosarul. Se pare că nici reclamantul, nici avocatul său nu au solicitat inspecția dosarului în cursul acestei proceduri. Având în vedere caracteristicile specifice ale procedurii de reexaminare, în special termenul scurt pentru o decizie care urmează să fie luată de către grupul administrativ independent, Curtea nu constată nici o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție în acest sens. În ceea ce privește lipsa unei audieri orale, Curtea reamintește că art. 5 § 4 din Convenție nu garantează un drept absolut la o audiere orală în cadrul procedurii instituite pentru a revizui legalitatea unei arestări sau a unei detenții. Cu toate acestea, în cazurile în care apar întrebări care implică, de exemplu, o evaluare a caracterului sau a statului mental al reclamantului, Curtea a considerat că poate fi esențial pentru echitatea procedurii ca reclamantul să fie prezent la o astfel de audiere (a se vedea Hotărârea Hussain și Singh c. Hotărârile Regatul Unit din 21 februarie 1996, Raportul hotărârilor și deciziilor 1996-I, p. 271, §§ 59-61 și p. 300, §§ 67-69). Curtea reamintește tot ce este necesar pentru detenția în vederea expulzării să fie legală în conformitate cu art. 5 § 1 f) din Convenție este că „se ia măsuri în vederea deportarii sau extradiției”. Prin urmare, este imaterial ca deținerea reclamantului să fie legală dacă decizia de bază de expulzare sau extraditare poate fi justificată în temeiul legii naționale sau a convenției (a se vedea Hotărârea Chahal v. Regatul Unit din 15 noiembrie 1996, Raports 1996-V, pp. 1862-1863, § 112). Curtea observă că în cazul în cauză reclamantul a fost reținut în vederea expulzării. Prin urmare, singura întrebare care ar putea fi pusă în legătură cu licența deținerii la revizuirea a cărei întrebare a comitetului administrativ independent a fost limitată dacă orice acțiune împotriva reclamantului în vederea expulzării sale a fost luată de autoritățile competente. Răspunsul la această întrebare nu a fost în nici un fel legat de evaluarea caracterului reclamantului, a statului său mental sau a unei chestiuni comparabile. Prin urmare, Curtea nu poate constata că ar fi fost necesară o ședință orală. Prin urmare, lipsa unei astfel de audieri nu dezvăluie nicio încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 5 § 4.