R.M. împotriva Italiei

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTENERIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4374/98 prezentate de R.M. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la ianuarie 2000 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis, președintele domnului Fischbach, B. Conforti, G. Bonello, V. Strážnická, domnul Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, judecători și E. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor de la … Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1934 și rezident în Frascati. Este funcționar al Serviciului de Sănătate Publică. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 9 decembrie 1991, Parchetul Frascati notifia a solicitat reclamantului un aviz de urmărire penală și a fost suspectat de falsificare și de abuz de funcții în raport cu mai multe nereguli.

La 25 noiembrie 1992, reclamantul a fost arestat în executarea unui mandat de arestare emis cu o zi înainte de judecătorul anchetei preliminare (GIP) din Frosinone. Reclamantul a arătat că arestarea sa a fost organizată în mod dramatic, în jur de 40 de polițiști s-au prezentat la biroul său pentru a-l aresta. La 27 noiembrie 1992, reclamantul a fost interogat. La 14 ianuarie 1993, el a fost eliberat fără restricții. Prin decizia din 27 aprilie 1994, judecătorul de la tribunalul de la Frosinone a trimis pe reclamant în judecată pentru anumite fapte și l-a trimis pe alții. Prin hotărârea din 25 septembrie 1997, Tribunalul din Frosinone a declarat infracțiunile prevăzute. Această hotărâre a devenit definitivă la 18 februarie 1998. GRIEFS Reclamantul se plânge de durata procedurii penale de care a făcut obiectul.

Reclamantul se plânge de arestarea sa provizorie, precum și de modul în care a fost arestat, prin care mai multe articole referitoare la acesta au apărut în presă. Invocând art. 6 alin. (3) lit. (a) din Convenție, reclamantul se plânge de caracterul inechitabil al procedurilor penale împotriva sa. El susține că ancheta cu privire la acesta a început cu mult înainte de notificarea avizului de urmărire penală. În plus, interogarea sa a avut loc după arestarea sa. Reclamantul susține că nu a fost informat în cel mai scurt timp cu privire la natura și cauza acuzațiilor aduse împotriva sa. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă, publică și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide...

dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (… ) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul se plânge în mod corespunzător de arestarea sa provizorie, precum și de modalitățile de arestare a acestuia. Curtea nu este chemată să se pronunțe în cazul în care aceste obiecții aduc atingere aspectului unei încălcări a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Întradevăr, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, Curtea nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni de la data deciziei definitive.

Curtea ia notă de faptul că perioada de detenție provizorie a reclamantului a luat sfârșit la 14 ianuarie 1993, în timp ce prezenta cerere a fost introdusă la 10 iunie 1998, mult mai mult de șase luni mai târziu. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind tardivă în aplicarea articolului 35 alineatul (1) și a articolului 4 din convenție. Recurentul se plânge de caracterul inechitabil al procedurii penale de care a făcut obiectul. El invocă încălcarea articolului 6 alineatul (3) litera (a) din Convenție. Curtea se declară că, la sfârșitul procedurii, reclamantul a fost achitat pe fond pentru anumite fapte și ca urmare a prescrierii pentru alte fapte. În aceste condiții, Curtea este de părere că defectele care ar fi putut afecta procesul reclamantului trebuie considerate ca fiind revocate prin decizia de încuviințare.

Prin urmare, reclamantul nu ar putea pretinde că este victima unei încălcări a dispoziției invocate, în sensul articolului 34 din convenție (hotărârea Lüdi c. Elveția din 15 iunie 1992, seria A nr. 238, p. 18 § 34). Această parte a cererii este, prin urmare, în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, adjuvantul cauzei reclamantului cu privire la durata procedurii penale declară că este necesară o suprataxă. Erik Fribergh Christos Rozakis Prezidențial

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 43740/98 présentée par R.M. contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 20 janvier 2000 en une chambre composée de M. C.L. Rozakis, président , M. M. Fischbach, M. B. Conforti, M. G. Bonello, M me V. Strážnická, M me M. Tsatsa-Nikolovska, M. E. Levits, juges , et de M. E. Fribergh, greffier de section ; Vu l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales ; Vu la requête introduite le 10 juin 1998 par R.M. contre l'Italie et enregistrée le 6 octobre 1998 sous le n° de dossier 43740/98 ; Vu le rapport prévu à l’article 49 du règlement de la Cour ; Après en avoir délibéré ; Rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant italien, né en 1934 et résidant à Frascati.

Il est fonctionnaire du service de la santé publique. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 9 décembre 1991, le parquet de Frascati notifia au requérant un avis de poursuite. Ce dernier était soupçonné de faux et d’abus de fonctions par rapport à plusieurs irrégularités. Le 25 novembre 1992, le requérant fut arrêté en exécution d’un mandat d’arrêt délivré la veille par le juge de l’enquête préliminaire (GIP) de Frosinone. Le requérant expose que son arrestation fut organisée de manière spectaculaire, puisqu’une quarantaine de policiers se présentèrent à son bureau pour l’arrêter. Le 27 novembre 1992, le requérant fut interrogé.

Le 14 janvier 1993, il fut remis en liberté sans restrictions. Par une décision du 27 avril 1994, le juge de l’audience préliminaire (GUP) de Frosinone renvoya le requérant en jugement pour certains faits et l’acquitta pour d’autres. Par un jugement du 25 septembre 1997, le tribunal de Frosinone déclara les infractions prescrites. Ce jugement devint définitif en date du 18 février 1998. GRIEFS 1. Le requérant se plaint de la durée de la procédure pénale dont il a fait l’objet. 2. Le requérant se plaint de l’irrégularité de sa détention provisoire ainsi que des modalités de son arrestation, par effet desquelles plusieurs articles à son sujet parurent dans la presse. 3. Invoquant l’article 6 § 3 a) de la Convention, le requérant se plaint du caractère inéquitable de la procédure pénale contre lui.

Il fait valoir que l’enquête le concernant avait commencé bien avant la notification de l’avis de poursuite ; en outre, son interrogatoire n’a eu lieu qu’après son arrestation. Le requérant allègue de ce fait ne pas avoir été informé dans le plus court délai, de la nature et de la cause des accusations portées contre lui. EN DROIT 1. Le requérant se plaint de la durée de la procédure pénale dont il a fait l’objet.

Aux termes de l’article 6 § 1 de la Convention, « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (… ) ». En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement. 2. Le requérant se plaint de l’irrégularité de sa détention provisoire ainsi que des modalités de son arrestation.

La Cour n’est pas appelée à statuer si ces griefs révèlent l’apparence d’une violation des droits et libertés garantis par la Convention. En effet, aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, la Cour ne peut être saisie que dans un délai de six mois à partir de la date de la décision définitive. La Cour note que la période de détention provisoire du requérant a pris fin le 14 janvier 1993, alors que la présente requête a été introduite le 10 juin 1998, bien plus de six mois plus tard. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant tardive en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 3. Le requérant se plaint du caractère inéquitable de la procédure pénale dont il a fait l’objet.

Il allègue la violation de l’article 6 § 3 a) de la Convention. La Cour relève d’emblée qu’à l’issue de la procédure le requérant a été acquitté sur le fond pour certains faits et en raison de la prescription pour d’autres faits. Dans ces conditions, la Cour est d’avis que les défauts qui auraient pu entacher le procès du requérant doivent être considérés comme ayant été redressés par la décision d’acquittement. Il s’ensuit que le requérant ne saurait se prétendre victime d’une violation de la disposition invoquée, au sens de l’article 34 de la Convention (arrêt Lüdi c. Suisse du 15 juin 1992, série A n° 238, p. 18, § 34). Cette partie de la requête est donc manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen du grief du requérant concernant la durée de la procédure pénale ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président