CARRA' AND PAGANI v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
CARRA' AND PAGANI v. ITALY (CtEDO, 2000)
SEGUNDA DECIZIE A SECȚIUNEI [Notă1] Cerere nr. 33416/96 de către Luigi CARRA și Adalgisa PAGANI împotriva Italiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune) care așezează la 20 ianuarie 2000 în calitate de Cameră compusă din C.L. Rozakis, Președintele M. Fischbach, B. Conforti, G. Bonello, dna V. Strážnická, dna M. Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, judecători și E. Fribergh, grefierul secțiunii având în vedere art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale; având în vedere cererea introdusă la 25 iulie 1996 de Luigi Carra și Adalgisa Pagani împotriva Italiei și înregistrată la 10 octombrie 1996 în dosarul nr. 33416/96; având în vedere rapoartele prevăzute la art. 49 din Regulamentul Curții; după deliberare; hotărăște după cum urmează: Faptele Reclamanții sunt resortisanți italieni, născuți în 1938 și 1942, care trăiesc în Milan. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna Liana Solimana, un avocat practicant în Milan. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Milan, pe care i-au lăsat-o pe R.M. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 22 aprilie 1983, reclamanții și-au comunicat intenția de a încheia închiriere și au convocat chiriașul să apară în fața magistratului milan. Prin decizia din 28 aprilie 1983, care a fost pus în aplicare la 26 noiembrie 1983, Magistratul milan a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1984. La 23 aprilie 1986, reclamanții au notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul și, la o dată neespecificată, au notificat chiriașul care i-a informat că ordinul de posesie ar fi executat de către un judecător. Reclamantul a făcut mai multe încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamanții nu au fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesare. La 1 februarie 1995, reclamanții au făcut o declarație legală care a solicitat urgența locului ca cazare pentru ei înșiși. COMPLAINTS Reclamanții se plângeau de incapacitatea lor prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului lor și de durata procedurii de expulzare. Răspunsurile pentru DECIZIE Prin scrisoarea din 21 iulie 1999, Registrul Curții a solicitat avocatului reclamantului să furnizeze informații actualizate privind procedura de expulzare. După ce nu a primit nici un răspuns, prin scrisoarea înregistrată din 9 noiembrie 1999, Registrul Curții a reînnoit cererea de informații actualizate și a avertizat avocatul reclamantului că, în cazul în care aceste informații nu sunt primite înainte de 7 decembrie 1999, Curtea ar putea decide să ia cazul în afara listăi sale. Avocatul reclamantului, care a primit această scrisoare la 17 noiembrie 1999, nu a răspuns. Având în vedere cele de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție, Curtea consideră acum că reclamantul a pierdut interesul în cererea sa. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, determină să înlătureze cererea din listă de cauze Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului [Notă1] Nu uitați să blocheze textul cu Alt+B pentru a evita dispariția informațiilor din zonele subliniate.