- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 25 ianuarie 2000
- Stat pârât
- ITA
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Non-lieu à examiner P1-1
- Non-lieu à examiner l'Art. 13
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Giuseppe Tripodi împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GIUSEPPE TRIPODI c. ITALIA (solicitarea nr. 40946/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 ianuarie 2000 DEF 25/04/2000 În cauza Giuseppe Tripodi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte, Conforti Loucaide Kūris Fuhrmann Jungwiert Traja judecători și Dollegreffière de secțiune După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 11 ianuarie 2000, hotărârea a fost luată la această dată, adoptată la data inițială a procedurii, la data inițială a cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, dl Giuseppe Tripodi ( reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului (inclusiv Comisia Europeană) la 23 septembrie 1996 în temeiul articolului 25 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului).
Cererea a fost înregistrată la 27 aprilie 1998 sub numărul de dosar 40946/98. Reclamantul este reprezentat de M. Michele Miccoli, avocat la Reggio Calabria. Guvernul italian ( La 14 iulie 1989, expertul numit a fost absent și judecătorul a numit un alt judecător. La 19 ianuarie 1990, judecătorul dispunea de joncțiunea prezentei cauze cu privire la reclamant și primăria din R. G. și cu privire la ocupația fără titlu a unei alte părți a terenului în litigiu.
După două audieri privind raportul de expertiză, la 5 noiembrie 1991 a avut loc o ședință retrimisă la cererea pârâtelor și una pentru a permite părților să își prezinte concluziile, încuviințarea prezentării concluziilor a avut loc la 5 noiembrie 1991. Lanțul de pledoarii, stabilit la 8 februarie 1994, a fost amânat din oficiu la 28 martie 1995. Printr-o ordonanță din 28 aprilie 1995, al cărei text a fost depus la grefă la 16 mai 1995, instanța a redeschis instanța pentru a completa de competență și a stabilit o audiere la 22 iunie 1995. Din cele opt audieri prevăzute între această dată și 9 februarie 1998, patru au vizat raportul de competență, trei au fost revocate din oficiu și una la cererea părților.
La 8 iunie 1998, tribunalul a fost amânat din oficiu la 25 ianuarie 1999. Între timp, legea privind Întrucât a intrat în vigoare, președintele Tribunalului a atribuit cauza colegiului de magistrați însărcinat cu tratarea cauzelor cele mai vechi (sezione stralcio). Sezioni stralcio , compuse dintr-un judecător titular, în calitate de președinte, și doi judecători onoranți, au fost creați în temeiul articolului 90 din Legea nr. 353/1990 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 534/1995) pentru a absorbi restanța cauzelor pendinte în fața instanțelor civile. La 25 ianuarie 1999, cauza a fost amânată la 18 octombrie 1999 deoarece grefa nu a notificat avocatului pârâtului că încuviințarea se afla în fața noului judecător.
PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 în termen rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 1 din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) … Perioada care trebuie luată în considerare a început la 8 noiembrie 1988 și era încă în curs de desfășurare la 18 octombrie 1999. 10. La această dată, aceasta durase deja un pic mai mult de 10 ani și 11 luni pentru o instanță. 11. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia care să apară în Codul Oficial al Curții, § 22) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de a deține un termen rezonabil.
În măsura în care instanța constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. (1). Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (2). 1 din PROTOCOLUL nr. 1 12. În cererea sa, reclamantul se plânge, de asemenea, că durata procedurii în litigiu a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 (punctul 11 de mai sus), Curtea consideră că … Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că în Italia nu există nicio instanță cu care să se poată adresa pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii.
13 (a se vedea Hotărârea Pizzetti c. Italia din 26 februarie 1993, seria A nr. 257-C, p. 37, § 21). IV. Cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenție 16. În conformitate cu art. 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite ștergerea decât Cu imperfecțiune a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 17. Reclamantul solicită 266 228 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 18. Curtea, după luarea în considerare a observațiilor prezentate de guvern, consideră că este necesar să se acorde reclamantului 28 000 000 ITL.
Cheltuieli și cheltuieli de judecată 19. Reclamantul solicită, de asemenea, 8 000 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 6 680 000 pentru cele suportate în fața Curții. 20. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30. În cazul de față, luând în considerare observațiile prezentate de guvern și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 5 000 000 de ITL toate costurile și acordul cu reclamantul.
Interese moratorii 21. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data d Adoptarea prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că nu are loc să se ia în considerare în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 28 000 000 (88 de milioane) lira italiană pentru daune morale și 5 000 000 (cinci milioane) lira italiană pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 2,5 % l an începând cu Expirarea termenului respectiv și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
În limba franceză, apoi comunicat în scris la 25 ianuarie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Module Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE GIUSEPPE TRIPODI c. ITALIE (Requête n° 40946/98) ARRÊT STRASBOURG 25 janvier 2000 DÉFINITIF 25/04/2000 En l’affaire Giuseppe Tripodi c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : M. J.-P. Costa , président, M. B. Conforti , M. L. Loucaides , M. P. Kūris , M. W. Fuhrmann , M. K. Jungwiert , M. K. Traja , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 janvier 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Giuseppe Tripodi (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 23 septembre 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 27 avril 1998 sous le numéro de dossier 40946/98. Le requérant est représenté par M e Michele Miccoli, avocat à Reggio Calabria. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza.
La chambre a déclaré la requête recevable le 4 mai 1999. EN FAIT
Le 8 novembre 1988, le requérant assigna l’institut C. devant le tribunal de Reggio Calabria afin de faire constater l’illégalité de l’expropriation d’une partie d’un terrain lui appartenant.
La mise en état de l’affaire commença le 27 janvier 1989 par la nomination d’un expert. Le 14 juillet 1989, l’expert nommé était absent et le juge en nomma un autre. Le 19 janvier 1990, le juge disposa la jonction de la présente affaire à une autre concernant le requérant et la mairie de R. G., et relative à l’occupation sans titre d’une autre partie du terrain en litige. Après deux audiences relatives au rapport d’expertise, une audience renvoyée à la demande des défenderesses et une pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions, l’audience de présentation des conclusions eut lieu le 5 novembre 1991. L’audience de plaidoiries, fixée au 8 février 1994, fut ajournée d’office au 28 mars 1995.
Par une ordonnance du 28 avril 1995, dont le texte fut déposé au greffe le 16 mai 1995, le tribunal rouvrit l’instruction pour un complément d’expertise et fixa une audience au 22 juin 1995. Des huit audiences prévues entre cette date et le 9 février 1998, quatre concernèrent le rapport d’expertise, trois furent renvoyées d’office et une à la demande des parties. Le 8 juin 1998, l’audience fut ajournée d’office au 25 janvier 1999.
Entre-temps, la loi concernant les sezioni stralcio étant entrée en vigueur, le président du tribunal attribua l'affaire au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes ( sezione stralcio ). Les sezioni stralcio , composées d'un juge titulaire, en qualité de président, et de deux juges honoraires, ont été créés en vertu de l'article 90 de la loi n° 353/1990 (tel que modifié par la loi n° 534/1995) afin d'absorber l'arriéré d'affaires pendantes devant les juridictions civiles. Le 25 janvier 1999, l’affaire fut ajournée au 18 octobre 1999 car le greffe n’avait pas notifié à l’avocat des défenderesses que l’audience se tenait devant le nouveau juge. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
7. Le requérant allègue la violation du principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La période à considérer a débuté le 8 novembre 1988 et était encore pendante au 18 octobre 1999.
Elle avait, à cette date, déjà duré un peu plus de dix ans et onze mois, pour une instance.
La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie à paraître dans le recueil officiel de la Cour, § 22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du « délai raisonnable ». Dans la mesure où la cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1. Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée. Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N° 1
12. Dans sa requête, le requérant se plaint également de ce que la longueur de la procédure litigieuse a porté atteinte au droit au respect de ses biens tel que garanti par l'article 1 du Protocole n° 1.
Eu égard au constat relatif à l’article 6 § 1 (paragraphe 11 ci-dessus), la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner s’il y a eu, en l’espèce, violation de cette disposition (voir l'arrêt Zanghì c. Italie du 19 février 1991, série A n° 194-C, p. 47, § 23). III.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION
14. Le requérant se plaint également du fait qu'en Italie il n'existe aucune juridiction à laquelle l'on puisse s'adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Il invoque l’article 13 de la Convention.
Eu égard à sa décision relative à l’article 6 § 1 (paragraphe 11 ci-dessus), la Cour ne croit pas nécessaire de se placer de surcroît sur le terrain de l’article 13 (voir l'arrêt Pizzetti c. Italie du 26 février 1993, série A n° 257-C, p. 37, § 21). IV. Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu ’ il y a eu violation de la Convention ou de ses protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d ’ effacer qu ’ imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s ’ il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant réclame 266 228 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et moral qu'il aurait subi.
La Cour, après avoir pris en considération les observations présentées par le Gouvernement, considère qu’il y a lieu d'octroyer au requérant 28 000 000 ITL. B. Frais et dépens
Le requérant demande également 8 000 000 ITL pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et 6 680 000 pour ceux encourus devant la Cour.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, § 30). En l’espèce, prenant en considération les observations présentées par le Gouvernement et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 5 000 000 ITL tous frais confondus et l’accorde au requérant. C. Intérêts moratoires
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable en Italie à la date d ’ adoption du présent arrêt était de 2,5 % l ’ an. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner le grief tiré de l’article 1 du Protocole n°1 ; 3. Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner le grief tiré de l’article 13 de la Convention ; 4. Dit , a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 28 000 000 (vingt-huit millions) lires italiennes pour dommage moral et 5 000 000 (cinq millions) lires italiennes pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 2,5 % l ’ an à compter de l ’ expiration dudit délai et jusqu ’ au versement ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 janvier 2000, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président