- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 25 ianuarie 2000
- Stat pârât
- ITA
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
N.R. împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA N.R. c. ITALIA (solicitarea nr. 40927/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 ianuarie 2000 DEFINITIVF 25/04/2000 În cauza N.R. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte, Conforti Loucaide Kūris Fuhrmann Jungwiert Traja judecători și Dolle graffière de secțiune După deliberarea sa în camera consiliului la 11 ianuarie 2000, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură la originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, domnul N. R. ( La data de 19 noiembrie 1997, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Luigi Lo Scrudato, avocat la S. Giovanni Gemini (Agrigente).
Guvernul italian ( Din cele zece audieri prevăzute între 15 aprilie 1982 și 15 iunie 1984, șase au vizat o expertiză - dintre care trei au fost amânate din cauza absenței expertului - și una a fost exmatriculată din oficiu. În noiembrie 1984 și 17 ianuarie 1990, patru au fost amânate din oficiu, unul pentru că grefa nu informase părțile de la data audierii și unul pentru a permite judecătorului să stabilească calendarul ședințelor viitoare. La 19 ianuarie 1990, judecătorul a stabilit ședința de prezentare a concluziilor la 8 iunie 1990. În ziua următoare, procesul a fost întrerupt ca urmare a decesului dlui D.D. La 16 noiembrie 1990, reclamantul a reînceput procedura.
Printr-o ordonanță din 11 decembrie 1990, președintele Tribunalului a stabilit următoarea ședință la 1 martie 1991. Din cele cinci ședințe prevăzute între 17 mai 1991 și 18 februarie 1994, una a fost amânată la cererea părților, una din cauza absenței lor, una la cererea pârâtului - reclamantul fiind absent. - una privind depunerea documentelor și numirea unui expert. Ședința din 16 decembrie 1994 a fost inițial retrimisă la 23 iunie 1995 din cauza unei greve a avocaților și apoi a fost amânată din oficiu la 1 martie 1996. La acea dată, judecătorul a fixat ședința de prezentare a concluziilor la 11 octombrie 1996. Cu toate acestea, aceasta nu a avut loc decât la 14 martie 1997, ca urmare a unei trimiteri din oficiu.
La data respectivă, audierea pledoariilor în fața camerei competente a fost stabilită la 28 ianuarie 1999. La 19 septembrie 1997, reclamantul a înaintat grefei o cerere pentru a devansa data ultimei audieri. Prin ordonanța din 3 octombrie 1997 președintele Tribunalului a respins această cerere. Reclamantul declară încălcarea principiului termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum este formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) … Perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 februarie 1982 și era încă în curs de desfășurare la 28 ianuarie 1999. 10. La această dată, aceasta durase deja mai mult de șaisprezece ani și 11 luni pentru o instanță.
11. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia care să apară în Codul Oficial al Curii, § 22) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care instanța constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. (1). Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior.
Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2). Cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție (12) În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite decât să se șteargă în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 50 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 14. Curtea, după ce a luat în considerare observațiile prezentate de guvern, consideră că este necesar să se acorde reclamantului 50 000 000 000 ITL.
Comisioane și cheltuieli de judecată 15. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 886 475 pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30. În cazul de față, luând în considerare observațiile prezentate de guvern și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 3 500 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată pentru procedura în fața Curții și le-a acordat reclamantului.
Interese moratorii 17. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în mod unanim, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 50 000 000 (cinci milioane) lire italiene pentru daune materiale și morale și 3 500 000 (trei milioane cinci sute de mii) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 2,5 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
În limba franceză, apoi comunicat în scris la 25 ianuarie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE N.R. c. ITALIE (Requête n° 40927/98) ARRÊT STRASBOURG 25 janvier 2000 DÉFINITIF 25/04/2000 En l’affaire N.R. c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : M. J.-P. Costa , président, M. B. Conforti , M. L. Loucaides , M. P. Kūris , M. W. Fuhrmann , M. K. Jungwiert , M. K. Traja , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 janvier 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. N. R. (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 19 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 27 avril 1998 sous le numéro de dossier 40927/98. Le requérant est représenté par M e Luigi Lo Scrudato, avocat à S. Giovanni Gemini (Agrigente). Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza.
La chambre a déclaré la requête recevable le 4 mai 1999. EN FAIT
Le 6 février 1982, le requérant assigna M. D.D. devant le tribunal d’Agrigente afin d'obtenir réparation des dommages causés par le défendeur à son terrain.
La mise en état de l'affaire commença le 18 mars 1982. Des dix audiences prévues entre le 15 avril 1982 et le 15 juin 1984, six concernèrent une expertise - dont trois furent reportées en raison de l'absence de l'expert - et une fut renvoyée d'office. Des huit audiences prévues entre le 16 novembre 1984 et le 17 janvier 1990, quatre furent reportées d'office, une car le greffe n'avait pas informé les parties de la date de l'audience et une afin de permettre au juge de fixer le calendrier des audiences à venir. Le 19 janvier 1990, le juge fixa l'audience de présentation des conclusions au 8 juin 1990. Le jour venu, le procès fut interrompu suite au décès de M. D.D.
Le 16 novembre 1990, le requérant reprit la procédure. Par une ordonnance du 11 décembre 1990, le président du tribunal fixa l'audience suivante au 1er mars 1991. Des cinq audiences prévues entre le 17 mai 1991 et le 18 février 1994, une fut reportée à la demande des parties, une en raison de leur absence, une à la demande du défendeur - le requérant étant absent -, une concerna le dépôt de documents et une la nomination d’un expert. L'audience du 16 décembre 1994 fut d'abord renvoyée au 23 juin 1995 en raison d’une grève des avocats et ensuite fut reportée d'office au 1er mars 1996. A cette date, le juge fixa l'audience de présentation des conclusions au 11 octobre 1996. Toutefois, elle ne se tint que le 14 mars 1997, suite à un renvoi d'office.
A cette date, l'audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 28 janvier 1999. Le 19 septembre 1997, le requérant déposa au greffe une demande afin d'avancer la date de cette dernière audience. Par une ordonnance du 3 octobre 1997 le président du tribunal rejeta cette demande. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
7. Le requérant allègue la violation du principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La période à considérer a débuté le 6 février 1982 et était encore pendante au 28 janvier 1999.
Elle avait, à cette date, déjà duré plus de seize ans et onze mois, pour une instance.
La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie à paraître dans le recueil officiel de la Cour, § 22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du « délai raisonnable ». Dans la mesure où la cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1. Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée. Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II. Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu ’ il y a eu violation de la Convention ou de ses protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d ’ effacer qu ’ imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s ’ il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant réclame 50 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et moral qu'il aurait subis.
La Cour, après avoir pris en considération les observations présentées par le Gouvernement, considère qu’il y a lieu d'octroyer au requérant 50 000 000 ITL. B. Frais et dépens
Le requérant demande également 3 886 475 pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, § 30). En l’espèce, prenant en considération les observations présentées par le Gouvernement et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 3 500 000 ITL au titre des frais et dépens pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant. C. Intérêts moratoires
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable en Italie à la date d ’ adoption du présent arrêt était de 2,5 % l ’ an. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit , a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 50 000 000 (cinquante millions) lires italiennes pour dommage matériel et moral, et 3 500 000 (trois millions cinq cent mille) lires italiennes pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 2,5 % l ’ an à compter de l ’ expiration dudit délai et jusqu ’ au versement ; 3. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 janvier 2000, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président