AFFAIRE L.F. c. ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA L.F. c. ITALIA (solicitarea nr. 40926/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 ianuarie 2000 DEF 25/04/2000 În cauza L.F. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte, Conforti Loucaide Kūris Fuhrmann Jungwiert Traja judecători și Dolle graffière de secțiune După deliberarea sa în camera consiliului la 11 ianuarie 2000, înmânarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură la originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, domnul L. F. ( La data de 4 aprilie 1997, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Michele Biamonte, avocat la Torano Castello (Cosenza). Guvernul italian ( La 22 decembrie 1978, tatăl reclamantului l-a numit pe dl T. și societatea cu răspundere limitată U. în fața Tribunalului din Cosenza pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite de reclamant în urma unui accident de circulație. Din cele paisprezece audieri prevăzute între 17 mai 1979 și 16 mai 1986, cinci au fost trimise din oficiu, două la cererea părților sau din cauza absenței lor și una la cererea unuia dintre inculpati, trei au vizat o expertiză și două au vizat admiterea sau audierea martorilor. 1986, părțile și-au prezentat concluziile și audierea pledoariilor în fața camerei competente a fost stabilită la 16 februarie 1987. Cu toate acestea, această ședință a fost trimisă din oficiu de patru ori, dintre care ultima la 25 octombrie 1989. ; printr-o ordonanță în afara audierii din 8 ianuarie 1990, Tribunalul a redeschis instrucțiunile, deoarece raportul de expertiză nu mai era găsit în dosar. Cele șapte audieri prevăzute între 2 martie 1990 și 27 ianuarie 1994, patru au fost amânate din oficiu, două pentru a permite grefei să recupereze raportul de expertiză și una la cererea părților. În ianuarie 1995, judecătorul a ordonat grefei să convoace expertul pentru ședința din 30 noiembrie 1995, dar, întrucât grefa nu îndeplinise această sarcină, această ședință a fost trimisă înapoi la 20 iunie. 1996. La această dată, judecătorul a ordonat expertului să își refacă raportul și a amânat cazul la 18 septembrie 1997. Cu toate acestea, această ședință a fost trimisă de două ori din oficiu, din cauza mutației judecătorului, până la 19 noiembrie 1998. La acea dată, părțile fiind absente, judecătorul a amânat cauza la 22 aprilie 1999. Reclamantul declară încălcarea principiului termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum este formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 22 decembrie 1978 și era încă în curs de desfășurare la 22 aprilie 1999. La această dată, aceasta durase deja douăzeci și patru de luni pentru o instanță. 10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia care trebuia să apară în Codul Oficial al Curții, § 22) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care instanța constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. (1). Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2). Cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție 11.În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite decât să se șteargă în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 35 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 13. Curtea, după ce a luat în considerare observațiile prezentate de guvern, consideră că este necesar să se acorde reclamantului 35 000 000 ITL. Comisioane și cheltuieli de judecată 14. Reclamantul solicită, de asemenea, 6 500 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30. În cazul de față, luând în considerare observațiile prezentate de guvern și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 4 000 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și le-a acordat reclamantului. Interese moratorii 16. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în mod unanim, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 35 000 000 (trente-cinci milioane) lire italiene pentru daune morale și 4 000 000 (patru milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 2,5 % la an începând cu Expirarea termenului respectiv și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 25 ianuarie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Module Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE L.F. c. ITALIE

(Requête n°

40926/98)

ARRÊT

STRASBOURG

25 janvier 2000

DÉFINITIF

25/04/2000

En l’affaire L.F. c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

J.-P.

Costa

,

président,

M.

B.

Conforti

,

M.

L.

Loucaides

,

M.

P.

Kūris

,

M.

W.

Fuhrmann

,

M.

K.

Jungwiert

,

M.

K.

Traja

,

juges

,

et de

M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 janvier 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. L. F. (« le requérant

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 4 avril 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 27

avril

1998 sous le numéro de dossier 40926/98. Le requérant est représenté par M

e

Michele Biamonte, avocat à Torano Castello (Cosenza). Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza.

2.

La chambre a déclaré la requête recevable le 4 mai 1999.

EN FAIT

3.

Le 22 décembre 1978, le père du requérant assigna M. T. ainsi que la société à responsabilité limitée U. devant le tribunal de Cosenza afin d'obtenir réparation des dommages subis par le requérant lors d'un accident de la circulation.

4.

La mise en état de l'affaire commença le 15 mars 1979. Des quatorze audiences prévues entre le 17 mai 1979 et le 16 mai 1986, cinq furent renvoyée d'office, deux à la demande des parties ou en raison de leur absence et une à la demande de l'un des défendeurs, trois concernèrent une expertise et deux l'admission ou l'audition de témoins. Le 19

décembre

1986, les parties présentèrent leurs conclusions et l'audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 16 février 1987. Toutefois, cette audience fut renvoyée d'office quatre fois, dont la dernière au 25 octobre 1989. Le jour venu, le tribunal se réserva de décider

; par une ordonnance hors audience du 8 janvier 1990, le tribunal rouvrit l'instruction car on ne trouvait plus le rapport d'expertise dans le dossier.

5.

Des sept audiences prévues entre le 2 mars 1990 et le 27

janvier

1994, quatre furent reportées d'office, deux afin de permettre au greffe de retrouver le rapport d'expertise et une à la demande des parties. Le 19

janvier 1995, le juge ordonna au greffe de convoquer l'expert pour l'audience du 30 novembre 1995, mais, comme le greffe n'avait pas accompli cette tâche, cette audience fut renvoyée au 20

juin

novembre 1998. A cette date, les parties étant absentes, le juge ajourna l’affaire au 22

avril

1999.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6.

Le requérant allègue la violation du principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6

§

1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)

»

7.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

8.

La période à considérer a débuté le 22 décembre 1978 et était encore pendante au 22 avril 1999.

9.

Elle avait, à cette date, déjà duré vingt ans et quatre mois, pour une instance.

10.

La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie à paraître dans le recueil officiel de la Cour, §

22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 §

1.

II.

Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention

11.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu

’

il y a eu violation de la Convention ou de ses protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d

’

effacer qu

’

imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s

’

il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

12.

Le requérant réclame 35 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu'il aurait subi.

13.

La Cour, après avoir pris en considération les observations présentées par le Gouvernement, considère qu’il y a lieu d'octroyer au requérant 35 000 000 ITL.

B.

Frais et dépens

14.

Le requérant demande également 6 500 000 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

15.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, §

30). En l’espèce, prenant en considération les observations présentées par le Gouvernement et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 4 000 000 ITL au titre des frais et dépens pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

16.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 2,5 % l

’

an.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

,

a)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 35 000 000 (trente-cinq millions) lires italiennes pour dommage moral

et 4 000 000 (quatre millions) lires italiennes pour frais et dépens

;

b)

que ces montants seront à majorer d

’

un intérêt simple de 2,5 % l

’

an à compter de l

’

expiration dudit délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 janvier 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président