AFFAIRE A.V. ET A.B. c. ITALIE

SECȚIUNEA A.V. ȘI A.B. c ITALIA (Cercetarea nr. 40558/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 5 aprilie 2000 DEFINITIVF 05/0′′′ în litigiu A.V. și A.B. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis președinte Fischbach Conforti Bonello Strážnická Lorenzen A.B. Baka judecători și d. E. Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat într-o cameră a Consiliului la 23 martie 2000, hotărârea a fost adoptată la această dată, la originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, inclusiv a resortisanților italieni, domnii și A. La 28 aprilie 1997, în conformitate cu art. 25 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, în temeiul articolului 25 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (adică Convenția privind drepturile omului). Cererea a fost înregistrată la 27 aprilie 1998 sub numărul de dosar 40958/98. Reclamanții sunt reprezentați de M.A. Quattrone, avocată la La Spezia. Guvernul italian (atîlcuiul) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 27 aprilie 1999. La 21 noiembrie 1989, dl B. a depus o acțiune împotriva instanței judecătorești din La Spezia, pentru a obține executarea anumitor lucrări în apartamentul său. În timpul procedurii, dl B. a decedat și procedura a fost continuată de către reclamanți, ca moștenitori. Cazul a început la 30 noiembrie 1989, data la care judecătorul a numit un expert, care a depus jurământul la 4 noiembrie 1989. Din cele cinci audieri stabilite între 21 decembrie 1989 și 27 martie 1990, patru au fost retrimise deoarece raportul de experiență nu fusese depus la grefă și unul pentru a permite părților să examineze raportul. Punerea în deliberare a avut loc la 3 aprilie 1990. printr-o ordonanță în afara ședinței din 27 aprilie 1990. În aprilie 1990, judecătorul l-a autorizat pe dl B. să efectueze el însuși lucrările și a ordonat reluarea procedurii pe fond, în fața instanței din La Spezia. La 4 iunie 1990, dl B. a reluat procedura în fața instanței susținute. În decembrie 1990, instanța a fost suspendată din oficiu la 21 aprilie 1991, data la care judecătorul pentru punerea în funcțiune a numit un expert. Cele opt audieri stabilite între 12 iunie 1991 și 14 aprilie 1993, șapte dintre ele au vizat raportul de experiență și un complet de competență și o audiere a fost amânată la cererea pârâtului. După o audiere retrimisă pentru a permite părților să-și prezinte concluziile și o amânare din oficiu, la 9 iunie 1994 a avut loc la cinstire de prezentare a concluziilor. Printr-o hotărâre din 18 aprilie 1996, al cărei minut a fost depus la grefa din 2 mai 1996, instanța a acceptat cererea reclamanților. Tribunalul a comunicat reclamanților care au depus la grefă textul hotărârii la 8 iunie 1996. 1996 reclamanții au solicitat stabilirea unui tribunal pentru refacerea hotărârii și a dosarului. O ședință a fost stabilită pentru 30 octombrie 1996. După o trimitere din oficiu, o ședință a avut loc la 4 noiembrie 1996. Textul hotărârii a fost depus la grefă la 5 noiembrie 1996. La 5 mai 1997, reclamanții au solicitat, în executarea hotărârii anterioare, o sechestrare imobiliară în fața Tribunalului din La Spezia. O ședință a avut loc la 10 noiembrie 1997. Părțile nu s-au mai prezentat la ședințele din 26 ianuarie 1998 și 9 martie 1998. La această ultimă dată, judecătorul de executare aaaa la cauza de rol. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 1 din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 21 noiembrie 1989 și s-a încheiat la 9 martie 1998. 11. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia, care urmează să apară în declarația oficială a Curții, § 22) la În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 13. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprejm de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 15. Reclamanții solicită 2 240 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudicii materiale și 234 915 000 ITL pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 16. Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 20 000 000 ITL pentru prejudiciul moral. Reclamanții solicită, de asemenea, 25 396 950 de lire italiene (ITL) pentru cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața Curții. 18. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 5 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și, prin urmare, acordă 2 500 000 ITL fiecărui solicitant. Interese moratorii 19. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5% l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția menționată că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 20 000 000 (80 de milioane) lire italiene pentru daune morale și 2 500 000 (două milioane cinci sute de mile) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 2,5% l an de la expirarea termenului și până la plata acestuia Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 5 aprilie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Modululer

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE A.V. ET A.B. c ITALIE

(Requête n°

40958/98)

ARRÊT

STRASBOURG

5 avril 2000

DÉFINITIF

05/07/2000

En l’affaire A.V. et A.B. c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

C.

Rozakis

,

président

,

M.

M.

Fischbach

,

M.

B.

Conforti

,

M.

G.

Bonello

,

M

me

V.

Strážnická

,

M.

P.

Lorenzen

,

M

A.B. Baka

juges

,

et de M. E.

Fribergh

,

greffier de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 23 mars 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont des ressortissants italiens, MM. A. V. et A. B. (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 28 avril 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 27 avril 1998 sous le numéro de dossier 40958/98. Les requérants sont représentés par M

e

M.A.

Quattrone, avocate à La Spezia. Le gouvernement italien (« le Gouvernement »)

est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

2.

La Cour a déclaré la requête recevable le 27 avril 1999.

EN FAIT

3.

Le 21 novembre 1989, M. B. déposa un recours en référé à l’encontre du syndic d’une copropriété devant le juge d’instance de La Spezia, afin d’obtenir l’exécution de certains travaux dans son appartement. Pendant la procédure, M. B. décéda et la procédure fut continué par les requérants, en tant qu’héritiers.

4.

La mise en état de l'affaire commença le 30 novembre 1989, date à laquelle le juge d’instance nomma un expert, qui prêta serment le 4

décembre 1989. Des cinq audiences fixées entre le 21 décembre 1989 et le 27 mars 1990, quatre furent renvoyées car le rapport d’expertise n’avait pas été déposé au greffe et une afin de permettre aux parties d’examiner le rapport. La mise en délibéré eut lieu le 3 avril 1990. Par une ordonnance hors audience du 27

avril 1990, le juge d’instance autorisa M. B. à effectuer lui même les travaux et ordonna la reprise de la procédure sur le fond, devant le tribunal de La Spezia.

5.

Le 4 juin 1990, M. B. reprit la procédure devant la juridiction suscitée. La mise en état de l'affaire commença le 11 juillet 1990, date à laquelle fut mise en cause la société. R. Le 19

décembre 1990, l’audience fut ajournée d’office au 21 avril 1991, date à laquelle le juge de la mise en état nomma un expert. Des huit audiences fixées entre le 12

juin 1991 et le 14

avril

1993, sept concernèrent le rapport d’expertise et des compléments d’expertise et une audience fut reportée à la demande du défendeur. Après une audience renvoyée pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions et une ajournée d’office, le 9 juin 1994 eut lieu l’audience de présentation des conclusions. L’audience de plaidoiries fut prévue pour le 13 mars 1996.

6.

Par un jugement du 18 avril 1996, dont la minute fut déposée au greffe le 2 mai 1996, le tribunal fit droit à la demande des requérants. Le tribunal communiqua aux requérants avoir déposé au greffe le 8 juin 1996 le texte du jugement. Ce texte fut égaré et le 11

octobre

1996 les requérants demandèrent la fixation d’une audience pour la reconstitution du jugement et du dossier. Une audience fut fixée pour le 30 octobre 1996. Après un renvoi d’office, une audience eut lieu le 4 novembre 1996. Le texte du jugement fut déposé au greffe le 5

novembre 1996.

7.

Le 5 mai 1997, les requérants demandèrent, en exécution du précédent jugement, une saisie immobilière devant le tribunal de La Spezia. Une audience eut lieu le 10

novembre

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

8.

Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6

§

1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)

»

9.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

10.

La période à considérer a débuté le 21 novembre 1989 et s'est terminée le 9 mars 1998.

11.

Elle a donc duré plus de huit ans et trois mois.

12.

La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie, à paraître dans le recueil officiel de la Cour, §

22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.

13.

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 §

1.

II.

Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention

14.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

15.

Les requérants réclament 2 240 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et 234 915 000 ITL au titre du dommage moral qu'ils auraient subis.

16.

La Cour considère qu’il y a lieu d'octroyer à chaque requérant 20

000 000 ITL au titre du préjudice moral.

B.

Frais et dépens

17.

Les requérants demandent également 25 396 950 lires italiennes (ITL) pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

18.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, §

30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 5 000 000 ITL pour la procédure devant la Cour et accorde donc 2 500 000 ITL à chaque requérant.

C.

Intérêts moratoires

19.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 2,5 % l

’

an.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à chaque requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 20 000 000 (vingt millions) lires italiennes pour dommage moral et 2 500 000 (deux millions cinq cent milles) lires italiennes pour frais et dépens

;

b)

que ces montants seront à majorer d

’

un intérêt simple de 2,5 % l

’

an à compter de l

’

expiration dudit délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 avril 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Greffier

Président