SECȚIUNEA A DOUA CAUZA C. S. c. ITALIA (solicitarea nr. 43082/98) [1]HREȘTE STRASBURG 22 iunie 2000 În litigiu cu cauza C. S. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis Președinte Conforti Bonello Strážnická Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska judecători și din domnul Fribergh grefier de secțiune După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 30 mai 2000, hotărârea a fost adoptată la această dată, la data inițială a procedurii, la data inițială a cauzei se afla o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, domnul C. S. (attenționarul) a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 7 aprilie. 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Cererea a fost înregistrată la 26 august 1998 sub numărul de dosar 43082/98. Reclamantul este reprezentat de dl Perifano, avocat în Benevent. Guvernul italian (atîlul) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de coagentul său, M. Esposito. pe marginea unghiului art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plângea de durata unei proceduri civile. Camera a declarat cererea admisibilă la 29 iunie 1999. În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul de secțiune a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 25 ianuarie 2000, guvernul și la 12 ianuarie 2000 și 25 februarie 2000, reclamantul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări a cauzei. La 20 septembrie 1989, reclamantul a înaintat un recurs judecătorului de judecată din Benevent, care funcționa ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie ordinară de invaliditate. La 25 septembrie 1989, judecătorul de instanță a stabilit prima ședință la 11 iulie 1990. În ziua următoare, judecătorul a numit un expert și a stabilit deliberarea cauzei la 24 iunie 1991. 1992. Printr-o decizie din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 17 iunie 1992, judecătorul a respins cererea reclamantului. La 14 iulie 1992, acesta din urmă a făcut apel la Tribunalul din Benevent. La 26 august 1992, președintele a însărcinat un judecător raportor al dosarului și a fixat ședința pledoariilor la 20 ianuarie 1993. În ziua aceea, tribunalul a numit un expert și a amânat cazul la 2 noiembrie 1994. În ziua aceea, în instanță a fost retrimisă la cererea părților la 15 martie 1995. Cele 11 audieri prevăzute între 17 mai 1995 și 6 mai 1998 au fost amânate din oficiu. La 7 octombrie 1998 au fost revocate de două ori. Această audiere a fost amânată din oficiu, până la 7 aprilie 1999. În conformitate cu informațiile reclamantului din 14 aprilie 1999, printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text nu fusese încă depus la grefă, tribunalul tranșa la: cauza. LA 25 ianuarie 2000, grefierul a primit de la co-agentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei, care are ca origine pledoaria nr. 43082/98, introdusă de M. S., guvernul italian oferă acestuia suma de 22 000 000 de lire italiene (ITL), din care 19 000 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nici o evaluare a motivelor care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 Õ alineatul (1) din Convenție. Italian conform căruia este dispus să-mi plătească suma de 22 000 000 de lire italiene (ITL), din care 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea nr. 43082/98 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, sunt dispus să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau Protocoalele sale [articolele 37 alineatul (1) în fine ale Convenției și 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. să șteargă cauza rolului; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Grefier Președinte [1] Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă.
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE C. S. c. ITALIE
(Requête n°
43082/98)
[1]
ARRÊT
22 juin 2000
En l’affaire C. S. c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
C.
Rozakis
,
président
,
M.
B.
Conforti
,
M.
G.
Bonello
,
M
me
V.
Strážnická
,
M.
P.
Lorenzen
,
M.
M.
Fischbach
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
juges
,
et de M. E.
Fribergh
,
greffier de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. C. S. («
le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 7
avril
1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26
août
1998 sous le numéro de dossier 43082/98. Le requérant est représenté par M
e
Perifano, avocat à Bénévent. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M.
V.
Esposito.
2.
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.
3.
Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000, le Gouvernement, et les 12 janvier 2000 et 25 février 2000, le requérant ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
4.
Le 20 septembre 1989, le requérant déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une pension ordinaire d'invalidité.
5.
Le 25 septembre 1989, le juge d'instance fixa la première audience au 11 juillet 1990. Le jour venu, le juge nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 24 juin 1991. Après un renvoi d’office et un autre à la demande des parties, l’audience de mise en délibéré se tint le 23
mars
1992.Par une décision du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 17 juin 1992, le juge rejeta la demande du requérant.
6.
Le 14 juillet 1992, ce dernier interjeta appel devant le tribunal de Bénévent. Le 26 août 1992, le président chargea un juge rapporteur du dossier et fixa l'audience de plaidoiries au 20 janvier 1993. L’audience fut renvoyée d’office jusqu’au 20 avril 1994. Ce jour-là, le tribunal nomma un expert et ajourna l'affaire au 2 novembre 1994. Le jour venu, l’audience fut renvoyée à la demande des parties au 15 mars 1995. Les onze audiences prévues entre le 17 mai 1995 et le 6 mai 1998 furent ajournées d’office. L’audience de plaidoiries fut fixée au 7 octobre 1998. Cette audience fut reportée d’office à deux reprises, jusqu’au 7 avril 1999.
7.
Selon les informations du requérant du 14 avril 1999, par un jugement du même jour, dont le texte n’avait pas encore été déposé au greffe, le tribunal trancha l’affaire.
8.
Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :
«
Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 43082/98, introduite par M. S., le gouvernement italien offre de verser à celui-ci la somme de 22 000 000 lires italiennes (ITL), dont 19 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre de frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article
39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
9.
Les 12 janvier 2000 et 25 février 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par le requérant
:
«
J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement
italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 22 000 000 lires italiennes (ITL), dont
19
000
000
ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
43082/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
10.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement).
11.
Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle ;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Greffier
Président
[1]
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.