AFFAIRE RONZULLI c. ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA RONZULLI c. ITALIA (Cercetarea nr. 40448/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 ianuarie 2000 DEFINITIVF 25/04/2000 În la . ... cauza Ronzulli c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte Conforti L. Loucaide, Kūris Fuhrmann Jungwiert Traja judecători și dl Dolle graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 11 ianuarie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la data inițială a procedurii, se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, inclusiv a resortisanților italieni, dnii. Michele și Luciano Ronzulli (adică cei care au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului) la 23 octombrie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Cererea a fost înregistrată la 27 aprilie 1998 sub numărul de dosar 40948/98. Reclamanții sunt reprezentați de domnul Cosantino Ventura, avocat în Bari. Guvernul italian ( mai) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza. Camera a declarat cererea admisibilă la 4 mai 1999. La 6 iunie 1989, dna T., mama reclamanților a atribuit Oficiului pentru Locuințe la Loyer Moderée din Bari în fața instanței din acest oraș pentru a obține constatarea de a ocupa fără titlu un teren și pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite. Încheierea cazului a început la 27 septembrie 1989. La 16 ianuarie 1990, judecătorul pentru punerea în funcțiune a aprobat punerea în discuție a primăriei din Bari. La 27 noiembrie 1990, judecătorul a numit un expert. Cele șapte audieri care au avut loc între 21 mai 1991 și 2 mai 1996, șase au vizat raportul de competență și una a fost consacrată depunerii grefei de documente. În octombrie 1997, reclamanții s-au constituit în procedură, în calitate de moștenitori ai doamnei T., între timp decedată. Lanțul de pledoarii, stabilit la 7 noiembrie 1997, a fost prezentat la 28 noiembrie 1997, la cererea pârâtei. Prin ordonanță în afara șoselei din 6 martie 1998, tribunalul redeschis la proces, a numit un expert și a stabilit o ședință la 9 iulie 1998. În ziua următoare, expertul a depus jurământul și a fost înmânat la 3 decembrie 1998. Între timp, legea privind sezioni stralcio a intrat în vigoare, președintele tribunalului a atribuit cazul colegiului de magistrați însărcinat cu tratarea celor mai vechi cazuri (sezioni stralcio). , compuse dintr-un judecător titular, în calitate de președinte, și doi judecători onorari, au fost creați în temeiul articolului 90 din Legea nr. 353/1990 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 534/1995) pentru a absorbi întârzierile de cauze pendinte în fața instanțelor civile. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamanții susțin încălcarea principiului termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 iunie 1989 și era încă în curs de desfășurare la 18 octombrie 1999. La această dată, aceasta dura deja un pic mai mult de 10 ani și patru luni, pentru o instanță. 10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia, care urmează să apară în Codul Oficial al Curții, § 22) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care instanța constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. (1). Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2). Cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție 11.În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite decât să se șteargă în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită 304 772 084 lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 13. Curtea, după ce a luat în considerare observațiile prezentate de guvern, consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 28 000 000 ITL. Costuri și cheltuieli de judecată 14. Reclamanții solicită, de asemenea, 23 858 468 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 18 131 312 ITL pentru cele suportate în fața Curții. 15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30).În cazul de față, luând în considerare observațiile prezentate de guvern și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 6 000 000 ITL toate costurile și, prin urmare, acordă 3 000 000 ITL fiecărui solicitant. Interese moratorii 16. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în mod unanim, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Dit în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 28 000 000 (88 de milioane) lira italiană pentru daune morale și 3 000 000 (trei milioane) lira italiană pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 2,5 % la an începând cu Expirarea termenului respectiv și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 25 ianuarie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Module Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE RONZULLI c. ITALIE

(Requête n°

40948/98)

ARRÊT

STRASBOURG

25 janvier 2000

DÉFINITIF

25/04/2000

En l’affaire Ronzulli c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

J.-P.

Costa

,

président

,

M.

B.

Conforti

,

M.

L. Loucaides,

M.

P.

Kūris

,

M.

W.

Fuhrmann

,

M.

K.

Jungwiert

,

M.

K.

Traja

,

juges,

et de M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 janvier 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont des ressortissants italiens, MM. Michele et Luciano Ronzulli (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 23 octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 27 avril 1998 sous le numéro de dossier 40948/98. Les requérants sont représentés par M

e

Cosantino Ventura, avocat à Bari. Le gouvernement italien (« le Gouvernement »)

est représenté par son agent, M. U. Leanza.

2.

La chambre a déclaré la requête recevable le 4 mai 1999.

EN FAIT

3.

Le 6 juin 1989, Mme T., la mère des requérants assigna l’Office des Habitations à Loyer Modéré de Bari devant le tribunal de cette ville afin d’obtenir le constat de l’occupation sans titre d’un terrain et d’obtenir réparation des dommages subis.

4.

La mise en état de l'affaire commença le 27 septembre 1989. Le 16

janvier 1990, le juge de la mise en état admit la mise en cause de la mairie de Bari. Cette dernière se constitua dans la procédure le 29 mai 1990. Le 27 novembre 1990, le juge nomma un expert. Des sept audiences qui se tinrent entre le 21 mai 1991 et le 2 mai 1996, six concernèrent le rapport d’expertise et une fut consacrée au dépôt au greffe de documents. L’audience de présentation des conclusions eut lieu le 10 octobre 1996. En octobre 1997, les requérants se constituèrent dans la procédure, en tant qu’héritiers de Mme

T., entre-temps décédée.

5.

L’audience de plaidoiries, fixée au 7 novembre 1997, fut remise au 28

novembre

1997, à la demande de la défenderesse. Par ordonnance hors d’audience du 6

mars

1998, le tribunal rouvrit l’instruction, nomma un expert et fixa une audience au 9

juillet

décembre

sezioni stralcio

étant entrée en vigueur, le président du tribunal attribua l'affaire au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes (

sezione stralcio

). Les

sezioni stralcio

, composées d'un juge titulaire, en qualité de président, et de deux juges honoraires, ont été créés en vertu de l'article 90 de la loi n°

353/1990 (tel que modifié par la loi n°

534/1995) afin d'absorber l'arriéré d'affaires pendantes devant les juridictions civiles. L’audience prévue fut ainsi remise au 18 octobre 1999 devant le nouveau magistrat.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6.

Les requérants allèguent la violation du principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6

§

1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)

»

7.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

8.

La période à considérer a débuté le 6 juin 1989 et était encore pendante au 18 octobre 1999.

9.

Elle avait, à cette date, déjà duré un peu plus de dix ans et quatre mois, pour une instance.

10.

La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie à paraître dans le recueil officiel de la Cour, §

22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 §

1.

II.

Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention

11.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu

’

il y a eu violation de la Convention ou de ses protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d

’

effacer qu

’

imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s

’

il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

12.

Les requérants réclament 304 772 084 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et moral qu'ils auraient subis.

13.

La Cour, après avoir pris en considération les observations présentées par le Gouvernement, considère qu’il y a lieu d'octroyer à chaque requérant 28 000 000 ITL.

B.

Frais et dépens

14.

Les requérants demandent également 23 858 468 ITL pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et 18 131 312 ITL pour ceux encourus devant la Cour.

15.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, §

30). En l’espèce, prenant en considération les observations présentées par le Gouvernement et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 6 000 000 ITL tous frais confondus et accorde donc 3 000 000 ITL à chaque requérant.

C.

Intérêts moratoires

16.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 2,5 % l

’

an.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

,

a)

que l’Etat défendeur doit verser à chaque requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 28 000 000 (vingt-huit millions) lires italiennes pour dommage moral et 3 000 000 (trois millions) lires italiennes pour frais et dépens

;

b)

que ces montants seront à majorer d

’

un intérêt simple de 2,5 % l

’

an à compter de l

’

expiration dudit délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 janvier 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président