SECȚIUNEA ABBATE c. ITALIA (solicitarea nr. 40947/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 ianuarie 2000 DEFINITIVF 25/04/2000 În cauza Abbate c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte Conforti L. Loucaide, Kūris Fuhrmann Jungwiert Traja judecători și dl Dolle graffière de secțiune După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 11 ianuarie 2000, hotărârea a fost luată la această dată, adoptată la data inițială a procedurii, la data inițială a cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, dl Giuseppe Abbate ( reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului din 18 noiembrie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Cererea a fost înregistrată la 27 aprilie 1998 sub numărul de dosar 40947/98. Reclamantul este reprezentat de M. Giovanna Abbate, avocată din Benevent. Guvernul italian ( La 13 februarie 1989, reclamantul a numit primăria S. P. în fața Tribunalului din Santa Maria Capua Vetere pentru a constata că ocupația fără titlu a unui teren îi aparținea și pentru a obține repararea daunelor suferite. La 30 iunie 1989, la cererea pârâtei, a fost pusă sub semnul întrebării o societate care efectuase lucrări pe teren în litigiu. Din cele patru audieri stabilite între 21 decembrie 1989 și 28 septembrie 1990, două au fost amânate la cererea pârâtei, una față de cea a reclamantului și o plângere. La 22 februarie 1991, reclamantul a solicitat o expertiză, o dovadă a căreia primăria i s-a adresat. La 29 martie 1991, judecătorul pentru punerea în funcțiune a numit un expert. Din cele opt ședințe prevăzute între 12 iulie 1991 și 21 aprilie 1995, trei au avut legătură cu raportul de competență, trei au fost retrimise din oficiu, una a fost retrimisă la cererea reclamantului și una pentru a permite părților să-și prezinte concluziile. Lacul de pledoarii, fixat la 7 martie 1996, a fost amânat de două ori, deoarece magistratul era în concediu de maternitate și o dată pentru că judecătorul trebuia să se ocupe de afaceri cu penalitatea, până la 13 noiembrie 1997. Prin hotărârea din 19 noiembrie 1997, al cărei text a fost depus la grefa din 19 decembrie 1997, Tribunalul a constatat că cererea reclamantului era prescrisă și, prin urmare, a respins-o. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul a declarat încălcarea principiului termenului rezonabil Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea referitoare la această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 13 februarie 1989 și s-a încheiat la 19 decembrie 1997; prin urmare, a durat puțin peste opt ani și zece luni pentru o instanță. 10. Curtea reamintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bouttazzi c. Italia care să apară în Codul Oficial al Curții, § 22) existența în Italia a unei practici contrare convenției care rezultă dintr-o acumulare de nerespectări față de cerința termenului rezonabil În măsura în care instanța constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite ștergerea a ceea ce este necesar pentru a face, Cu imperfecțiune a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 12. Reclamantul solicită 50 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 13. Curtea, după ce a luat în considerare observațiile prezentate de guvern, consideră că este necesar să se acorde reclamantului 28 000 000 ITL. Comisioane și cheltuieli de judecată 14. Reclamantul solicită, de asemenea, 6 216 750 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 15. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30. În cazul de față, luând în considerare observațiile prezentate de guvern și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 4 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și acordul cu reclamantul. Interese moratorii 16. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în mod unanim, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 28 000 000 (88 de milioane) lire italiene pentru daune morale și 4 000 000 (patru milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă cu 2,5 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata plății Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 25 ianuarie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE ABBATE c. ITALIE
(Requête n°
40947/98)
ARRÊT
25 janvier 2000
25/04/2000
En l’affaire Abbate c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
J.-P.
Costa
,
président
,
M.
B.
Conforti
,
M.
M.
P.
Kūris
,
M.
W.
Fuhrmann
,
M.
K.
Jungwiert
,
M.
K.
Traja
,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé
,
greffière de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 janvier 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Giuseppe Abbate («
le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 18 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 27 avril 1998 sous le numéro de dossier 40947/98. Le requérant est représenté par M
e
Giovanna Abbate, avocate à Bénévent. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza.
2.
La chambre a déclaré la requête recevable le 4 mai 1999.
3.
Le 13 février 1989, le requérant assigna la mairie de S. P. devant le tribunal de Santa Maria Capua Vetere afin de constater l’occupation sans titre d’un terrain lui appartenant et d’obtenir la réparation des dommages subis.
4.
La mise en état de l'affaire commença le 30 mars 1989. Le 30 juin 1989, à la demande de la défenderesse, fut mise en cause une société qui avait effectué des travaux sur le terrain en litige. Des quatre audiences fixées entre le 21 décembre 1989 et le 28
septembre 1990, deux furent reportées à la demande de la défenderesse, une à celle du requérant et une d’office. Le 22 février 1991, le requérant sollicita une expertise, preuve à laquelle la mairie s’opposa. Le 29 mars 1991, le juge de la mise en état nomma un expert. Des huit audiences prévues entre le 12 juillet 1991 et le 21 avril 1995, trois concernèrent le rapport d’expertise, trois furent ajournées d’office, une fut renvoyée à la demande du requérant et une pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions. L’audience de présentation des conclusions eut lieu le 24 novembre 1995.
5.
L’audience de plaidoiries, fixée au 7 mars 1996, fut ajournée à deux reprises, une fois car le magistrat était en congé de maternité et une fois car le juge devait s’occuper d’affaires au pénal, jusqu’au 13 novembre 1997. Par un jugement du 19 novembre 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 19 décembre 1997, le tribunal constata que la demande du requérant était prescrite et, par conséquent, la rejeta.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
6.
Le requérant allègue la violation du principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
7.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
8.
La période à considérer a débuté le 13 février 1989 et s'est terminée le 19 décembre 1997.
9.
Elle a donc duré un peu plus de huit ans et dix mois, pour une instance.
10.
La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie à paraître dans le recueil officiel de la Cour, §
22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 §
1.
II.
Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
11.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu
’
il y a eu violation de la Convention ou de ses protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d
’
effacer qu
’
imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s
’
il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
12.
Le requérant réclame 50 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice matériel et moral qu'il aurait subi.
13.
La Cour, après avoir pris en considération les observations présentées par le Gouvernement, considère qu’il y a lieu d'octroyer au requérant 28 000 000 ITL.
B.
Frais et dépens
14.
Le requérant demande également 6 216 750 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
15.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, §
30). En l’espèce, prenant en considération les observations présentées par le Gouvernement et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 4 000 000 ITL pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant.
C.
Intérêts moratoires
16.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 2,5 % l
’
an.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
,
a)
que l’Etat défendeur doit verser
au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 28 000 000 (vingt-huit millions) lires italiennes pour dommage moral
et 4 000 000 (quatre millions) lires italiennes pour frais et dépens
;
b)
que ces montants seront à majorer d
’
un intérêt simple de 2,5 % l
’
an à compter de l
’
expiration dudit délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 janvier 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président