SECȚIUNEA 3 CAUZA CAPPELLARO c. ITALIA (solicitarea nr. 40551/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 ianuarie 2000 DEFINITIVF 25/04/2000 În cauza Cappellaro c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte Conforti L. Loucaides, Kūris Fuhrmann Jungwiert Traja judecători și dl Dolle graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 11 ianuarie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Giovanna Bice Cappellaro ( La 16 februarie 1989, dna G.L. și I.L. au adresat reclamanta în fața tribunalului din Padova pentru a obține împărțirea bunurilor imobile deținute în subdiviziuni. La 3 mai 1990, judecătorul pentru punerea în funcțiune a numit un expert, dintre cele trei audieri stabilite între 4 octombrie 1990 și 16 mai 1991, a fost trimisă o scrisoare la cererea dnei G.L. și a dnei I.L., iar două au fost amânate pentru a permite părților să încerce să ajungă la o soluționare amiabilă. Această încercare a eșuat, la 26 septembrie 1991, expertul a depus jurământul. La 6 februarie 1992, tribunalul a fost amânat la 17 septembrie 1992 pentru a permite părților să examineze raportul de competență. Dintre cele cinci audieri care s-au ținut între 4 martie 1993 și 17 martie 1994, patru au vizat un supliment de competență și o amânare la cererea reclamantei. La 10 noiembrie 1994, avocatul recurentei a renunțat la mandatul său și a fost înmânat la 11 mai 1995, pentru a permite reclamantei să-l înlocuiască. În ziua următoare, nu a avut loc nici o acțiune pentru că în acea zi avocații au făcut grevă și încuviințarea a fost amânată la 13 iulie 1995. La această dată a avut loc la data la care a avut loc la amînarea de prezentare a concluziilor. La data de 25 februarie 1997 a avut loc la data de 25 februarie 1997. printr-o hotărâre din 7 aprilie 1997, al cărei text a fost depus la grefa la 10 iunie 1997, Tribunalul a tranșa la cauza. La 10 iunie 1998, reclamanta a făcut apel la Curtea de Apel de la Veneția. Prima audiere a avut loc la 26 ianuarie 1999. Părțile și-au prezentat concluziile la 11 mai 1999 și au prezentat pledoariile în fața camerei competente la 26 septembrie 2000. în termen rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 1 din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 16 februarie 1989 și este încă în curs de desfășurare. 10. Aceasta a durat deja mai mult de zece ani și zece luni, pentru două instane. 11. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia care urmează să apară în Codul Oficial al Curii, § 22) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de a deține un termen rezonabil. În măsura în care instanța constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. (1). Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința de termen rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2). Cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție (12) În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite decât să se șteargă în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Curtea, după luarea în considerare a observațiilor prezentate de guvern, consideră că este necesar să se acorde persoanei în cauză 20 000 000 de lire italiene (ITL). Interese moratorii 15. Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în mod unanim, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 20 000 000 (80 de milioane) lire italiene pentru daune morale că această sumă va crește cu o dobândă simplă cu 2,5 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plată Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 25 ianuarie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE CAPPELLARO c. ITALIE
(Requête n°
40951/98)
ARRÊT
25 janvier 2000
25/04/2000
En l’affaire Cappellaro c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
J.-P.
Costa
,
président
,
M.
B.
Conforti
,
M.
M.
P.
Kūris
,
M.
W.
Fuhrmann
,
M.
K.
Jungwiert
,
M.
K.
Traja
,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé
,
greffière de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 janvier 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M
me
Giovanna Bice Cappellaro (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 15 octobre 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 27 avril 1998 sous le numéro de dossier 40951/98. Le gouvernement italien (« le Gouvernement »)
est représenté par son agent, M. U. Leanza.
2.
La chambre a déclaré la requête recevable le 4 mai 1999.
3.
Le 16 février 1989, Mmes G.L. et I.L. assignèrent la requérante devant le tribunal de Padoue afin d’obtenir le partage de biens immobiliers détenus en indivision.
4.
La mise en état de l'affaire commença le 14 décembre 1989. Le 3 mai 1990, le juge de la mise en état nomma un expert. Des trois audiences fixées entre le 4 octobre 1990 et le 16
mai 1991, une fut renvoyée à la demande de Mmes G.L. et I.L. et deux furent ajournées pour permettre aux parties de tenter de parvenir à un règlement amiable. Cette tentative ayant échouée, le 26 septembre 1991 l’expert prêta serment. Le 6 février 1992, l’audience fut ajournée au 17 septembre 1992 pour permettre aux parties d’examiner le rapport d’expertise. Des cinq audiences qui se tinrent entre le 4 mars 1993 et le 17 mars 1994, quatre concernèrent un complément d’expertise et une fut reportée à la demande de la requérante. Le 10 novembre 1994, l’avocat de la requérante renonça à son mandat et l’audience fut remise au 11 mai 1995, pour permettre à la requérante de le remplacer. Le jour venu, l’audience ne se tint pas car ce jour-là les avocats faisaient grève et l’audience fut ajournée au 13
juillet
1995.A cette date eut lieu l’audience de présentation des conclusions. L’audience de plaidoiries se tint le 25 février 1997.
5.
Par un jugement du 7 avril 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 10 juin 1997, le tribunal trancha l’affaire.
6.
Le 10 juin 1998, la requérante interjeta appel devant la cour d'appel de Venise. La première audience se tint le 26 janvier 1999. Les parties présentèrent leurs conclusions le 11 mai 1999 et l’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 26 septembre 2000.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
7.
La requérante allègue la violation du principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
8.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
9.
La période à considérer a débuté le 16 février 1989 et est à ce jour encore pendante.
10.
Elle a déjà duré plus de dix ans et dix mois, pour deux instances.
11.
La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie à paraître dans le recueil officiel de la Cour, §
22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 §
1.
II.
Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
12.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu
’
il y a eu violation de la Convention ou de ses protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d
’
effacer qu
’
imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s
’
il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
13.
La requérante invoque l’agonie subie à cause de la durée de la procédure mais ne quantifie pas le dommage moral subi.
14.
La Cour, après avoir pris en considération les observations présentées par le Gouvernement, considère qu’il y a lieu d'octroyer à l'intéressée 20 000 000 lires italiennes (ITL).
B.
Intérêts moratoires
15.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 2,5 % l
’
an.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
,
a)
que l’Etat défendeur doit verser
à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 20 000 000 (vingt millions) lires italiennes pour dommage moral
;
b)
que ce montant sera à majorer d
’
un intérêt simple de 2,5 % l
’
an à compter de l
’
expiration dudit délai et jusqu
’
au versement
;
Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 janvier 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président