AFFAIRE CAVALLARO c. ITALIE

A DOUA SECȚIUNEA CAUZA CAVALLARO c. ITALIA (solicitarea nr. 45861/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 noiembrie 2000 DEFINITIVF 09/02/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive. În cauza Cavallaro c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președinte Conforti Bonello Strážnická Tsatsa-Nikolovska E. Levits . Kovler judecători și domnul P.J. M. ahoney grefier adjunct al Curții, grefier de secțiune f.f.; După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 octombrie 2000, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cale de atac împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Giovanni Cavallaro ( Cererea a fost înregistrată la 2 februarie 1999 sub numărul de dosar 45861/99.

Reclamantul este reprezentat de domnul G. Carpeggiani, avocat la Ferrare. Guvernul italian ( La 29 mai 1989, reclamantul l-a numit pe domnul I. și compania de asigurări T. în fața tribunalului din Rovigo pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în urma unui accident de circulație. La 28 martie 1990 judecătorul a ordonat reunirea celor două proceduri. La 3 noiembrie 1989, judecătorul a prezentat cazul președintelui Tribunalului pentru decizia de a concilia prezenta cauză cu o altă chestiune referitoare la același accident, în care reclamantul era pârât. În octombrie 1990, judecătorul a numit un expert, care a depus jurământul la 6 martie 1991. La 5 februarie 1992, judecătorul a amânat cazul la 27 mai 1992. În ziua respectivă, reclamanții procedurii atașate au vărsat documente la dosar.

La 14 octombrie 1992, judecătorul a aprobat audierea martorilor. La 10 noiembrie 1993, judecătorul a stabilit data la care au fost prezentate concluziile la 26 ianuarie 1994. Februarie 1997 deoarece în acea zi avocații greveau, iar în ziua aceea, avocatul reclamantului a declarat că acesta a obținut despăgubiri și a renunțat la procedura în care era solicitant. Printr-o hotărâre din 7 martie 1997, al cărei text a fost depus la grefă la 22 aprilie 1997, instanța a declarat stingerea procedurii inițiate de reclamant ca urmare a renunțării acestuia la urmărirea penală și l-a condamnat pe reclamant, domnul I., precum și pe societățile lor de asigurare la repararea daunelor suferite de solicitanți în procedura atașată.

Potrivit informațiilor furnizate de solicitant, instanța nu a dobândit încă autoritatea de lucru judecat la 3 februarie 1998. ÎN CURS PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil mai puțin decât se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea privind dreptul la o astfel de teză.

10. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 29 mai 1989 și s-a încheiat la 22 aprilie 1997. 11. Prin urmare, a durat mai mult de șapte ani și zece luni pentru o instanță. 12. Curtea reamintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999 V) lai existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de nerespectări față de cerința termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 13. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil.

În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprejm de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 15. Reclamantul solicită 40 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 16. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 16 000 000 ITL. Comisioane și cheltuieli de judecată 17. Reclamantul solicită, de asemenea, 6 390 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții.

18. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 5 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă reclamantului. Interese moratorii 19. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5 % l an.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 16 000 000 (șaisprezece milioane) lire italiene pentru daune morale și 5 000 000 (cinci milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 2,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 9 noiembrie 2000, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Paul Mahoney Christos Rozakis Modululr Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE CAVALLARO c. ITALIE (Requête n° 45861/99) ARRÊT STRASBOURG 9 novembre 2000 DÉFINITIF 09/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Cavallaro c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : M. C.L. Rozakis , président , M. B. Conforti , M. G. Bonello , M me V. Strážnická , M me M. Tsatsa-Nikolovska , M. E. Levits , M. A . Kovler , juges , et de M. P.J. M ahoney , greffier adjoint de la Cour, greffier de section f.f.; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 12 octobre 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

8. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »