YALIM contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 40533/98 prezentate de Mecit YALIM împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are sediul în februarie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta J. Casadevall, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Biersan, W. Thomassen, R. Maruste, judecători și grefier de secțiune al dlui O Având în vedere art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamantul, resortisant turc născut în 1979, este în prezent reținut în casa de judecată a lui Mardin. El este student El este reprezentat în fața Curții de către Maestrul Tahir Elçi, avocat în Barou de Diyarbakr. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Geneza cauzei La 9 ianuarie 1994, reclamantul a fost arestat și reținut la sediul Secțiunii antiteroriste din cadrul Direcției de Securitate Silopi (Ș mainak). În timpul interogatoriului care a durat 15 zile, reclamantul ar fi fost legat la ochi, fără să mănânce sau să bea și ar fi fost supus în mod constant unui zgomot. Potrivit procesului-verbal din 14 ianuarie 1994, reclamantul a indicat forțelor de ordine din zona în care erau ascunse două mine antipersonal, precum și o grenadă. În declarația sa din 24 ianuarie 1994 făcută în fața procurorului republicii, reclamantul a susținut că, la sfârșitul interogatoriului său la poliție, a fost obligat să semneze o declarație și procese-verbale ale căror conținuturi nu erau exacte. Tot la 24 ianuarie 1994, după ce a auzit, judecătorul de pace din Silopi a ordonat arestarea provizorie a reclamantului. Prin actul de acuzare prezentat la 16 februarie 1994, procurorul republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbak. El l-a acuzat pe reclamant de a fi membru al unei bande armate, PKK, și de a fi fost în posesia unor explozivi. El a solicitat condamnarea sa în temeiul articolului 168 din Codul Penal. În fața instanței, reclamantul susținea că polițiștii au fost maltratați în timpul arestării sale pentru a-i scoate mărturisirea și informațiile. El și-a semnat declarația sub constrângere și a negat faptele care i-au fost reproșate. El a afirmat că, contrar celor menționate în procesele-verbale, El nu a indicat niciodată un loc unde ar fi ascuns mine antipersonal și că nici un material exploziv nu a fost descoperit în casa sa. El a specificat că el a distribuit o singură dată fluturași, și acest lucru sub amenințarea armată a unui anume E.H... În timpul procesului ținut în curți la data de 30 mai 1994, instanța cere, examinarea medicală a reclamantului pentru a determina vârsta exactă a acestuia, precum și o copie a registrului de stare civilă al tatălui său. La 24 martie 1997, Curtea a primit raportul de experiență cu privire la vârsta reclamantului. Potrivit acestui raport, reclamantul avea mai mult de douăzeci de ani la momentul respectiv, nu cincisprezece ani, așa cum se menționa în registrul de stare civilă. În rechizitoriul său prezentat la 26 noiembrie 1997, procurorul se află în apropierea Curții de Securitate a Statelor Unite, care a condamnat reclamantul pentru apartenență la o bandă armată. Prin hotărârea din 29 iunie 1998, Curtea l-a condamnat pe reclamant la 12 ani și șase luni de închisoare pentru apartenență la o organizație teroristă, PKK (art. 168/2 din Codul penal și art. 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului). Comisia a considerat că a fost stabilit, prin toate dovezile care se aflau în dosar (inclusiv depoziția reclamantului către poliție, declarația celorlalți acuzați, procesele-verbale privind minele și grenadele găsite în spațiile indicate de solicitant) că acesta era în posesia explozibililor, îi instalase împreună cu complicii săi pe traseele utilizate de patrulele de poliție și distribuise tracte în numele PKK. Prin Hotărârea din 25 februarie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată, declarând motivele invocate de prima instanță. Reclamantul susține încălcarea articolului 3 din Convenția combinată cu art. 13, întrucât a fost supus unor tratamente abuzive în timpul custodiei sale de către funcționari de poliție care au vrut să-i scoată o mărturisire cu privire la apartenența sa la PKK. El se plânge de lipsa de informații cu privire la afirmațiile sale, dat fiind că Curtea de Securitate a statului în fața căruia a invocat aceste afirmații nu a inițiat nicio urmărire penală împotriva persoanelor responsabile de aceste tratamente. Reclamantul se plânge, de asemenea, de încălcarea art. 5 din Convenție în măsura în care - nu ar fi fost informat în cel mai scurt timp cu privire la motivele arestării sale - durata detenției sale (detenția sa înainte de a fi adusă în fața judecătorului) ar fi fost excesivă - durata detenției sale provizorii (detenția sa până la condamnarea sa) ar fi fost excesiv de lungă. Reclamantul se plânge, de asemenea, de încălcarea articolului 6 din Convenție în măsura în care - instanța de securitate a statului, chemată să-și asculte cauza, nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială în sensul art. 6 alin. - durata procedurii pentru care a fost supus ar fi depășit termenul rezonabil, din cauza întârzierii înregistrate de autoritățile judiciare (în special, el menționează că instanței i-a luat doar trei ani pentru a obține o expertiză care să-și stabilească vârsta efectivă; - nu ar fi beneficiat de un proces echitabil (fără asistență juridică în timpul interogării de către poliție, absența facilităților de pregătire a apărării). Recurentul susține că Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, ale cărei dispoziții au fost aplicate, ar constitui o discriminare împotriva inculpaților cu privire la prezumția de nevinovăție, deoarece persoanele împotriva cărora procurorul solicită o condamnare în temeiul acestei legi ar fi considerate vinovate. În acest sens, acesta a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 combinat cu art. 13), cu durata detenției provizorii (art. 5 alineatul (3) din Convenție) și să nu fi beneficiat de un proces echitabil într-un termen rezonabil în fața unei instanțe independente și imparțiale (art. 6 din Convenție). În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni și consideră că este necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cererea sa, și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJURINE la examen obiecțiile reclamantului cu privire la relele tratamente pe care le-ar fi suferit în timpul custodiei sale și la presupusa absență a unei căi de atac efective (art. 3 din Convenție, luat în mod individual sau combinat cu art. 13), durata detenției provizorii (art. 5 alineatul (3) din convenție), lipsa de independență și de tracțiune a instanței de securitate a statului, durata și echitatea procedurii în fața acestei instanțe [art. 6 alineatul (1) din Convenție] DECLARĂ RECETA IRRECEVABILĂ PENTRU SUPRAVIEȚUIRE. Michael O. BOYLE Elisabeth Palm Modululer Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 40533/98

présentée par Mecit YALIM

contre Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le

1

février

2000 en une chambre composée de

M

me

E. Palm,

présidente

,

M.

J. Casadevall,

M.

Gaukur Jörundsson,

M.

R. Türmen,

M.

C. Bîrsan,

M

me

W. Thomassen,

M.

R. Maruste,

juges

,

et de

M.

M. O’Boyle,

greffier de section

;

Vu l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales

;

Vu la requête introduite le 20 février 1998 par Mecit Yalim contre la Turquie et enregistrée le 31

mars 1998 sous le n°

de dossier 40533/98

;

Vu le rapport prévu à l’article 49 du règlement de la Cour

;

Après en avoir délibéré

;

Rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, ressortissant turc né en 1979, est actuellement détenu dans la maison d’arrêt de Mardin. Il est étudiant

.

Il est représenté devant la Cour par Maître Tahir Elçi, avocat au barreau de Diyarbakır.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Genèse de l’affaire

Le 9 janvier 1994, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue dans les locaux de la Section anti-terroriste de la Direction de la sûreté de Silopi (Șırnak). On lui reprochait d’appartenir à l’organisation illégale le PKK.

Lors de son interrogatoire qui a duré quinze jours, le requérant aurait été maintenu les yeux bandés, sans manger ni boire et aurait constamment subi un bruit.

Selon le procès-verbal du 14 janvier 1994, le requérant indiqua aux forces de l’ordre l’endroit où étaient cachées deux mines antipersonnel ainsi qu’une grenade.

Dans sa déposition du 24 janvier 1994 faite devant le procureur de la République, le requérant soutint qu’à l’issue de son interrogatoire à la police, il fut contraint de signer une déposition et des procès-verbaux dont les contenus n’étaient pas exacts.

Toujours le 24 janvier 1994, après l’avoir entendu, le juge de paix de Silopi ordonna la mise en détention provisoire du requérant.

Par acte d’accusation présenté le 16 février 1994, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır accusa le requérant d’être membre d’une bande armée, le PKK, et d’avoir été en possession d’engins explosifs. Il requit sa condamnation en vertu de l’article 168 du code pénal.

Devant la cour, le requérant soutint que les policiers l’avaient maltraité lors de sa garde à vue afin de lui extorquer des aveux et des renseignements. Il exposa qu’il avait signé sa déposition sous contrainte et nia les faits qui lui étaient reprochés. Il affirma que contrairement à ce qui était signalé dans les procès-verbaux

,

il n’avait jamais indiqué un endroit où il aurait caché des mines antipersonnel et qu’aucun engin explosif n’avait été découvert chez lui. Il précisa qu’il avait une seule fois distribué des tracts, et ceci sous la menace armée d’un certain E.H..

Lors de l’audience tenue le 30 mai 1994, la cour requit, l’examen médical du requérant afin de déterminer son âge exact ainsi que copie du registre d’état civil de son père.

Le 24 mars 1997, la cour reçut le rapport d’expertise concernant l’âge du requérant. Selon ce rapport, le requérant avait plus de vingt ans à l’époque des faits, et non pas quinze ans comme il était indiqué dans le registre d’état civil.

Dans son réquisitoire présenté le 26 novembre 1997, le procureur près la cour de sûreté de l’Etat demanda la condamnation du requérant pour appartenance à une bande armée.

Par jugement du 29 juin 1998, la cour condamna le requérant à douze ans et six mois d’emprisonnement pour appartenance à une organisation terroriste, le PKK (article 168/2 du code pénal et l’article 5 de la loi n°3713 sur la lutte contre le terrorisme). Elle considéra qu’il était établi, par tous les éléments de preuve se trouvant dans le dossier (y inclus la déposition du requérant faite à la police, la déposition des autres accusés, les procès-verbaux concernant les mines et la grenade retrouvée dans des locaux indiqués par le requérant) que celui-ci était en possession d’engins explosifs, les avait installés avec ses complices sur les trajets utilisés par des patrouilles de police et avait distribué des tracts au nom du PKK.

Le requérant se pourvut en cassation contre ce jugement. Il fit valoir que sa déposition à la police avait été recueillie sous contrainte et qu’il n’existait pas de témoignage crédible à sa charge.

Par arrêt du 25 février 1999, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué, en s’appropriant les motifs invoqués par la première instance.

GRIEFS

Le requérant allègue la violation de l’article 3 de la Convention combiné avec l’article

13, en ce qu’il a été soumis à des mauvais traitements lors de sa garde à vue par des fonctionnaires de police qui voulaient lui extorquer des aveux sur son appartenance au PKK. Il se plaint de l’absence d’investigation au sujet de ses allégations étant donné que la Cour de sûreté de l’Etat devant laquelle il a soulevé ces allégations n’a fait déclencher aucune poursuite contre les responsables de ces traitements.

Le requérant se plaint par ailleurs des violations l’article 5 de la Convention dans la mesure où

:

- il n’aurait pas été informé dans les plus courts délais des raisons de son arrestation

;

- la durée de sa garde à vue (sa détention avant d’être traduit devant le juge) aurait été excessive

;

- la durée de sa détention provisoire (sa détention jusqu’à sa condamnation) aurait été excessivement longue.

Le requérant se plaint par ailleurs des violations l’article 6 de la Convention dans la mesure où

:

- la cour de sûreté de l’Etat, appelée à entendre sa cause, ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, puisqu’elle était composée de trois membres titulaires, dont un officier militaire relevant directement de la hiérarchie militaire

;

- la durée de la procédure dont il a fait l’objet aurait dépassé le délai raisonnable, en raison du retard mis par les autorités judiciaires (il fait observer en particulier que la cour a mis près de trois ans seulement pour obtenir une expertise tendant à fixer son âge «

réel

»)

;

- il n’aurait pas bénéficié d’un procès équitable (absence de l’assistance d’un avocat lors de son interrogatoire par la police, absence des facilités pour préparer sa défense).

Le requérant allègue que la loi n° 3713 sur la lutte contre le terrorisme, dont les dispositions lui ont été appliquées, constituerait une discrimination à l’encontre des accusés quant à la présomption d’innocence, du fait que les personnes contre lesquelles le procureur requiert une condamnation en vertu de ladite loi seraient d’emblée considérées coupables.

A cet égard, il invoque l’article 6 de la Convention combiné avec l’article 14.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint des mauvais traitements qu’il aurait subis lors de sa garde à vue, d’une absence de voie de recours interne contre lesdites allégations de violation (article

3 combiné avec l’article 13), de la durée de sa détention provisoire (article 5 § 3 de la Convention) et de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable dans un délai raisonnable devant un tribunal indépendant et impartial (article 6 de la Convention).

En l’état actuel du dossier, la Cour n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et estime nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement intérieur.

2.

La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête, et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

AJOURNE

l’examen

des griefs du requérant concernant les mauvais traitements qu’il aurait subis lors de sa garde à vue et la prétendue absence de recours effectif (article 3 de la Convention pris isolément ou combiné avec l’article 13), la durée de sa détention provisoire (article 5 § 3 de la Convention), la manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat, la durée et l’équité de la procédure devant cette juridiction (article 6 § 1 de la Convention)

;

DECLARE LA REQUETE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Michael O’Boyle

Elisabeth Palm

Greffier

Présidente