AFFAIRE THERY c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

01.02.2000

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'Art. 6-1;Non-lieu à examiner P1-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE THERY c. FRANCE (CtEDO, 2000)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA THERY c. Franța (solicitarea nr. 33989/96) HOTĂRÂREA STRASBURG 1 februarie 2000 DEFINITIVF 01/05/2000 [Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive în Codul oficial care conține o alegere de hotărâri și decizii ale Curții.] În lacul Hubert Thery c. Franța Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră formată din icola Bratza președinte J-P. Costa, L. Loucaides, F. Tulkens, W. Fuhrmann, K. Jungwiert, K. Traja, judecători și domnul D. Olé graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 ianuarie 2000, rend l la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant francez, dl Hubert Thery ( La data de 27 noiembrie 1996, cererea a fost înregistrată sub numărul de dosar 33989/96. La unghiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plângea de durata unei proceduri administrative și susținea că cauza sa nu a fost înălțată în mod echitabil și într-un termen rezonabil. El a susținut, de asemenea, încălcarea dreptului la respectarea proprietăților sale în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Printr-o decizie din 3 decembrie 1997, Comisia (Camera) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului francez ( În ceea ce privește motivul întemeiat pe durata procedurii și pe dreptul la respectarea bunurilor, invitându-l să prezinte în scris observații privind admisibilitatea și temeinicia acestor obiecții. Guvernul și-a prezentat observațiile la 25 martie 1998 și reclamantul și le-a prezentat la 14 mai 1998. noiembrie 1998, și în conformitate cu art. 5 alineatul (2) din acesta, cauza este examinată de Curte. În conformitate cu art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Cu r ii [1] , președintele Cu r ii, domnul Wildhaber, a atribuit cauza celei de a treia sec iuni. Camera constituită în cadrul sec iunii îl cuprindea pe domnul J. Costa, judecător ales în temeiul Franei (articolele 27 § 2 din Convenție și 26 alin. (a) din regulament și Sir Nicolas Bratza, președintele secțiunii [art. 26 alineatul (a) din Regulamentul de procedură]. Ceilalți judecători numiți de acesta din urmă pentru a completa camera erau dl Loucaide, dl Tulkens, dnii Fuhrmann, K. Jungwiert și dl Traja [art. 26 alineatul (b) din Regulamentul de procedură]. La 2 martie 1999, camera a declarat cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata procedurii și pe dreptul la respectarea bunurilor și a declarat inadmisibil pentru surplus [2] La 15 martie 1999, camera a invitat părțile să îi prezinte, într-un termen care expiră la 3 mai 1999, oferte de probe și observații suplimentare, precum și, dacă este cazul, propunerile lor de soluționare amiabilă și le-a informat că au dreptul de a solicita o audiere. În plus, aceasta a invitat reclamantul să prezinte, în același termen, cererile sale în temeiul articolului 41 din convenție. La 29 aprilie 1999, reclamantul a prezentat observații suplimentare cu privire la justificarea cererii și la pretențiile sale în temeiul articolului 41 din Convenție. Printr-o scrisoare din 3 mai 1999, guvernul indiqua quel nu a considerat că este necesar să se țină o cuvântare și că nu a fost în favoarea unei soluționări confidențiale a cauzei. La 28 iunie 1999, el și-a prezentat observațiile ca răspuns la cele ale reclamantului. La 10 septembrie 1999, reclamantul a prezentat observații în replică. Reclamantul este proprietar indivizibil, împreună cu alți șapte, al diferitelor terenuri agricole incluse într-un ansamblu de bunuri de 250 de hectare. În 1971, aceste terenuri au fost date cu chirie lui J.G., fermier, pentru o perioadă de nouăsprezece ani, apoi reținute de descendentul său și de soția acestuia, soții G. 11. Prin actul de punere în aplicare din 11 ianuarie 1988, proprietarii au acordat chiriașilor concediu, începând cu 1 septembrie 1990, pentru a permite recuperarea terenurilor în beneficiul reclamantului. Având în vedere că redresarea avea ca efect reducerea considerabilă a suprafeței exploatației chiriașilor (amputată de 250 de hectare, suprafața exploatației rămase a crescut de la 265 la 15 hectare), reclamantul avea obligația de a solicita o autorizație administrativă prealabilă de exploatare, în conformitate cu normele publice privind controlul structurilor exploatațiilor agricole, care a intrat în vigoare în 1984. 12. La 1 iunie 1988, reclamantul a depus o cerere de autorizare prealabilă. Prin decretul din 27 iulie 1988, prefectul Valului d'Oise a acordat autorizația. La 13 septembrie 1988, chiriașii au formulat o acțiune în anulare a decretului în fața Tribunalului Administrativ de la Versailles. La 3 noiembrie 1988, ei au depus o memorare suplimentară. La 27 decembrie 1992, ședința a avut loc în fața Tribunalului Administrativ de la Versailles. 13. Prin hotărârea din 8 decembrie 1992, Tribunalul Administrativ de la Versailles a anulat decretul prefectiv. 14. La 22 martie 1993, reclamantul a solicitat judecarea în fața Consiliului de Stat și a depus o memorare. 15. La 21 iulie 1993, Ministerul Agriculturii a făcut apel și la aceasta. 16. La 21 decembrie 1993, chiriașii și-au depus memoriile în apărare. 1994, Ministerul Agriculturii și-a prezentat observațiile. La 24 iunie 1994, reclamantul a depus un memoriu în replică. La 7 iulie 1994, el a prezentat observații. 17. Prin Hotărârea din 10 mai 1996, după ședința din 26 martie, Consiliul de Stat a respins cererea reclamantului. În conformitate cu prevederile articolului 188-5 din Codul rural în redactarea sa care rezultă din Legea din 1 august 1984, comisia departamentală a structurilor agricole competente să examineze o cerere de autorizare a instalației, ... este obligată să se conformeze orientărilor definite în cadrul sistemului director departamental al structurilor agricole, în special : 1°) d a observa ordinea priorităților stabilită între instalarea tinerilor fermieri și a exploatațiilor, ținând cont de interesul economic și social al menținerii autonomiei exploatației care face obiectul cererii ; 2°) să ia în considerare, în cazul în care este vorba de o reuniune a exploatațiilor, situația terenurilor în cauză în raport cu sediul exploatației reclamantului (reclamanților), suprafața bunurilor care fac obiectul cererii și suprafețele deja puse în valoare de către solicitant (solicitanți) și de către locatarul înființat. ; 3°) să ia în considerare situația personală a reclamantului (reclamanților): vârsta, situația familială și profesională și, dacă este cazul, cea a locatarului înființat, precum și numărul și natura locurilor de muncă salariate în cauză ; 4°) să ia în considerare structura de separare a exploatațiilor în cauză, fie în raport cu sediul exploatației, fie pentru a evita ca mutațiile în detrimentul exploatațiilor să pună sub semnul întrebării amenajările obținute prin intermediul fondurilor publice. Comisia poate emite un aviz favorabil, cu condiția ca reclamantul să elibereze terenuri îndepărtate sau fragmentate în vederea unei mai bune restructurări a exploatării În ceea ce privește părțile din spătarul pe care le-a scos din exploatare [G], ambii soți în vârstă de 36 de ani și părinți ai a doi copii, de peste 265 de hectare la aproximativ 15 hectare, fie la o suprafață mai mică decât suprafața minimă a instalației, stabilită la 36 de hectare pentru departament, și privându-i de clădirile lor de exploatare pentru a permite instalarea de [H.T.], celibatar, cu vârsta de 23 de ani, prefetul Val-d'Oise, prin emiterea, la 27 iulie 1988, a autorizației de a exploata 252 de hectare 55 de ari, a afectat menținerea autonomiei de exploatare a soților [G] și a încălcat dispozițiile articolului 188-5 din Codul rural și a încălcat dispozițiile articolului 188-5 din Codul rural În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul denunță durata procedurii în fața instanțelor administrative și demite o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, astfel de formulare. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Aplicabilitatea art. 6 alin. (1) 19. Guvernul susține că art. 6 alin. (1) din Convenție nu se aplică. Comitetul consideră că procedura criticată se referă în principal la aspecte de drept public care intră sub incidența prerogativelor statului. Astfel, criteriul reținut pentru a refuza autorizația reclamantului se bazează pe imperative de interes general menite să protejeze autonomia exploatațiilor agricole în conformitate cu interesul economic și social. În măsura în care la încheierea procedurii se referă la suburbii impuse reclamantului în exercitarea dreptului său de proprietate, procedura nu se referă la un În cazul în care sunt în joc chestiuni de drept privat legate de dreptul de proprietate al reclamantului, aspectele de drept public la care s-a ajuns au fost luate în considerare, deoarece obiectul litigiului este aplicarea unei legislații a statului în cadrul interesului general legat, în special, de amenajarea teritoriului și de conservarea condițiilor socio-economice ale agricultorilor (a se vedea în special cererea nr. 9607/81, Decizia din 6 mai 1982, Deciziile și Rapoartele (D.R.) p. 21. Reclamantul susține că se aplică art. 6 alineatul (1) și reamintește că, în conformitate cu jurisprudența Curții, numai în măsura în care se referă la caracterul dreptului în cauză. Cu toate acestea, reglementarea aplicabilă avea ca efect restrângerea dreptului său la utilizare a bunurilor sale, dreptul de caracter civil, în sensul Convenției 22. Potrivit jurisprudenței Curții, noțiunea de "drepturi și obligații cu caracter civil" nu trebuie să se facă prin simpla trimitere la dreptul intern al statului pârât. La art. 6 alin. (1) se aplică independent de calitatea părților ca de natura legii care reglementează contestarea și a autorității competente să soluționeze litigiul; contestația poate viza atât existența unui drept, cât și întinderea sau modalitățile sale de exercitare; în cele din urmă, rezultatul trebuie să fie decisiv pentru un astfel de drept (de exemplu, Hotărârea Rolf Gustafson c. Suedia din 1 iulie 1997 , Rec., 1997, p. 1160 § 38). 23. În speță, Curtea consideră că procedura se referă la o În sensul art. 6 (a se vedea p. 20 § 63 din hotărârea Fredin c/Suedia din 18.2.91, seria A nr. 192, pp. 14-16, § 32-36 din Hotărârea Benthem c/Țările de Jos din 23.10.85, seria A nr. 97 și pp. 20-21,§ 45 § 45 Õ din Hotărârea Oerlems c/Țările de Jos din 27.11.91, seria A nr. 219). La sfârșitul procedurii a fost decisiv pentru dreptul - apărător - al reclamantului de a exploata proprietatea agricolă care îi aparținea în subdiviziuni. Faptul că dreptul aplicabil se baza pe imperative de interes general și că refuzul autorizației era justificat de considerente de mai sus Amenajarea teritoriului nu are niciun impact în această privință (hotărârea Allan Jacobsson c/Suedia din 25 octombrie 1989, seria A nr. 163, pp. 20-21, § 73). la 13 septembrie 1988 și s-a încheiat la 10 mai 1996, cu hotărârea Consiliului de Stat. Prin urmare, a durat 7 ani și aproape 8 luni. Caracter rezonabil al duratei procedurii 25. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Richard c. Franța din 22 aprilie 1998, Rec. 1998 II, 824, § În al doilea rând, Curtea constată că durata este, în general, prea mare și, în al doilea rând, constituie un termen rezonabil pentru desfășurarea procedurii, la 27 decembrie. 1988 (înfășurarea cauzei în fața Tribunalului Administrativ de la Versailles) la 14 iunie 1991 (cererea de producție de monede metalice), la data de 27 octombrie 1992 (data lansării) și la data de 3 iulie 1994 (înfășurarea cauzei în fața Consiliului de Stat) la data de 10 mai 1996 (data hotărârii). Or, nici complexitatea cauzei, nici comportamentul părților nu par să justifice astfel de termene și, prin urmare, consideră că cauza reclamantului nu a fost ascultată într-un termen rezonabil, cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție. II. Cu privire la încălcarea articolului 1 din PROTOCOLUL nr. 1 28. Reclamantul susține că această durată a adus atingere dreptului său de proprietate și utilizării libere a bunurilor sale, care nu respectă art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 29. Având în vedere concluzia de la punctul 28, Curtea nu consideră necesar să se ia în considerare spătarul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Hotărârea Brigandi, Zanghi și Santilli c/Italia din 19.2.91, seria A nr. 194, p. 32, p. 47, § 23 și, respectiv, p. 62, § 22, III. privind aplicarea articolului 41 din Convenția 30. În temeiul articolului 41 din convenție În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 31. Reclamantul solicită 8 923 811 franci francezi pentru prejudicii materiale. 32. Guvernul respondent că, din perspectiva articolului 6 alineatul (1), reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu material ca urmare a duratei procedurii în litigiu. Reclamantul confundă din acest punct de vedere prejudiciul legat de durata procedurii și cel întemeiat pe lipsa de câștig cu care a avut de-a face ca urmare a refuzului de autorizare a exploatării care i-a fost acordat în privința sa. În acest sens, propune alocarea unei sume de 20 000 (80 000) de franci francezi. 33. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și orice prejudiciu material de care reclamantul ar fi avut de suferit; prin urmare, Curtea respinge pretențiile acestuia din urmă. 34. Pe de altă parte, Curtea apreciază că reclamantul a suferit o eroare morală certă din cauza duratei procedurii în litigiu. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în mod echitabil în conformitate cu prevederile articolului 41, aceasta îi acordă 30 000 (trente o mie) franci francezi în acest sens. În cazul în care nu se justifică acest lucru, autoritățile franceze trebuie să își prezinte observațiile cu privire la decizia de inițiere a procedurii și la decizia de inițiere a procedurii. Curtea consideră că nu este necesar să ramburseze cheltuielile în fața instanțelor interne, deoarece acestea nu au fost expuse pentru a remedia încălcarea constatată. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată în fața Comisiei și apoi a Curții, reclamantul nu a furnizat nici o dovadă justificativă, însă Curtea apreciază, având în vedere diligențele scrise realizate în mod vădit de avocatul său, că trebuie să i se aloce în echitate suma de 10000 FRF. Interese moratorii 38. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 3,47% laan. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție Déclare că că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, începând din ziua în care hotărârea a devenit definitivă, 30 000 (trente o mie) franci francezi pentru prejudiciu moral (b) pe care statul pârât trebuie să îl plătească reclamantului, în termen de trei luni, începând din ziua în care hotărârea a devenit definitivă, 10 000 (zece mii) franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu 3,47% la an de la data expirării termenului respectiv și până la data restantă respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 1 februarie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul S. Dolle N. Bratza Modulul Președinte [1] A intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998 [2]. Decizia camerei este disponibilă pentru transplant.