CHARALAMBOS contre la FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
CHARALAMBOS contre la FRANCE (CtEDO, 2000)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49210/99 prezentate de Anastasy CHARALAMBOS împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor L'pei (secțiunea a treia), care are loc la februarie 2000 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președintele J.-P. Costa, L. Loucaides, P. Kūris, F. Tulkens, K. Jungwiert, H.S. Greve, judecători și de S. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere art. 34 din Convenția privind apărarea drepturilor de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamantul este un resortisant francez, născut în 1940 și are reședința la Lyon. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost supus unor completări ale venitului pentru anii 1984- 1986. Aceste contribuții suplimentare au fost recuperate la 31 decembrie 1990. La 11 iulie 1991, reclamantul a formulat o plângere în fața directorului serviciilor fiscale, însoțită de o cerere de suspendare a plății. Prin decizia din 2 aprilie 1992, directorul serviciilor fiscale a respins această plângere. Reclamantul susține că nu a primit nicio notificare cu privire la această decizie. La 13 ianuarie 1994, reclamantul a primit o notificare din partea unui terț deținător, pentru plata unor contribuții suplimentare la impozitul pe venit. La 20 mai 1994, reclamantul prezintă instanței administrative din Lyon o cerere de a se constata caracterul prematur al avizului către terțe părți deținătoare acordat la 13 ianuarie 1994. La 14 februarie 1995, instanța a respins această cerere. La 10 mai 1995, reclamantul a solicitat această decizie. El a susținut în special că nu a primit niciodată notificarea deciziei de respingere a reclamației sale și că semnătura pe declarația de primire depusă în primă instanță de trezorier - plătitor general nu era a sa. El a afirmat că obstinarea tribunalelor care trebuiau susținute nu era justificată să se opună neprimirii culpei constituia o obstrucționare a dreptului la apărare, încălcând dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenție. Prin hotărârea din 19 februarie 1997, tribunalul administrativ din Lyon a respins cererea pe care a sesizat-o și l-a condamnat pe reclamant să plătească o amendă de 10 000 FRF pentru recurs abuziv. La 21 aprilie 1997, reclamantul sesizează Consiliul de Stat cu privire la o acțiune în anulare împotriva acestei hotărâri. La 17 iulie 1998, Consiliul de Stat a considerat că nici unul dintre mijloacele de produse nu a fost de natură să permită admiterea căii de atac. Această decizie a fost notificată reclamantului la 30 iulie 1998. GRIFS Fără a invoca dispozițiile Convenției, reclamantul se plângea de întârzierea introdusă de instanțele interne în examinarea cazului său. De asemenea, se plânge de o obstrucționare a dreptului la apărare, care ar rezulta din refuzul instanțelor judecătorești de a recunoaște că nu a primit notificarea deciziei directorului serviciilor fiscale la 2 aprilie 1992. În sfârșit, se plânge că sancțiunile care i-au fost impuse sunt contrare jurisprudenței Curții. Fără a invoca dispoziția Convenției, reclamantul se plânge de întârzierea introdusă de instanțele interne în examinarea cazului său. El se plânge, de asemenea, de o obstrucționare a dreptului la apărare, care ar rezulta din refuzul instanțelor de a recunoaște că Franța, reclamantul se plânge în sfârșit că sancțiunile care i-au fost impuse sunt contrare jurisprudenței Curții. Dispoziția relevantă în speță este art. 6 alineatul (1) din convenție, care se citește după cum urmează: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide, fie cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, fie cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. În primul rând, Curtea trebuie să examineze dacă art. 6 se aplică în speță. Curtea reamintește jurisprudența constantă potrivit căreia art. 6 alin. (1) nu se aplică, în principiu, în temeiul noțiunii februarie 1994, seria A nr. 284, p. 27 alin. 58). Pe de altă parte, în afara amenzilor impuse cu titlu de sancțiune penală patrimonială mai ales atunci când obligația, care este de natură patrimonială, rezultă dintr-o legislație fiscală (a se vedea Hotărârea Schouten și Meldrum c. Țările de Jos din 9 decembrie 1994, seria A nr. 304, pp. 20-21, § 50; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Hotărârea Maillard c. Franța din 9 iunie 1998, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998-III, p. 1304, § 41). Or, în cazul de față, Curtea constată că procedura în litigiu se referă exclusiv la cotizațiile suplimentare de la impozitul pe venit la care a fost supus reclamantul. Dezbaterea a vizat, prin urmare, nici drepturile și obligațiile cu caracter civil ale acestuia din urmă, nici pe o acuzație în materie penală În această privință, Curtea arată că mai exact, persoanele la care face referire reclamantul sunt de fapt doar o amendă care i-a fost aplicată pentru recurs abuziv. În consecință, cererea este incompatibilă cu dispozițiile convenției și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție, prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, DECLARĂ RESPECTA IRRECEVABILA S. Dolle N. Bratza Modulul Președinte