- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 8 februarie 2000
- Stat pârât
- ITA
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Campomizzi împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A DOUA CAUZA CAMPOMIZI c. ITALIA (Cercetarea nr. 41889/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 Februarie 2000 DEFINITIVF 29/0 Agriculture Campomizzi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis președinte Fischbach Conforti Bonello Strážnická Lorenzen Tsatsa-Nikolovska judecători și din domnul Fribergh grefier de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 27 ianuarie 2000, a luat hotărârea, adoptată la această dată, la data inițială a cauzei, se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, M. Fernando Campomizzi, reclamantul, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 24 iulie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Lapei și Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului) la data de 22 iunie 1998 cu numărul de dosar 41289/98.
Reclamantul este reprezentat de M. Luciano și Mario Antonio Rossi, avocați din L'Aquila. Guvernul italian ( mai) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza. Curtea a declarat că cererea este admisibilă la 25 mai 1999. ÎN FAȚĂ la 6 august 1984, reclamantul a formulat o acțiune în fața Curții de Conturi pentru a obține anularea unei decizii a Ministerului Apărării prin care a refuzat să-i acorde o pensie de război. La 11 septembrie 1984, Curtea a înscris recursul la rol. La 15 octombrie 1984, ea a solicitat Ministerului de Trezorerie transmiterea dosarului administrativ, ceea ce a fost făcut la 9 octombrie 1984. La 22 decembrie 1994, dosarul a fost transmis Camerei Regionale Abruzzes a Curții de Conturi.
Data la care a fost stabilită data la care a avut loc încuviințarea a fost stabilită la 3 martie 1999. Prin intermediul unei hotărâri din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 21 aprilie 1999, Camera Regională Abruzzo a Curții de Conturi a respins cererea reclamantului. La 19 octombrie 1999, reclamantul a solicitat această decizie în fața Camerei Centrale a Curții de Conturi.
ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA LICHIDITATE ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil [conform articolului 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum s-a formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea privind această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 august 1984 și era încă în curs de desfășurare la 19 octombrie 1999. Curtea amintește că, la acea dată, a avut deja mai mult de 15 ani și două luni pentru două instanțe.
10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi c. Italia care să apară în Codul Oficial al Curii, § 22) existena în Italia a unei practici contrare Conveniei care rezultă dintr-o acumulare de nelegături cu privire la cerina în măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. În măsura în care a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerina În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Reclamantul solicită 50 400 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 14. Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 50 000 000 ITL. Comisioane și cheltuieli de judecată 15. Reclamantul solicită, de asemenea, 37 292 344 de lire italiene (ITL) pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 4 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și acordă reclamantului.
Interese moratorii 17. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data d adoptarea prezentei hotărâri a fost de 2,5 % l an. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 50 000 000 (cinci milioane) lire italiene pentru daune morale și 4 000 000 (patru milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 2,5% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acesteia Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru excedent.
În limba franceză, apoi comunicat în scris la 8 februarie 2000, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Modululr Președinte
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE CAMPOMIZZI c. ITALIE (Requête n° 41829/98) ARRÊT STRASBOURG 8 février 2000 DÉFINITIF 29/06/2000 En l’affaire Campomizzi c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : M. C. Rozakis , président , M. M. Fischbach , M. B. Conforti , M. G. Bonello , M me V. Strážnická , M. P. Lorenzen , M me M. Tsatsa-Nikolovska , juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 27 janvier 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Fernando Campomizzi (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 24 juillet 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 22 juin 1998 sous le numéro de dossier 41829/98. Le requérant est représenté par M es Luciano et Mario Antonio Rossi, avocats à L'Aquila. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza.
La Cour a déclaré la requête recevable le 25 mai 1999. EN FAIT
Le 6 août 1984, le requérant déposa un recours devant la Cour des comptes afin d’obtenir l’annulation d’une décision du Ministère de la Défense refusant de lui accorder une pension de guerre.
Le 11 septembre 1984, la Cour inscrit le recours au rôle. Le 15 octobre 1984, elle sollicita du Ministère du Trésor la transmission du dossier administratif, ce qui fut fait le 9 juin 1986. Le 22 décembre 1994, le dossier fut transmis à la chambre régionale des Abruzzes de la Cour des comptes. La date de l’audience fut fixée au 3 mars 1999. Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 21 avril 1999, la chambre régionale des Abruzzes de la Cour des comptes rejeta la demande du requérant.
Le 19 octobre 1999, le requérant interjeta appel de cette décision devant la chambre centrale de la Cour des comptes. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
6. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La période à considérer a débuté le 6 août 1984 et était encore pendante au 19 octobre 1999.
Elle avait, à cette date, déjà duré plus de quinze ans et deux mois, pour deux instances.
La Cour rappelle avoir constaté dans quatre arrêts du 28 juillet 1999 (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi c. Italie à paraître dans le recueil officiel de la Cour, § 22) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du « délai raisonnable ». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée. Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II. Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant réclame 50 400 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu'il aurait subi.
La Cour considère qu’il y a lieu d'octroyer au requérant 50 000 000 ITL. B. Frais et dépens
Le requérant demande également 37 292 344 lires italiennes (ITL) pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 4 000 000 ITL au titre des frais et dépens pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant. C. Intérêts moratoires
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable en Italie à la date d ’ adoption du présent arrêt était de 2,5 % l ’ an. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit , a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 50 000 000 (cinquante millions) lires italiennes pour dommage moral et 4 000 000 (quatre millions) lires italiennes pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 2,5 % l ’ an à compter de l ’ expiration dudit délai et jusqu ’ au versement ; 3. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 février 2000, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président