AFFAIRE PARADISO c. ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'Art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
AFFAIRE PARADISO c. ITALIE (CtEDO, 2000)
A PATRA SECȚIE
CAUZA PARADISO c. ITALIEI
[1]
(Cererea nr. 41816/98)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
8 februarie 2000
DEFINITIVĂ
08/05/2000
În cauza Paradiso c. Italiei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secție), reunită într-o cameră compusă din:
domnul M. Pellonpää, președinte,
domnul B. Conforti,
domnul G. Ress,
domnul A. Pastor Ridruejo,
domnul L. Caflisch,
domnul J. Makarczyk,
doamna N. Vajić, judecători,
și domnul V. Berger, grefier de secție;
După deliberare în camera de consiliu la 27 ianuarie 2000,
Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și cu care un cetățean italian, domnul Antonio Paradiso („reclamantul”), a sesizat Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 30 septembrie 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”). Cererea a fost înregistrată la 22 iunie 1998 sub numărul de dosar 41816/98. Reclamantul este reprezentat de domnul M. Conte, avocat la Cosenza. Guvernul italian („Guvernul”) este reprezentat de agentul său, domnul U. Leanza, și de coagentul său, domnul V. Esposito.
Camera a declarat cererea admisibilă la 25 mai 1999.
ÎN FAPT
La 20 ianuarie 1983, reclamantul a introdus în fața tribunalului administrativ regional din Calabria o acțiune prin care urmărea obținerea anulării unei decizii a ministerului apărării de a nu-i recunoaște reclamantului dreptul la o indemnizație ca urmare a unei infirmități contractate în exercitarea funcțiilor sale.
În aceeași zi, reclamantul a solicitat stabilirea datei ședinței. La 4 martie 1986, reclamantul a solicitat stabilirea urgentă a datei ședinței. O ședință a avut loc la 7 decembrie 1990. Printr-o sentință interlocutorie din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 4 aprilie 1991, tribunalul a dispus ca administrația să furnizeze anumite informații. O ședință a avut loc la 17 aprilie 1992. La 28 decembrie 1992, administrația a furnizat informațiile cerute de tribunal. O ședință a avut loc la 2 iulie 1993. Printr-o sentință din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 30 noiembrie 1993, tribunalul a admis cererea reclamantului.
La 14 februarie 1994, administrația a declarat apel în fața Consiliului de Stat și a solicitat, de asemenea, suspendarea executării sentinței. O ședință a avut loc la 29 aprilie 1994. Printr-o ordonanță din aceeași zi, Consiliul de Stat a respins cererea de suspendare. O ședință a avut loc la 21 noiembrie 1995. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 22 aprilie 1996, Consiliul de Stat a reformat sentința tribunalului.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE
Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul „termenului rezonabil”, astfel cum este prevăzut la articolul 6 § 1 din Convenție, care are următorul cuprins:
„Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către un tribunal (…) care va hotărî (…) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (…)”
Guvernul se opune acestei teze.
Perioada care trebuie luată în considerare a început la 20 ianuarie 1983 și s-a încheiat la 22 aprilie 1996.
Așadar, ea a durat aproximativ treisprezece ani și trei luni, pentru două grade de jurisdicție.
Curtea reamintește că a constatat, în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, hotărârea Bottazzi c. Italiei, ce urmează a fi publicată în culegerea oficială a Curții, § 22), existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de încălcări ale cerinței „termenului rezonabil”. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării articolului 6 § 1.
După ce a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu îndeplinește cerința „termenului rezonabil” și că aceasta este încă o manifestare a practicii menționate mai sus.
Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1.
II. Cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenție
Potrivit articolului 41 din Convenție,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”
A. Prejudiciu
Reclamantul solicită 50.000.000 de lire italiene (ITL) cu titlu de prejudiciu moral pe care l-ar fi suferit.
Curtea, după ce a luat în considerare observațiile prezentate de Guvern, consideră că este necesar să se acorde reclamantului 32.000.000 ITL.
B. Cheltuieli de judecată
Reclamantul solicită, de asemenea, 10.173.800 de lire italiene (ITL) pentru cheltuielile de judecată suportate în fața Curții.
Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor (a se vedea, de exemplu, hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță, luând în considerare observațiile prezentate de Guvern și având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile sus-menționate, Curtea consideră rezonabilă suma de 5.000.000 ITL cu titlu de cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și o acordă reclamantului.
C. Dobânzi de întârziere
Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata dobânzii legale aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5 % pe an.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție;
Hotărăște
a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, 32.000.000 (treizeci și două de milioane) de lire italiene pentru prejudiciu moral și 5.000.000 (cinci milioane) de lire italiene pentru cheltuieli de judecată;
b) că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 2,5 % pe an începând de la expirarea termenului menționat și până la plată;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 8 februarie 2000, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Vincent Berger
Matti Pellonpää
Grefier
Președinte
[1] Această hotărâre poate suferi retușuri de formă.