SECȚIUNEA A DOUA CAUZA GRAZIA PASQUALINA PARADISO c. ITALIA (solicitarea nr. 43032/98) [1] HOTĂRÂREA STRASBURG 22 iunie 2000 În cauza Grazia Pasqualina Paradiso c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor L'laiului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis Președinte Conforti Bonello Strážnická Lorenzen Fischbach, Tsatsa-Nikolovska și domnul Fribergh grefier al secțiunii După ce a intenționat în camera Consiliului la 30 mai 2000, se retrage hotărârea, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, La 7 martie 1998, Grazia Pasqualina Paradiso a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Lacundare și Libertăților Fundamentale ( A. Nardone și T. Verrilli, avocați din Benevent.
Guvernul italian ( olée) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. La intersecția unghiului art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plângea de durata unei proceduri civile. Camera a declarat cererea admisibilă la 29 iunie 1999. În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 25 ianuarie 2000 pentru guvern și la 20 ianuarie 2000 și 24 februarie 2000 pentru reclamantă, părțile au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. La 18 octombrie 1990, recurenta a înaintat un recurs judecătorului de instanță din Benevent, care funcționa ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie ordinară de invaliditate.
La 25 octombrie 1990, judecătorul de instanță a fixat prima audiere la 13 Noiembrie 1991. Această audiere a fost trimisă din oficiu la data de 5 februarie 1992. În ziua următoare, judecătorul a numit un expert și a stabilit ca cauza să fie luată în deliberare la data de 8 februarie 1993. La această audiere, judecătorul a trimis cazul la data de 12 iulie1993, deoarece expertul nu a depus la grefă raportul său de expertiză. Această audiere a fost trimisă din oficiu la data de 11 iulie 1994. 1994, al cărui text a fost depus la grefa din 14 septembrie 1994, judecătorul a respins cererea recurentei. La 2 noiembrie 1994, aceasta din urmă a făcut apel la Tribunalul din Benevent.
La 9 noiembrie 1994, președintele a însărcinat un judecător raportor al dosarului și a fixat ședința pledoariilor la 19 aprilie 1995. În acea zi, tribunalul a numit un expert și a amânat cazul la 18 aprilie 1995. octombrie 1995. Această audiere a fost trimisă din oficiu de patru ori până la 11 iunie 1997. La acea dată, tribunalul a constatat că expertul numit era cel care fusese deja numit în primă instanță, a numit un alt expert și a trimis cazul la 11 februarie 1998. Prin hotărârea din aceeași zi, al cărui text a fost depus la grefă la 17 februarie 1998, Tribunalul a respins cererea recurentei. ÎN JUSTIȚIE La 25 ianuarie 2000, grefierul a primit de la co-agentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare 15 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. La 20 ianuarie 2000 și 24 februarie 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de reclamanta J a luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este dispus să-mi plătească suma de 18 000 000 de lire italiene (ITL), din care 000 000 000. ITL pentru daune morale și 3 000 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 43032/98 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului.
Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea decide să șteargă cauza din rol ; Predă-te de la obligația părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Module Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.
AFFAIRE GRAZIA PASQUALINA PARADISO c. ITALIE (Requête n° 43032/98) [1] ARRÊT STRASBOURG 22 juin 2000 En l’affaire Grazia Pasqualina Paradiso c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : M. C. Rozakis , président , M. B. Conforti , M. G. Bonello , M me V. Strážnická , M. P. Lorenzen , M. M. Fischbach, M me M. Tsatsa-Nikolovska , et de M. E. Fribergh , greffier de section ; Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M me Grazia Pasqualina Paradiso (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 7 mars 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26 août 1998 sous le numéro de dossier 43032/98. La requérante est représentée par M es A. Nardone et T. Verrilli, avocats à Bénévent. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.
3.Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000 pour le Gouvernement et les 20 janvier 2000 et 24 février 2000 pour la requérante, les parties ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
4.Le 18 octobre 1990, la requérante déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une pension ordinaire d'invalidité.
5.Le 25 octobre 1990, le juge d'instance fixa la première audience au 13 novembre 1991. Cette audience fut renvoyée d'office au 5 février 1992. Le jour venu, le juge nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 8 février 1993. A cette audience, le juge renvoya l'affaire au 12 juillet1993 car l'expert n'avait pas déposé au greffe son rapport d'expertise. Cette audience fut renvoyée d'office au 11 juillet 1994. Par décision du 11 juillet 1994, dont le texte fut déposé au greffe le 14 septembre 1994, le juge rejeta la demande de la requérante.
6.Le 2 novembre 1994, cette dernière interjeta appel devant le tribunal de Bénévent. Le 9 novembre 1994, le président chargea un juge rapporteur du dossier et fixa l'audience de plaidoiries au 19 avril 1995. Ce jour-là, le tribunal nomma un expert et ajourna l'affaire au 18 octobre 1995. Cette audience fut renvoyée d'office à quatre reprises jusqu'au 11 juin 1997. A cette date, le tribunal constata que l'expert nommé était celui qui avait déjà été nommé en première instance, nomma un autre expert et renvoya l'affaire au 11 février 1998. Par jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 17 février 1998, le tribunal rejeta la demande de la requérante. EN DROIT
7.Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 43032/98, introduite par M me Paradiso, le gouvernement italien offre de verser à celle-ci la somme de 18 000 000 lires italiennes (ITL), dont 15 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. » 7. Les 20 janvier 2000 et 24 février 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par la requérante : « J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 18 000 000 lires italiennes (ITL), dont 15 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 43032/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
8.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
9.Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président [1] Cet arrêt peut subir des retouches de forme.