A DOUA SECȚIUNE CAUZA VISTA c. ITALIA (solicitarea nr. 4306/98) [1]HREȘTE STRASBURG 22 iunie 2000 În litigiu cu La Vista c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis Președintele Conforti Bonello Strážnická Fischbach Lorenzen Tsatsa-Nikolovska judecători și grefier de secțiune al dlui E. Fribergh După ce a intenționat în camera Consiliului la 30 mai 2000, se retrage hotărârea, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Assunta La Vista ( Verrilli, avocați din Benevent. Guvernul italian (adică guvernul este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. la intersecția dintre art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plângea de durata unei proceduri civile. Camera a declarat cererea admisibilă la 29 iunie 1999. În urma unui schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 25 ianuarie 2000 pentru guvern și la 7 ianuarie 2000 și la 24 februarie 2000 pentru reclamantă, părțile au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. La 16 aprilie 1992, reclamanta a înaintat un recurs judecătorului de instanță din Benevent, funcționând ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie ordinară de invaliditate. La 30 aprilie 1992, judecătorul de instanță a fixat prima audiere la 4 octombrie 1993. Această audiere a fost amânată din oficiu la 16 noiembrie 1993. În ziua următoare, judecătorul a amânat cauza la 14 februarie 1994, data la care a numit un expert și a fixat punerea în deliberare a cauzei la 18 iunie 1996. Prin decizia din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 31 august 1996, judecătorul a respins cererea reclamantei. La 9 septembrie 1996, această ultimă interjet a făcut apel la tribunalul din Benevent. La 6 noiembrie 1996, președintele a însărcinat un judecător raportor al dosarului și a fixat audierea pledoariilor la 2 iulie 1997. Această audiere a fost amânată din oficiu la 25 februarie 1998. În acea zi, tribunalul a numit un expert și a amânat cazul la 23 septembrie 1998. La data respectivă, judecătorul a fixat la cin ă următoarea la data de 9 decembrie 1998 pentru numirea unui nou expert, deoarece primul a fost deja numit în procedura de primă instană. În ziua următoare, judecătorul a amânat cauza la 14 aprilie 1999. Prin o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la gref la 20 aprilie 1999, instana a respins cererea reclamantei. La 25 ianuarie 2000, grefierul a primit de la co-agentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 4306/98 formulată de domnul La Vista, guvernul italian oferă acesteia suma de 18 000 000 de lire italiene (ITL), din care 15 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. La 7 ianuarie 2000 și 24 februarie 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de recurenta J a luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să-mi plătească suma de 18 000 000 de lire italiene (ITL), din care 15 000 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale penală a cauzei având ca origine cererea nr. 4303/98 pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. În cele din urmă a Convenției și art. 62 alin. (3) din Regulamentul de procedură. 10. În consecință, el licitează să șteargă din cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITé, hotărăște să șteargă cauza din rol ; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Module Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE LA VISTA c. ITALIE
(Requête n°
43006/98)
[1]
ARRÊT
22 juin 2000
En l’affaire La Vista c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
C.
Rozakis
,
président
,
M.
B.
Conforti
,
M.
G.
Bonello
,
M
me
V.
Strážnická
,
M.
M.
Fischbach
,
M.
P.
Lorenzen
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
juges
,
et de M. E.
Fribergh
,
greffier de section
;
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M
me
Assunta La Vista (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 27 octobre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26
août
1998 sous le numéro de dossier 43006/98. La requérante est représentée par M
es
Verrilli, avocats à Bénévent. Le gouvernement italien (« le Gouvernement
»)
est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.
3.
Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000 pour le Gouvernement et les 7 janvier 2000 et 24 février 2000 pour la requérante, les parties ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
4.
Le 16 avril 1992, la requérante déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une pension ordinaire d'invalidité.
5.
Le 30 avril 1992, le juge d'instance fixa la première audience au 4
octobre 1993. Cette audience fut reportée d’office au 16 novembre 1993. Le jour venu, le juge ajourna l’affaire au 14 février 1994, date à laquelle il nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 18 juin 1996. Par décision du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 31 août 1996, le juge rejeta la demande de la requérante.
6.
Le 9 septembre 1996, cette dernière interjeta appel devant le tribunal de Bénévent. Le 6 novembre 1996, le président chargea un juge rapporteur du dossier et fixa l'audience de plaidoiries au 2 juillet 1997. Cette audience fut reportée d’office au 25 février 1998. Ce jour-là, le tribunal nomma un expert et ajourna l'affaire au 23 septembre 1998. A cette date, le juge fixa l’audience suivante au 9 décembre 1998 afin de nommer un nouvel expert car le premier avait déjà été nommé dans la procédure de première instance. Le jour venu, le juge ajourna l’affaire au 14 avril 1999. Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 20 avril 1999, le tribunal rejeta l’appel de la requérante.
7.
Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :
«
Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
43006/98, introduite par M
me
La Vista, le gouvernement italien offre de verser à celle-ci la somme de 18 000 000 lires italiennes (ITL), dont
15 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article
39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
8.
Les 7 janvier 2000 et 24 février 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par la requérante
:
«
J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 18 000 000 lires italiennes (ITL), dont 15
000
000
ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 43006/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
9.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement).
10.
Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle ;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Greffier
Président
[1]
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.