AFFAIRE MIRRA c. ITALIE

SECȚIUNEA 2 CAUZA MIRRA c. ITALIA (solicitarea nr. 42995/95) [1] HOTĂRÂREA STRASBURG 22 iunie 2000 În lanjurisdicția Mirra c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Rozakis președintele Conforti Bonello Strážnická Fischbach Lorenzen Tsatsa-Nikolovska judecători și din domnul Fribergh grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 30 mai 2000, se retrage hotărârea, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant italian, Luisa Mirra a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 7 noiembrie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor la lalluipei și ale libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind libertățile fundamentale). Cererea a fost înregistrată la 26 august 1998 sub numărul de dosar 42995/95. Recurenta este reprezentată de dl A. Nardone și T. Verrilli, avocați din Benevent. Guvernul italian (adică, . . .) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. la intersecția unghiului articolului 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plângea de durata unei proceduri civile. Camera a declarat cererea admisibilă la 29 iunie 1999. După un schimb de corespondență, la 21 decembrie 1999, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție. La 25 ianuarie 2000 pentru guvern și la 10 ianuarie 2000 și 24 februarie 2000 pentru reclamantă, părțile au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. La 31 decembrie 1992, recurenta a înaintat un recurs judecătorului de instanță din Benevent, funcționând ca judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o pensie ordinară de invaliditate. La 12 februarie 1993, judecătorul de instanță a fixat prima audiere la 22 La data de 26 iunie 1995, judecătorul a numit un expert și a stabilit ca cauza să fie luată în deliberare la 26 iunie 1995. Prin decizia din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 25 iulie 1995, judecătorul a respins cererea reclamantei. La 4 septembrie 1995, aceasta din urmă a interjetat la Tribunalul din Benevent. La 10 ianuarie 1996, președintele a numit un judecător raportor al dosarului și a stabilit ședința de pledoarii la 9 octombrie 1996. În acea zi, tribunalul a numit un expert. La 14 mai 1997, tribunalul a amânat cauza la 24 septembrie 1997 deoarece la data de 24 septembrie 1997 nu a depus la gref raportul său de expertiză. Prin aceeași zi, al cărui text a fost depus la grefă la 30 septembrie 1997 La 25 ianuarie 2000, grefierul a primit de la co-agentul guvernului italian în fața Curții următoarea scrisoare: declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea nr. 42995/95 formulată de dl Mirra, guvernul italian propune ca aceasta să plătească suma de 11 000 000 de lire italiene (ITL), din care 8 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație ține seama de durata procedurii, dar nu include nicio evaluare cu privire la motivele care pot justifica o astfel de durată în dreptul intern. În plus, Ö Õ se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. La 10 ianuarie 2000 și 24 februarie 2000, grefierul a primit următoarea declarație semnată de recurenta J a luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să-mi plătească suma de 11 000 000 de lire italiene (ITL), din care 8 000 000 ITL pentru daune morale și 3 000 000 ITL pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei care are ca origine cererea nr. 4299iq pe care am înaintat-o Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. Curtea ia notă de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat anterior se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale (articolele 37 alineatul (1) În cele din urmă a Convenției și art. 62 alin. (3) din Regulamentul de procedură. 10. În consecință, el licitează să șteargă din cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITé, hotărăște să șteargă cauza din rol ; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 22 iunie 2000, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Module Președinte [1] Această oprire poate fi supusă unor modificări de formă.

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE MIRRA c. ITALIE

(Requête n°

42995/98)

[1]

ARRÊT

STRASBOURG

22 juin 2000

En l’affaire Mirra c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

M.

C.

Rozakis

,

président

,

M.

B.

Conforti

,

M.

G.

Bonello

,

M

me

V.

Strážnická

,

M.

M.

Fischbach

,

M.

P.

Lorenzen

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

juges

,

et de M. E.

Fribergh

,

greffier de section

;

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 mai 2000,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M

me

Luisa Mirra (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 7 novembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 26

août

1998 sous le numéro de dossier 42995/98. La requérante est représentée par M

es

A. Nardone et T.

Verrilli, avocats à Bénévent. Le gouvernement italien (« le Gouvernement »)

est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

2.

Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaignait de la durée d’une procédure civile. La chambre a déclaré la requête recevable le 29 juin 1999.

3.

Après un échange de correspondance, le 21 décembre 1999 le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Le 25 janvier 2000 pour le Gouvernement et les 10 janvier 2000 et 24 février 2000 pour la requérante, les parties ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.

EN FAIT

4.

Le 31 décembre 1992, la requérante déposa un recours devant le juge d'instance de Bénévent, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une pension ordinaire d'invalidité.

5.

Le 12 février 1993, le juge d'instance fixa la première audience au 22

novembre 1993. Le jour venu, le juge nomma un expert et fixa la mise en délibéré de l'affaire au 26 juin 1995. Par décision du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 25 juillet 1995, le juge rejeta la demande de la requérante.

6.

Le 4 septembre 1995, cette dernière interjeta appel devant le tribunal de Bénévent. Le 10 janvier 1996, le président chargea un juge rapporteur du dossier et fixa l'audience de plaidoiries au 9 octobre 1996. Ce jour-là, le tribunal nomma un expert. Le 14 mai 1997, le tribunal ajourna l’affaire au 24 septembre 1997 car l’expert n’avait pas déposé au greffe son rapport d’expertise. Par jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 30

septembre 1997, le tribunal rejeta l’appel.

EN DROIT

7.

Le 25 janvier 2000, le greffier a reçu du coagent du gouvernement italien devant la Cour la lettre suivante :

«

Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

42995/98, introduite par M

me

Mirra, le gouvernement italien offre de verser à celle-ci la somme de 11 000 000 lires italiennes (ITL), dont

8 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article

39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

La présente déclaration tient compte de la durée de la procédure mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier une telle durée en droit interne.

En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.

»

8.

Les 10 janvier 2000 et 24 février 2000, le greffier a reçu la déclaration suivante signée par la requérante

:

«

J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement

italien selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 11 000 000 lires italiennes (ITL), dont

8 000 000 ITL au titre du dommage moral et 3 000 000 ITL au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°

42995/98 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.

J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.

En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention»

9.

La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme, tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1

in fine

de la Convention et 62 § 3 du règlement).

10.

Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à L’UNANIMITé,

1.

Décide

de rayer l’affaire du rôle ;

2.

Prend acte

de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 juin 2000, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Greffier

Président

[1]

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.