AFFAIRE PUPILLO c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

08.02.2000

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'Art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE PUPILLO c. ITALIE (CtEDO, 2000)

HUDOC · oficial

STRASBURG 8 februarie 2000 DEFINITIVF 08/05/2000 În cazul Pupillo c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din E. Palm, președinta Conforti Ferrari Bravo Gaukur Jundsson Zupančič Panțiru Maruste judecători și domnul O După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 25 ianuarie 2000, acesta a fost pronunțat la această dată, adoptat la această dată, la data inițială a procedurii, se pronunțase împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, dl Vittorio Pupillo (attenționarul), a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Lîme ( Mai 1994 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Cererea a fost înregistrată la 22 iunie 1998 sub numărul de dosar 41803/98. Guvernul italian (atît) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza. Camera a declarat cererea admisibilă la 1 iunie 1999. La 15 iunie 1983, reclamantul, în calitatea sa de tată al P. O., minor la data faptelor, l-a numit pe domnul C. și compania sa de asigurări în fața tribunalului din Syracuse pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite de fiica sa în timpul unui accident de circulație. La 16 februarie 1984, reclamantul i-a cerut președintelui Tribunalului să numească un nou judecător. La data de 7 iulie 1984, reclamantul a trimis la dosar documente. La 14 ianuarie 1985, judecătorul a dispus o expertiză și a aprobat audierea dlui C. La data de 27 ianuarie 1985. În februarie 1985, expertul a depus jurământul și judecătorul a amânat cauza la 3 iulie 1985. Această instanță nu a avut loc din cauza mutației judecătorului de punere în funcțiune. La 10 februarie 1987, reclamantul a solicitat ca audierea fiicei sale să aibă loc. 1988, avocatul domnului C. a solicitat o trimitere pentru a comunica clientului său data audierii sale, dat fiind că acesta din urmă se schimbase între timp adresa. La 6 decembrie 1988, dl. fiind absent din motive de sănătate, judecătorul a amânat cauza la 16 mai 1989. Această audiere a fost amânată din oficiu la 29 octombrie 1991 din cauza mutației judecătorului de punere în funcțiune. În acea zi, judecătorul a stabilit data pentru audierea dlui La 3 noiembrie 1992. În ziua următoare, acesta din urmă nu a fost prezentat, judecătorul a stabilit data pentru prezentarea concluziilor la 9 noiembrie 1993. 1995, instanța a acceptat cererea reclamantului. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul "timpului rezonabil" astfel cum se prevede la art. 6 1 din Convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum s-a formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea referitoare la această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 15 iunie 1983 și s-a încheiat la 20 aprilie 1995 și, prin urmare, a durat mai mult de 11 ani și 10 luni pentru o instanță. 10. Curtea amintește că a constatat în patru hotărâri din 28 iulie 1999 (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bouttazzi c. Italia care trebuie să apară în Codul Oficial al Curții, § 22) la În măsura în care Curtea continuă o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu îndeplinește cerina termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite ștergerea a ceea ce este necesar pentru a face, Cu imperfecțiune a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 13. Reclamantul solicită suma globală de 13 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit, precum și pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața juridicțiilor interne și în fața Curții. 14. Curtea, după luarea în considerare a observațiilor prezentate de guvern, consideră că este necesar să se acorde reclamantului suma solicitată, respectiv 13 000 000 ITL. Interese moratorii15, conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 2,5 % l an. Prin aceste motive, CouR, în unanimitate, A spus că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 13 000 000 (treisprezece milioane) lire italiene pentru daune materiale și morale și pentru cheltuieli de judecată că această sumă va crește cu o dobândă simplă cu 2,5 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata în limba franceză, apoi comunicată în scris la 8 februarie 2000, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Michael O