ZARMAKOUPIS ET SAKELLAROUPOULOS contre la GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Recevable
ZARMAKOUPIS ET SAKELLAROUPOULOS contre la GRECE (CtEDO, 2000)
A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44741/98 prezentate de Anasassios ZARMAKOUPIS și Georgios SAKELLAROPOULOS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are sediul la februarie 2000 într-o cameră compusă din B. Conforti, președintele C.L. Rozakis, G. Bonello, V. Strážnická, P. Lorenzen, A.B. Baka, E. Levits, judecători și E. Fribergh; grefier de secțiune Având în vedere art. 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât la 2 octombrie 1999 și observațiile în răspuns prezentate de solicitanți la 5 ianuarie 2000 După ce a deliberat în acest sens, decizia următoare A FOST FĂCUTĂ Reclamanții sunt resortisanți greci, născuți în 1924 și respectiv 1925. Ei sunt avocați în baroul din Atena și locuiesc în Atena. Primul reclamant este reprezentat în fața Curții de către cel de-al doilea reclamant. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții și alte șapte persoane au făcut obiectul unei proceduri penale pentru fraudă și falsificare de documente private. În special, acestora li s-a reproșat că au pus în circulație un număr mare de acțiuni false. La 1 iunie 1991, reclamanții au fost plasați în detenție provizorie, în cursul căreia au depus două cereri de eliberare. La 5 septembrie 1991, ei au fost eliberați condiționat. La 23 noiembrie 1992, reclamanții au fost retrimiși în fața instanței de judecată. De două ori, al doilea reclamant a amânat cazul, avocatul său trebuind să participe la un alt proces. În total, cazul a fost amânat de opt ori la cererea inculpaților. La 22 februarie 1996, instanța de judecată a condamnat reclamanții la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani cu suspendare. În aceeași zi, ei au interpus apelul la această hotărâre. La 1 aprilie 1998, instanța de apel din repriză din retea a reclamanților. Această hotărâre a devenit definitivă. GRIEF Invochează art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii. PROCEDURA Cererea a fost introdusă la 11 septembrie 1998 și înregistrată la 1 decembrie 1998. La 15 iunie 1999, Curtea a decis să aducă cauza întemeiat pe durata procedurii la cunoștința guvernului pârât, invitând la prezentarea în scris a observațiilor sale privind admisibilitatea și justificarea cererii. Curtea a declarat cererea inadmisibilă pur surplusul. Guvernul și-a prezentat observațiile la 2 octombrie 1999, după prelungirea termenului acordat, iar reclamanții au răspuns la aceasta la 5 ianuarie 2000. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un interval de timp rezonabil, de către o instanță (...) care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Guvernul susține că durata procedurii este explicată de complexitatea specifică a cauzei și subliniază că informațiile judiciare se referă la o problemă de circulație a mai multor acțiuni false, implicând mai multe persoane. Guvernul afirmă, de asemenea, că comportamentul părților În acest sens, guvernul observă că cauza a fost amânată de opt ori la inițiativa inculpaților, dintre care de două ori la cererea celui de-al doilea reclamant. În cele din urmă, guvernul afirmă că autoritățile competente au dat dovadă de atenție deosebită în desfășurarea procedurii. Cu titlu subsidiar, guvernul afirmă că, în ceea ce privește achitarea acestora, reclamanții nu mai pot pretinde că sunt victime ale dreptului lor de a-și vedea cauza judecată într-un termen rezonabil. Reclamanții se luptă cu tezele guvernului și consideră că cauza lor a trecut printr-o perioadă excesivă de timp, pentru care nu au nicio responsabilitate și subliniază că procedura penală, care a fost pendinte împotriva lor timp de aproape șapte ani, le-a cauzat un prejudiciu material și moral foarte mare. Curtea ia notă mai întâi de faptul că, în cazul în care nu a fost legată de durata procedurii, nu a putut fi considerată nici direct, nici implicit, nici ca fiind în valoare de constatare și de redresare de către autoritățile judiciare a prejudiciului cauzat reclamanților de durata acesteia (a se vedea în special Hotărârea Ecklec. Germania din 15 iulie 1982, seria A nr. 51). În ceea ce privește fondul, Curtea ia act de faptul că procedura a început la 1 iunie 1991, data la care reclamanții au fost acuzați, și se încheie la 1 aprilie 1998 cu hotărârea Tribunalului de Primă Instanță, adică o perioadă de șase ani și zece luni. Curtea consideră că, în lumina criteriilor prevăzute de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest at trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară RESTUL REQUEETEI RECEVAVABILE toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Benedetto Conforti Președinte