ZARMAKOUPIS ET SAKELLAROUPOULOS contre la GRECE

A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44741/98 prezentate de Anasassios ZARMAKOUPIS și Georgios SAKELLAROPOULOS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are sediul la februarie 2000 într-o cameră compusă din B. Conforti, președintele C.L. Rozakis, G. Bonello, V. Strážnická, P. Lorenzen, A.B. Baka, E. Levits, judecători și E. Fribergh; grefier de secțiune Având în vedere art. 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor de la … Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât la 2 octombrie 1999 și observațiile în răspuns prezentate de solicitanți la 5 ianuarie 2000 După ce a deliberat în acest sens, decizia următoare A FOST FĂCUTĂ Reclamanții sunt resortisanți greci, născuți în 1924 și respectiv 1925. Ei sunt avocați în baroul din Atena și locuiesc în Atena.

Primul reclamant este reprezentat în fața Curții de către cel de-al doilea reclamant. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții și alte șapte persoane au făcut obiectul unei proceduri penale pentru fraudă și falsificare de documente private. În special, acestora li s-a reproșat că au pus în circulație un număr mare de acțiuni false. La 1 iunie 1991, reclamanții au fost plasați în detenție provizorie, în cursul căreia au depus două cereri de eliberare. La 5 septembrie 1991, ei au fost eliberați condiționat. La 23 noiembrie 1992, reclamanții au fost retrimiși în fața instanței de judecată. De două ori, al doilea reclamant a amânat cazul, avocatul său trebuind să participe la un alt proces.

În total, cazul a fost amânat de opt ori la cererea inculpaților. La 22 februarie 1996, instanța de judecată a condamnat reclamanții la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani cu suspendare. În aceeași zi, ei au interpus apelul la această hotărâre. La 1 aprilie 1998, instanța de apel din repriză din retea a reclamanților. Această hotărâre a devenit definitivă. GRIEF Invochează art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii. PROCEDURA Cererea a fost introdusă la 11 septembrie 1998 și înregistrată la 1 decembrie 1998. La 15 iunie 1999, Curtea a decis să aducă cauza întemeiat pe durata procedurii la cunoștința guvernului pârât, invitând la prezentarea în scris a observațiilor sale privind admisibilitatea și justificarea cererii.

Curtea a declarat cererea inadmisibilă pur surplusul. Guvernul și-a prezentat observațiile la 2 octombrie 1999, după prelungirea termenului acordat, iar reclamanții au răspuns la aceasta la 5 ianuarie 2000. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un interval de timp rezonabil, de către o instanță (...) care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Guvernul susține că durata procedurii este explicată de complexitatea specifică a cauzei și subliniază că informațiile judiciare se referă la o problemă de circulație a mai multor acțiuni false, implicând mai multe persoane. Guvernul afirmă, de asemenea, că comportamentul părților În acest sens, guvernul observă că cauza a fost amânată de opt ori la inițiativa inculpaților, dintre care de două ori la cererea celui de-al doilea reclamant.

În cele din urmă, guvernul afirmă că autoritățile competente au dat dovadă de atenție deosebită în desfășurarea procedurii. Cu titlu subsidiar, guvernul afirmă că, în ceea ce privește achitarea acestora, reclamanții nu mai pot pretinde că sunt victime ale dreptului lor de a-și vedea cauza judecată într-un termen rezonabil. Reclamanții se luptă cu tezele guvernului și consideră că cauza lor a trecut printr-o perioadă excesivă de timp, pentru care nu au nicio responsabilitate și subliniază că procedura penală, care a fost pendinte împotriva lor timp de aproape șapte ani, le-a cauzat un prejudiciu material și moral foarte mare. Curtea ia notă mai întâi de faptul că, în cazul în care nu a fost legată de durata procedurii, nu a putut fi considerată nici direct, nici implicit, nici ca fiind în valoare de constatare și de redresare de către autoritățile judiciare a prejudiciului cauzat reclamanților de durata acesteia (a se vedea în special Hotărârea Ecklec.

Germania din 15 iulie 1982, seria A nr. 51). În ceea ce privește fondul, Curtea ia act de faptul că procedura a început la 1 iunie 1991, data la care reclamanții au fost acuzați, și se încheie la 1 aprilie 1998 cu hotărârea Tribunalului de Primă Instanță, adică o perioadă de șase ani și zece luni. Curtea consideră că, în lumina criteriilor prevăzute de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest at trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară RESTUL REQUEETEI RECEVAVABILE toate mijloacele de fond rezervate.

Erik Fribergh Benedetto Conforti Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44741/98 présentée par Anastassios ZARMAKOUPIS et Georgios SAKELLAROPOULOS contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 10 février 2000 en une chambre composée de M. B. Conforti, président , M. C.L. Rozakis, M. G. Bonello, M me V. Strážnická, M. P. Lorenzen, M. A.B.

Baka, M. E. Levits, juges , et de M. E. Fribergh, greffier de section ; Vu l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales ; Vu la requête introduite le 11 septembre 1998 par Anastassios ZARMAKOUPIS et Georgios Sakellaropoulos contre la Grèce et enregistrée le 1 décembre 1998 sous le n° de dossier 44741/98 ; Vu les rapports prévus à l’article 49 du règlement de la Cour ; Vu les observations présentées par le gouvernement défendeur le 2 octobre 1999 et les observations en réponse présentées par les requérants le 5 janvier 2000 ; Après en avoir délibéré ; Rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants sont des ressortissants grecs, nés respectivement en 1924 et 1925. Ils sont avocats au barreau d’Athènes et résident à Athènes.

Le premier requérant est représenté devant la Cour par le second requérant. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Les requérants et sept autres personnes ont fait l’objet d’une procédure pénale pour fraude et faux en écritures privées. En particulier, il leur fut reproché d’avoir mis en circulation un grand nombre de fausses actions. Le 1er juin 1991, les requérants furent placés en détention provisoire, au cours de laquelle ils déposèrent deux demandes de mise en liberté. Le 5 septembre 1991, ils furent libérés conditionnellement. Le 23 novembre 1992, les requérants furent renvoyés devant la cour d’assises d’Athènes. A deux reprises, le second requérant demanda l’ajournement de l’affaire, son avocat devant participer à un autre procès.

Au total, l’affaire fut ajournée huit fois à la demande des accusés. Le 22 février 1996, la cour d’assises condamna les requérants à une peine d’emprisonnement de trois ans avec sursis. Le même jour, ils interjetèrent appel de ce jugement. Le 1er avril 1998, la cour d’appel d’Athènes prononça l’acquittement des requérants. Cet arrêt est devenu définitif. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de la procédure. PROCÉDURE La requête a été introduite le 11 septembre 1998 et enregistrée le 1er décembre 1998. Le 15 juin 1999, la Cour a décidé de porter le grief tiré de la durée de la procédure à la connaissance du gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter par écrit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête.

Elle a déclaré la requête irrecevable pur le surplus. Le Gouvernement a présenté ses observations le 2 octobre 1999, après prorogation du délai imparti, et les requérants y ont répondu le 5 janvier 2000. EN DROIT Les requérants se plaignent de la durée de la procédure et invoquent l’article 6 § 1 de la Convention, dont les parties pertinentes disposent : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...) » Le Gouvernement affirme que la durée de la procédure s’explique par la complexité particulière de l’affaire. Il souligne que l’information judiciaire portait sur une affaire de circulation d’un grand nombre de fausses actions, impliquant plusieurs personnes.

Le Gouvernement affirme par ailleurs que le comportement des parties a incontestablement contribué à allonger la durée de la procédure. A cet égard, le Gouvernement note que l’affaire a été ajournée à huit reprises à l’initiative des accusés, dont deux fois à la demande du second requérant. Le Gouvernement affirme enfin que les autorités compétentes ont fait preuve d’une particulière diligence dans le déroulement de la procédure. A titre subsidiaire, le Gouvernement affirme qu’eu égard à leur acquittement, les requérants ne peuvent plus se prétendre victimes de leur droit à voir leur cause jugée dans un délai raisonnable. Les requérants combattent les thèses avancées par le Gouvernement. Ils estiment que leur affaire connut une durée excessive, pour laquelle ils n’ont aucune responsabilité.

Ils soulignent que la procédure pénale, qui était pendante à leur encontre pendant presque sept ans, leur a fait subir un très grand préjudice matériel et moral. La Cour note tout d’abord que l’acquittement des requérants n’était aucunement lié à la durée de la procédure et ne saurait être considéré ni directement, ni implicitement comme valant constatation et redressement par les autorités judiciaires du préjudice causé aux requérants par la durée de celle-ci (voir notamment l’arrêt Eckle c. Allemagne du 15 juillet 1982, série A n° 51). Quant au fond, la Cour note que la procédure a débuté le 1er juin 1991, date de l’inculpation des requérants, et s’est terminée le 1er avril 1998 avec l’arrêt de la cour d’appel, soit une durée de six ans et dix mois.

La Cour estime qu’à la lumière des critères dégagés par la jurisprudence des organes de la Convention en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LE RESTANT DE LA REQUÊTE RECEVABLE

, tous moyens de fond réservés. Erik Fribergh Benedetto Conforti Greffier Président