Muonio Saami Village împotriva Suediei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 28222/95, de Muonio Saami Village împotriva Suediei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune) care a stat la 15 februarie 2000 în calitate de Cameră compusă de dna E. Palm, președintele J. Casadevall, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jörundsson, C. Bîrsan, dna W. Thomassen, T. Panțîru, judecători și M. O’Boyle, grefierul secțiunii având în vedere art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale; având în vedere cererea introdusă la 7 octombrie 1994 de Muonio Saami Village împotriva Suediei și înregistrată la 16 august 1995 în dosarul nr. 28222/95; având în vedere raportul prevăzut la art. 49 din Regulamentul Curții; Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat la 10 aprilie 1997 și observațiile în răspuns transmise de reclamant la 22 august 1997; după deliberare; Hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un sat suedez Saami (de aceeași dată înaintea Curții este reprezentat de dl Johan Cahp, un avocat practicant la Stockholm.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 decembrie 1991, Consiliul de Administrație al Condatului ( länsstyrelsen ) din Norrbotten a acordat nouă persoane permise de producție de rendeer licențiat ( koncessions renskötsel ) în satul Saami reclamant în cursul anului 1992. În același timp, cinci persoane au fost refuzate permise. Permisele au permis titularilor de permise pentru a turma un total de 2.300 reni deținuți de ei înșiși.

Trei dintre permise au fost, în contravenție cu o cerere făcută de satul Saami, acordate fraților S. Consiliu atașat în continuare anumite condiții pentru permise, printre altele , că deținătorii de permise au fost obligați să acopere în comun 1 600 de reni aparținând altor persoane (skötesrenar Saami satul solicitant, titularii de permise, cu excepția celor trei frați S., și cele cinci persoane care au fost refuzate permise au apelat împotriva deciziei Consiliului Național de Agricultură ( Statens jordbruksverk ), susținând că autorizațiile acordate fraților S. și obligația pentru titularii de permise pentru reni de turmă aparținând altor persoane ar trebui revocate. S-a cerut, în continuare, ca cele cinci persoane să refuze autorizațiile de turmă să fie acordate astfel de autorizații și că reclamantul ar trebui să li se permită titularilor de permise să furnizeze un număr mai mare de reni deținuți de ei înșiși.

Reclamanții au afirmat, printre altele , că frații S. nu erau membri ai satului reclamant și astfel nu puteau fi acordate permise de turmare a renilor în acel sat. În plus, obligațiile față de renii aparținând altor persoane nu au avut nici o bază în lege. Prin decizia din 16 septembrie 1992, Consiliul Național al Agriculturii a respins recursul. , că Guvernul a respins în multe ocazii cererile privind revocarea permiselor deținute de frații S. Consiliul nu a găsit nici un motiv să ajungă la o concluzie diferită. În ceea ce privește condițiile contestate, Consiliul Național de Agricultură a remarcat că Consiliul de Administrație al Județeanului, în conformitate cu secțiunea 88 din Legea Reindeer Herding (rennäringslagen , 1971:437, a avut o discreție largă pentru a stipula condițiile pentru turmă.

Hotărârea de a obliga titularii de permise pentru renii de turmă aparținând celorlalți a fost în acest sens discreția și nu a solicitat consimțământul satului Saami. În cele din urmă, Consiliul Național al Agriculturii a considerat că nu ar putea fi permis nici un număr mai mare de renii lor, deoarece au existat deja prea multe reni în sat. În urma apelului suplimentar la 19 mai 1993, Guvernul a considerat că decizia Consiliului de Administrație al County privind permisele pentru 1992 a fost, în toate aspectele, echilibrată. Cu toate acestea, menționând că Consiliul la 15 decembrie 1992 a decis să prelungească validitatea autorizațiilor pentru 1992 până în 1993, guvernul a hotărât să excludă cazul din lista de cazuri.

Satul reclamant Saami și șapte recurente individuale au solicitat apoi Curtea Supremă Administrativă ( Regeringsrätten ) să revizuiască decizia Guvernului în temeiul Actului privind revizuirea judiciară a anumitor decizii administrative ( lagen om rättsprövning avissa förvaltningsbeslut , 1988:205). În plus față de afirmațiile formulate în fața autorităților administrative, recurentele au declarat că guvernul ar fi trebuit să examineze cazul în fondul său. Întrucât nu a făcut acest lucru, nu a existat nicio decizie juridică obligatorie cu privire la permisele pentru 1992. Având în vedere că permisele de turmă din satul reclamant au fost în mod normal acordate timp de un an pe rând, consecința deciziei guvernului a fost faptul că apelurile împotriva deciziilor relevante nu au putut fi examinate de către instanța finală.

Prin hotărârea din 14 iulie 1994, Curtea Administrativă Supremă a susținut decizia guvernului. Curtea a constatat că ar putea examina doar dacă această decizie este ilegală. În acest sens, Curtea a remarcat că, în conformitate cu principiile juridice generale, un caz poate fi anulat dacă reclamația devine nulă, printre altele, ca urmare a expirării unui permis.Legea internă relevantă Actul Reindeer Herding Reindeer este reglementat de Legea de vânătoare a Reindeer din 1971. Partea principală a Legii se referă la dispozițiile care stabilesc cine are dreptul de a menține rănile, unde și când aceste drepturi pot fi exercitate și la modul în care trebuie organizate și desfășurate activitățile.

Potrivit secțiunii 1 din Lege, o persoană care este de origine Saami (un Saami) are dreptul de a utiliza teren și apă pentru întreținerea sa și a dreptului său de răni ( renskötselrätt Acest drept aparține tuturor saamilor, dar poate fi exercitat numai de cei care sunt membrii unui sat Saami. Un sat Saami este o zonă geografică de pășune și o entitate economică. Obiectivul unui sat Saami, care poate achiziționa drepturi și angajamente, este de a gestiona, în conformitate cu Actul, turma de reni în zona de pășune a satului în beneficiul comun al membrilor săi (Secțiunea 9-10).

Un membru al satului Saami este, printre altele, un Saami care participă la turma de reni în zona de pășune a satului (Secțiunea 11). Consiliul de administrație al districtului decide cel mai mare număr de reni care pot fi menținute pășune în zona de pășune (Secțiunea 15). Orice persoană care are dreptul la reni de pășune poate obține permisiunea (o licență) de a menține reniul în anumite zone în care generiul de reni poate fi menținut în alt mod numai în parte a anului. O astfel de licență include dreptul la turmă nu numai renii deținute de titularul licenței, ci și renii aparținând, printre altele , unei persoane care dețin sau gestionează bunuri agricole, care se află în totalitate sau parțial în zona licențată, dacă locuiește la proprietatea din zonă.

O licență nu poate fi acordată decât în cazul în care renele continuate în interiorul zonei sunt de beneficii substanțiale la nivel local și numai în cazul în care se poate presupune că persoana care solicită o licență va continua cu renă în mod corespunzător (art. 85). Actul conține în continuare dispoziții în temeiul cărora se pot acorda anumite drepturi de a exercita renă (cautarea licențiată a reneilor). O licență nu poate fi acordată decât în cazul în care renele continuă în interiorul zonei sunt de beneficii substanțiale la nivel local și numai în cazul în care se poate presupune că persoana care solicită o licență va continua renă în mod corespunzător (Secțiunea 85). O licență este acordată pentru o perioadă de timp specifică, la cel mult zece ani.

În deciziile prin care licențe sunt acordate, printre altele, următoarele: , trebuie specificat: Suprafața licențiată, cel mai mare număr de reni pe care fiecare titular de licență le poate furniza în interiorul suprafeței, precum și cel mai mare număr de reni care aparțin altor persoane pentru care titularul de licență poate accepta responsabilitatea (articolele 85 și 88). Ca în cazul renilor de reni în general, trebuie să existe sate Saami pentru reniul licențiat. Odată ce se acordă o licență, titularul de licență devine automat membru al satului.

Cu câteva excepții dispozițiile generale referitoare la satele Saami și administrația lor sunt valabile, după caz, în ceea ce privește un sat Saami pentru turnarea de reni licențiate (Secțiunea 86). Întrebări referitoare la licențe sunt luate în considerare și hotărâte de Consiliul Administrativ al Conținutului (Secțiunea 87). În momentul deciziei luate de Consiliu în acest caz, o decizie de asemenea caracter ar trebui apelată către Consiliul Național de Agricultură și o decizie a acestuia în favoarea Guvernului (art. 99 din formularea sa înainte de 1 ianuarie 1997). Cu toate acestea, începând cu 1 ianuarie 1997, decizii de același caracter sunt deschise pentru examinarea de către instanțele administrative.

Actul privind revizuirea judiciară a anumitor decizii administrative O decizie, astfel cum a fost luată în prezenta cauză de Guvern în temeiul Legii Reindeer Herding din 1971, în formularea sa înainte de 1 ianuarie 1997 a fost deschisă la reexaminarea judiciară de către Curtea Supremă Administrativă, în conformitate cu Actul de 1988 privind revizuirea judiciară a anumitor decizii administrative. Examinarea Curții Supreme de Administrație se limitează, în principiu, la întrebarea dacă decizia contestată este contrară oricărei dispoziții legale. În conformitate cu trataux préparatoires la Legea de 1988 (cf. Legea Guvernului 1987/88:69, p. 23-25), examinarea se concentrează pe licența deciziilor contestate.

Însă competența instanței nu ar trebui să se limiteze numai la examinarea aplicării legii relevante în cazul respectiv. Curtea are, de asemenea, competența de a reexamina faptele pe care s-a bazat aplicarea legii. În plus, instanța ar trebui să examineze dacă decizia contestată este compatibilă cu principiile constituționale prevăzute în capitolul 1 secțiunea 9 din Instrumentul de Guvern: obiectivitatea, imparțialitatea și principiul egalității în fața legii. În plus, ar trebui să examineze dacă s-au întâmplat erori în procedura care ar fi putut afecta rezultatul cazului. În cazul în care autoritatea responsabilă pentru decizia contestată a avut discreția în temeiul legii relevante de a face o alegere între o serie de opțiuni diferite, toate care trebuie considerate legale, examinarea instanței ar trebui limitată la întrebarea dacă decizia contestată intră în discreția astfel acordată autorității în cauză în temeiul legii în cauză.

Dacă instanța consideră că o decizie administrativă este contrară unei anumite dispoziții juridice, aceasta anulează decizia. Dacă decizia anulată ar trebui înlocuită cu o altă decizie, instanța trimite cazul înapoi autorității administrative care au luat hotărârea contestată. Dacă instanța consideră că decizia este legală, aceasta va fi valabilă. O examinare în temeiul legii din 1988 nu împiedică executarea hotărârii contestate, cu excepția cazului în care instanța hotărăște altfel. COMPLAINTE Invocând art. 6 din Convenție, satul reclamant Saami se plânge că nu a existat nici o determinare a drepturilor satului în ceea ce privește hrana renilor de către un tribunal independent. PROCEDURĂ Cererea a fost introdusă la 7 octombrie 1994 și înregistrată la 16 august 1995. La 27 noiembrie 1996, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a hotărât să comunice cererea la guvernul contestat.

Observațiile scrise ale Guvernului au fost prezentate la 10 aprilie 1997, după prelungirea termenului stabilit în acest scop. Satul reclamant a răspuns la 22 august La 1 noiembrie 1998, prin aplicarea articolului 5 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, cazul a scăzut să fie examinat de către Curte în conformitate cu dispozițiile acestui protocol. HOTĂRÂREA Saami, satul solicitant, se plânge că drepturile sale nu au fost stabilite de un tribunal independent. art. 1 din Convenție se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile sau a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.

Hotărârea se pronunță public, însă presa și publicul pot fi excluși din toate sau din parte a procesului în interesul moral, al ordinului public sau al securității naționale într-o societate democratică, în cazul în care interesele tinerilor sau protecția vieții private a părților o solicită, sau în măsura în care este strict necesară în opinia instanței în circumstanțe speciale în care publicitatea ar aduce atingere intereselor justiției.” Guvernul susține că reinele trebuie să constituie un drept recunoscut în temeiul dreptului național, care, sub anumite condiții, sunt acordate membrilor unui sat Saami, și că acest drept trebuie considerat drept civil în sensul articolului 6 din Convenție.

Hotărârea Guvernului din 19 mai 1993 nu a fost deschisă unei revizuiri cu privire la fondul unei instanțe de drept sau a oricărui alt organ care ar putea fi considerat un „tribual” în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul nu susține că există circumstanțe care justifică faptul că în acest caz nu a existat nicio examinare în instanță a cazului reclamantului satului Saami cu privire la fondul. Având în vedere aceasta, Guvernul acceptă că acest caz este admisibil și recunoaște că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Curtea consideră, având în vedere afirmația Guvernului, că cazul ridică chestiuni de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre ar trebui să depinde de examinarea meritelor cererii.

Prin urmare, Curtea concluzionează că cererea nu este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-au stabilit alte motive de declarare inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLARĂ APLICAȚIA ADMISSIBILĂ, fără a se judeca fondurile cauzei.

FIRST SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 28222/95 by Muonio Saami Village against Sweden The European Court of Human Rights (First Section) sitting on 15 February 2000 as a Chamber composed of Mrs E. Palm, President , Mr J. Casadevall, Mr L. Ferrari Bravo, Mr Gaukur Jörundsson, Mr C. Bîrsan, Mrs W. Thomassen, Mr T. Panțîru, judges , and Mr M. O’Boyle, Section Registrar ; Having regard to Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms; Having regard to the application introduced on 7 October 1994 by Muonio Saami Village against Sweden and registered on 16 August 1995 under file no. 28222/95; Having regard to the report provided for in Rule 49 of the Rules of Court; Having regard to the observations submitted by the respondent Government on 10 April 1997 and the observations in reply submitted by the applicant on 22 August 1997; Having deliberated; Decides as follows: THE FACTS The applicant is a Swedish Saami village ( sameby ). Before the Court it is represented by Mr Johan Cahp, a lawyer practising in Stockholm.

A. Particular circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 17 December 1991 the County Administrative Board ( länsstyrelsen ) of Norrbotten granted nine persons permits for licensed reindeer herding ( koncessions ­ renskötsel ) in the applicant Saami village during 1992. At the same time, five persons were refused permits. The permits allowed the permit holders to herd a total of 2,300 reindeer owned by themselves.

Three of the permits were, contrary to a request made by the Saami village, granted to the brothers S. The Board further attached certain conditions to the permits, inter alia , that the permit holders were obliged to jointly herd 1,600 reindeer belonging to others ( skötesrenar ). The applicant Saami village, the permit holders, except for the three brothers S., and the five persons who had been refused permits appealed against the decision to the National Board of Agriculture ( Statens jordbruksverk ), claiming that the permits granted to the brothers S. and the obligation for permit holders to herd reindeer belonging to others should be revoked. It was further requested that the five persons refused herding permits should be granted such permits and that the appellant permit holders should be allowed to herd a higher number of reindeer owned by themselves.

The appellants stated, inter alia , that the brothers S. were not members of the applicant village and thus could not be granted permits for reindeer herding within that village. Furthermore, the obligations to herd reindeer belonging to others had allegedly no basis in law. By decision of 16 September 1992 the National Board of Agriculture rejected the appeal. The Board noted, inter alia , that the Government on many occasions had rejected claims concerning the revocation of the permits held by the brothers S. The Board did not find any reason to come to a different conclusion. As regards the challenged conditions, the National Board of Agriculture noted that the County Administrative Board, under Section 88 of the Reindeer Herding Act ( rennäringslagen , 1971:437), had a wide discretion to stipulate conditions for the herding.

The decision to oblige permit holders to herd reindeer belonging to others was within that discretion and did not require the consent of the Saami village. Finally, the National Board of Agriculture considered that no permit holders could be allowed to herd a higher number of their own reindeer, as there were already too many reindeer in the village. Upon further appeal the Government on 19 May 1993 considered that the County Administrative Board’s decision on permits for 1992 was, in all respects, well-balanced. However, noting that the Board on 15 December 1992 had decided to extend the validity of the 1992 permits to 1993, the Government decided to strike the case out of its list of cases.

The applicant Saami village and seven individual appellants then applied to the Supreme Administrative Court ( Regeringsrätten ) for a review of the Government’s decision under the Act on Judicial Review of Certain Administrative Decisions ( lagen om rättsprövning av vissa förvaltningsbeslut , 1988:205). In addition to the claims made before the administrative authorities, the appellants stated that the Government should have examined the case on its merits. As it failed to do so, there was no legally binding decision on the permits for 1992. As permits for herding in the applicant village were normally granted for one year at a time, the consequence of the Government’s decision was that appeals against the relevant decisions could not be examined by the final instance.

By judgment of 14 July 1994 the Supreme Administrative Court upheld the Government’s decision. The court found that it could only examine whether that decision was unlawful. In this respect the court noted that according to general legal principles a case may be struck out if the claim becomes void as a consequence of, inter alia , the expiration of a permit. B. Relevant domestic law a. The Reindeer Herding Act Reindeer herding is governed by the 1971 Reindeer Hunting Act. The main part of the Act concerns provisions establishing who has the right to carry on reindeer herding, where and when such rights may be exercised and how the activities are to be organised and carried on.

According to Section 1 of the Act, a person who is of Saami descent (a Saami) has the right to use land and water for his own maintenance and that of his reindeer, reindeer herding right ( renskötselrätt ). This right belongs to all Saamis but may only be exercised by those who are members of a Saami village. A Saami village is a geographical grazing area and an economic entity. The object of a Saami village, which may acquire rights and undertake commitments, is to manage, in accordance with the Act, the reindeer herding within the pasture area of the village to the common benefit of its members (Sections 9–10).

A member of a Saami village is, inter alia , a Saami who participates in reindeer herding within the pasture area of the village (Section 11). The County Administrative Board shall decide the largest number of reindeer that may be kept grazing within the pasture area (Section 15). Any person who is entitled to herd reindeer can obtain permission (a licence) to carry on reindeer herding within certain areas where reindeer herding otherwise may be carried on only part of the year. Such a licence includes the right to herd not only reindeer owned by the licence holder but also reindeer belonging to, inter alia , a person who owns or manages farm property, which is located wholly or partially within the licensed area, if he resides at the property within the area.

A licence may only be granted if continued reindeer herding within the area is of substantial benefit locally and only if it can be assumed that the person applying for a licence will carry on reindeer herding in an appropriate manner (Section 85). The Act further contains provisions under which certain rights to carry on reindeer herding may be granted (licensed reindeer hunting). A licence may only be granted if continued reindeer herding within the area is of substantial benefit locally and only if it can be assumed that the person applying for a licence will carry on reindeer herding in an appropriate manner (Section 85). A licence is granted for a specific period of time, at most ten years.

In decisions whereby licences are granted, the following, inter alia , shall be specified: The licensed area, the largest number of reindeer which each licence holder may herd within the area, and the largest number of reindeer belonging to others for which the licence holder may accept responsibility (Sections 85 and 88). As in the case of reindeer herding in general, there shall be Saami villages for licensed herding of reindeer. Once a licence is granted, the licence holder automatically becomes a member of the village.

With a few exceptions the general provisions on Saami villages and their administration are valid, where applicable, also as regards a Saami village for licensed reindeer herding (Section 86). Questions pertaining to licences are considered and decided on by the County Administrative Board (Section 87). At the time of the decision taken by the Board in the present case, a decision of such character should be appealed to the National Board of Agriculture and a decision of the latter to the Government (Section 99 in its wording before 1 January 1997). As of 1 January 1997, however, decisions of the same character are open for examination by the administrative courts.

b. The Act on Judicial Review of Certain Administrative Decisions A decision as in the present case taken by the Government under the 1971 Reindeer Herding Act in its wording before 1 January 1997 was open to court review by the Supreme Administrative Court in accordance with the 1988 Act on Judicial Review of Certain Administrative Decisions. The Supreme Administrative Court’s examination is in principle limited to the question whether the challenged decision is contrary to any legal provisions. According to the travaux préparatoires to the 1988 Act (cf. Government Bill 1987/88:69, pp. 23–25), the examination shall be concentrated on the lawfulness of the challenged decisions. But the competence of the court should not be restricted only to an examination of the application of the relevant law in the particular case.

The court also has the power to re-examine the facts upon which the application of the law has been based. Furthermore, the court should examine whether the challenged decision is compatible with the constitutional principles set out in Chapter 1, Section 9 of the Instrument of Government: objectivity, impartiality and the principle of equality before the law. In addition, it should examine whether errors in the procedure have occurred that might have affected the outcome of the case. In case the authority responsible for the challenged decision has had the discretion under the relevant law to make a choice between a number of different options, all which must be considered lawful, the court’s examination should be restricted to the question whether the challenged decision falls within the discretion thus afforded to the authority concerned under the law in question.

If the court were to find that an administrative decision is contrary to a certain legal provision, it shall quash the decision. If the quashed decision ought to be replaced by another decision, the court shall refer the case back to the administrative authority that made the challenged decision. If the court finds the decision lawful, it will stand valid. An examination under the 1988 Act does not prevent the enforcement of the challenged decision, unless the court decides otherwise. COMPLAINTS Invoking Article 6 of the Convention, the applicant Saami village complains that there was no determination of the village’s rights in respect of reindeer herding by an independent tribunal. PROCEDURE The application was introduced on 7 October 1994 and registered on 16 August 1995. On 27 November 1996 the European Commission of Human Rights decided to communicate the application to the respondent Government.

The Government’s written observations were submitted on 10 April 1997, after an extension of the time-limit fixed for that purpose. The applicant village replied on 22 August 1997, also after an extension of the time-limit. On 1 November 1998, by operation of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, the case fell to be examined by the Court in accordance with the provisions of that Protocol. THE LAW The applicant Saami village complains that its rights were not determined by an independent tribunal. Article 6 § 1 of the Convention reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations or of any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair and public hearing within a reasonable time by an independent and impartial tribunal established by law.

Judgment shall be pronounced publicly but the press and public may be excluded from all or part of the trial in the interests of morals, public order or national security in a democratic society, where the interests of juveniles or the protection of the private life of the parties so require, or to the extent strictly necessary in the opinion of the court in special circumstances where publicity would prejudice the interests of justice.” The Government maintain that reindeer herding must be said to constitute a right recognised under national law which subject to certain conditions are afforded members of a Saami village, and that this right must be considered to be a civil right within the meaning of Article 6 of the Convention.

The Government’s decision on 19 May 1993 was not open to a review on the merits by a court of law or any other body which could be considered as a “tribunal” for the purposes of Article 6 § 1 of the Convention. The Government do not argue that there were circumstances justifying that there was in this case no court examination of the applicant Saami village’s case on the merits. In view thereof, the Government accept that the case is admissible and admit that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention. The Court considers, in the light of the Government’s submission, that the case raises issues of fact and law under the Convention, the determination of which should depend on an examination of the merits of the application.

The Court concludes, therefore, that the application is not manifestly ill-founded, within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other grounds for declaring it inadmissible have been established. For these reasons, the Court, unanimously,

DECLARES THE APPLICATION ADMISSIBLE

, without prejudging the merits of the case. Michael O’Boyle Josep Casadevall Registrar President