MUONIO SAAMI VILLAGE v. SWEDEN
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Admissible
MUONIO SAAMI VILLAGE v. SWEDEN (CtEDO, 2000)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 28222/95, de Muonio Saami Village împotriva Suediei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune) care a stat la 15 februarie 2000 în calitate de Cameră compusă de dna E. Palm, președintele J. Casadevall, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jörundsson, C. Bîrsan, dna W. Thomassen, T. Panțîru, judecători și M. O’Boyle, grefierul secțiunii având în vedere art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale; având în vedere cererea introdusă la 7 octombrie 1994 de Muonio Saami Village împotriva Suediei și înregistrată la 16 august 1995 în dosarul nr. 28222/95; având în vedere raportul prevăzut la art. 49 din Regulamentul Curții; Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat la 10 aprilie 1997 și observațiile în răspuns transmise de reclamant la 22 august 1997; după deliberare; Hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un sat suedez Saami (de aceeași dată înaintea Curții este reprezentat de dl Johan Cahp, un avocat practicant la Stockholm. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 decembrie 1991, Consiliul de Administrație al Condatului ( länsstyrelsen ) din Norrbotten a acordat nouă persoane permise de producție de rendeer licențiat ( koncessions renskötsel ) în satul Saami reclamant în cursul anului 1992. În același timp, cinci persoane au fost refuzate permise. Permisele au permis titularilor de permise pentru a turma un total de 2.300 reni deținuți de ei înșiși. Trei dintre permise au fost, în contravenție cu o cerere făcută de satul Saami, acordate fraților S. Consiliu atașat în continuare anumite condiții pentru permise, printre altele , că deținătorii de permise au fost obligați să acopere în comun 1 600 de reni aparținând altor persoane (skötesrenar Saami satul solicitant, titularii de permise, cu excepția celor trei frați S., și cele cinci persoane care au fost refuzate permise au apelat împotriva deciziei Consiliului Național de Agricultură ( Statens jordbruksverk ), susținând că autorizațiile acordate fraților S. și obligația pentru titularii de permise pentru reni de turmă aparținând altor persoane ar trebui revocate. S-a cerut, în continuare, ca cele cinci persoane să refuze autorizațiile de turmă să fie acordate astfel de autorizații și că reclamantul ar trebui să li se permită titularilor de permise să furnizeze un număr mai mare de reni deținuți de ei înșiși. Reclamanții au afirmat, printre altele , că frații S. nu erau membri ai satului reclamant și astfel nu puteau fi acordate permise de turmare a renilor în acel sat. În plus, obligațiile față de renii aparținând altor persoane nu au avut nici o bază în lege. Prin decizia din 16 septembrie 1992, Consiliul Național al Agriculturii a respins recursul. , că Guvernul a respins în multe ocazii cererile privind revocarea permiselor deținute de frații S. Consiliul nu a găsit nici un motiv să ajungă la o concluzie diferită. În ceea ce privește condițiile contestate, Consiliul Național de Agricultură a remarcat că Consiliul de Administrație al Județeanului, în conformitate cu secțiunea 88 din Legea Reindeer Herding (rennäringslagen , 1971:437, a avut o discreție largă pentru a stipula condițiile pentru turmă. Hotărârea de a obliga titularii de permise pentru renii de turmă aparținând celorlalți a fost în acest sens discreția și nu a solicitat consimțământul satului Saami. În cele din urmă, Consiliul Național al Agriculturii a considerat că nu ar putea fi permis nici un număr mai mare de renii lor, deoarece au existat deja prea multe reni în sat. În urma apelului suplimentar la 19 mai 1993, Guvernul a considerat că decizia Consiliului de Administrație al County privind permisele pentru 1992 a fost, în toate aspectele, echilibrată. Cu toate acestea, menționând că Consiliul la 15 decembrie 1992 a decis să prelungească validitatea autorizațiilor pentru 1992 până în 1993, guvernul a hotărât să excludă cazul din lista de cazuri. Satul reclamant Saami și șapte recurente individuale au solicitat apoi Curtea Supremă Administrativă ( Regeringsrätten ) să revizuiască decizia Guvernului în temeiul Actului privind revizuirea judiciară a anumitor decizii administrative ( lagen om rättsprövning avissa förvaltningsbeslut , 1988:205). În plus față de afirmațiile formulate în fața autorităților administrative, recurentele au declarat că guvernul ar fi trebuit să examineze cazul în fondul său. Întrucât nu a făcut acest lucru, nu a existat nicio decizie juridică obligatorie cu privire la permisele pentru 1992. Având în vedere că permisele de turmă din satul reclamant au fost în mod normal acordate timp de un an pe rând, consecința deciziei guvernului a fost faptul că apelurile împotriva deciziilor relevante nu au putut fi examinate de către instanța finală. Prin hotărârea din 14 iulie 1994, Curtea Administrativă Supremă a susținut decizia guvernului. Curtea a constatat că ar putea examina doar dacă această decizie este ilegală. În acest sens, Curtea a remarcat că, în conformitate cu principiile juridice generale, un caz poate fi anulat dacă reclamația devine nulă, printre altele, ca urmare a expirării unui permis.Legea internă relevantă Actul Reindeer Herding Reindeer este reglementat de Legea de vânătoare a Reindeer din 1971. Partea principală a Legii se referă la dispozițiile care stabilesc cine are dreptul de a menține rănile, unde și când aceste drepturi pot fi exercitate și la modul în care trebuie organizate și desfășurate activitățile. Potrivit secțiunii 1 din Lege, o persoană care este de origine Saami (un Saami) are dreptul de a utiliza teren și apă pentru întreținerea sa și a dreptului său de răni ( renskötselrätt Acest drept aparține tuturor saamilor, dar poate fi exercitat numai de cei care sunt membrii unui sat Saami. Un sat Saami este o zonă geografică de pășune și o entitate economică. Obiectivul unui sat Saami, care poate achiziționa drepturi și angajamente, este de a gestiona, în conformitate cu Actul, turma de reni în zona de pășune a satului în beneficiul comun al membrilor săi (Secțiunea 9-10). Un membru al satului Saami este, printre altele, un Saami care participă la turma de reni în zona de pășune a satului (Secțiunea 11). Consiliul de administrație al districtului decide cel mai mare număr de reni care pot fi menținute pășune în zona de pășune (Secțiunea 15). Orice persoană care are dreptul la reni de pășune poate obține permisiunea (o licență) de a menține reniul în anumite zone în care generiul de reni poate fi menținut în alt mod numai în parte a anului. O astfel de licență include dreptul la turmă nu numai renii deținute de titularul licenței, ci și renii aparținând, printre altele , unei persoane care dețin sau gestionează bunuri agricole, care se află în totalitate sau parțial în zona licențată, dacă locuiește la proprietatea din zonă. O licență nu poate fi acordată decât în cazul în care renele continuate în interiorul zonei sunt de beneficii substanțiale la nivel local și numai în cazul în care se poate presupune că persoana care solicită o licență va continua cu renă în mod corespunzător (art. 85). Actul conține în continuare dispoziții în temeiul cărora se pot acorda anumite drepturi de a exercita renă (cautarea licențiată a reneilor). O licență nu poate fi acordată decât în cazul în care renele continuă în interiorul zonei sunt de beneficii substanțiale la nivel local și numai în cazul în care se poate presupune că persoana care solicită o licență va continua renă în mod corespunzător (Secțiunea 85). O licență este acordată pentru o perioadă de timp specifică, la cel mult zece ani. În deciziile prin care licențe sunt acordate, printre altele, următoarele: , trebuie specificat: Suprafața licențiată, cel mai mare număr de reni pe care fiecare titular de licență le poate furniza în interiorul suprafeței, precum și cel mai mare număr de reni care aparțin altor persoane pentru care titularul de licență poate accepta responsabilitatea (articolele 85 și 88). Ca în cazul renilor de reni în general, trebuie să existe sate Saami pentru reniul licențiat. Odată ce se acordă o licență, titularul de licență devine automat membru al satului. Cu câteva excepții dispozițiile generale referitoare la satele Saami și administrația lor sunt valabile, după caz, în ceea ce privește un sat Saami pentru turnarea de reni licențiate (Secțiunea 86). Întrebări referitoare la licențe sunt luate în considerare și hotărâte de Consiliul Administrativ al Conținutului (Secțiunea 87). În momentul deciziei luate de Consiliu în acest caz, o decizie de asemenea caracter ar trebui apelată către Consiliul Național de Agricultură și o decizie a acestuia în favoarea Guvernului (art. 99 din formularea sa înainte de 1 ianuarie 1997). Cu toate acestea, începând cu 1 ianuarie 1997, decizii de același caracter sunt deschise pentru examinarea de către instanțele administrative. Actul privind revizuirea judiciară a anumitor decizii administrative O decizie, astfel cum a fost luată în prezenta cauză de Guvern în temeiul Legii Reindeer Herding din 1971, în formularea sa înainte de 1 ianuarie 1997 a fost deschisă la reexaminarea judiciară de către Curtea Supremă Administrativă, în conformitate cu Actul de 1988 privind revizuirea judiciară a anumitor decizii administrative. Examinarea Curții Supreme de Administrație se limitează, în principiu, la întrebarea dacă decizia contestată este contrară oricărei dispoziții legale. În conformitate cu trataux préparatoires la Legea de 1988 (cf. Legea Guvernului 1987/88:69, p. 23-25), examinarea se concentrează pe licența deciziilor contestate. Însă competența instanței nu ar trebui să se limiteze numai la examinarea aplicării legii relevante în cazul respectiv. Curtea are, de asemenea, competența de a reexamina faptele pe care s-a bazat aplicarea legii. În plus, instanța ar trebui să examineze dacă decizia contestată este compatibilă cu principiile constituționale prevăzute în capitolul 1 secțiunea 9 din Instrumentul de Guvern: obiectivitatea, imparțialitatea și principiul egalității în fața legii. În plus, ar trebui să examineze dacă s-au întâmplat erori în procedura care ar fi putut afecta rezultatul cazului. În cazul în care autoritatea responsabilă pentru decizia contestată a avut discreția în temeiul legii relevante de a face o alegere între o serie de opțiuni diferite, toate care trebuie considerate legale, examinarea instanței ar trebui limitată la întrebarea dacă decizia contestată intră în discreția astfel acordată autorității în cauză în temeiul legii în cauză. Dacă instanța consideră că o decizie administrativă este contrară unei anumite dispoziții juridice, aceasta anulează decizia. Dacă decizia anulată ar trebui înlocuită cu o altă decizie, instanța trimite cazul înapoi autorității administrative care au luat hotărârea contestată. Dacă instanța consideră că decizia este legală, aceasta va fi valabilă. O examinare în temeiul legii din 1988 nu împiedică executarea hotărârii contestate, cu excepția cazului în care instanța hotărăște altfel. COMPLAINTE Invocând art. 6 din Convenție, satul reclamant Saami se plânge că nu a existat nici o determinare a drepturilor satului în ceea ce privește hrana renilor de către un tribunal independent. PROCEDURĂ Cererea a fost introdusă la 7 octombrie 1994 și înregistrată la 16 august 1995. La 27 noiembrie 1996, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a hotărât să comunice cererea la guvernul contestat. Observațiile scrise ale Guvernului au fost prezentate la 10 aprilie 1997, după prelungirea termenului stabilit în acest scop. Satul reclamant a răspuns la 22 august La 1 noiembrie 1998, prin aplicarea articolului 5 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, cazul a scăzut să fie examinat de către Curte în conformitate cu dispozițiile acestui protocol. HOTĂRÂREA Saami, satul solicitant, se plânge că drepturile sale nu au fost stabilite de un tribunal independent. art. 1 din Convenție se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile sau a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. Hotărârea se pronunță public, însă presa și publicul pot fi excluși din toate sau din parte a procesului în interesul moral, al ordinului public sau al securității naționale într-o societate democratică, în cazul în care interesele tinerilor sau protecția vieții private a părților o solicită, sau în măsura în care este strict necesară în opinia instanței în circumstanțe speciale în care publicitatea ar aduce atingere intereselor justiției.” Guvernul susține că reinele trebuie să constituie un drept recunoscut în temeiul dreptului național, care, sub anumite condiții, sunt acordate membrilor unui sat Saami, și că acest drept trebuie considerat drept civil în sensul articolului 6 din Convenție. Hotărârea Guvernului din 19 mai 1993 nu a fost deschisă unei revizuiri cu privire la fondul unei instanțe de drept sau a oricărui alt organ care ar putea fi considerat un „tribual” în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul nu susține că există circumstanțe care justifică faptul că în acest caz nu a existat nicio examinare în instanță a cazului reclamantului satului Saami cu privire la fondul. Având în vedere aceasta, Guvernul acceptă că acest caz este admisibil și recunoaște că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Curtea consideră, având în vedere afirmația Guvernului, că cazul ridică chestiuni de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre ar trebui să depinde de examinarea meritelor cererii. Prin urmare, Curtea concluzionează că cererea nu este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-au stabilit alte motive de declarare inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLARĂ APLICAȚIA ADMISSIBILĂ, fără a se judeca fondurile cauzei.