ANTONINI ET SEBASTIANELLI contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 46993/99 prezentată de Claudio, Arnaldo și Claudia Antonini și Silvana Sebastianelli împotriva lai Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 29 februarie 2000 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președintele J.-P. Costa, B. Conforti, F. Tulkens, W. Fuhrmann, K. Jungwiert, K. Traja, judecători și de S. Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea depusă la 3 octombrie 1997 și înregistrată la 22 martie 1999 După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie, reclamanții sunt resortisanți italieni, născuți în 1933, 1943, 1971 și 1933, rezidenți în Villanova di Castelaso (Bolonia) și Palestrina (Roma). Elena Baroni, avocată la Bologna. La 30 iulie 1979, primii doi reclamanți și tatăl și soțul celorlalți doi l-au numit pe domnul G. și dl O. G. în fața tribunalului din Rimini pentru a obține împărțirea unei moșteniri. 1980 și 5 martie 1982, două au fost amânate din oficiu, dintre care una din cauza mutației judecătorului, cinci au vizat depunerea de memorii sau de documente și o admitere a martorilor. La 19 aprilie 1982, părțile au solicitat admiterea mai multor mijloace de probă și judecătorul și-a rezervat hotărârea; printr-o ordonanță în afara ședinței din 21 aprilie 1982 aprilie 1982, al cărui text a fost depus la grefa din ziua următoare, judecătorul a aprobat audierea părților și a martorilor, a ordonat părților să depună anumite documente și a fixat la amînarea următoare la 14 iunie 1982. Cu toate acestea, la cererea pârâtelor, printr-o decizie din 10 iunie 1982, al cărei text a fost depus la grefă la 16 iunie 1982. 1982, Tribunalul a revocat ordonanța cu privire la admiterea anumitor mijloace de probă și a amânat cauza la 11 octombrie 1982. Această audiere a fost amânată de două ori până la 3 octombrie 1983. Din cele unsprezece audieri stabilite între 3 octombrie 1983 și 25 iunie 1986, la 25 martie 1987, judecătorul a numit un expert, care a depus jurământul la 11 noiembrie 1987, dintre cele nouă audieri stabilite între 5 aprilie 1988 și 2 decembrie. 1992, trei au fost amânate din oficiu, unul a fost respins la cererea părților și trei au fost revocate pentru că expertul nu a depus la grefa raportul său. Între timp, la 16 martie 1991, tatăl și soțul celor două recurente a murit. Cu toate acestea, judecătorul nu a fost informat cu privire la deces. Prezentarea concluziilor a avut loc la 30 martie 1991. În iunie 1995, în fața camerei competente s-a stabilit interdicția la 16 noiembrie 1995, însă aceasta nu a avut loc decât la 20 februarie 1997 ca urmare a două trimiteri din oficiu. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 26 mai 1997, instanța a fost parțial îndreptățită la cererea primilor doi reclamanți și a tatălui și soțului celorlalți doi. Această procedură a început la 30 iulie 1979 și s-a încheiat la 26 mai 1997. Potrivit reclamanților, durata procedurii, care este de aproape 17 ani și zece luni, pentru o instanță, nu răspunde cerinței termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenție). Cu toate acestea, Curtea constată că ultimele două recurente nu s-au constituit în procedura națională ca urmare a decesului tatălui și al soțului lor și, prin urmare, nu pot fi considerate ca fiind "victime" în sensul articolului 34 din convenție, al procedurii (nr. 44814/98 dec. din 16.12.99). Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și imputabilitatea litigiului pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, Ö Õ primul dintre primii doi reclamanți trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că toate motivele de fond rezervate sunt îndeplinite, cauza primelor doi reclamanți cu privire la durata procedurii de declarare a REQUETE IRRECEVABILE cu privire la ultimele două recurente. S. Dolle N. Bratza Grefier Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 46993/99

présentée par Claudio, Arnaldo et Claudia Antonini et Silvana Sebastianelli

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 29

février

2000 en une chambre composée de

Sir

Nicolas Bratza,

président

,

M.

J.-P. Costa,

M.

B. Conforti,

M

me

F. Tulkens,

M.

W. Fuhrmann,

M.

K. Jungwiert,

M.

K. Traja,

juges

,

et de

M

me

S. Dollé,

greffière de section

;

Vu la requête introduite le 3 octobre 1997 et enregistrée le 22 mars 1999

;

Après avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants sont des ressortissants italiens, nés respectivement en 1933, 1943, 1971 et 1933, et résidant à Villanova di Castenaso (Bologne) et Palestrina (Rome). Ils sont représentés devant la Cour par M

e

Elena Baroni, avocate à Bologne.

Le 30 juillet 1979, les deux premiers requérants et le père et mari des deux autres assignèrent M

me

M. G. et M

me

O. G. devant le tribunal de Rimini afin d’obtenir le partage d’un héritage.

La mise en état de l’affaire commença le 20 février 1980. Des huit audiences fixées entre le 7

mai

1980 et le 5 mars 1982, deux furent reportées d’office, dont une en raison de la mutation du juge, cinq concernèrent le dépôt de mémoires ou de documents et une l’admission de témoins. Le 19

avril 1982, les parties demandèrent l’admission de plusieurs moyens de preuve et le juge réserva sa décision

; par une ordonnance hors audience du 21

avril 1982, dont le texte fut déposé au greffe le jour suivant, le juge admit l’audition des parties et de témoins, ordonna aux parties de déposer certains documents et fixa l’audience suivante au 14 juin 1982.

Toutefois, à la demande des défenderesses, par une décision du 10

juin

1982, dont le texte fut déposé au greffe le 16

juin

1982, le tribunal révoqua l’ordonnance quant à l’admission de certains moyens de preuve et ajourna l’affaire au 11

octobre 1982. Cette audience fut reportée deux fois d’office jusqu’au 3

octobre 1983. Des onze audiences fixées entre le 3

octobre

1983 et le 25

juin

1986, huit concernèrent l’audition des parties ou de témoins, une fut renvoyée d’office et une car l’une des défenderesses était malade. Le 25

mars 1987, le juge nomma un expert, qui prêta serment le 11

novembre

avril

1988 et le 2

décembre

1992, trois furent reportées d’office, une le fut à la demande des parties et trois furent renvoyées car l’expert n’avait pas déposé au greffe son rapport.

Entre-temps, le 16 mars 1991, le père et mari des deux requérantes décéda. Toutefois, le juge ne fut pas informé du décès.

La présentation des conclusions eut lieu le 30

juin 1995. L’audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 16

novembre

1995, toutefois elle ne se tint que le 20 février 1997 suite à deux renvois d’office. Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 26

mai

1997, le tribunal fit en partie droit à la demande des deux premiers requérants et du père et mari des deux autres.

EN DROIT

Le grief des requérants porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 30 juillet 1979 et s'est terminée le 26 mai 1997.

Selon les requérants, la durée de la procédure, qui est de presque dix-sept ans et dix mois, pour une instance, ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

Toutefois, la Cour constate que les deux dernières requérantes ne se sont pas constituées dans la procédure nationale suite au décès de leur père et mari, et ne peuvent, dès lors, être considérées comme «

victimes

», au sens de l’article 34 de la Convention, de la procédure (N°

44814/98 déc. du 16.12.99).

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, le grief des deux premiers requérants doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE RECEVABLE

,

tous moyens de fond réservés, le grief des deux premiers requérants concernant la durée de la procédure

;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

quant aux deux dernières requérantes.

S. Dollé

N. Bratza

Greffière

Président