PICCIRILLO contre l'ITALIE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 41892/98 prezentată de Aldo Piccirillo împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 29 februarie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta B. Conforti, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, B. Zupančič, T. Panțiru, judecători și domnii O Având în vedere cererea depusă la 16 iunie 1997 și înregistrată la 22 iunie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1930 și rezident în Benevent. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Giovanni Romano, avocat în Benevent. Reclamantul, fost angajat la primăria din Benevent, a fost de două ori numit grefier la biroul de conciliere al municipiului în cauză. La 16 aprilie 1991, reclamantul a somat municipalitatea să-i recunoască dreptul la o calificare superioară și să-i plătească diferențele de retribuție la care a considerat că are dreptul, precum și veniturile din transplant (derivat di canceleria) La 16 iulie 1991, reclamantul a depus un recurs la grefa Tribunalului Administrativ și a prezentat o cerere prin care solicita să se stabilească încuviințarea procedurii, care a avut loc la 28 ianuarie 1997. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 20 februarie 1997, instanța administrativă a respins cererea reclamantului susținând că funcțiile de grefier exercitate de reclamant trebuiau considerate ca fiind funcții normale ale landului angajat la municipalitate. La 9 iunie 1997, reclamantul a interjet apelat la Consiliul de Stat. La 27 ianuarie 1997, Cu toate acestea, Curtea reamintește că termenul rezonabil de întârziere În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, de obicei, punctul de plecare în materie civilă este sesizarea instanței (a se vedea Curtea Europeană de Justiție D.H., Hotărârea Deumeland c. Germania din 29 mai 1986, seria A, nr. 100, p. 26, § 77) și că, înainte de această dată, el nu a avut, în speță, să vorbească despre Prin urmare, perioada care trebuie luată în considerare trebuie apreciată din sesizarea Tribunalului Administrativ Regional, adică la 16 iulie 1991 (a se vedea Curtea Europeană de Justiție D.H., Hotărârea De Santac. Italia din 2 septembrie 1997, 1997-V, p. 1661, § 8). Această procedură era încă în curs de desfășurare la 27 ianuarie 2000. Potrivit reclamantului, durata procedurii, care, la acea dată, era de puțin peste opt ani și șase luni, pentru două instanțe, nu corespunde cerinței termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenție). Guvernul afirmă că, potrivit hotărârilor pronunțate de Curte la 2 septembrie 1997, art. 6 din Convenție nu se aplică în speță. Curtea amintește jurisprudența sa potrivit căreia, pentru a determina aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) funcționarilor publici, indiferent dacă aceștia sunt titulari sau contractuali, trebuie să se adopte un criteriu funcțional, bazat pe natura funcțiilor și a responsabilităților exercitate de subiectul în cauză și să se verifice dacă locul său de muncă implică o participare directă sau indirectă la exercitarea puterii publice și la funcțiile care vizează protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice (a se vedea Curtea. H., Hotărârea Pellegrin c. Franța din 8 decembrie 1999. În cazul de față, Curtea arată că funcția exercitată de reclamant în calitate de reprezentant al municipiului nu include o participare la exercitarea autorității publice. Prin urmare, la art. 6 alineatul (1) din Convenție se aplică. Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și care intră în litigiul pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară revendicarea, toate mijloacele de fond rezervate. Michael O.Boyle Elisabeth Palm Moduleer Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 41812/98

présentée par Aldo Piccirillo

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 29

février

2000 en une chambre composée de

M

me

E. Palm,

présidente

,

M.

B. Conforti,

M.

L. Ferrari Bravo,

M.

Gaukur Jörundsson,

M.

R. Türmen,

M.

B. Zupančič,

M.

T. Panțîru,

juges

,

et de

M.

M. O’Boyle,

greffier de section

;

Vu la requête introduite le 16 juin 1997 et enregistrée le 22 juin 1998

;

Après avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant italien, né en 1930 et résidant à Bénévent. Il est représenté devant la Cour par M

e

Giovanni Romano, avocat à Bénévent.

Le requérant, ancien employé auprès de la municipalité de Bénévent, fut à deux reprises chargé d’exercer les fonctions de greffier auprès du bureau de conciliation de ladite municipalité.

Le 16 avril 1991, le requérant somma ladite municipalité de lui reconnaître son droit à une qualification supérieure et de lui verser les différences de rétribution auxquelles il estimait avoir droit ainsi que les recettes de greffe (

proventi di cancelleria

).

Le 16 juillet 1991, le requérant déposa un recours au greffe du tribunal administratif et présenta une demande tendant à ce que l’audience fût fixée. Celle-ci eut lieu le 28

janvier

1997.

Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 20 février 1997, le tribunal administratif rejeta la demande du requérant en alléguant que les fonctions de greffier exercées par le requérant devaient être considérées comme des fonctions normales de l’employé auprès de la municipalité.

Le 9 juin 1997, le requérant interjeta appel devant le Conseil d’Etat. Au 27

janvier

2000, la procédure était encore pendante.

EN DROIT

Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Le requérant estime que le point de départ de la procédure à prendre en considération est le 16 avril 1991, date à laquelle il somma la municipalité de lui reconnaître ses droits. La Cour rappelle toutefois que le «

délai raisonnable

» de l’article 6 § 1 de la Convention a d’ordinaire pour point de départ en matière civile la saisine du tribunal (voir Cour eur D.H., arrêt Deumeland c. Allemagne du 29 mai 1986, série A, n° 100, p. 26, § 77) et qu’avant cette date il n’y avait en l’espèce pas à proprement parler de «

contestation

» au sens de l’article 6.

Il en résulte que la période à considérer doit donc être appréciée à partir de la saisine du tribunal administratif régional, soit le 16 juillet 1991

(voir Cour eur. D.H., arrêt De Santa c.

Italie du 2 septembre 1997, 1997-V, p. 1661, § 8).

Cette procédure était encore pendante au 27 janvier 2000.

Selon le requérant, la durée de la procédure, qui était, à cette date, d’un peu plus de huit ans et six mois, pour deux instances, ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6

Le Gouvernement affirme que selon les arrêts rendus par la Cour le 2

septembre 1997, l’article 6 de la Convention n’est pas applicable en l’espèce.

La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle, pour déterminer l'applicabilité de l'article 6 § 1 aux agents publics, qu'ils soient titulaires ou contractuels, il faut adopter un critère fonctionnel, fondé sur la nature des fonctions et des responsabilités exercées par le sujet concerné et vérifier si son emploi implique une participation directe ou indirecte à l'exercice de la puissance publique et aux fonctions visant à sauvegarder les intérêts généraux de l'Etat ou des autres collectivités publiques (voir Cour eur. D. H., arrêt Pellegrin c.

France du 8 décembre 1999). Dans le cas d’espèce, la Cour relève que la fonction exercée par le requérant en qualité d’employé auprès de la municipalité ne comporte pas une participation à l'exercice de la puissance publique. Dès lors, l’article 6 § 1 de la Convention trouve donc à s’appliquer.

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

, tous moyens de fond réservés.

Michael O’Boyle

Elisabeth Palm

Greffier

Présidente