CtEDO 29.02.2000 Auto

DE MOUCHERON ET AUTRES contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
29.02.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
DE MOUCHERON ET AUTRES contre la FRANCE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 37051/97 prezentate de Jacqueline și Laure de MOUCHERON și de alții împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la februarie 2000 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președintele J.-P. Costa, L. Loucaides, P. Kūris, F. Tulkens, K. Jungwiert, H.S. Greve, judecători și S. Dolle; graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior prezentată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 30 iunie 1997 și înregistrată la 25 iulie 1997, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere decizia adoptată de Comisie la 21 octombrie 1998 de a comunica cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât la 29 martie 1999 și observațiile ca răspuns prezentate de solicitanți la 27 aprilie 1999, după ce au deliberat, face următoarea decizie: "Laure de Museron, născută în 1950, rezidentă în Tours; Jacqueline Grellet des Prades de Fleurella, văduvă de Mucheron, născută în 1918, rezidentă în Tours." ; Helene de la Poeze d'Harambure, văduvă Le Gouz de Saint-Seine, născută în 1923, cu reședința la Paris; François Le Gouz de Saint-Seine, născut în 1954, cu reședința la Montmorency; Etienne Le Gouz de Saint-Seine, născut în 1945, cu reședința la Paris; Marie Reille-Soult din Dalmația, născută în 1922, cu reședința la Palinges ; Jean-François Reille-Soult din Dalmația, născut în 1964, rezident la Paris ; Xavier Reille-Soult din Dalmația, născut în 1966, rezident la Paris) sunt resortisanți francezi, membri ai a trei familii, fiecare dintre ei fiind proprietarul unui castel situat în Franța, și anume: castelele Thoreau (Eure-și-Loire), Saint-Seine pe Vingeanne (Côte-d Gerard Alexandre, avocat în Barou de la Strasbourg. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În noaptea de 7-8 mai 1981, Castelul Sf. Seine de pe Vingeanne (Côte-d S-a depus o plângere în aceeași zi, iar plângerea cu constituția părții civile a avut loc la 3 iunie 1985. În noaptea de 30 septembrie - 1 octombrie 1983, castelul Plessis-Bourre (Maine și Loire) a fost de asemenea jefuit. Prada a fost evaluată la 700 000 de franci. În noaptea de 13 - 14 ianuarie 1984, Castelul Thoreau (Eure și Louire) a fost jefuit. Răul a fost estimat la un milion de franci. Proprietarii au depus plângere la 15 ianuarie 1984 și au devenit parte civilă în timpul procesului la 30 aprilie 1992. Alte jafuri de castele din Franța au avut loc în aceeași perioadă și mai multe informații judiciare au fost deschise în mai multe tribunale. Ulterior, fie în 1985, grupate în mâinile unui singur judecător judecător de la Dijon, care se afla el însuși prins de spargerea unui castel din Côte-d În 1984 și 1985, opt persoane au fost puse sub mandat de detenție, apoi au fost reținute provizoriu și interogate de judecător. În octombrie 1984, unul dintre principalii acuzați s-a sinucis în detenție. Acțiunea publică a fost oprită în ceea ce-l privește. Între iunie 1985 și octombrie 1987, judecătorul din Dijon a luat douăzeci și șase de ordonanțe privind detenția inculpaților. La 17 septembrie 1985, judecătorul a eliberat o comisie de recurs la poliția judiciară din Dijon. La 23 decembrie 1988, judecătorul judecător a emis o expertiză psihiatrică și o anchetă de personalitate pentru toți inculpații. Rapoartele au fost depuse în cursul anului 1989, ultimul la 30 mai 1989. Între mai, iunie și octombrie 1989, judecătorul judecător a comis autoritățile competente în scopul de a se proceda la stabilirea curriculum vitae La 4 octombrie 1990 a fost pronunțată o ordonanță de a fi comunicat. La 3 decembrie 1990, procurorul a luat o rechiziție suplimentară cu privire la unul dintre inculpați și noi măsuri de interdicție au fost luate și executate în aprilie 1991. La 24 iunie 1991, după rechizitoriul definitiv de trimitere din partea procurorului public la 7 iunie 1991, instanța din Dijon a dispus trimiterea dosarului procurorului general la tribunalul din Dijon. Prin hotărârea din 8 aprilie 1992, camera de acuzare a instanței judecătorești Dijon a dispus o informare suplimentară. Prin Hotărârea din 17 martie 1993, camera de acuzare a dispus depunerea procedurii la grefa instanței judecătorești. Un coleg acuzat a fost găsit mort în aprilie 1993, în timp ce acesta era pus sub control judiciar din 1987. În ianuarie 1994, acuzații și părțile civile au depus toate memoriile în fața camerei de acuzare care au ținut ulterior o audiere la data de 26 ianuarie 1994. Prin Hotărârea din 23 februarie 1994, camera de acuzare a Tribunalului din Dijon a dispus un nou act de informare. Prin Hotărârea din 25 mai 1994, camera de judecată a Tribunalului din Dijon a dispus depunerea procedurii la grefa instanței de apel. La 14 noiembrie 1994, procurorul general și-a depus rechizițiile scrise. În cursul unei audieri ținute la 25 ianuarie 1995, camera de acuzații a reieșit din examinarea cauzei cu privire la pârâtul A.C. și a pronunțat în mod deliberat cazul pentru ceilalți colegi de acuzare. La 17 februarie 1995, consorțiile lui Museron au interjat apelul la ordonanța din 24 iunie 1991. La 21 februarie 1995, procurorul general și-a depus rechizițiile scrise în vederea concilierii procedurii privind A.C. cu cea referitoare la ceilalți coinculți și la trimiterea lor în fața instanței de judecată. În lacul din 22 martie 1995, cauza a fost repusă în deliberare fără a se preciza data. Prin hotărârea din 21 iunie 1995, camera de acuzare a Tribunalului de apel din Dijon a respins apelul din 17 februarie 1995 al consorțiilor din Moucheron și l-a trimis pe A.B., J.C., R.D., A.C., P.M., J.C.A. și W.H. în fața tribunalului pentru a fi judecat, printre altele, pentru infracțiunile de jaf în bandă organizată, tentativă de jaf în bandă organizată și reciluri de jaf în bandă organizată. La 8 noiembrie 1995, Curtea de Casație a respins recursul consorțiilor de la Moucheron împotriva hotărârii din 21 iunie 1995. Prin Hotărârea din 1 februarie 1997, după hotărârea de condamnare a tuturor inculpaților, cu excepția W.H., la 31 ianuarie 1997, Curtea a Departamentului Côte-d : A.B. să plătească consorțiilor Le Gouz de Saint-Seine 80.000 franci pentru prejudicii materiale și 10 000 franci pentru daune morale, în plus față de 20 000 franci în temeiul articolului 375 din Codul de procedură penală; A.B., J.C., R.D., A.C., P.M. să plătească consorților Reille-Soult din Dalmația suma de 300 000 franci pentru prejudicii materiale și 10 000 de franci În plus față de 20 000 de franci în temeiul articolului 375 din Codul de procedură penală ; R. D. să plătească Laure de Moucheron suma de 400 000 de franci pentru daune materiale și 10 000 de franci pentru daune morale, precum și suma de 15 000 de franci pentru Jacqueline de Moucheron pentru prejudicii materiale, în plus față de 20 000 În conformitate cu art. 375 din Codul de procedură penală pentru Laure și Jacqueline de Moucheron luate împreună. ÎN DREPT Reclamanții se plâng de durata procedurii și: art. 6 alineatul (1) din convenție, de care dispun părțile relevante Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În primul rând, guvernul pârât susține că [entitățile] nu au epuizat căile de atac interne și subsidiar, că durata procedurii nu prezintă un caracter nejustificat. Guvernul consideră că reclamanții ar fi trebuit să iniieze o aciune împotriva statului pe baza articolului L 781-1 din Codul de organizare judiciară. Reclamanii se opun acestei teze. Curtea amintește că, în cazul în care o aciune în despăgubire poate intra în cont în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenie, aceasta a precizat deja că aciunea prevăzută la art. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară nu există într-un grad suficient de certitudine, cu excepția hotărârii pronunțate de tribunalul de mari instanțe din Paris la 5 noiembrie 1997 și în ciuda confirmării parțiale a acestei hotărâri la 20 ianuarie 1999 de către instanța de apel din Paris (a se vedea în special decizia sa din 24 august 1999 privind admisibilitatea cauzei Perié c. Franța, cererea nr. 38701/97. Prin urmare, excepția de neobosire ridicată de guvern nu poate fi reținută. II. Pe baza temeiului Perioada care trebuie luată în considerare Guvernul susține că punctul de plecare al procedurii se află la diferitele depozite de constituire a părții civile în fața instanței de judecată, și anume la 30 aprilie 1992 pentru M Me din Moucheron, 20 ianuarie 1986 pentru consorții Reille-Soult din Dalmația și 3 iunie 1985 pentru consorții Le Gouz de Saint-Seine. Prin urmare, procedurile privind fiecare reclamant ar fi durat patru ani și nouă luni, unsprezece ani și unsprezece zile și unsprezece ani și respectiv opt luni. Reclamanții nu consideră că perioada care urmează să fie luată în considerare începe la data depunerii plângerii cu constituirea unei părți civile. El susține că hotărârea civilă pronunțată de instanța de judecată nu este decât o procedură penală extrem de lungă, care a început în 1983, și că o investigație preliminară a poliției, la inculpat, procedura în fața camerei de acuzare și în fața instanței de judecată sunt inseparabile; prin urmare, procedura ar fi durat mai mult de paisprezece ani. Curtea amintește că, în principiu și în această privință, data care trebuie luată în considerare ca marcând începutul procedurii este data depunerii unei plângeri cu constituirea unei părți civile (hotărârea Acquaviva c. Franța din 21 noiembrie 1995, seria A nr. 333-A, p. 15, § 50). Procedura se încheie, de asemenea, cu decizia definitivă privind interesele civile. În speță, și împreună cu guvernul, Curtea reține, prin urmare, perioadele de 3 iunie 1985, 20 ianuarie 1986 și 30 aprilie 1992 (reclamanții care nu contestă această ultimă dată indicată de guvern) la 31 ianuarie 1997, fie: unsprezece ani, șapte luni și 28 de zile, unsprezece ani și unsprezece zile, și patru ani și nouă luni În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, guvernul a explicat că procedura a fost complexă având în vedere numărul mare de fapte, numărul inculpaților și numărul părților civile. Comportamentul reclamanților nu poate trece pentru că au contribuit la acționarea procedurii. Cu toate acestea, este constant, potrivit guvernului, că nu au făcut nimic pentru a accelera. În concluzie, guvernul susține că cauza, grea și complexă, a fost tratată cu atenție de către autoritățile competente. O sesiune specială suplimentară ar fi fost organizată chiar și pentru a azvârli rolul Tribunalului din Coasta de Sud; prin urmare, procedura nu ar prezenta un caracter nejustificat, în special pentru recurentele din Mucheron, care și-au văzut cauza soluționată în mai puțin de cinci ani. Presupunând chiar că complexitatea cauzei poate fi reținută, reclamanții consideră că nu poate în niciun caz să justifice termenul care a trecut între 30 aprilie 1992, data ultimei constituții a părții civile, și încheierea instanței de judecată la 31 ianuarie 1997. În plus, Ön Õ nu ar avea nimic de reproșat la apelul de consorții de la Moucheron. Õ este deci de partea autorităților judiciare care, în opinia lor, trebuie să caute responsabilitatea de a pune capăt procedurii. În ceea ce privește fondul, Curtea consideră că (complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și al autorităților competente) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, acesta trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin urmare, nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 alin. (3) din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară revendicarea tuturor mijloacelor de fond rezervate. S. Dolle N. Bratza Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-10-17
0,96
AFFAIRE DE MOUCHERON ET AUTRES c. FRANCE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE DE MOUCHERON ET AUTRES c. FRANCE (Requête n° 37051/97) ARRÊT STRASBOURG 17 octobre 2000 DÉFINITIF 17/01/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut s
CtEDO 2001-12-17
0,95
AFFAIRE DE MOUCHERON ET AUTRES CONTRE LA FRANCE
Résolution ResDH(2001)166 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 17 octobre 2000 (définitif le 17 janvier 2001) dans l’affaire de Moucheron et autres contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 17 déc
CtEDO 2000-05-04
0,93
GRANATA ET PULVIRENTI contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 39626/98 de la requête n° 41526/98 présentée par Giovanni GRANATA présentée par Maria PULVIRENTI contre la France contre la France La Cour européenne des Droits de l’Hom
CtEDO 2000-04-06
0,93
LOYEN contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 46021/99 présentée par René LOYEN contre France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 6 avril 2000 en une chambre composée de Sir
CtEDO 2000-11-14
0,93
BENAMAR ET AUTRES contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 42216/98 présentée par Nasser BENAMAR et autres contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 14 novembre 2000 en une chambre comp
Sursă