GRANATA ET PULVIRENTI contre la FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
GRANATA ET PULVIRENTI contre la FRANCE (CtEDO, 2000)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 396206/98 a cererii nr. 41226/98 prezentate de Giovanni GRANATA prezentate de Maria PULVIRENTI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la mai 2000 într-o cameră compusă din W. Fuhrmann, președintele J.-P. Costa, L. Loucapes, P. Kūris, F. Tulkens, K. Jungwiert; K. Traja, judecători și de S. Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea nr. 396206/98 depusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 16 ianuarie 1998 și înregistrată la 3 februarie 1998, având în vedere cererea nr. 41526/98 prezentată în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 18 mai 1998 și înregistrată la 8 iunie 1998, Având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererile, având în vedere decizia parțială adoptată de Comisie la 21 octombrie 1998 privind cererea nr. 996/98, având în vedere decizia parțială adoptată de Curte la 23 martie 1999 privind cererea nr. 41226/98, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul în cererea nr. 396266/98 este un resortisant italian, născut în 1939 și rezident în Aix-en-Provence (Franța). Recurenta în cererea nr. 41226/98 este mama sa, resortisant italian născut în 1910 și rezident în Catania (Italia). Ele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul Philippe Bernardet, sociolog, rezident la Fresnaye-sur-Chedouet. Faptele, așa cum au fost prezentate de părți, se pot rezuma după cum urmează. La 15 mai 1990, Dr. D., numit de soția reclamantului, stabilește un certificat medical care indică faptul că reclamantul, periculos pentru sine și pentru alții, avea nevoie de spitalizare de urgență într-o instituție de psihiatrie în legătură cu modul de plasare din oficiu. La cererea medicului, poliția a solicitat transportul și admiterea reclamantului la centrul spitalicesc specializat (CHS) din Aix-en-Provence. Într-un proces-verbal de audiere întocmit a doua zi de ofițerul de poliție judiciară, soția reclamantului a raportat un număr de incidente legate de copiii cuplului. Prin decretul din 16 mai 1990, primarul Aix-en-Provence a ordonat plasarea temporară de urgență a reclamantului, referindu-se la certificatul medical. La 17 mai 1990, prefectul Bouches-du-Rhonse a luat un decret care confirmă plasarea din oficiu și care vizează, de asemenea, certificatul dr. D. La 21 mai 1990, prefectul a ordonat ridicarea poziției din oficiu a reclamantului, care a continuat tratamentul în spitalizare liberă. Reclamantul a inițiat o procedură administrativă pentru a se pronunța cu privire la regularitatea deciziilor administrative de internare și o procedură civilă pentru a obține repararea tuturor prejudiciilor suferite. Procedura administrativă La 8 iunie 1991, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Marsilia cu privire la mai multe acțiuni în anulare împotriva hotărârilor primarului și prefectului, precum și împotriva deciziilor de admitere și de menținere în plasament ale directorului HHS. La 9 noiembrie 1993, Tribunalul Administrativ a anulat decretele primarului și prefectului, pe motiv că acestea nu erau suficient de motivate în ceea ce privește reglementarea aplicabilă. Tribunalul a respins, de asemenea, recursurile împotriva deciziilor directorului CHS, considerând că acesta din urmă nu a comis nicio cale de atac prin admiterea reclamantului în unitate și că, fiind limitat la executarea hotărârilor de internare, nu luase nicio nouă decizie. Reclamantul a făcut apel la Consiliul de Stat la 13 ianuarie 1994, limitând apelul său la partea din hotărâre care a respins recursul său împotriva deciziilor directorului. Comuna Aix-en-Provence a formulat un apel incident. Prin Hotărârea din 17 noiembrie 1997, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea Tribunalului Administrativ și a declarat inadmisibilă apelul incident al comunei. Procedura civilă Prin actele din 2, 3, 4 și 9 decembrie 1991, reclamanții, precum și unul dintre frații reclamantului, G.G., au numit statul, orașul Aix-en-Provence, HHS, Dr. D. și medicii HHS în fața Tribunalului de Mare Instanță din Paris, în vederea reparării prejudiciului cauzat de internarea reclamantului. Acestea ridicau calea de fapt constituită prin admiterea reclamantului la CHS, nelegalitatea menținerii acestuia în această unitate, precum și a hotărârilor primarului și prefectului, lipsa notificării hotărârilor judecătorești către familie, caracterul nejustificat al măsurii de internare, precum și constrângerile privind asistența medicală impuse reclamantului în cursul internei sale. Prin hotărârea din 20 septembrie 1993, Tribunalul de Mare Instanță a decis să suspende judecarea cauzei până la hotărârea instanței administrative. La 12 ianuarie 1998, avocatul reclamantului l-a informat pe președintele Camerei Tribunalului de Mare Instanță că Consiliul de Stat își pronunțase hotărârea la 17 noiembrie 1997 și a solicitat restabilirea cauzei în funcție. Tribunalul și-a dat sentința la 17 mai 1999. Pe baza dreptului autonom la despăgubiri care rezultă pentru reclamantul articolului 5 alineatul (5) din Convenție, Tribunalul a condamnat orașul d aix-en-Provence să repare prejudiciul care rezultă din decizia provizorie de plasare în perioada 15-16 mai 1990 (30 000 F fiecărui solicitant, 5 000 F fiecărui membru al familiei și fratelui său). Tribunalul a condamnat, de asemenea, statul să despăgubească reclamanții pentru prejudiciul suferit ca urmare a hotărârii prefectale de plasare din oficiu din 17 mai 1990 pe care a considerat că este justificat din punct de vedere medical (100 000 F pentru solicitant, 20 000 F pentru mama sa și 10 000 F pentru fratele său). Pe de altă parte, instanța a respins cererile formulate împotriva Doctorului D. și medicii de la CHS, pe motiv că nu au comis nici o greșeală. statul și orașul din Aix-en-Provence au făcut apel în fața instanței de apel din Paris. Reclamanții și G.G. au formulat un apel incident. Curtea consideră că este necesar, în temeiul articolului 43 alineatul (1) din regulament, să se atașeze cererile înregistrate la pozițiile 3962/98 și 41226/98. Prima cauză a reclamanților privește durata procedurii în fața instanțelor civile, care a început la 2 decembrie 1991 și este încă în curs de desfășurare și, prin urmare, a durat deja opt ani și mai mult de cinci luni. Potrivit reclamanților, durata procedurii nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, deoarece procedura în despăgubire în fața instanțelor civile nu este disociabilă de soluționarea legalității măsurilor de internare, care nu intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) menționat anterior. Curtea constată că procedura se referea la dreptul la despăgubiri al reclamanților ca urmare, în special, a cazurilor constatate de instanța administrativă. Prin urmare, problema acordării de despăgubiri reclamanților se referea la un drept pur patrimonial, iar Curtea concluzionează că art. 1 se aplică procedurii (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea Cazenave de la Roche c. Franța din 9 iunie 1998, Rec., 1998-III, p. 1326, 1327, § 41-44. În ceea ce privește celelalte argumente ale părților, Curtea consideră că (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Al doilea SPECIAL al reclamantului este extras din art. 5 alin. (5) din Convenție. În opinia sa, o reparație prea tardivă nu îndeplinește cerințele acestei dispoziții, pe care el consideră că nu o cunoaște din cauza complexității normelor de repartizare a competențelor între instanțele de ordine administrativă și de ordin judiciar. Guvernul a considerat, în observațiile sale inițiale, că reclamantul nu a terminat să epuizeze căile de atac interne, tribunalul nefiind pronunțat; în plus, acesta consideră că această cauză este neîntemeiată, deoarece reclamantul a invocat, în mod expres, dreptul său la despăgubiri prevăzut la art. 5 alineatul (5) menționat anterior. În ceea ce privește durata procedurii, Tribunalul amintește că, potrivit jurisprudenței, cererea de despăgubire trebuie precedată de o constatare a încălcării dispozițiilor articolului 5 alineatele (1) - (4) și că, în speță, hotărârea definitivă a fost pronunțată de către Consiliul de Stat la 17 noiembrie 1997. Curtea amintește jurisprudența potrivit căreia art. 5 alineatul (5) menționat anterior este respectat în cazul în care lanson poate solicita despăgubirea șefului unei privări de libertate efectuată în condiții contrare alineatelor (1), (2), (3) sau (4) (hotărârea Wassink c. Țările de Jos din 27 septembrie 1990, seria A nr. 185-A, p. 14, § 38). Cu toate acestea, acesta este cazul în speță, deoarece reclamantul a putut introduce în fața instanțelor civile o acțiune în despăgubire pentru toate prejudiciile care rezultă din internele sale, în special neregulile constatate de instanțele administrative, și în cazul în care a obținut câștig de cauză în fața instanței judiciare de mare instanță. Prin urmare, rezultă că acest fapt este vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În observațiile sale, reclamantul solicită reinstaurarea datei de la art. 13 din Convenție, declarat inadmisibil de către Comisie, din cauza unor noi fapte Potrivit articolului 35 alineatul (2) litera (b) din Convenție, Curtea nu reține nicio cerere (...) în cazul în care (...) aceaceasta este în esență aceeași ca o instanță care a făcut deja obiectul unei alte instanțe internaționale de investigare și de regulamente și în cazul în care aceasta nu conține fapte noi Curtea constată că această cauză a fost respinsă de către Comisie în decizia sa din 21 iunie 2007. octombrie 1998 și că deciziile la care se referă reclamantul nu constituie fapte noi, în sensul articolului 35 alineatul (2) litera (b) menționat anterior. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECIDE DEJA DEJA CHETE înregistrate la pozițiile 396206/98 și 41226/98 DECLARĂ RĂSPUNSUL RECETELOR RECEVALABILE CU PRIVIRE LA PLANUL Excesiv al procedurii inițiate la 2 decembrie 1991 în fața instanțelor civile, toate mijloacele de fond rezervate DECLARĂ REQUEETA NR. 39626/98 IRRECEVABILĂ pentru surplus. S. Dolle W. Fuhrmann Modulul Președinte