CtEDO 19.03.2002 Auto

AFFAIRE GRANATA c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
19.03.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE GRANATA c. FRANCE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA GRANATA c. FRANȚA (solicitarea nr. 396266/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 martie 2002 DEFINITIVF 19/06/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Granata c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka Președintele J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze judecători și al domnului Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 mai 2000 și 26 februarie 2002, rend la hotărâre că aici, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (nr. 39626/96) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant italian, Giovanni Granata ( Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții până în stadiul de admisibilitate a cererii de către domnul Philippe Bernardet, sociolog. Guvernul francez ( Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură printr-o decizie din 4 mai 2000, camera a declarat cererea parțial admisibilă. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise pe fond (art. 1 din regulament). Noiembrie 2001, cererea a fost atribuită celei de-a doua secții a Curții în care a fost constituită o cameră. DE FAPT, la 15 mai 1990, Dr. D., chemată de soția reclamantului, stabilește un certificat medical care indică faptul că reclamantul, periculos pentru el însuși și pentru alții, necesită spitalizare de urgență în instituții psihiatrice cu privire la modul de plasare din oficiu. La cererea medicului, poliția a solicitat ca reclamantul să fie transportat și admis la centrul spitalicesc specializat (CHS) din Aix-en-Provence. Într-un proces verbal dat a doua zi de către ofițerul de poliție judiciară, soția reclamantului a raportat un număr de incidente legate de copiii cuplului. 10. Prin decretul din 16 mai 1990, primarul din Aix-en-Provence a ordonat plasarea temporară de urgență a reclamantului, cu referire la certificatul medical. La 17 mai 1990, prefectul Bouches-du-Rhone a luat un ordin prin care se confirma plasarea din oficiu și care viza, de asemenea, certificatul dr. D. 11. La 21 mai 1990, prefectul a ordonat ridicarea locului din oficiu al reclamantului, care a continuat tratamentul în spitalizare liberă. 12. Reclamantul a inițiat o procedură administrativă pentru a se pronunța cu privire la regularitatea deciziilor administrative de internare și o procedură judiciară pentru a obține repararea tuturor prejudiciilor suferite. Procedura în fața instanțelor administrative 13. La 8 iunie 1991, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Marsilia cu privire la mai multe acțiuni în anulare împotriva hotărârilor primarului și prefectului, precum și împotriva deciziilor de admitere și de menținere în plasament ale directorului CHS. 14. noiembrie 1991, 3 ianuarie și 24 aprilie 1992 memoriile lor în apărare, la care reclamanta a răspuns la 11 și 15 septembrie 1992. 15. L Tribunalul a respins, de asemenea, acțiunile împotriva deciziilor directorului CHS, considerând că acesta din urmă nu a comis nici o cale de fapt prin admiterea reclamantului în instituție și că, fiind limitat la executarea decretelor de internare, nu a luat nicio nouă decizie. 16. Reclamantul a făcut apel la Consiliul de Stat la 13 ianuarie 1994, limitând apelul său la partea din hotărâre care a respins recursul său împotriva deciziilor directorului CHS. Comuna dax-en-Provence a formulat un apel incident. 17. Memoriile în apărare ale prefectului, comunei și Ministerului Afacerilor Sociale au fost depuse între iulie și august 1994 și cele ale CHS la 15 martie 1996. 18.L a avut loc la 27 octombrie 1997. Prin Hotărârea din 17 noiembrie 1997, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea Tribunalului Administrativ și a declarat inadmisibilă apelul incident al comunei. Procedura în fața instanțelor judiciare 19. Prin actele din 2, 3, 4 și 9 decembrie 1991, reclamantul, mama sa, precum și unul dintre frații săi, G.G., au atribuit statului, orașul da În perioada aprilie 1992 - iunie 1993, părțile au schimbat 20 de seturi de concluzii. La 12 ianuarie 1998, avocatul reclamantului l-a informat pe președintele camerei de judecată că Consiliul de Stat a pronunțat hotărârea la 17 noiembrie 1997 și a solicitat restabilirea cauzei în funcție de rol. Părțile au fost convocate la o ședință de procedură la 23 martie 1998 și apoi și-au schimbat concluziile până la 30 noiembrie 1998. 23. Tribunalul și-a dat sentința la 17 mai 1999. El a condamnat orașul d aix Provence să repare prejudiciul care rezultă din decizia provizorie de plasare în perioada 15-16 mai 1990, pe care o consideră justificată medical (30 000 F fiecărui solicitant, 5 000 F fiecărui membru al mamei și fratelui său). Tribunalul a condamnat, de asemenea, statul să despăgubească reclamanții pentru prejudiciul suferit ca urmare a hotărârii prefectale de plasare din oficiu din 17 mai 1990 pe care a considerat că este nejustificat din punct de vedere medical (100 000 F pentru solicitant, 20 000 F pentru mama sa și 10 Pe de altă parte, instanța a respins cererile formulate împotriva doctorului D. și a medicilor de la CHS, pe motiv că nu au comis nici o greșeală. 24. La statul și orașul din Aix-en-Provence au făcut apel la instanța de apel din Paris. Reclamantul, mama sa și G.G. au formulat un apel incident la 19 iulie 1999. Prin scrisoarea din 13 iunie 2000, reprezentantul reclamantului a indicat că calendarul de procedură, comunicat avocatului, a stabilit data încheierii la 23 martie 2001 și data închiderii la 26 aprilie 2001. 25. Prin hotărârea din 5 iulie 2001, instanța de apel a confirmat în esență judecata, reținând totuși că Dr. D. a comis și o greșeală. Curtea a declarat în consecință la .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Provence, CHS și Dr. D. responsabil în mod solidar pentru internarea din oficiu a reclamantului și i-a condamnat sub aceeași solidaritate să-i plătească 300 000 ð ca daune-interese, precum și 50 000 Õ mamei și fratelui său. Acuzarea reclamantului se referă la durata procedurii în fața instanțelor judiciare. Acesta se referă la art. 6 alin. (1) din Convenție, ale cărei dispoziții relevante sunt astfel redactate Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 27. Procedura a început la 2, 3, 4 și 9 decembrie 1991, data citărilor în fața instanței de mare instanță și a luat sfârșit la 5 iulie 2001, data la care instanța de apel și-a pronunțat hotărârea și, prin urmare, a durat aproximativ nouă ani și jumătate pentru două instanțe. 28. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea în special Hotărârea Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII). 29. Guvernul susține că cauza prezenta o anumită complexitate, din cauza multiplicității părților la inculpă, care au produs numeroase documente și consideră că nu există nicio perioadă de inactivitate care să nu poată fi reproșată autorităților în desfășurarea procedurilor administrative și judiciare. 30. Reclamantul recunoaște că cauza a fost relativ complexă și subliniază că nu poate fi criticată nicio întârziere și se referă la perioadele de latență imputabile autorităților în ambele proceduri. 31. Curtea constată că cauza a avut o anumită complexitate și constată, de asemenea, că reclamantul a manifestat o diligență normală. 32. În ceea ce privește comportamentul autorităților, Curtea consideră că: mai bine să se țină seama de durata procedurii care se desfășoară în fața instanțelor administrative, în măsura în care instanța civilă a suspendat acțiunea în așteptarea deciziei lor. 33. Curtea ia notă de faptul că, în fața Tribunalului Administrativ, a trecut un an de la depunerea memoriului reclamantului și la încuviințare și că procedura în fața Consiliului de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În fața instanțelor civile, în cazul în care nu se poate ridica decât o scurtă perioadă de latență a procedurii în fața instanței judecătorești de mare instanță (un termen de trei luni între tribunal și hotărârea de suspendare a hotărârii), Curtea constată că procedura în fața instanței judecătorești a durat aproape doi ani, fără ca guvernul să furnizeze despăgubiri în această privință. 35. Curtea reamintește că este de competența statelor contractante să organizeze sistemul lor judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta fiecăruia dreptul de a obține o decizie definitivă într-un termen rezonabil (a se vedea Hotărârea Frydlender menționată anterior, § 45). 36. În aceste condiții, în lumina criteriilor prevăzute de jurisprudență și ținând seama de ansamblul circumstanțelor din speță, Curtea consideră că durata procedurii în cauză depășește termenul rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PE LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 37. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită plata unei sume de 100 000 de franci francezi, adică 15 244,90 EUR, pentru efectul necesar de descurajare a satisfacției echitabile, 200 000 de franci francezi, adică 30 489,80 EUR, pentru prejudiciul moral care rezultă din durata procedurii în cauză, 20 000 de franci francezi, respectiv 3038,98 EUR, în ceea ce privește prejudiciul de a sumei de 135 000 de franci francezi pe care tribunalul de mari instanțe i-a condamnat pe inculpați să i-o plătească și care nu erau încă în vigoare la 18 mai 2000, 100 000 de franci francezi, adică 15 244,90 EUR, în despăgubirea prejudiciilor morale suferite în cadrul procedurii privind divorțul și 400 000 de franci francezi, adică 60 979,61 39. Guvernul estimează că o sumă de 30 000 de franci francezi, adică 4573,47 de euro, ar repara prejudiciul moral al reclamantului. 40. Curtea nu percepe nicio legătură de cauzalitate directă între, pe de o parte, durata procedurii în cauză în prezenta cauză și, pe de altă parte, prejudiciul moral și pierderea de șanse invocate de recurent în cadrul procedurii privind divorțul. Nu există nici un alt motiv de despăgubire pentru eventuala întârziere a autorităților de a plăti sumele solicitate de instanță și însoțite de execuția provizorie, în timp ce procedura era pendinte în fața instanței de recurs. 42. Curtea consideră, pe de altă parte, că reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza duratei generale a procedurii. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta îi acordă 5 000 EUR în acest sens. Costuri și cheltuieli de judecată 43. Reclamantul solicită, pentru cheltuielile irepetabile prezentate în fața instanțelor interne, o sumă de 50 000 de franci francezi, adică 7622,45 euro, precum și o sumă de 12 000 de franci francezi, adică 1829,39 EUR, care corespunde părții din onorariile pe care le-a plătit mandatarului său în fața organelor Convenției înainte de decizia privind admisibilitatea prezentei cereri. 44. Statul consideră că trebuie rambursată suma de 12 000 de franci francezi, adică 1829,39 de euro. 45. Curtea amintește că, atunci când constată o încălcare a convenției, aceasta poate acorda plata cheltuielilor și cheltuielilor de judecată prezentate în fața instanțelor naționale (a se vedea în special Hotărârea Zimmermann și Steiner c. Elveția din 13 iulie 1983, seria A nr. 66, p. 14, § 36) Acest lucru nu a fost cazul în speță. Prin urmare, această parte a cererilor reclamantului ar trebui respinsă. Cu toate acestea, pentru cheltuielile efectuate în fața organelor Convenției înainte de admisibilitatea cererii, ar trebui să i se acorde 1829,39 EUR. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 4,26% l an. PE CES/93, CURȚIA, LA Într-un an, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume 5000 (cinci mii) EUR, pentru daune morale ii. 1829,39 EUR (o mie opt sute douăzeci și nouă de euro și treizeci și nouă de cenți), pentru cheltuieli și cheltuieli, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată pe care aceste sume o vor majora cu o dobândă simplă de 4,26% l an de la expirarea termenului menționat și până la plata înapoiată cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 19 martie 2002 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Module Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-07-15
0,97
AFFAIRE GRANATA (N° 2) c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE GRANATA (n o 2) c. FRANCE (Requête n o 51434/99) ARRÊT STRASBOURG 15 juillet 2003 DÉFINITIF 15/10/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir de
CtEDO 2004-05-27
0,96
AFFAIRE GRANATA c. FRANCE (N° 3)
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE GRANATA c. France (n o 3) (Requête n o 39634/98) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 27 mai 2004 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Granata c. France, La Cour européenne des
CtEDO 2002-02-07
0,96
AFFAIRE LANGLOIS c. FRANCE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE LANGLOIS c. FRANCE (Requête n° 39278/98) ARRÊT STRASBOURG 7 février 2002 DÉFINITIF 07/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2000-11-09
0,96
AFFAIRE GRASS c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE GRASS c. FRANCE ( Requête n° 44066/98 ) ARRÊT STRASBOURG 9 novembre 2000 DÉFINITIF 09/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2002-12-03
0,96
AFFAIRE BERGER c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE BERGER c. FRANCE (Requête n o 48221/99) ARRÊT STRASBOURG 3 décembre 2002 DÉFINITIF 21/05/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
Sursă