FALCONI contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46968/99 prezentate de Paolina Falconi împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 2 martie 2000 într-o cameră compusă din G. Bonello, președintele B. Conforti, V. Strážnická, P. Lorenzen M. Tsatsa-Nikolovska, E. Levits A.B. Baka, judecători E. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea depusă la 29 octombrie 1997 și înregistrată la 22 martie 1999 După ce a intenționat, se pronunță următoarea decizie: reclamanta este un cetățean italian, născut în 1935 și rezident la Roma. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de domnul Vincenzo Ciaffi, avocat la Roma. La 24 noiembrie 1989, recurenta l-a numit pe fratele său, dl F., în fața Tribunalului din Roma pentru a obține recunoașterea unei deserviri de trecere care permite accesul la automobile pe teritoriul pârâtului.

La rândul său, pârâtul a depus o cerere reconvențională pentru a face să se constate caracterul exclusiv pietonal al servitutei. La 10 aprilie 1990 a avut loc audierea părților și la 29 mai 1990 a martorilor. După o audiere, la 26 februarie 1991 părțile și-au prezentat concluziile. La acea dată, judecătorul de punere în funcțiune a numit un expert. Din cele zece audieri stabilite între 8 mai 1992 și 29 februarie 1996, șapte au vizat raportul de competență, două au fost amânate din oficiu și o audiere nu a avut loc pentru că în acea zi avocații greve. O audiere mai târziu, la 4 aprilie 1997 a avut loc la tribunal de prezentare a concluziilor.

Această audiere nu a avut loc deoarece cazul fusese atribuit colegiului de magistrați însărcinat cu tratarea celor mai vechi cazuri (seziune stralcio) . Sezioni stralcio , compuse dintr-un judecător titular, în calitate de președinte, și din doi judecători onorari, au fost creați în temeiul articolului 90 din Legea nr. 353/1990 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 534/1995) pentru a absorbi în fața instanțelor civile cauzele pendinte. Ședința pentru înfășurarea părților a fost stabilită la 21 septembrie 1999. La data respectivă, judecătorul a stabilit data prezentării concluziilor la 27 ianuarie 2000. ÎN DREPT Primul motiv al recurentei se referă la durata procedurii în litigiu.

Această procedură a început la 24 noiembrie 1989 și era încă în curs de desfășurare la 27 ianuarie 2000. Potrivit recurentei, durata procedurii, care, la acea dată, era de puțin peste 10 ani și două luni, pentru o instanță, nu răspunde cerinței (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. De asemenea, recurenta invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 și consideră că a suferit o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale în sensul acestei dispoziții, din cauza duratei procedurii.

Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa referitoare la articolul în cauză, în special în ceea ce privește posibilele repercusiuni ale lungimii unei proceduri asupra dreptului garantat prin această dispoziție și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest aspect trebuie, de asemenea, să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Giovanni Bonello Premier

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 46968/99 présentée par Paolina Falconi contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 2 mars 2000 en une chambre composée de M. G. Bonello, président , M. B. Conforti, M me V. Strážnická, M. P. Lorenzen M me M. Tsatsa-Nikolovska, M. E. Levits M. A.B. Baka, juges , M. E. Fribergh, greffier de section , Vu la requête introduite le 29 octobre 1997 et enregistrée le 22 mars 1999 ; Après avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante est une ressortissante italienne, née en 1935 et résidant à Rome. Elle est représentée devant la Cour par M e Vincenzo Ciaffi, avocat à Rome. Le 24 novembre 1989, la requérante assigna son frère, M. F., devant le tribunal de Rome afin d’obtenir la reconnaissance d’une servitude de passage permettant l’accès des voitures sur le terrain du défendeur.

A son tour, le défendeur déposa une demande reconventionnelle tendant à faire constater le caractère exclusivement piétonnier de ladite servitude. La mise en état de l’affaire commença le 19 janvier 1990. Le 10 avril 1990, eut lieu l’audition des parties et le 29 mai 1990 celle des témoins. Après une audience, le 26 février 1991 les parties présentèrent leurs conclusions. L’audience de plaidoiries se tint le 24 janvier 1992. Par une ordonnance du même jour, le tribunal rouvrit l’instruction et fixa une audience au 20 mars 1992. A cette date, le juge de la mise en état nomma un expert. Des dix audiences fixées entre le 8 mai 1992 et le 29 février 1996, sept concernèrent le rapport d’expertise, deux furent reportées d’office et une audience ne se tint pas car ce jour-là les avocats faisaient grève.

Une audience plus tard, le 4 avril 1997 eut lieu l’audience de présentation des conclusions. L’audience de plaidoiries fut fixée au 19 février 1999. Cette audience ne se tint pas car l'affaire avait été attribuée au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes ( sezione stralcio) . Les sezioni stralcio , composées d’un juge titulaire, en qualité de président, et de deux juges honoraires, ont été crées en vertu de l’article 90 de la loi n° 353/1990 (tel que modifié par la loi n° 534/1995) afin d’absorber l’arriéré d’affaires pendantes devant les juridictions civiles. L'audience pour la comparutions des parties fut fixée au 21 septembre 1999. A cette date, le juge fixa la date pour la présentation des conclusions au 27 janvier 2000. EN DROIT Le premier grief de la requérante porte sur la durée de la procédure litigieuse.

Cette procédure a débuté le 24 novembre 1989 et était encore pendante au 27 janvier 2000. Selon la requérante, la durée de la procédure, qui était, à cette date, d'un peu plus de dix ans et deux mois, pour une instance, ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. La requérante invoque également l'article 1 du Protocole n° 1 et considère qu'elle a subi une atteinte à son droit au respect de ses biens au sens de cette disposition, en raison de la longueur de la procédure.

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence relative à l’article susmentionné et en particulier quant aux répercussions possibles de la longueur d’une procédure sur le droit garanti par cette disposition, et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit aussi faire l’objet d’un examen au fond. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

, tous moyens de fond réservés. Erik Fribergh Giovanni Bonello Greffier Président