Besati împotriva Italiei

SECȚIUNEA 1 DECIZIA CURȚII PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44388/98 prezentată de Laura Besati împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 28 noiembrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta B. Conforti, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, B. Zupančič, T. Panțiru, judecători și dl O Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 30 noiembrie 1996 și înregistrată la 13 noiembrie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurenta este un cetățean italian, născut în 1960 și rezident la Roma. La 15 noiembrie 1990, recurenta i-a atribuit pe domnul F. și compania de asigurări T. în fața Tribunalului din Roma pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în urma unui accident de circulație.

Recurenta a solicitat despăgubiri 107 116 180 lire italiene (ITL). La 21 ianuarie 1991, judecătorul l-a declarat pe dl F. și compania de asigurări T. în falimente și a numit un expert. La 25 februarie 1991, judecătorul a acceptat audierea dlui F. și expertul a depus jurământul. 1992, părțile pârâte s-au constituit în procedură și judecătorul a admis audierea martorilor, care a avut loc după o audiere la 10 iunie 1993. La 16 iunie 1994, părțile și-au prezentat concluziile, iar la 7 februarie 1996 s-a stabilit ședința de judecată la 7 februarie 1996. Această ședință a fost amânată din oficiu la 6 noiembrie 1996 și, ulterior, la 7 octombrie 1998 ca urmare a mutației judecătorului de punere în aplicare.

Printr-o hotărâre din 21 octombrie 1998, al cărei text a fost depus la grefă la 24 martie 1999, Tribunalul a acceptat parțial cererea recurentei și a condamnat părțile pârâte să plătească recurentei 2 740 000 ITL. ÎN DREPT primul motiv al recurentei se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură a început la 15 noiembrie 1990 și s-a încheiat la 24 martie 1999. Potrivit recurentei, durata procedurii, care este de mai mult de opt ani și patru luni pentru o instanță, nu răspunde cerinței de termen rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenție). (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest Ö trebuie să facă obiectul unei examinări de fond.

De asemenea, reclamanta se plânge Õ caracterul neechitabil al procedurii, în măsura în care, ca urmare a schimbării judecătorilor în cursul procedurii, decizia va fi luată de un judecător care nu este direct conștient de aspectele abordate. În ceea ce privește acest motiv, Curtea constată că reclamanta a omis să ridice o astfel de chestiune în fața instanțelor naționale și n … În cele din urmă, recurenta invocă art. 13 din Convenție, fără a explica de ce ar exista o încălcare a acestui articol. Curtea constată că această declarație nu a fost susținută și nu a evidențiat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin acest articol.

În consecință, aceaceasta este vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. în ceea ce privește plângerile formulate de reclamantă cu privire la durata excesivă a procedurii inițiate la 15 noiembrie 1990 în fața Tribunalului de la Roma, toate mijloacele de fond rezervate DECLARĂ RECURSAREA IRRECEVABILĂ pentru surplus.

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION DE LA COUR

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44388/98 présentée par Laura Besati contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 28 novembre 2000 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente , M. B. Conforti, M. L. Ferrari Bravo, M. Gaukur Jörundsson, M. R. Türmen, M. B. Zupančič, M. T. Panțîru, juges , et de M. M. O’Boyle, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 30 novembre 1996 et enregistrée le 13 novembre 1998 ; Après avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante est une ressortissante italienne, née en 1960 et résidant à Rome. Le 15 novembre 1990, la requérante assigna M. F. et la compagnie d’assurances T. devant le tribunal de Rome afin d’obtenir réparation des dommages subis lors d’un accident de la circulation.

La requérante demanda à titre de dédommagement 107 116 180 lires italiennes (ITL). La mise en état de l’affaire commença le 16 janvier 1991. Le 21 janvier 1991, le juge déclara M. F. et la compagnie d’assurances T. défaillants et nomma un expert. Le 25 février 1991, le juge admit l’audition de M. F. et l’expert prêta serment. Le 13 janvier 1992, les parties défenderesses se constituèrent dans la procédure et le juge admit l’audition de témoins, qui se tint, après une audience, le 10 juin 1993. Le 24 mars 1994, après la mutation du juge de la mise en état, la requérante demanda un renvoi. Le 16 juin 1994, les parties présentèrent leurs conclusions et l’audience de plaidoiries fut fixée au 7 février 1996. Cette audience fut reportée d’office d’abord au 6 novembre 1996 et, par la suite, au 7 octobre 1998 en raison de la mutation du juge de la mise en état.

Par un jugement du 21 octobre 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 24 mars 1999, le tribunal fit en partie droit à la demande de la requérante et condamna les parties défenderesses à payer à la requérante 2 740 000 ITL. EN DROIT 1. Le premier grief de la requérante porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 15 novembre 1990 et s’est terminée le 24 mars 1999. Selon la requérante, la durée de la procédure, qui est de plus de huit ans et quatre mois pour une instance, ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

2. La requérante se plaint également du caractère non équitable de la procédure, dans la mesure où, suite à la mutation des juges au cours de la procédure, la décision sera prise par un juge qui n’est pas directement au courant des questions traitées. Quant à ce grief, la Cour constate que la requèrante a omis de soulever une telle question devant les juridictions nationales et n’a, dès lors, pas épuisé les voies de recours interne qui lui étaient ouvertes en droit italien, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté conformément à l’article 34 § 4 de la Convention. 3. La requérante invoque, enfin, l’article 13 de la Convention sans expliquer en quoi il y aurait une violation de cet article.

La Cour constate que cette allégation n’a pas été étayée et n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par cet article. Il s’ensuit que ce grief est donc manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejeté conformément à l’article 35 § 4 de la Convention . Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

quant au grief tiré par la requérante de la durée excessive de la procédure engagée le 15 novembre 1990 devant le tribunal de Rome, tous moyens de fond réservés ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente