SECȚIUNEA 1 DECIZIA CURȚII PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44421/98 prezentată de Stanislavao Centi contra l'Italia Curtea Europeană a Drepturilor L'lui (secțiunea I), care are loc la 28 noiembrie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta B. Conforti, L. Ferrari Bravo, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, B. Zupančič, T. Panțigaru, judecători și domnii O Având în vedere cererea menționată anterior depusă la 11 iunie 1997 și înregistrată la 13 noiembrie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un cetățean italian, născut în 1934 și rezident în L'Aquila. La 19 decembrie 1990, dl D. l-a numit pe reclamant, dnii R. și S. și compania de asigurări A. în fața tribunalului din L.Aquila pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în urma unui accident de circulație. iulie 1991 a fost amânat din oficiu la 17 iulie 1991. În acea zi, judecătorul a autorizat apelul ca garanție al societății de asigurări M. la cererea companiei A. La 13 ianuarie 1992, aceasta din urmă a renunțat la cererea de garanție, iar reclamantul la audierea martorilor. La 4 mai 1992, compania pârâtă a anulat audierea dlui S., iar reclamantul a insistat în cererea sa de audiere a martorilor. La data de 28 septembrie 1992 a fost restantă din oficiu la 30 noiembrie 1992. La 22 februarie 1993, instanța a fost retrimisă la 10 februarie 1993. La data respectivă, judecătorul a aprobat audierea părților, care a avut loc la 21 iunie și 18 octombrie 1993. La 20 decembrie 1993, părțile au solicitat audierea martorilor și, printr-o ordonanță din 10 iunie 1993. La 23 mai 1994, judecătorul a numit un expert la cererea dlui D. și compania de asigurări L. în urma fuziunii cu compania A. La 24 octombrie 1994, judecătorul a numit un alt expert, care a depus jurământul la 19 decembrie 1994. În aprilie 1995, judecătorul a amânat cauza la 26 iunie 1995. Această audiere a fost amânată din oficiu la 17 iulie 1995. La 13 noiembrie 1995, judecătorul a stabilit data prezentării concluziilor la 12 februarie 1996. 1998, Tribunalul a redeschis punerea în funcțiune, i-a ordonat dlui S să reînnoiască notificarea și a declarat că compania A nu funcționează, deoarece era imposibil să se determine cine era administratorul acesteia. La 28 septembrie 1998, reclamantul și reclamantul au constatat că notificarea adresată domnului S. a fost efectuată în mod regulat, iar societatea domnului M. s-a constituit în procedura de fuziune cu compania L., care a absorbit deja compania A. În aceeași zi părțile și-au prezentat concluziile și au fost stabilite la 17 ianuarie 1999. Această audiere a fost amânată din oficiu la 20 ianuarie 1999, cu toate acestea, nu a avut loc deoarece cauza a fost atribuită colegiului de magistrați însărcinat cu tratarea celor mai vechi cazuri (sezione stralcio . Sezioni stralcio . , compuse dintr-un judecător titular, în calitate de președinte, și doi judecători onorari, au fost creați în temeiul articolului 90 alineatul (5) din Legea nr. 353/1990 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 534/1995) pentru a absorbi în fața instanțelor civile cauzele pendinte. Potrivit informațiilor furnizate de reclamant la 13 septembrie 2000, cauza era încă în curs de desfășurare la acea dată. ÎN JUSTAȚIA reclamantului se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură a început la 19 decembrie 1990 și era încă în curs de desfășurare la 13 septembrie 2000. Potrivit reclamantului, durata procedurii, care a fost la acea dată de aproximativ nouă ani și nouă luni pentru o instanță, nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil (art. 6 alineatul (1) din convenție). Curtea consideră că, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară request requestable, toate mijloacele de fond rezervate. Michael O
de la requête n° 44429/98
présentée par Stanislao Centi
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 28
novembre 2000 en une chambre composée de
M
me
présidente
,
M.
M.
M.
Gaukur Jörundsson,
M.
M.
M.
juges
,
et de
M.
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 11 juin 1997 et enregistrée le 13
novembre
1998
;
Après avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant italien, né en 1934 et résidant à L'Aquila.
Le 19 décembre 1990, M. D. assigna le requérant, MM. R. et S. et la compagnie d’assurances A. devant le tribunal de L’Aquila afin d’obtenir réparation des dommages subis lors d’un accident de la circulation.
La mise en état de l’affaire commença le 14 février 1991. L’audience prévue pour le 4
juillet 1991 fut reportée d’office au 17 juillet 1991. Ce jour-là, le juge autorisa l'appel en garantie de la compagnie d’assurances M. à la demande de la compagnie A. Le 13
janvier
1992, cette dernière renonça à l'appel en garantie et le requérant demanda l’audition de témoins. Le 4 mai 1992, la compagnie défenderesse demanda l’audition de M. S. et le requérant insista dans sa demande d’audition de témoins. L’audience prévue pour le 28
septembre 1992 fut reportée d’office au 30
novembre 1992. Le 22 février 1993 l’audience fut renvoyée au 10
mai 1993. A cette date, le juge admit l’audition des parties, qui eut lieu les 21 juin et 18 octobre 1993. Le 20
décembre 1993, les parties demandèrent l’audition de témoins et, par une ordonnance du 10
janvier 1994, le juge de la mise en état admit ladite audition. Celle-ci se tint le 21 mars 1994. Le 23 mai 1994, le juge nomma un expert à la demande de M. D. et la compagnie d’assurances L. se constitua dans la procédure suite à la fusion avec la compagnie A. Le 24
octobre 1994, le juge nomma un autre expert, qui prêta serment le 19 décembre 1994. Le 10
avril 1995, le juge ajourna l’affaire au 26
juin 1995. Cette audience fut reportée d’office au 17 juillet 1995. Le 13 novembre 1995, le juge fixa la date pour la présentation des conclusions au 12 février 1996. L’audience de plaidoiries se tint le 18
février 1998.
Par une ordonnance du 2 mars 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 17
mars
1998, le tribunal rouvrit la mise en état, ordonna le renouvellement de la notification à M. S. et déclara la compagnie A. défaillante car il était impossible de déterminer qui en était le gérant.
Le 28 septembre 1998, le requérant et le demandeur constatèrent que la notification à M. S. avait été régulièrement effectuée et la compagnie M. se constitua dans la procédure suite à la fusion avec la compagnie L., qui avait déjà absorbé la compagnie A. Le même jour les parties présentèrent leurs conclusions et l’audience de plaidoiries fut fixée au 17
janvier
1999.Cette audience fut reportée d’office au 20
janvier 1999, toutefois, elle ne se tint pas car l’affaire avait été attribuée au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes (
sezione stralcio
). Les
sezioni stralcio
, composées d’un juge titulaire, en qualité de président, et de deux juges honoraires, ont été crées en vertu de l’article 90, alinéa 5, de la loi n° 353/1990 (tel que modifié par la loi n° 534/1995) afin d’absorber l’arriéré d’affaires pendantes devant les juridictions civiles. A l’audience du 8 octobre 1999 le juge mit l’affaire en délibéré. Selon les informations fournies par le requérant le 13 septembre 2000, l’affaire était, à cette date, encore pendante.
Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 19 décembre 1990 et était encore pendante au 13 septembre 2000.
Selon le requérant, la durée de la procédure, qui était à cette date d’environ neuf ans et neuf mois pour une instance, ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» (article 6 § 1 de la Convention).
La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «
délai raisonnable
» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
, tous moyens de fond réservés.
Michael O’Boyle
Elisabeth Palm
Greffier
Présidente