CENTINEO contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44377/98 prezentate de Giovanni Centineo împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 septembrie 2000 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis, președintele A.B. Baka, B. Conforti, G. Bonello, domnul Fischbach, domnul Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, judecători și E. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 3 mai 1993 și înregistrată la 13 noiembrie 1998 După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul este un resortisant italian, născut în 1931 și rezident la Castelvetrano (Trapani). La 17 februarie 1988, domnul A. l-a numit pe M. S., soția reclamantului, și compania de asigurări N. în fața Tribunalului din Marsala pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în urma unui accident de circulație. La 18 mai 1988, la data la care reclamantul, care conducea mașina soției sale în timpul accidentului, a intervenit în mod voluntar în procedură pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite și a solicitat punerea în discuție a societății de asigurări domnului La 18 ianuarie 1989, avocatul reclamantului a înaintat dosarul la actul de citație notificat companiei M. La tribunalul din 17 mai 1989 a fost retrimis la 14 iunie. 1989 din cauza unui impediment din partea avocatului reclamantului. Conform informațiilor furnizate de solicitant, această instanță nu a avut loc. Printr-o ordonanță din 14 mai 1990, președintele instanței a dispus ca prezenta cauză și o a doua cauză având același obiect, al cărui reclamant era reclamantul, prelucrate de același judecător și stabilită la 5 În decembrie 1990, a avut loc o audiere la 12 decembrie 1990, data la care domnul A. a vărsat un document la dosar și judecătorul a ordonat reunirea celor două proceduri. La 30 octombrie 1991, judecătorul a amânat cazul la data de 8 aprilie 1992, deoarece un martor nu a prezentat și a ordonat ca raportul poliției privind accidentul să fie depus la dosar. Această audiere a avut loc la data de 6 mai 1992, data la care judecătorul și-a reînnoit ordonanța din 30 mai 1992. Octombrie 1991. La 11 noiembrie 1992, un nou apărător s-a constituit pentru reclamant, primul care a renunțat la mandatul său, iar judecătorul și-a reînnoit ordonanța la 23 martie. 1993, părțile au solicitat o trimitere pentru a examina raportul poliției depus între timp la grefă. La 20 octombrie 1993, reclamantul a insistat pentru audierea unui martor și, printr-o ordonanță din 9 februarie 1994, judecătorul a aprobat audierea respectivă, care a avut loc la 17 martie 1994. Ianuarie 1995. În acea zi, domnul A. a declarat că nu mai are interes în continuarea procedurii.La 8 februarie 1995, părțile nu au prezentat, iar la 22 martie 1995 judecătorul a ordonat radierea cauzei din rol în temeiul articolului 309 din Codul de procedură civilă. Această procedură a început la 17 februarie 1988 și s-a încheiat la 22 martie 1995. Potrivit reclamantului, durata procedurii, care este de puțin peste șapte ani și o lună, pentru o instanță, nu îndeplinește cerința termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenție). Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și imputarea litigiului pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Reclamantul, fără să invoce niciun articol din convenție, declară că a suferit o negare a justiției din cauza faptului că, în conformitate cu dreptul italian, părțile trebuie să fie reprezentate în instanță de un avocat și, în cazul de față, avocații au făcut ca cauza să fie eliminată din rol, lipsind astfel de datoria lor profesională. Curtea constată că, în măsura în care se referă la activitatea avocatului reclamantului în cursul procedurii naționale, acesta trebuie respins ca fiind incompatibil cu rația personae. În conformitate cu art. 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară revendicarea în ceea ce privește motivul întemeiat de reclamant pe durata excesivă a procedurii inițiate la 17 februarie 1988 în fața Tribunalului din Marsala, toate mijloacele de fond rezervate care declară revendicarea IRRECEVABILă pentru surplus. Erik Fribergh Christos Rozakis Prezidențial

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44377/98

présentée par Giovanni Centineo

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28

septembre 2000 en une chambre composée de

M.

C.L. Rozakis,

président

,

M.

A.B. Baka,

M.

B. Conforti,

M.

G. Bonello,

M.

M. Fischbach,

M

me

M. Tsatsa-Nikolovska,

M.

E. Levits,

juges

,

et de

M.

E. Fribergh,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 3 mai 1993 et enregistrée le 13

novembre

1998

;

Après avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant italien, né en 1931 et résidant à Castelvetrano (Trapani).

Le 17 février 1988, M. A. assigna M

me

S., femme du requérant, et la compagnie d’assurances N. devant le tribunal de Marsala afin d’obtenir réparation des dommages subis lors d’un accident de la circulation.

L’instruction de l’affaire commença le 18 mai 1988, date à laquelle le requérant, qui conduisait la voiture de sa femme lors de l’accident, intervint volontairement dans la procédure afin d’obtenir réparation des dommages subis et demanda la mise en cause de la compagnie d’assurances M. Le 18 janvier 1989, l’avocat du requérant versa au dossier l’acte de citation notifié à la compagnie M. L’audience du 17 mai 1989 fut renvoyée au 14

juin

1989 en raison d’un empêchement de l’avocat du demandeur. Selon les informations fournies par le requérant, ladite audience n’a pas eu lieu. Par une ordonnance du 14 mai 1990, le président du tribunal ordonna que la présente affaire et une deuxième affaire ayant le même objet, dont le requérant était le demandeur, fussent traitées par le même juge et fixa au 5

décembre 1990 l’audience prévue à cette fin. Ladite audience eut lieu le 12

décembre 1990, date à laquelle M. A. versa un document au dossier et le juge ordonna la jonction des deux procédures.

Le 30 octobre 1991, le juge ajourna l’affaire au 8 avril 1992 car un témoin ne s’était pas présenté et ordonna de verser au dossier le rapport de police concernant l’accident. Ladite audience se tint le 6 mai 1992, date à laquelle le juge renouvela son ordonnance du 30

octobre 1991. Le 11 novembre 1992, un nouveau défenseur se constitua pour le requérant, le premier ayant renoncé à son mandat, et le juge renouvela son ordonnance. Le 23

mars

1993, les parties demandèrent un renvoi afin d’examiner le rapport de police entre-temps déposé au greffe. Le 20 octobre 1993, le requérant insista pour l’audition d’un témoin et, par une ordonnance du 9 février 1994, le juge admit ladite audition, qui se tint le 17

mars

janvier 1995. Ce jour-là, M. A. déclara ne plus avoir intérêt à la continuation de la procédure.Le 8 février 1995 les parties ne se présentèrent pas et le 22 mars 1995 le juge ordonna la radiation de l’affaire du rôle aux termes de l’article 309 du Code de procédure civile.

EN DROIT

Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure a débuté le 17 février 1988 et s'est terminée le 22 mars 1995.

Selon le requérant, la durée de la procédure, qui est d'un peu plus de sept ans et un mois, pour une instance, ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Le requérant, sans invoquer aucun article de la Convention, allègue avoir subi un déni de justice en raison du fait que selon le droit italien les parties doivent être représentées en justice par un avocat et, dans le cas d’espèce, les avocats ont fait rayer l’affaire du rôle en manquant ainsi à leur devoir professionnel. Il affirme avoir eu connaissance de ladite radiation seulement en décembre 1996, lorsqu’il demanda personnellement des renseignements au greffe du tribunal de Marsala.

La Cour constate que dans la mesure où ce grief concerne l’activité de l’avocat du requérant au cours de la procédure nationale, celui-ci doit être rejeté comme étant incompatible

ratione personae

conformément à l’article 35 § 3 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

quant au grief tiré par le requérant de la durée excessive de la procédure engagée le 17 février 1988 devant le tribunal de Marsala, tous moyens de fond réservés

;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Erik Fribergh

Christos Rozakis

Greffier

Président