SKOUBO v. DENMARK
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Admissible
SKOUBO v. DENMARK (CtEDO, 2000)
SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 39581/98 de Egon Verner SKOUBO împotriva Danemarcei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 9 martie 2000 în calitate de judecători C.L. Rozakis, președintele F. Fischbach, G. Bonello, dna V. Stráznická, P. Lorenzen, A.B. Baka, E. Levits [Notă1] și dna S. Dolle, grefierul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 21 noiembrie 1997 și înregistrată la 30 ianuarie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un cetățean danez, născut în 1934. Rezide în Søborg, Danemarca. În acțiunea dinaintea Curții, reclamantul este reprezentat de dl Tyge Trier, avocat practicant la Frederiksberg, Danemarca. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 martie 1983, reclamantul, care anterior a fost operat de mai multe ori pe genunchi, a suferit o operație de genunchi la Spitalul Național din Copenhaga (Rigshospitalet) Potrivit reclamantului operația a fost efectuată fără consimțământul său și a deteriorat grav condiția. La 28 aprilie 1986, reclamantul s-a plâns la Consiliul Național de Sănătate ( Sundhedsstyrelsen ), denumit în continuare „NHB”, cu privire la tratamentul pe care l-a primit în 1983. Se pare că examinarea cazului a rămas la cererea reclamantului până la 29 ianuarie 1988, atunci când a depus o plângere detaliată. La 27 februarie 1989, NHB a exprimat opinia că tratamentul spital al reclamantului nu a fost nici eronat, nici negligent. În aceeași zi, reclamația sa a fost transmisă pentru decizia Consiliului de Reclamații pentru Pacienți nou înființat al Serviciului de Sănătate ( Sundhedsvæsenets Pacienklagenævn ), denumit în continuare „BPC”. După ce a primit un aviz din 23 martie 1990 de la NHB pe baza unei reevaluări a cazului, PCB a hotărât plângerea la 26 octombrie 1990. Consiliul a constatat că reclamantul nu a primit suficiente informații înainte de operațiune, dar a convenit cu NHB că nu s-a comis nicio eroare și că nu s-a avut nici o neglijență în tratament. La 11 noiembrie 1990, reclamantul a solicitat PCB să își revizuiască plângerea. Având primit un aviz din 22 noiembrie 1991 de la NHB, PCB la 10 decembrie 1991 a informat reclamantul că nu există nicio bază pentru reluarea cazului. La 18 decembrie 1991, reclamantul a solicitat PCB să răspundă anumitor întrebări în legătură cu avizul NHB din 22 noiembrie 1991. PCB a primit un aviz suplimentar din 21 februarie 1992 de la NHB, care a fost comunicat reclamantului. La 28 aprilie 1992 și din nou la 19 iunie 1992, el a solicitat PCB să suspende cazul. Pe baza unei scrisori din 17 august 1992 de la solicitant, NHB a prezentat un aviz din 26 martie 1993 în care Consiliul a prezentat avizele sale anterioare. PCB a transmis avizul reclamantului la 1 aprilie 1993. O nouă scrisoare din 9 august 1993 de la reclamant cu o serie de întrebări a fost răspunsă de către PCB la 3 februarie 1994 cu referire la un aviz din 15 decembrie 1993 de la procedura Curții Naționale. În vederea suspendării unei perioade de prelungire, reclamantul, la 16 martie 1988, a interzis Curtea Înaltă a Danemarcei de Est (Østre Landsret) împotriva Spitalului Național care a solicitat daune pentru presupusul mal practică de către unul dintre medicii spitalului. A solicitat o compensație de 80.000 de coroane daneze (DKK). În aceeași zi, avocatul reclamantului a scris Spitalului Național: „Am cerut Curții Înalte să nu agiteze acțiunile, așa cum ar trebui să-ți aud foarte mult opinia despre caz înainte de a fi luată în considerare fondurile acțiunii....” - se presupune că cu scopul de a evita procedurile judiciare, dacă o altă operațiune ar putea rezolva problemele. O primă audiere preliminară a avut loc la 7 iunie 1988 și, în perioada până la 3 noiembrie 1992, au avut loc 24 de audieri preliminare, toate care au dus la suspendarea cazului. În perioada cuprinsă între 7 iunie 1988 și 1 mai 1990, cazul a fost suspendat în 14 ocazii pentru a permite reclamantului să prezinte un memorial scris. Între 1 mai 1990 și 15 ianuarie 1991, la cererea părților s-a suspendat încă cinci ori, pentru a aștepta un răspuns al PCB-ului. Reclamantul a primit o suspendare în patru ocazii ulterioare între 15 ianuarie și 5 noiembrie 1991 pentru a lua în considerare un răspuns al PCB-ului și o posibilă nouă cerere către Consiliu, și în perioada de la 5 Noiembrie 1991, până la 3 noiembrie 1992, cazul a fost suspendat de două ori în așteptarea unui răspuns suplimentar al PCB. La o audiere preliminară din 3 noiembrie 1992, cazul a fost suspendat pentru ca părțile să redacteze întrebări pentru prezentarea Consiliului Medico-Legal (Retslægerådet). Întrebări redactate de avocatul reclamantului au fost trimise la consilier pentru inculpat și la instanță la 27 aprilie 1993, iar acestea au fost considerate gata de prezentare la Consiliul Medico-Legal la o audiere preliminară a instanței la 14 decembrie 1993. Datorită unei erori din partea Curții Înalte, întrebările - în totalul 31 - nu au fost transmise Consiliului Medico-Legal până la 16 noiembrie 1994. Între timp, cazul a fost suspendat în parte datorită schimbării avocatului reclamantului. La 10 iulie 1995, Consiliul Legal Medico a răspuns la întrebări. În cursul perioadei de la 5 septembrie 1995 până la 25 iunie 1996, cazul a fost suspendat cu cinci ocazii în așteptarea cererii de ajutor juridic gratuit a reclamantului și a unor considerații privind mărimea cererii sale. Din transcripțiile de procedură a instanței, judecătorul președinte la o audiere din 21 martie 1996 a declarat că acest caz ar trebui încheiat și, la o audiere ulterioră din 25 iunie 1996, cazul a fost stabilit pentru proces la 28 și 29 noiembrie 1996. La o audiere preliminară din 29 octombrie 1996, avocatul reclamantului a solicitat o suspendare pentru a obține un aviz de la Consiliul Național al Injurii Industriale (Arbejdsskadestyrelsen ), denumit în continuare „NBI”, privind gradul de dezactivare și pierdere a capacității de lucru al reclamantului. Se pare că NBI a fost solicitat un aviz la 23 ianuarie 1996, dar că Consiliul a primit doar un certificat medical solicitat pe care reclamantul a vrut să-l formuleze la 2 septembrie 1996. Judecătorul președinte a declarat că cazul a devenit îndeajuns vechi și că o suspendare a dat naștere la ezitații serioase. Cu toate acestea, ținând cont de importanța atașată de avocatul reclamant la un aviz din partea NBI, instanța a acceptat o scurtă amânare. Cazul a fost reprogramat în consecință pentru procesul de la 22 la 24 aprilie 1997. Avizul NBI a fost depus la 17 aprilie 1997 și procesul a avut loc în conformitate cu hotărârea din 17 iunie 1997. La 11 august 1997, reclamantul a apelat împotriva hotărârii în fața Curții Supreme (Højesteret). Părțile au depus comemorative scrise până la 26 mai 1998, în care data procesului a fost stabilită la 4 mai 1999. Cu toate acestea, ședința a fost suspendată la cererea reclamantului din cauza unei modificări ale avocatului. La 6 decembrie 1999 hotărârea a fost pronunțată de Curtea Supremă. Reclamantul a primit daune în valoare de 20.000 DKK. COMPLAINTE Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că cazul său împotriva spitalului național nu a fost stabilit într-un timp rezonabil. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, de durata procedurii privind stabilirea cererii sale de daune. Potrivit Guvernului, perioada relevantă a început la 16 martie 1988 când s-a încheiat o procedură în fața Curții Înalte din Danemarca de Est. Reclamantul susține însă că perioada relevantă a început la 28 aprilie 1986 când s-a plâns la NHB. Procedura s-a încheiat la 6 decembrie 1999. În consecință, acestea au durat cel puțin mai mult de 11 ani. Reclamantul consideră că durata procedurii depășește termenul rezonabil prevăzut la art. 6 § 1 din Convenție. Guvernul contează acest lucru. Curtea consideră, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența organelor Convenției cu privire la chestiunea „tempului rezonabil” și având în vedere toate informațiile în posesia sa, că este necesară o examinare a meritelor plângerii. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLAREA ADMINISTRABILĂ DE APLICARE, fără a aduce atingere meritelor cazului. S. Dolle C.L. Rozakis Președintele grefierului [Notă1] Numele judecătorilor trebuie urmat de un COMMA și de un BREAK LINE MANUAL (Shift+Enter). Atunci când se introduce numele prin intermediul AltS, vă rugăm să eliminați numele judecătorului de substitut, dacă este necesar, și returnarea (alineatele suplimentare). (Nu trebuie să existe nici un spațiu suplimentar între numele judecătorilor și numele grefierului secțiunii.)