SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 39066/97 prezentate de Jean-Pierre DONNADEI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 14 martie 2000 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președintele J.-P. Costa, L. Loucaide, P. Kūris, W. Fuhrmann, H.S. Greve, K. Traja, judecători și S. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 14 august 1997 și înregistrată la 19 decembrie 1997, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat competența Curții de a examina cererea, având în vedere decizia parțială adoptată de Comisie la 9 septembrie 1998, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant francez, născut în 1945 și rezident la Lodeva (Franța). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Philippe Bernardet, sociolog, care rămâne la Fresnaye-sur-Chedouet. Faptele astfel prezentate de părți pot fi rezumate după cum urmează Circumstanțele speciale ale cauzei Reclamantul a fost internat împotriva voinței sale în serviciul nebunilor unui spital dependent de centrul spitalicesc din Montpellier (CHU) de la 1 aprilie la 23 mai 1969. Considerând că internarea sa era ilegală, reclamantul introducea o procedură administrativă împotriva CHU din Montpellier. La 6 iunie 1994, acesta sesiza Tribunalul Administrativ din Montpellier cu privire la anularea deciziei de admitere din 1 aprilie 1969 ca fiind o cale de atac. În urma depunerii primei memorii de către pârât la 23 septembrie 1994, reclamantul a solicitat un termen suplimentar și-a depus prima memorare la 12 ianuarie 1995. După ce reclamantul a depus două memorii suplimentare, pârâtul și-a depus ultimul memoriu la 28 septembrie 1995. La 29 iulie 1997, reclamanta a solicitat instanței administrative să se adreseze instanței administrative în cadrul unei viitoare audieri a acesteia, invocând în special art. 6 alin. (1) din Convenție. Hotărârea Tribunalului Administrativ a fost pronunțată la 25 noiembrie 1998 și, prin această hotărâre, instanța a respins ca inadmisibil cererea dlui Donnadieu îndreptată împotriva deciziei din 1 aprilie 1969 a directorului spitalului la La data de 4 februarie 1999, reclamantul a formulat o cerere împotriva acestei hotărâri. Acest apel este încă în curs de desfășurare în fața Curții Administrative. CHU și-a depus memoriul la 29 iulie 1999. Reclamantul nu a depus încă un memoriu în replică la memoriul respectiv, care i-a fost comunicat în septembrie 1999. Între timp, reclamantul a atribuit Trezoreriei Publice și CHU din Montpellier în fața Tribunalului de Mare Instanță din Paris, la 30 iunie 1995, solicitând suma de trei milioane de franci pentru prejudiciile suferite ca urmare a internării sale în 1969. La sfârșitul ședinței din 18 octombrie 1995, cauza a fost transmisă primei camere a acestui tribunal. După ce a solicitat o trimitere a cauzei la 11 decembrie 1995, reclamantul și-a comunicat înscrisurile la 31 ianuarie 1996. CHU încheie la 13 iunie și 19 august 1996. Reclamantul a răspuns la 15 iulie și 30 august 1996. După ce reclamantul a depus, la 21 octombrie 1996, concluziile sale ca răspuns la cele ale agentului judiciar al Trezoreriei din 27 septembrie 1996, părțile au fost convocate la reședința din 18 noiembrie 1996. Prin decizie înainte de a declara drept din 6 ianuarie 1997, Tribunalul a dispus suspendarea să se pronunțe asupra în întregime a cererii reclamantului până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către Tribunalul Administrativ din Montpellier cu privire la cererea sa în anulare a măsurii de internare. La data de 4 august 1997, Curtea a pronunțat o ordonanță pronunțată la data de 24 iulie 1997. Procedura este în prezent în curs de desfășurare în fața tribunalului din Paris, în așteptarea încheierii procedurii administrative. Elemente de drept intern Există în dreptul francez o dublă competență judiciară în materie de internare. În ceea ce privește aprecierea regularității internalizării și eventuala reparație care trebuie acordată, repartizarea competențelor între instanța civilă și instanța administrativă, bazată pe principiul constituțional al separării competențelor, este exprimată printr-o hotărâre a Tribunalului Conflictelor din 17 februarie 1997 (hotărârea nr. 3045, Prefectul regiunii Ile-de-France, prefectul Parisului c. M, Săptămâna Juridică, Jurisprudence 1997, 22885). Din această hotărâre rezultă că autoritatea judiciară este singura competentă, în temeiul articolelor L. 333 și următoarele din Codul de sănătate publică, pentru a aprecia necesitatea unei măsuri de plasarea din oficiu într-un spital psihiatric.În schimb, este de competența instanței administrative de a aprecia regularitatea deciziei administrative care dispune plasarea. În cazul în care aceasta din urmă este pronunțată asupra acestui punct, autoritatea judiciară este competentă să se pronunțe asupra consecințelor dăunătoare ale tuturor neregulilor care afectează măsura de plasare din oficiu. ÎN DREPT reclamantul se plânge de faptul că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, care prevede că orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Reclamantul se plânge cu privire la durata procedurii în fața Tribunalului de Mare Instanță care a început la 30 iunie 1995 și este, până în prezent, suspendată în așteptarea rezultatului procedurii administrative și precizează că procedurile civile și administrative trebuie să fie analizate în comun, în măsura în care finalizarea procedurii administrative este decisivă pentru drepturile sale civile. În ceea ce privește procedura administrativă, reclamantul invocă o depășire a termenului rezonabil de depășire a termenului de "întâlnire" din cauza absenței unui act din partea magistraților între 28 septembrie 1995 și 10 noiembrie 1998. Guvernul admite că procedura administrativă nu este fără incidență asupra procedurii civile, deoarece, începând cu 4 august 1997, procedura în fața instanței de judecată era suspendată în așteptarea deciziei definitive a instanței administrative. an și la trei luni de la data la care hotărârea cu privire la revocarea recursului introdus împotriva hotărârii Tribunalului de Mare Instanță prin care se dispune suspendarea hotărârii a devenit definitivă și, prin urmare, consideră că această perioadă nu face să apară nici o perioadă de inactivitate a unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Curtea consideră că, în lumina criteriilor prevăzute de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și ținând seama de toate elementele aflate în posesia sa, acest aspect trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. , toate mijloacele de fond rezervate. S. Dolle N. Bratza Modulul Președinte
de la requête n° 39066/97
présentée par Jean-Pierre DONNADIEU
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le
14 mars 2000 en une chambre composée de
Sir
Nicolas Bratza,
président
,
M.
J.-P. Costa,
M.
M.
M.
M
me
H.S. Greve,
M.
juges
,
et de
M
me
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 14 août 1997 et enregistrée le 19 décembre 1997,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Vu la décision partielle adoptée par la Commission le 9 septembre 1998,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant français, né en 1945 et résidant à Lodève (France).
Il est représenté devant la Cour par M. Philippe Bernardet, sociologue, demeurant à la Fresnaye-sur-Chedouet.
Les faits tels qu’ils ont été exposés par les parties peuvent se résumer comme suit
:
A
.
Circonstances particulières de l’affaire
Le requérant fut interné contre son gré au service des aliénés d’un hôpital dépendant du centre hospitalier universitaire de Montpellier (CHU) du 1er avril au 23 mai 1969.
a)
Estimant que son internement était illégal, le requérant introduisit une procédure administrative contre le CHU de Montpellier. En date du 6 juin 1994, il saisit le tribunal administratif de Montpellier d’un recours en annulation de la décision d’admission du 1er
avril 1969 comme constitutive d’une voie de fait.
Suite au dépôt du premier mémoire par le défendeur en date du 23 septembre 1994, le requérant sollicita un délai supplémentaire et déposa son premier mémoire le 12 janvier 1995. Après que le requérant eut déposé deux mémoires supplémentaires, le défendeur déposa son dernier mémoire en date du 28 septembre 1995.
Le 29 juillet 1997, le requérant sollicita du tribunal administratif l’audiencement de l’affaire à l’une de ses prochaines audiences, en invoquant notamment l’article 6 § 1 de la Convention. L’affaire fut examinée à l’audience du 10 novembre 1998.
Le jugement du tribunal administratif fut rendu le 25 novembre 1998. Par ce jugement, le tribunal rejeta comme irrecevable la requête de M. Donnadieu dirigée contre la décision du 1
er
avril 1969 du directeur de l’hôpital l’admettant au service des aliénés.
Le requérant interjeta appel contre ledit jugement le 4 février 1999. Cet appel est toujours pendant devant la cour administrative. Le CHU a déposé son mémoire le 29
juillet
1999.Le requérant n’a pas encore déposé de mémoire en réplique à ce mémoire, qui lui fut communiqué en septembre 1999.
b)
Entre-temps, le requérant assigna, le 30 juin 1995, le Trésor public et le CHU de Montpellier devant le tribunal de grande instance de Paris en demandant la somme de trois millions de francs au titre des préjudices subis du fait de son internement en 1969.
A l’issue de l’audience du 18 octobre 1995, l’affaire fut transmise à la première chambre de ce tribunal.
Après avoir sollicité un renvoi de l’affaire le 11 décembre 1995, le requérant communiqua ses pièces en date du 31 janvier 1996.
Le CHU conclut en date des 13 juin et 19 août 1996. Le requérant répliqua en date des 15 juillet et 30 août 1996. Après que le requérant eut déposé, le 21 octobre 1996, ses conclusions en réponse à celles de l’Agent judiciaire du Trésor du 27 septembre 1996, les parties furent convoquées à l’audience du 18 novembre 1996.
Par décision avant dire droit du 6 janvier 1997, le tribunal ordonna le sursis à statuer sur l’intégralité de la demande du requérant jusqu’à ce qu’une décision définitive ait été rendue par le tribunal administratif de Montpellier sur sa requête en annulation de la mesure d’internement.
L’Agent judiciaire du Trésor public interjeta appel de ce jugement le 24 juillet 1997, puis se désista le 18 juillet 1997. Le 4 août 1997, la Cour d’appel rendit une ordonnance prononçant l’extinction de l’affaire du rôle.
La procédure est actuellement toujours pendante devant le tribunal de grande instance de Paris dans l’attente de l’issue de la procédure administrative.
B.
Eléments de droit interne
Il existe en droit français une double compétence juridictionnelle en matière d’internement.
En ce qui concerne l’appréciation de la régularité de l’internement et la réparation éventuelle à accorder, la répartition des compétences entre le juge civil et le juge administratif, fondée sur le principe constitutionnel de la séparation des pouvoirs, est exprimée par un arrêt du Tribunal des Conflits du 17 février 1997 (arrêt n° 3045, Préfet de la région Ile-de-France, préfet de Paris c.
M, La Semaine Juridique, Jurisprudence 1997, 22885). Il ressort de cet arrêt que l’autorité judiciaire est seule compétente, en vertu des articles L. 333 et suivants du Code de la santé publique, pour apprécier la nécessité d’une mesure de
placement d’office en hôpital psychiatrique. En revanche, il appartient à la juridiction administrative d’apprécier la régularité de la décision administrative qui ordonne le placement. Lorsque cette dernière s’est prononcée sur ce point, l’autorité judiciaire est compétente pour statuer sur les conséquences dommageables de l’ensemble des irrégularités entachant la mesure de placement d’office.
Le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue dans un «
délai raisonnable
» au sens de l’article 6 § 1 de la Convention qui dispose que
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (…) dans un délai raisonnable par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
Le requérant se plaint de la durée de la procédure devant le tribunal de grande instance qui a débuté le 30 juin 1995 et est à ce jour suspendue en attendant le résultat de la procédure administrative. Il expose que les procédures civile et administrative doivent être analysées conjointement, dans la mesure où l’issue de la procédure administrative est déterminante pour ses droits civils. Concernant la procédure administrative, le requérant invoque un dépassement du «
délai raisonnable
» du fait d’une absence d’acte de la part des magistrats entre le 28 septembre 1995 et le 10 novembre 1998.
Le Gouvernement admet que la procédure administrative n’est pas sans incidence sur la procédure civile puisque, à partir du 4 août 1997, la procédure devant le tribunal de grande instance était suspendue dans l’attente de la décision définitive de la juridiction administrative. Il relève cependant que le jugement du tribunal administratif est intervenu 1
an et 3 mois après que l’arrêt constatant le désistement de l’appel introduit contre le jugement du tribunal de grande instance ordonnant le sursis à statuer est devenu définitif. Il estime en conséquence que cette durée ne fait apparaître aucune période d’inactivité constitutive d’une violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
La Cour estime qu’à la lumière des critères dégagés par la jurisprudence des organes de la Convention en matière de «
délai raisonnable
» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.
Par ces motifs, la Cour,
, tous moyens de fond réservés.
Greffière
Président