ROSAN contre la BELGIQUE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4715/98 prezentate de Richard Omar ROSAN împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 21 martie 2000 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza, președintele J.-P. Costa, F. Tulkens, W. Fuhrmann, K. Jungwiert, K. Traja, dl Ugrekhelidze, judecători și de S. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 7 aprilie 1998 și înregistrată la 12 mai 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul este un resortisant belgian, născut în 1957. La data la care a fost introdus cererea sa, el a fost deținut la locul de desfășurare a activității din Huy (Belgia).

Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Marc Neve, avocat în baroul din Liège. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 mai 1997, reclamantul a fost acuzat și pus în detenție preventivă pentru infracțiuni legate de fonduri provenite din societăți comerciale și din utilizarea unor acte false de identitate. Menținerea în detenție preventivă a fost pronunțată lunar de către camera Consiliului Tribunalului de Primă Instanță al lui Huy.

Prin ordonanța din 12 septembrie 1997, camera Consiliului a confirmat din nou menținerea detenției preventive, care conținea în special următoarele mențiuni: Așteptând ca grefierul - prin fax - să fi emis un aviz și consilierea dlui R. și d. C., avocat al dlui Huy, precum și dlui Neve, avocat al dlui Liège, de la locul, ziua și ora prezentării în fața camerei consiliului și de la punerea la dispoziția acestora a dosarului Antreprenominat că dosarul a fost pus la dispoziție timp de două zile și a consiliului său de administrație. La 13 septembrie 1997, reclamantul a făcut apel la această ordonanță și, în același timp, a solicitat, prin intermediul consultanței sale, să poată lua cunoștință de dosar înainte de a fi prezentat în fața camerei de acuzare a instanței de apel din Liège.

Prin Hotărârea din 25 septembrie 1997, Camera de punere sub acuzare a confirmat hotărârea din 12 septembrie 1997. Prevăzut în plus că legea nu prevede punerea la dispoziție a dosarului în gradul de recurs în stadiul actual al procedurii, în cazul în care dosarul nu conține elemente noi plătite acolo de la prezentarea în cameră a consiliului că astfel de cazuri nu pot constitui nici o încălcare a dreptului său de apărare, nici o ruptură a egalității armelor, aceasta nu poate rezulta din simplul interes al persoanei acuzate de a verifica veridicitatea declarației procurorului public cu privire la absența unor elemente noi, atunci când poate verifica în lantură faptul că ministerul public menționat nu menționează astfel de elemente.

că aceste principii nu pot varia în funcție de momentul la care persoana acuzată a luat decizia de a consulta un avocat, dacă a putut să ia el însuși cunoștință de dosar înainte de a fi prezentată în fața camerei consiliului. Recurentul s-a ocupat de casare. Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, el se plângea de lipsa accesului la dosar înainte de a fi prezentat în fața camerei de acuzații. Prin hotărârea din 8 octombrie 1997, Curtea de Casație a respins recursul, observând în special că reclamantul ar fi putut lua cunoștință de dosar înainte de prezentarea în fața camerei Consiliului și că dosarul prezentat în camera de contestații nu conținea niciun element care ar fi fost depus în acest termen.

GRIEF Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a putut lua cunoștință de dosar înainte de a fi prezentat în fața Camerei de punere sub acuzare. El adaugă că a fost, de asemenea, lipsit de posibilitatea de a verifica realitatea de la declaraia că nici o piesă nouă nu a fost depusă la dosar, ceea ce constituie o ruptură a egalităii armelor cu procuratura, care dispune, în plus, de oportunitatea de a consulta dosarul fără nici o limitare de timp. Reclamantul se plânge că nu a putut lua cunoștință de dosar înainte de prezentarea în fața Camerei de punere sub acuzare, cu încălcarea articolului 5 alineatul (4) din convenție, care se citește după cum urmează: Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât acesta să se pronunțe în scurt timp asupra legalității detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală.

Curtea reamintește că, în cauza Lamy c. Belgia (hotărârea din 30 martie 1989, seria A nr. 151, § 29), a considerat că accesul la înscrisurile din dosar era indispensabil la prima înfățișare în fața Camerei Consiliului, o etapă esențială a procedurii, în care instanța trebuia să decidă prelungirea sau ridicarea detenției. În lipsa oricărei posibilități de a lua cunoștință de orice element conținut în dosar, avocatul nu avea posibilitatea de a contesta în mod util declarațiile sau considerațiile pe care le baza procurorul public pe documentele din dosar. Prin urmare, examinarea documentelor în cauză era necesară pentru a contesta în mod eficient legalitatea mandatului de arestare.

În opinia Curții, procedura nu a fost într-adevăr contradictorie în lipsa accesului la dosar, din cauza faptului că a garantat egalitatea armelor: în timp ce procurorul regal a avut cunoștință de întregul dosar, procedura urmată nu i-a oferit reclamantului posibilitatea de a combate în mod corespunzător motivele invocate pentru a justifica detenția preventivă.

Într-adevăr, procedura urmată trebuie să fie contradictorie și să garanteze, în toate cazurile, egalitatea de arme între părți, procuror și deținuți (hotărârile Nikolova c. Bulgaria din 25 martie 1999, care urmează să fie prezentate în Recuperarea oficială a Curții, § 58, Sanchez-Reisse c. Elveția din 21 octombrie 1986, seria A nr. 19 alin. 51, Toth c. Austria din 12 decembrie 1991, seria A nr. 224, p. 23 alin. 84 și Kampanis c. Grecia din 13 iulie 1995, seria A nr. 318-B, p. 45 alin. 47. Totuși, instanțele judiciare menționate la art. 5 alin. (4) nu trebuie să fie întotdeauna însoțite de garanții identice cu cele prevăzute la art. 6 alin. (1) pentru litigiile civile sau penale (a se vedea mutatis mutandis) , Hotărârea Megyeri c. Germania din 12 mai 1992, seria A nr. 237-A, § 22. 22. și în această privință este într-adevăr important să se evite ca complexitatea examinării căilor de atac să fie o sursă de întârzieri (hotărârea Neumeister c. Germania din 27 iunie 1968, seria A nr. 8, § 24). Curtea amintește, de asemenea, că nu are sarcina de a se pronunța în abstact privind o legislație, motiv pentru care nu poate decide cu privire la compatibilitatea în general a dispozițiilor legale și a practicii existente în Belgia cu Convenția (a se vedea mutatis mutandis , Hotărârea Nikolova menționată anterior, § 50 și Hotărârea Silver și alții c. Regatul Unit din 25 martie 1983,

seria A nr. 61, p. 31, § 79. Aceasta trebuie să examineze, în schimb, dacă consecințele practice ale legislației și ale jurisprudenței în cauză au condus la o încălcare a Convenției în calitate de reclamant, astfel cum a declarat acesta. În speță, Curtea constată că reclamantul și reprezentanții săi au putut avea acces la toate înscrisurile din dosarul prezentat camerei de acuzare și au avut astfel posibilitatea de a combate în mod corespunzător motivele invocate de procurorul public pentru a justifica menținerea în detenție preventivă. în cazul în care nici o nouă piesă nu a fost anexată la dosar între prezentarea în fața camerei consiliului și cea din fața camerei de punere sub acuzare nu poate aduce atingere egalității armelor între părți.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLARĂ RESPECTA IRRECEVABILA S. Dolle N. Bratza Modulul Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 41175/98 présentée par Richard Omar ROSAN contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 21 mars 2000 en une chambre composée de Sir Nicolas Bratza, président , M. J.-P. Costa, M me F. Tulkens, M. W. Fuhrmann, M. K. Jungwiert, M. K. Traja, M. M. Ugrekhelidze, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 7 avril 1998 et enregistrée le 12 mai 1998, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant belge, né en 1957. Au moment de l’introduction de sa requête, il était détenu à l’établissement pénitentiaire de Huy (Belgique).

Il est représenté devant la Cour par M e Marc Nève, avocat au barreau de Liège. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 21 mai 1997, le requérant fut inculpé et placé en détention préventive pour des infractions pénales en relation avec des fonds provenant de « caisses noires » de sociétés commerciales et usage de fausse pièce d’identité. Le maintien en détention préventive fut prononcé mensuellement par la chambre du conseil du tribunal de première instance de Huy. Par ordonnance du 12 septembre 1997, la chambre du conseil confirma une nouvelle fois le maintien de la détention préventive.

Cette ordonnance contenait notamment les mentions suivantes : « Attendu que le greffier - par télécopieur - a donné avis à l’inculpé et à ses conseils Me R. et Me C., avocats à Huy, ainsi que Me Nève, avocat à Liège, des lieu, jour et heure de la comparution devant la chambre du conseil et de la mise à leur disposition du dossier ; Attendu que le dossier a été mis pendant deux jours à la disposition de l’inculpé et de son conseil ». Le 13 septembre 1997, le requérant a fait appel de cette ordonnance. Dans le même temps, il a demandé, par l’intermédiaire de ses conseils, à pouvoir prendre connaissance du dossier avant sa comparution devant la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Liège.

Par arrêt du 25 septembre 1997, la chambre des mises en accusation a confirmé l’ordonnance du 12 septembre 1997. Elle s’est exprimée comme suit sur la demande de consultation du dossier : « Attendu au surplus que la loi ne prévoit pas la mise à disposition du dossier en degré d’appel au stade actuel de la procédure dès lors que le dossier ne comporte pas d’éléments nouveaux y versés depuis la comparution en chambre du conseil ; que tel n’étant pas le cas en l’occurrence, l’absence de possibilité de consultation du dossier dont se plaint l’inculpé ne peut constituer ni une violation de ses droits de défense ni une rupture de l’égalité des armes, celle-ci ne pouvant résulter du seul souci de l’inculpé de vérifier la véracité de l’affirmation du ministère public quant à l’absence d’éléments nouveaux dès lors qu’il peut vérifier à l’audience que ledit ministère public ne fait pas état de tels éléments ; que ces principes ne peuvent varier selon l’époque à laquelle l’inculpé a pris la décision de consulter un avocat dès lors qu’il a pu prendre lui-même connaissance du dossier avant sa comparution devant la chambre du conseil.

» Le requérant se pourvut en cassation. Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, il se plaignait de l’absence d’accès au dossier avant la comparution devant la chambre des mises en accusation. Par arrêt du 8 octobre 1997, la Cour de cassation rejeta le pourvoi, observant notamment que le requérant avait pu prendre connaissance du dossier avant la comparution devant la chambre du conseil et que le dossier présenté à la chambre des mises en accusation ne comportait aucun élément qui y aurait été versé dans l’intervalle. GRIEF Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir pu prendre connaissance du dossier avant la comparution devant la chambre des mises en accusation.

Il ajoute qu’il a aussi été privé de la possibilité de vérifier la réalité de l’affirmation selon laquelle aucune pièce nouvelle n’avait été déposée au dossier, ce qui constitue une rupture de l’égalité des armes avec la ministère public, qui dispose en outre de l’opportunité de consulter le dossier sans aucune limitation de temps. EN DROIT Le requérant se plaint de ne pas avoir pu prendre connaissance du dossier avant la comparution devant la chambre des mises en accusation, au mépris de l’article 5 § 4 de la Convention qui se lit comme suit : « Toute personne privée de sa liberté par arrestation ou détention a le droit d’introduire un recours devant un tribunal, afin qu’il statue à bref délai sur la légalité de sa détention et ordonne sa libération si la détention est illégale.

» La Cour rappelle que dans l’affaire Lamy c. Belgique (arrêt du 30 mars 1989, série A n° 151, § 29), elle a considéré que l'accès aux pièces du dossier était indispensable lors de la première comparution devant la chambre du conseil, un stade crucial de la procédure, où la juridiction devait décider de prolonger ou lever la détention. En l’absence de toute possibilité de prendre connaissance de tout élément contenu dans le dossier, l'avocat n'avait pas la possibilité de réfuter utilement les déclarations ou considérations que le ministère public fondait sur les pièces du dossier. L'examen des documents en question s'imposait donc pour contester efficacement la légalité du mandat d'arrêt.

Aux yeux de la Cour, la procédure n'avait pas été réellement contradictoire en l’absence d’accès au dossier, faute d'avoir garanti l'égalité des armes : tandis que le procureur du Roi avait eu connaissance de l'ensemble du dossier, la procédure suivie n'a pas offert au requérant la possibilité de combattre de manière appropriée les motifs invoqués pour justifier la détention préventive.

En effet, la procédure suivie doit être contradictoire et garantir dans tous les cas « l'égalité des armes » entre les parties, le procureur et le détenu (arrêts Nikolova c. Bulgarie du 25 mars 1999, à paraître dans le Recueil officiel de la Cour , § 58, Sanchez-Reisse c. Suisse du 21 octobre 1986, série A n° 107, p. 19, § 51, Toth c. Autriche du 12 décembre 1991, série A n° 224, p. 23, § 84, et Kampanis c. Grèce du 13 juillet 1995, série A n° 318-B, p. 45, § 47). Les instances judiciaires relevant de l'article 5 § 4 ne doivent toutefois pas toujours s'accompagner de garanties identiques à celles que l'article 6 § 1 prescrit pour les litiges civils ou pénaux (voir, mutatis mutandis , arrêt Megyeri c. Allemagne du 12 mai 1992, série A n° 237-A, § 22). Et en cette matière, il importe en effet d’éviter que la complexité de l’examen des recours soit une source de retards (arrêt Neumeister c. Allemagne du 27 juin 1968, série A n° 8, § 24). La Cour rappelle aussi qu'elle n'a point pour tâche de se prononcer in abstracto sur une législation, raison pour laquelle elle ne peut statuer sur la compatibilité en général des dispositions légales et de la pratique existant en Belgique avec la Convention (voir, mutatis mutandis , l’arrêt Nikolova précité, § 50 et l’arrêt Silver et autres c. Royaume-Uni du 25 mars 1983, série A n° 61, p. 31,

§ 79). Elle doit en revanche rechercher si les conséquences pratiques de la législation et de la jurisprudence y afférente ont donné lieu à une violation de la Convention dans le chef du requérant, comme celui-ci l'allègue. En l’espèce, la cour constate que le requérant et ses représentants ont pu avoir accès à toutes les pièces du dossier soumis à la chambre des mises en accusation et ont eu, de la sorte, la possibilité de combattre de manière appropriée les motifs invoqués par le ministère public pour justifier le maintien en détention préventive. Le fait que le requérant n’a pas eu l’occasion de vérifier de visu si aucune pièce nouvelle n’avait été jointe au dossier entre la comparution devant la chambre du conseil et celle devant la chambre des mises en accusation ne saurait emporter une atteinte à l'égalité des armes entre les parties à l’instance.

L’argument du requérant, selon lequel le ministère public dispose théoriquement de l’opportunité de consulter le dossier sans aucune limitation de temps, ne paraît pas pertinent en l’espèce. Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

. S. Dollé N. Bratza Greffière Président