RANDAXHE contre la BELGIQUE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 50172/99 prezentate de Henri-Jacques RANDAXHE împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 3 mai 2001 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Loucaide Kūris Tulkens Jungwiert H.S. Greve Ugrekhelidze judecători S. Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 iunie 1999 și înregistrată la 6 august 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, după ce a deliberat, emite următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, resortisant belgian cu reședința la Ohain (Belgia), este reprezentat în fața Curții de către domnul S. Boonen, avocat în Baroul de la Bruxelles.

Faptele, astfel cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 iunie 1993, două societăți au citat reclamantul pentru a fi prezentate la 17 iunie 1993. Iunie 1993 în fața tribunalului de comerț de nivelle. Acțiunea a avut ca obiect obligația de a pronunța obligația de a plăti diverse sume legate de cheltuielile efectuate pentru beneficiul său personal și nu pentru cel al întreprinderilor în cauză. Prin hotărârea din 3 martie 1994, tribunalul a trimis cauza Tribunalului de Comerț din Bruxelles. La 20 iulie 1994, reclamantul și-a prezentat concluziile, iar la 8 mai 1995 partea pârâtă le-a comunicat pe ale sale.

Concluziile suplimentare au fost depuse la tribunalul de apel din 3 iunie 1996. Printr-o hotărâre din 23 septembrie 1996, Tribunalul de Comerț din Bruxelles a primit parțial cererea celor două societăți care au făcut obiectul acestei decizii la 27 mai 1997 și a solicitat în aceeași zi stabilirea termenelor pentru încheierea și data la care a avut loc pledoaria. Printr-o ordonanță din 30 iunie 1997, instanța de apel de la Bruxelles a stabilit termenele limită pentru încheierea cazului, care trebuia să fie în stare de funcționare la 31 decembrie 1997, precum și încuviințarea la 23 octombrie 2000. La 21 aprilie 1998, referindu-se la legea din 9 iulie 1997 privind măsurile în vederea resorbării curților judiciare în recurs, instana de apel a demisionat data de încuviințare, precizând că o nouă dată nu poate fi atribuită decât atunci când vor fi compuse efectiv camere noi.

Aceaceasta a fost atribuită apoi unei liste de așteptare a unei camere suplimentare. ÎN Ținutul reclamantului se referă la durata procedurii care a început la 1 iunie 1993 și este încă în curs de desfășurare și, prin urmare, a durat deja mai mult de șapte ani și unsprezece luni pentru două instanțe. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu îndeplinește cerința termenului rezonabil. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, Curtea consideră că, în lumina criteriilor stabilite de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 50172/99 présentée par Henri-Jacques RANDAXHE contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 3 mai 2001 en une chambre composée de MM. J.-P. Costa , président , L. Loucaides , P. Kūris , M me F. Tulkens , M. K. Jungwiert , M me H.S. Greve , M. M. Ugrekhelidze , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 11 juin 1999 et enregistrée le 6 août 1999, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, ressortissant belge résidant à Ohain (Belgique), est représenté devant la Cour par M e S. Boonen, avocat au barreau de Bruxelles.

Les faits, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 1 er juin 1993, deux sociétés citèrent le requérant à comparaître le 17 juin 1993 devant le tribunal de commerce de Nivelles. L’action avait pour objet d’entendre condamner l’intéressé au paiement de diverses sommes relatives à des frais engagés pour son bénéfice personnel et non pour celui des entreprises concernées. A l’audience d’introduction du 17 juin 1993, l’affaire fut renvoyée au rôle. Par un jugement du 3 mars 1994, le tribunal renvoya la cause devant le tribunal de commerce de Bruxelles. Le 20 juillet 1994, le requérant déposa ses conclusions et le 8 mai 1995, la partie adverse communiqua les siennes.

Les conclusions additionnelles furent déposées à l’audience de plaidoirie du 3 juin 1996. Par un jugement du 23 septembre 1996, le tribunal de commerce de Bruxelles accueillit partiellement la demande des deux entreprises qui relevèrent appel de cette décision le 27 mai 1997 et demandèrent le même jour la fixation de délais pour conclure et de la date d’audience de plaidoirie. Par une ordonnance du 30 juin 1997, la cour d’appel de Bruxelles fixa les délais pour conclure, l’affaire devant être en état le 31 décembre 1997, ainsi que l’audience au 23 octobre 2000. Le dossier fut mis en état à la date prévue. Le 21 avril 1998, se référant à la loi du 9 juillet 1997 concernant des mesures en vue de résorber l’arriéré judiciaire dans les cours d’appel, la cour d’appel décommanda la date d’audience en précisant qu’une nouvelle date ne pourra être attribuée que lorsque de nouvelles chambres seront effectivement composées.

L’affaire a dès lors été placée en attente pour être fixée ultérieurement. Elle a ensuite été attribuée à une liste d’attente d’une chambre supplémentaire. EN DROIT Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure qui a débuté le 1 er juin 1993 et est à ce jour encore pendante. Elle a donc déjà duré plus de sept ans et onze mois pour deux instances. Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention. Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime qu’à la lumière des critères dégagés par la jurisprudence des organes de la Convention en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président