LACOMBE contre la FRANCE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4421/98 prezentate de Richard LACOMBE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la martie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta J. Casadevall, L. Ferrari Bravo, J.-P. Costa, C. Bîrsan, B. Zupančič, W. Thomassen, judecători și dl. O Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 10 iunie 1998 și înregistrată la 6 noiembrie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Reclamantul este un resortisant francez, născut în 1949. El este mecanic și locuiește în Peyrat-le-Câteau (Haute Viena). Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este angajat ca mecanic la pepiniera administrativă a Peyrat-le-Câteau începând cu 11 iulie 1972. În conformitate cu Decretul nr. 86-83 din 17 ianuarie 1986 privind agenții care nu sunt deținătorii de stat, landul este recrutat prin contract sau angajament scris. Reclamantul care nu a fost recrutat în conformitate cu această procedură, angajatorul său, directorul regional al agriculturii și silviculturii (DRAF), a decis să-și regleze situația. La 22 mai 1995, în urma refuzului său de a semna un contract. DRAF a luat o decizie de confirmare a reclamantului în funcția sa de agent contractual pentru o perioadă nedeterminată. La 17 iunie 1995, reclamantul a înaintat o cerere de anulare a deciziei DRAF Tribunalului Administrativ din Limoges. La 18 iulie 1995, reclamantul a depus la Tribunal o cerere de suspendare a executării deciziei din 22 mai 1995. Această cerere a fost respinsă prin ordonanță la 16 noiembrie 1995, pe motiv că prejudiciul Ön Õ nu era de natură să justifice suspendarea executării deciziei contestate. În această zi, 11 memorii au fost prezentate de către părți în litigiu. Reclamantul a produs cinci, prefectul de la Haut-Viena cinci, de asemenea, și DRAF unu. Ultimul produs a fost de prefectul de la Haute-Viena, la 11 decembrie 1996. GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu este ascultată în mod echitabil și că instanța administrativă nu este nici independentă, nici imparțială. Invocând aceeași dispoziție, reclamantul se plânge în plus de durata procedurii. Reclamantul se plânge că cauza sa nu este ascultată în mod echitabil și că instanța administrativă nu este nici independentă, nici imparțială. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale, (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul afirmă, în principal, că art. 6 din Convenție nu se aplică în speță, în măsura în care litigiul se referă în mod clar la desfășurarea carierei reclamantului în cadrul funcției publice. Reclamantul consideră că litigiul se referă la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Curtea amintește că, într-o hotărâre recentă, a avut ocazia de a-și revizui jurisprudența cu privire la aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind litigiile referitoare la funcționarii publici și de a adopta un nou criteriu funcțional, bazat pe natura funcțiilor și a responsabilităților exercitate de agent (a se vedea Hotărârea Pellegrin c. Franța din 8 decembrie 1999, care să apară în Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1999). Curtea a decis că sunt singurele care intră în domeniul de aplicare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție litigiile referitoare la agenții publici ale căror locuri de muncă sunt caracteristice activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătoare a autorităii publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor colectivităi publice (op. cit., § 66. Aceasta nu este în mod clar cazul în speță. Prin urmare, art. 6 se aplică. În ceea ce privește fondul, Curtea amintește că, pentru a se pronunța cu privire la caracterul echitabil al unei proceduri, trebuie să o ia în considerare în ansamblul său. Or, Curtea constată că cauza este încă în curs de desfășurare în primă instanță. Prin urmare, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge în plus față de durata procedurii. Guvernul subliniază că multiplicarea intervențiilor părților a contribuit la prelungirea termenelor de judecată a cauzei de către instanța administrativă; totuși, el recunoaște că litigiul nu este de o anumită complexitate și că termenul procedurii inițiate de instanță și încă în curs de desfășurare este anormal de lung. Guvernul declară că este de acord cu înțelepciunea Curții pentru a aprecia caracterul rezonabil al termenului de judecată. Reclamantul afirmă că cauza sa are o durată excesivă de timp. Curtea consideră că, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest at trebuie să facă obiectul unei examinări de fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară toate mijloacele de fond rezervate, cauza reclamantului întemeiat pe durata procedurii de declarare a RECURSULUI IRRECEVANT pentru surplus. Elisabeth Palm Moduleer Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44211/98

présentée par Richard LACOMBE

contre France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le

21

mars

2000 en une chambre composée de

M

me

E. Palm,

présidente

,

M.

J. Casadevall,

M.

L. Ferrari Bravo,

M.

J.-P. Costa,

M.

C. Bîrsan,

M.

B. Zupančič,

M

me

W. Thomassen,

juges

,

et de

M.

M. O’Boyle,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 10

juin

1998 et enregistrée le 6

novembre

1998,

Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant français, né en 1949. Il est mécanicien et réside à Peyrat-le-Château (Haute Vienne).

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est employé comme mécanicien à la pépinière administrative de Peyrat-le-Château depuis le 11 juillet 1972.

Aux termes du décret n° 86-83 du 17 janvier 1986 relatif aux agents non titulaires de l’État, «

l’agent non titulaire est recruté par contrat ou engagement écrit

». Le requérant n’ayant pas été recruté selon cette procédure, son employeur, le Directeur Régional de l’Agriculture et de la Forêt (DRAF), décida de régulariser sa situation.

Le 22 mai 1995, à la suite de son refus de signer un «

contrat d’engagement

», le DRAF prit une décision confirmant le requérant dans ses fonctions d’agent contractuel pour une durée indéterminée.

Le 17 juin 1995, le requérant saisit le tribunal administratif de Limoges d’une demande en annulation de la décision du DRAF.

Le 18 juillet 1995, le requérant déposa auprès du tribunal une demande de sursis à exécution de la décision du 22 mai 1995. Cette demande fut rejetée par ordonnance en date du 16 novembre 1995, au motif que le préjudice invoqué n’était pas de nature à justifier le sursis à l’exécution de la décision contestée.

L’affaire est toujours pendante devant le tribunal administratif de Limoges. A ce jour, onze mémoires ont été produits par les parties à l’instance. Le requérant en a produit cinq, le préfet de la Haute-Vienne cinq également, et le DRAF un. Le dernier en date a été produit par le préfet de la Haute-Vienne, le 11 décembre 1996.

GRIEFS

1.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint que sa cause n’est pas entendue équitablement et que le tribunal administratif n’est ni indépendant ni impartial.

2.

Invoquant la même disposition, le requérant se plaint en outre de la durée de la procédure.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint que sa cause n’est pas entendue équitablement et que le tribunal administratif n’est ni indépendant ni impartial. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes sont ainsi libellées

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

Le Gouvernement affirme, à titre principal, que l’article 6 de la Convention ne s’applique pas en l’espèce, dans la mesure où le litige a manifestement trait au déroulement de la carrière du requérant au sein de la fonction publique.

Le requérant considère que le litige porte sur ses droits et obligations de caractère civil.

La Cour rappelle que, dans un arrêt récent, elle a eu l’occasion de revoir sa jurisprudence quant a l’applicabilité de l’article 6 § 1 de la Convention aux litiges relatifs aux agents publics, et d’adopter un nouveau critère fonctionnel, fondé sur la nature des fonctions et des responsabilités exercées par l’agent (voir l’arrêt Pellegrin c. France du 8 décembre 1999, à paraître dans

Recueil des arrêts et décisions

1999). La Cour a décidé que sont seuls soustraits au champ d’application de l’article 6 § 1 de la Convention les litiges des agents publics dont l’emploi est caractéristique des activités spécifiques de l’administration publique dans la mesure où celle-ci agit comme détentrice de la puissance publique chargée de la sauvegarde des intérêts généraux de l’État ou des autres collectivités publiques (op. cit., §

66). Tel n’est manifestement pas le cas en l’espèce. Partant, l’article 6 trouve à s’appliquer.

Quant au fond, la Cour rappelle que pour se prononcer sur le caractère équitable d’une procédure, elle doit la considérer dans son ensemble. Or, la Cour note que l’affaire est encore pendante en première instance. Par conséquent, le grief tiré de l’équité de la procédure est prématuré.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

2.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint en outre de la durée de la procédure.

Le Gouvernement souligne que la multiplication des interventions de la part des parties a contribué à allonger les délais d’instruction de l’affaire par le tribunal administratif. Il reconnaît toutefois que le litige n’est pas d’une particulière complexité et que le délai de la procédure engagée par l’intéressé, et toujours pendante, est anormalement long. Le Gouvernement déclare s’en remettre à la sagesse de la Cour pour apprécier le caractère raisonnable du délai de jugement.

Le requérant affirme que son affaire connaît une durée excessive.

La Cour estime qu’à la lumière des critères dégagés par la jurisprudence des organes de la Convention en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE RECEVABLE

,

tous moyens de fond réservés, le grief du requérant tiré de la durée de la procédure

;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Michael O’Boyle

Elisabeth Palm

Greffier

Présidente