J.K. împotriva Slovaciei

Traducere în română Auto

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE J.K. c. SLOVAKIA (Documentul nr. 29021/95) JUGSEMENT STRASBOURG 21 martie 2000 În cazul J.K. c. Slovacia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința în calitate de Cameră compusă din: C. Rozakis, Președintele M. Fischbach, G. Bonello, dna V. Strážnická, P. Lorenzen, A.B. Baka, E. Levits, judecători și dna S. Dollé, grefierul secțiunii După deliberarea în particular la 9 martie 2000, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (29021/95) împotriva Republicii Slovace depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”), în conformitate cu art. 25 al J.K. („reclamantul”), un național slovac, la 8 martie 1994. Reclamantul este reprezentat de dl. P. Belluš, avocat practicant în Dolný Kubín.

Guvernul este reprezentat de agentul lor, dl R. Fico. Președintele a acordat reclamantului cererea de a nu-și dezvăluie identitatea. Cererea se referă la presupusa ingerință în dreptul reclamantului de a conduce o afacere și la absența unei revizuiri judiciare a deciziilor prin care reclamantul a fost amendat în temeiul Legii privind infracțiunile minore. Reclamantul a invocat art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 6 din Convenție. Mai 1996 Comisia a hotărât să anunțe cererii guvernului contestat și le-a invitat să își prezinte observațiile cu privire la admisibilitatea și fondurile sale. Guvernul a prezentat observațiile la 19 iulie 1996, la care reclamantul a răspuns la 19 septembrie 1996. În urma intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție la 1 noiembrie 1998 și în conformitate cu dispozițiile articolului 5 § 2 din aceasta, cererea a fost transferată Curții.

În conformitate cu art. 52 § 1 din Regulamentul Curții, președintele Curții, dl L. Wildhaber, a atribuit cazul la a doua secțiune. Dna Strážnická, judecătorul ales în ceea ce privește Slovacia (art. 27 § 2 din Convenție și art. 26 § 1 litera (a) din Regulamentul de procedură) și dl C.L. Rozakis, președintele Secțiunii (articole 12 și 26 § 1 litera (a)), ceilalți membri desemnați de celălalt membru care să completeze Camera au fost dl Fischbach, dl G. Bonello, dl P. Lorenzen, dl A. Baka și Dl Levits. La 25 mai 1999, Curtea a declarat admisibilă plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, declarată inadmisibilă restul cererii. După schimbul de corespondență cu grefierul secțiunii, părțile au convenit să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 §§ 1 litera (b) din Convenție.

28 ianuarie 2000 atât Agentul Guvernului, cât și reprezentantul reclamantului au depus declarații formale în acest sens. CU FACTELE La 31 august 1993, biroul local Žilina ( Obvodný úrad ) au declarat reclamantul vinovat de o infracțiune minoră ( preotupok ) în temeiul Legii privind infracțiunile minore, din cauza faptului că își desfășoară activitatea împotriva Regulamentului nr. 12/1992 al Consiliului Municipal Žilina, astfel cum a fost modificat. Reclamantul a fost amendat cu 1000 de coruna slovaci (SKK) și a ordonat să plătească costurile procedurii SKK 150. La 26 noiembrie 1993, Biroul de District Žilina ( Okresný úrad ) a susținut decizia. La 13 februarie 1995, biroul local Žilina a constatat că reclamantul a comis infracțiuni minore în temeiul Legii privind infracțiunile minore în ceea ce privește, între 1 ianuarie 1992 și 8 noiembrie 1994, el și-a continuat activitatea în Žilina fără respect de Regulamentul nr. 12/1992.

Reclamantul a fost amendat 1.800 SKK și a ordonat să plătească costurile procedurii SKK 150. La 21 aprilie 1995, Biroul de District Žilina a susținut decizia. La momentul respectiv secțiunea 83 (1) din Legea privind infracțiunile minore nr. 372/1990 (Zákon o preorupkoch ) cu condiția ca numai deciziile privind infracțiunile minore prin care a fost impusă o amendă de peste 2000 SKK, prin care exercitarea unei anumite activități pentru o perioadă de peste șase luni sau un obiect de o valoare de peste 2000 SKK, ar putea fi reexaminat de către instanțe (pentru detalii suplimentare, a se vedea Hotărârea Lauko c. Slovacia din 2 septembrie 1998, Raportul hotărârilor și deciziilor 1998-VI, pp. 2498-2501, §§ 18-43 și Hotărârea Kadubec c. Slovacia din 2 septembrie 1998, Rapoarte 1998-VI, pp. 2523-2527, §§ 14-40).

10. La 15 octombrie 1998, Curtea Constituțională a constatat, în cadrul procedurii de procuror general, că secțiunea 83 alineatul (1) din Legea privind infracțiunile minore a fost neconstituțională și contrară articolului 6 § 1 din Convenție, în măsura în care a limitat revizuirea judiciară a deciziilor privind infracțiunile minore la, printre altele, Amenda depășește 2000 SKK. Hotărârea Curții Constituționale a fost publicată în Colecția Legilor la 23 octombrie 1998. De la această dată, dispozițiile relevante ale articolului 83 alineatul (1) din Legea privind infracțiunile minore au devenit ineficace. La 28 ianuarie 2000, Curtea a primit următoarea declarație de la Agentul Guvernului Slovac: „Declar că Guvernul Republicii Slovace propune să plătească 5.000 SKK [reclamantului] în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii sale înregistrate în temeiul nr. 29021/95.

Această sumă acoperă orice daune și costuri și este plătită imediat după notificarea hotărârii emise de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Prezenta declarație nu presupune nici o recunoaștere de către Guvernul Republicii Slovace a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul Republicii Slovace se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 12. La 28 ianuarie 2000, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Republicii Slovace sunt dispuși să plătească 5.000 SKK (cu acoperirea atât a daunelor, cât și a costurilor) [reclamantului], în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii sale nr. 29021/95, pe calea Curții.

Accept propunerea de mai sus o renunță la orice alte afirmații în ceea ce privește Republica Slovacă referitoare la faptele cererii menționate anterior, până la eliberarea de către Curte a unei hotărâri în temeiul articolului 32 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Declar că acest caz este cu siguranță soluționat. Prezenta declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au ajuns. Mă angaj să nu solicit trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 13. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții).

14. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Faptul în limba engleză și notificat în scris la 21 martie 2000 în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Dolle Christos Rozakis

SECOND SECTION

CASE OF J.K.

v. SLOVAKIA (Application no. 29021/95) JUDGMENT STRASBOURG 21 March 2000 In the case of J.K. v. Slovakia , The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C. Rozakis, President , Mr M. Fischbach, Mr G. Bonello, Mrs V. Strážnická, Mr P. Lorenzen, Mr A.B. Baka, Mr E. Levits, judges , and Mrs S. Dollé, Section Registrar , Having deliberated in private on 9 March 2000, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

The case originated in an application (29021/95) against the Slovak Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 by J.K. (“the applicant”), a Slovak national, on 8 March 1994. The applicant is represented by Mr P. Belluš, a lawyer practising in Dolný Kubín. The Government are represented by their Agent, Mr R. Fico. The President granted the applicant’s request that his identity should not be revealed.

The application concerned the alleged interference with the applicant’s right to run a business and the absence of a judicial review of decisions by which the applicant was fined under the Minor Offences Act. The applicant invoked Article 1 of Protocol No. 1 and Article 6 of the Convention. On 15 May 1996 the Commission decided to give notice of the application to the respondent Government and invited them to submit their observations on its admissibility and merits. The Government submitted their observations on 19 July 1996, to which the applicant replied on 19 September 1996.

Following the entry into force of Protocol No. 11 to the Convention on 1 November 1998 and in accordance with the provisions of Article 5 § 2 thereof, the application was transferred to the Court.

In accordance with Rule 52 § 1 of the Rules of Court, the President of the Court, Mr L. Wildhaber, assigned the case to the Second Section. The Chamber constituted within the Section included ex officio Mrs V. Strážnická, the judge elected in respect of Slovakia (Article 27 § 2 of the Convention and Rule 26 § 1 (a) of the Rules of Court) and Mr C.L. Rozakis, President of the Section (Rules 12 and 26 § 1 (a)). The other members designated by the latter to complete the Chamber were Mr M. Fischbach, Mr G. Bonello, Mr. P. Lorenzen, Mr. A. Baka and Mr E. Levits.

On 25 May 1999 the Court declared admissible the complaint under Article 6 § 1 of the Convention. It declared inadmissible the remainder of the application.

After an exchange of correspondence with the Section Registrar, the parties agreed to reach a friendly settlement within the meaning of Article 38 § 1 (b) of the Convention. On 28 January 2000 both the Agent of the Government and the applicant’s representative submitted formal declarations to this effect.

AS TO THE FACTS

7. On 31 August 1993 the Žilina Local Office ( Obvodný úrad ) found the applicant guilty of a minor offence ( priestupok ) under the Minor Offences Act on the ground that he ran his business contrary to the Žilina Municipal Council’s Regulation No. 12/1992, as amended. The applicant was fined 1,000 Slovak korunas (SKK) and ordered to pay the costs of the proceedings of SKK 150. On 26 November 1993 the Žilina District Office ( Okresný úrad ) upheld the decision.

On 13 February 1995 the Žilina Local Office found that the applicant had committed minor offences under the Minor Offences Act in that, between 1 January 1992 and 8 November 1994, he had continued his business in Žilina in disrespect of Regulation No. 12/1992. The applicant was fined SKK 1,800 and ordered to pay the costs of the proceedings of SKK 150. On 21 April 1995 the Žilina District Office upheld the decision.

At the relevant time Section 83 (1) of Minor Offences Act No. 372/1990 ( Zákon o priestupkoch ) provided that only decisions on minor offences by which a fine exceeding SKK 2,000 was imposed, by which exercise of a certain activity for a period exceeding six months was prohibited or an object of a value exceeding SKK 2,000 was confiscated, could be reviewed by courts (for further details, see the Lauko v. Slovakia judgment of 2 September 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998-VI, pp. 2498-2501, §§ 18-43 and the Kadubec v. Slovakia judgment of 2 September 1998, Reports 1998-VI, pp. 2523-2527, §§ 14-40).

10.

On 15 October 1998 the Constitutional Court found, in proceedings brought by the General Prosecutor, that Section 83 (1) of the Minor Offences Act was unconstitutional and contrary to Article 6 § 1 of the Convention to the extent that it limited the judicial review of decisions on minor offences to, inter alia , fines exceeding SKK 2,000. The Constitutional Court’s finding was published in the Collection of Laws on 23 October 1998. As from this date, the relevant provisions of Section 83 (1) of the Minor Offences Act became ineffective.

AS TO THE LAW

11. On 28 January 2000 the Court received the following declaration from the Agent of the Slovak Government: “I declare that the Government of the Slovak Republic offer to pay 5,000 SKK to [the applicant] with a view to securing a friendly settlement of his application registered under no. 29021/95. This sum shall cover any damage and costs and it shall be payable immediately after the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. The present declaration does not entail any acknowledgement by the Government of the Slovak Republic of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case.

The Government of the Slovak Republic further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”

12.

On 28 January 2000 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative: “I note that the Government of the Slovak Republic are prepared to pay 5,000 SKK (covering both damage and costs) to [the applicant] with a view to securing a friendly settlement of his application no. 29021/95 pending before the Court. I accept the above proposal an waive any further claims in respect of the Slovak Republic related to the facts of the aforesaid application until the delivery by the Court of a judgment pursuant to Article 32 of the European Convention on Human Rights. I declare that the case is definitely settled. The present declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”

13.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).

14.

Accordingly, the case should be struck out of the list.

FOR THESE REASONS THE COURT UNANIMOUSLY

1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 21 March 2000 pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. S. Dollé Christos Rozakis Registrar President