CtEDO 23.03.2000 Auto

GRASS contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
23.03.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
GRASS contre la FRANCE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44606/98 prezentate de Serge GRASS împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la data de martie 2000 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis, președintele domnului Fischbach, G. Bonello, J.-P. Costa, V. Strážnická, P. Lorenzen, A.B. Baka, judecători și de E. Fribergh, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 17 iulie 1998 și înregistrată la 26 octombrie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul este un cetățean francez, născut în 1944. El este tîlhar și locuiește în Nancray (Doubs). Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1974, reclamantul a fost recrutat de Hotărârea departamentală a detașamentului Doubs (DDE) ca funcționar al parcurilor și atelierelor. Printr-un decret din decembrie 1991 a fost definită noua clasificare a muncitorilor permanenți a parcurilor și atelierelor podurilor și încălțămintelor și a bazelor aeriene. În conformitate cu dispozițiile acestui decret, reclamantul, prin arestarea prefectului Dubs din 6 februarie 1992, a fost inclus în noua grilă de clasificare în calitate de maistru B, deși ar fi dorit să fie inclus în aceasta ca șef al atelierului A. La 27 februarie 1992, reclamantul a formulat o acțiune grațioasă împotriva acestui decret. El a susținut că decizia în litigiu și-a redus calificarea profesională și că a avut dreptul să fie clasificat șef al atelierului A. Prin scrisoarea din 11 martie 1992, directorul departamental al Doubs l-a informat pe reclamant că nu avea posibilitatea de a da curs cererii sale. La 16 aprilie 1992, reclamantul a formulat o nouă acțiune grațioasă și nu a primit niciun răspuns. La 17 august 1992, reclamantul sesizează instanța administrativă din Besançon cu privire la anularea deciziei implicite de respingere care decurge din tăcerea opusă timp de mai mult de patru luni de la recursul său. La 8 martie 1993, instanța a respins cererea reclamantului pe motiv că aceasta era tardivă. În special, instanța a considerat că este de competența reclamantului să se apere în termenul recursului împotriva deciziei explicite de respingere din 11 martie 1992 și că noua acțiune grațioasă din 16 martie 1992 aprilie 1992 nu a putut avea decât un caracter de confirmare și nu a fost de natură să redeschidă termenul de acțiune în litigiu. La 24 martie 1993, reclamantul a solicitat această ordonanță Consiliului de Stat. La 19 ianuarie 2000, Consiliul de Stat a dat dreptul la cererile reclamantului. Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 14 martie 2000 GRIFS. Reclamantul se plânge că Consiliul de Stat nu este o instanță independentă și imparțială în măsura în care este în același timp consilier al guvernului și judecă în ultimă instanță acțiunile împotriva autorității publice. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că Consiliul de Stat nu este o instanță independentă și imparțială, în măsura în care este atât consilier al guvernului, cât și judecător în ultimă instanță al acțiunilor împotriva autorității publice. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul pârât afirmă în principal că art. 6 nu se aplică în speță. În special, acesta arată că agenții parcurilor și atelierelor sunt funcționari în sensul strict al termenului. Crearea de noi grade și reclasificarea agenților în aceste noi grade ilustrează capacitatea deschisă a administrației de a modifica unilateral normele aplicabile agenților săi în interesul serviciului. Această posibilitate, în mare măsură de derogare de la dreptul comun, este strâns legată de situația juridică și de reglementare, și nu contractuală, a funcționarilor titulari. Guvernul adaugă că acțiunea prezentată de reclamant tindea doar la anularea măsurii de zz/ll/aaaa în care a fost supus și nu conținea concluzii de despăgubire. În ceea ce privește cererea de acordare a TEP, Comisia a considerat că, în cazul în care Comisia nu ar fi fost de acord cu decizia de inițiere a procedurii, aceasta ar fi trebuit să fie considerată ca fiind o măsură de ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Reclamantul combate teza guvernului și consideră că, în speță, statul trebuie să se compare cu un angajator parte la un contract de muncă reglementat de dreptul privat. Curtea amintește că, într-o hotărâre recentă, a avut ocazia de a-și revizui jurisprudența cu privire la aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind litigiile referitoare la funcționarii publici și de a adopta un nou criteriu funcțional, bazat pe natura funcțiilor și a responsabilităților exercitate de agent (a se vedea Hotărârea Pellegrin c. Franța din 8 decembrie 1999, care să apară în Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1999). Curtea a decis că sunt singurele care intră în domeniul de aplicare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție litigiile referitoare la agenții publici ale căror locuri de muncă sunt caracteristice activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătoare a autorităii publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor colectivităi publice (op. cit., § 66. Acest lucru nu este în mod clar cazul în speță. Prin urmare, art. 6 se aplică. În ceea ce privește fondul, Curtea nu identifică niciun indiciu care să permită să se pună la îndoială independența sau imparțialitatea Consiliului de Stat. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din convenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge, în plus, de durata procedurii. (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări de fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară toate mijloacele de fond rezervate, cauza reclamantului întemeiat pe durata procedurii de declarare a REQUETE IRRECEVANT pentru surplus. Erik Fribergh Christos L. Rozakis Moduler Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-11-09
0,96
AFFAIRE GRASS c. FRANCE
Sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait notamment de la durée d’une procédure administrative. 4. La requête a été transmise à la Cour le 1 er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n° 11 à l
CtEDO 2001-03-15
0,92
D.T. contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 43724/98 présentée par D.T. contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 15 mars 2001 en une chambre composée de MM. C.L. Roz
CtEDO 2003-01-28
0,92
BURG et AUTRES contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 34763/02 présentée par Brigitte BURG et autres contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28 janvier 2003 en une chambre composée
CtEDO 2000-03-21
0,92
LACOMBE contre la FRANCE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 44211/98 présentée par Richard LACOMBE contre France La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 21 mars 2000 en une chambre composée de M me E. Pal
CtEDO 2000-06-06
0,92
DACHAR contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 42338/98 présentée par Jean DACHAR contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 6 juin 2000 en une chambre composée de M. W
Sursă