AFFAIRE JACQUIE ET LEDUN c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

28.03.2000

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'Art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE JACQUIE ET LEDUN c. FRANCE (CtEDO, 2000)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA JACQUIE & LEDUN c. FRANȚA (solicitarea nr. 40493/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 martie 2000 DEFINIF 28/06/2000 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive în registrul oficial care conține o alegere de hotărâri și decizii ale Curții. În cauza JACQUIE & LEDUN c. Franța Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din icolas Bratza președinte J-P. Costa, L. Loucaides, F. Tulkens, W. Fuhrmann, K. Jungwiert, K. Traja, judecători și M. Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 aprilie 1999 și 14 martie 2000, Renunță la hotărâre, care a fost adoptată la această ultimă dată de procedură A la originea cauzei se află o hotărâre îndreptată împotriva Republicii Franceze și din care doi resortisanți francezi, domnii mei Marie-Claire Jacque și Chantal Ledun ( martie 1998, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ) a fost reprezentat de agentul său, Yves Charpentier, director adjunct pentru drepturile omului la Ministerul Afacerilor Externe, căruia i-a succedat Michelle Dubrocard. octombrie 1998, Comisia (Camera a doua) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitând la prezentarea în scris a observațiilor privind admisibilitatea și temeinicia sa. Guvernul și-a prezentat observațiile la 4 ianuarie 1999, iar recurentele și-au prezentat observațiile la 18 februarie 1999. noiembrie 1998, și în conformitate cu art. 5 alineatul (2) din acesta, cauza este examinată de Curte. În conformitate cu art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții ( Aprilie 1999, camera a invitat părțile să îi prezinte, într-un termen care expiră la 25 iunie 1999, oferte de probe și observații suplimentare, precum și, dacă este cazul, propunerile lor de soluționare amiabilă și le-a informat că au dreptul de a solicita o audiere. În plus, Comisia a invitat recurentele să îi prezinte, în același termen, cererile lor în temeiul articolului 41 din Convenție. Prin scrisoarea din 25 iunie 1999, guvernul indiqua pe care l-a considerat necesar nu a fost necesar să se țină o ședință de judecată și nu a fost în favoarea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. Cele două reclamante sunt văduva și fiica lui Robert Jacquie, decedată în 1990. 10. În iunie 1983, Robert Jacquie a fost supus unei intervenții chirurgicale la spitalul Avicen, în care a fost transfuzat cu produse din sânge provenind de la Centrul de transfuzie de sânge Seine-St-Denis. Din cauza acestor transfuzii, a fost contaminat cu virusul hepatitic C. El a murit la 30 decembrie 1990. 11. În martie 1993, recurentele au solicitat președintelui Tribunalului Administrativ din Paris să desemneze un expert medical prin ordonanța din 13 aprilie 1993, care a prezentat raportul său la 16 iulie 1993. Dl Jacquie pare să fi fost infectat cu virusul hepatitic C în timpul intervenției chirurgicale din 1983. Iulie 1993, recurentele au luat în considerare asistența publică - Spitalele din Paris (APHP), care gestionează spitalul Avicenne și Centrul de transfuzie de sânge din Seine-St-Denis, o cerere de despăgubire prealabilă. Această cerere a fost respinsă la 8 septembrie 1993. 13. Octombrie 1993, recurentele au solicitat Tribunalului Administrativ din Paris să declare APHP responsabil pentru contaminarea și decesul lui Robert Jacquie și să le aloce diverse indemnizații. 14. În decembrie 1994, Tribunalul a respins cererea recurentelor, pe motiv că nu se stabilise că contaminarea lui Robert Jacquie își avea originea în transfuziile de sânge din iunie 1983, întrucât nu fusese posibil să se găsească și să se testeze toți donatorii. Această hotărâre a fost notificată recurentelor la 31 mai 1995. 15. În iulie 1995, recurentele au răspuns la apel. Ele și-au retras memoriile la 15 ianuarie 1996. La tribunal în fața celei de-a treia camere a instanței administrative de recurs a fost stabilită la 7 octombrie 1997. Recurentele au demis alte două memorii la 19 și 24 iunie 1997. În cele din urmă, instanța a decis retrimiterea cauzei la instanța plenară din 29 ianuarie 1998. Februarie 1998, instanța administrativă din Paris a declarat că este responsabilă de contaminarea lui Robert Jacquie cu virusul hepatitic C și a condamnat-o să plătească recurentelor suma de 500 000,00 FRF pentru repararea tulburărilor de orice natură suferite de decedat. În plus, APHP a fost condamnată să plătească recurentelor suma de 170 000,00 FRF, pentru repararea prejudiciului moral pe care l-au suferit cu titlu personal. 17. Ulterior, APHP este dotată cu casare. 1 DIN CONVENȚIA 18. Recurentele denunță durata procedurii în fața instanțelor administrative și invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 19. Guvernul recunoaște că cauza nu prezenta o complexitate deosebită, în afară de necesitatea de a recurge la expertiză medicală. Cu toate acestea, el observă că, în cazul în care contextul deosebit de dureros al unei astfel de cauze a determinat o astfel de soluționare rapidă, nu se poate face referire la instanțele administrative de a nu fi exprimat o diligență excepțională În cazul în care nu ar fi putut pune capăt acestei cauze, aceasta ar fi putut întârzia judecata altor părți mai delicate. În cele din urmă, guvernul subliniază că recurentele au depus un nou memoriu în fața instanței administrative de apel la doi ani de la începerea procedurii și consideră că obligația de a comunica acest memoriu în cadrul procedurii contradictorii a determinat în mod necesar o prelungire a procedurii. Perioada care trebuie luată în considerare 20. Perioada care trebuie luată în considerare a început cu sesizarea Tribunalului Administrativ de la Paris la 16 martie 1993 și nu a încetat încă și, prin urmare, acoperă până în prezent o perioadă de șapte ani. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 21. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se efectuează o procedură în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârea Richard c. Franța din 22 aprilie 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998 II, 824, § 57, și Doustaly c. Franța din 23 aprilie 1998, Rec., 1998 II, p. 857, § 39). 22. Curtea constată că Comisia observă, de asemenea, că recurentele, prin comportamentul lor, au contribuit într-o anumită măsură la prelungirea procedurii în cauză și-au depus o nouă memoriul în fața instanței administrative de apel la aproape doi ani de la începerea procedurii. Cu toate acestea, trebuie să se constate că întârzierea cauzată în acest fel nu este determinantă în raport cu durata generală a procedurii. În consecință, Curtea constată că întârzierea procedurii rezultă în mare parte din comportamentul autorităților și instanțelor administrative. 23. Curtea reafirmă că revine statelor contractante obligația de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta tuturor dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil. Având în vedere comportamentul autorităților competente și al procedurii pentru recurente (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea X. c. Franța din 31 martie 1992, seria A nr. 234-C, p. 94, § 47) , Curtea consideră că nu se poate considera că durata globală de șapte ani pe care o cunoaște deja procedura la data adoptării prezentei hotărâri. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 41 din Convenție, ca urmare a admisibilității cererii lor. În formularul depus în sprijinul cererii lor, ele solicită repararea prejudiciului pe care le-a cauzat-o durata excesivă a procedurii prin intermediul unei despăgubiri de 220 000,00 FRF pentru prima reclamantă și 120 000,00 FRF pentru a doua. 25. Guvernul nu se pronunță. 26. Curtea apreciază că recurentele au suferit un prejudiciu moral cert ca urmare a duratei procedurii în litigiu la care constatarea încălcării Convenției care figurează în prezenta hotărâre nu este suficientă pentru a remedia. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea le acordă fiecăreia 30 000,00 FRF în această privință. În formularul depus în sprijinul cererii lor, părțile interesate solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată prezentate în fața Comisiei și, eventual, a Curții, fără a preciza suma și fără justificare. 28. Guvernul nu se pronunță. 29. Curtea apreciază, având în vedere diligențele scrise depuse în mod vădit de avocatul recurentelor, că trebuie să li se aloce în mod echitabil suma de 10 000,00 FRF fiecăreia pentru cheltuielile și cheltuielile prezentate în fața Comisiei și apoi a Curții. Interese moratorii 30. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 2,74 % laan. prin aceste motive, Curtea, în l . unanimitate A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție Spune că Statul pârât trebuie să plătească fiecărei reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 30 000 FRF (trei mii) pentru daune morale, precum și 10 000,00 FRF (zece mii) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, sume care trebuie majorate cu o dobândă simplă de 2,74% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata plății Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 28 martie 2000 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură al Curții. Dolle Bratza Modulul Președinte