Marrazzo împotriva Italiei

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE MARRAZZO v. ITALY (Doc. nr. 41203/98) HOTĂRÂREA STRASBOURG 28 martie 2000 Această hotărâre este supusă revizuirii editoriale înainte de reproducerea sa în forma finală în rapoartele oficiale ale hotărârilor și hotărârilor ale Curții. În cazul lui Antonio Marrazzo v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Camera compusă din: C. L. Rozakis Președintele Fischbach, Conforti Lorenzen, dna Tsatsa-Nikolovska, A. B. Baka Levits, judecători și grefierul secțiunii Fribergh, având deliberat în privat la 16 martie 2000 emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu.

41203/98) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dl Antonio Marrazzo („reclamantul”), la 30 decembrie 1997. Reclamantul este reprezentat de dl. Andrea Di Maio, profesoră din Quintiliano. Guvernul italian este reprezentat de agentul lor, dl Leanza, asistat de Co-Agent, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata unui set de proceduri penale. La 10 septembrie 1998, Comisia (Camera întâi) a hotărât să anunțe cererii la guvernul contestat și le-a invitat să își prezinte observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul acesteia.

Guvernul a prezentat observațiile lor la 1 Decembrie 1998, la care reclamantul a răspuns la 1 februarie 1999. În urma intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenția la 1 noiembrie 1998 și în conformitate cu dispozițiile articolului 5 § 2 din aceasta, cererea a fost transferată Curții. În conformitate cu art. 52 § 1 din Regulamentul Curții, președintele Curții, dl L. Wildhaber, a atribuit cauzei celei de-a doua secțiuni. Camera constituită în cadrul Secțiunii include ex officio Conforti, judecătorul ales în ceea ce privește Italia (art. 27 § 2 din Convenția și art. 26 § 1 litera (a) din Regulamentul Curții) și dl. Rozakis, președintele Secțiunii (art. 26 § 1 litera (a)), ceilalți membri desemnați de celălalt membru care au finalizat Camera au fost dl Fischbach, dl Lorenzen, dl Tsatsa-Nikolovska, dl A.B.

Baka și Levits (art. 26 § litera (b) din Regulamentul Curții). La 23 martie 1999, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 24 iulie 1999, grefierul secțiunii a propus Guvernului să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție pe baza propunerii reclamantului. Prin scrisoarea din 9 iulie 1999, primită de Curte la 21 decembrie 1999, Agentul Guvernului a acceptat formal propunerea de soluție prietenoasă. La 26 septembrie 1991 poliția Qualiano a confiscat o cabană aparținând reclamantului. Începând cu 21 iunie 1994, în fața judecătorului Marano (Naples) au fost înființate proceduri penale împotriva acestuia pentru a fi construit această cabană fără permis de clădire.

Prin hotărârea din 12 decembrie 1995, Magistratul Marano a condamnat reclamantul la trei luni de închisoare și la o amendă de 42.000.000 de lire. El a ordonat, de asemenea, de a demoli cabana reclamantului. Reclamantul a depus un recurs la Curtea de Apel de la Naples, cerând un achitare sau, în mod alternativ, o declarație că acuzația împotriva acestuia a fost interzisă la timp. Prin hotărârea din 9 iulie 1997, Curtea de Apel din Napoli a susținut că acuzația împotriva reclamantului a fost interzisă la timp. Această decizie a devenit finală la 16 octombrie 1997. La 23 noiembrie 1997, poliția Qualiano a ridicat confiscarea cabanei reclamantului. La 21 iunie 1999, Curtea a primit următoarea scrisoare de la reprezentantul reclamantului (traducere extrasă din italian în limba engleză): „(...) În ceea ce privește cererea menționată mai sus, sunt bucuros să vă informez că reclamantul este în favoarea unei soluții prietenoase.

(...) Aș propune apoi suma globală de 6 000 000 de lire italiene (...)” La 21 decembrie 1999, Curtea a primit de la Agentul Guvernului următoarea scrisoare (traducere extrasă din franceză în limba engleză): „(...) Am onoarea de a vă informa că Guvernul italian accepte propunerea de soluționare prietenoasă a reclamantului. (...) Prin urmare, Guvernul va plăti reclamantului 6.000.000 de lire italiene care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri juridice (...)” 10. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții).

11. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă. Erik FRIBERGH Christos ROZAKIS Președintele grefierului în listă și notificat în scris la 28 martie 2000, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de judecată.

SECOND SECTION

CASE OF MARRAZZO

v. ITALY (Application no. 41203/98) JUDGMENT STRASBOURG 28 March 2000 This judgment is subject to editorial revision before its reproduction in final form in the official reports of selected judgments and decisions of the Court. In the case of Antonio Marrazzo v. Italy, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C. L. Rozakis , President , Mr M. Fischbach, Mr B. Conforti , Mr P. Lorenzen, Mrs M. Tsatsa-Nikolovska, Mr A. B. Baka , Mr E. Levits, Judges , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having deliberated in private on 16 March 2000 Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

AS TO THE FACTS

7. On 26 September 1991 the Qualiano police seized a cottage belonging to the applicant. Criminal proceedings were subsequently instituted against him for having built the said cottage without a building permit. On 20 November 1993 the Public Prosecutor committed the applicant for trial, commencing on 21 June 1994, before the Marano (Naples) Magistrate. By a judgment of 12 December 1995, the Marano Magistrate sentenced the applicant to three months' imprisonment and to a fine of 42,000,000 lire. He furthermore ordered that the applicant's cottage be demolished. The applicant lodged an appeal with the Naples Court of Appeal seeking an acquittal or, alternatively, a declaration that the charge against him was time-barred.

By a judgment of 9 July 1997, the Naples Court of Appeal held that the charge against the applicant was time-barred. This decision became final on 16 October 1997. On 23 November 1997 the Qualiano police lifted the seizure of the applicant's cottage.

AS TO THE LAW

8. On 21 June 1999 the Court received the following letter from the applicant’s representative (extract translation from Italian into English): “(...) With regard to the above mentioned application, I am glad to inform you that the applicant is in favour of a friendly settlement. (...) I would then propose the global sum of 6,000,000 Italian lire (...)”

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

Decides to strike the case out of the list. Done in English, and notified in writing on 28 March 2000, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Erik FRIBERGH Christos ROZAKIS Registrar President