CASE OF MARTINEZ v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
CASE OF MARTINEZ v. ITALY (CtEDO, 2001)
CAUZA DE MARTINEZ c. ITALIA (Declarația nr. 41893/98) HOTĂRÂREA Strasburg 26 iulie 2001 FINAL 26/10/2001 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenția. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Martinez c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: Președintele C.L. Rozakis, A.B. B aka Lorenzen Fischbach Doamna Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, V. Zagrebelsky, judecători și grefierul secțiunii Fribergh, care au deliberat în privat la 21 octombrie 1999 și la 5 iulie 2001, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data menționată anterior: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 41893/98) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național italian, dl Michele Martinez („reclamantul”), la 2 aprilie 1998. Reclamantul a fost reprezentat de dl S. Gentil și dl R. Gentil, doi avocați care practică la Roma. Guvernul italian („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, asistat de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata unui set de proceduri penale. Cererea a fost transmisă Curții la 1 Noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenție (art. 2 din Protocolul nr. 11), cererea a fost alocată celui de-al doilea secțiuni al Curții (art. 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, se constituie Sala care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Prin decizia din 21 octombrie 1999, Curtea a declarat cererea admisibilă. FACTE Reclamantul s-a născut în 1931 și rezidă în prezent la Roma. Lucrează pentru Ministerul Afacerilor Externe, ca diplomat. La 30 martie 1993, reclamantul a primit o notificare oficială a faptului că investigațiile preliminare au fost deschise împotriva lui pentru corupție și falsificare. La 7 decembrie 1994, Procuratura a solicitat judecătorului de investigare să comite reclamantul pentru proces. Reclamantul a fost auzit de anumite ofițeri de poliție în aprilie 1995. La 23 martie 1996, reclamantul și alte patru persoane au fost comise pentru judecată în fața Curții de District de Roma. 10. Prima audiere, programată pentru 26 iunie 1996, a fost suspendată până la 8 ianuarie 1997 la cererea unuia dintre acuzați. 11. La 6 februarie 1997, ședința a fost amânată din cauza unui obstacol legitim al unui co-acusat. 12. La 12 februarie 1997 au fost examinate zece martori. 13. La 20 martie 1997, a fost suspendată procedura din cauza unei greve avocaților. 14. La 26 și 27 martie 1997, s-a examinat un număr de martori. 15. O audiție programată pentru 9 aprilie 1997 a fost suspendată până la 4 februarie 1998, datorită unui impediment legitim al unuia dintre acuzați. În ultima dată, cazul a fost suspendat din cauza lipsei tuturor martorilor. 16. La 13 februarie și 4 martie 1998 au fost examinați unii martori și ultima audiere a fost amânată din cauza unui obstacol legitim al avocatului unui co-acusat. 17. La 26 martie 1998, procedurile au fost suspendate din cauza absenței tuturor martorilor. 18. La 10 aprilie 1998, ședința a fost amânată din cauza absenței unui co-accusat și la 8 mai 1998, judecătorul a suspendat cazul deoarece ultimul co-accusat nu a fost informat cu privire la data audierii și din cauza absenței unui martor. 19. La 11 noiembrie 1998, cazul a fost suspendat din cauza grevei avocaților până la 11 Ianuarie 1999, apoi amânat până la 25 ianuarie 1999, din cauza absenței anumitor martori. În ultima dată, câțiva martori au fost examinați și, din cauza absenței unui co-accusat, judecătorul a ordonat un expert și a suspendat cazul. La 27 ianuarie 1999 a fost numit un expert. La 8 februarie 1999, raportul expertului a fost depus și unele martori au fost examinate. 20. La 22 februarie 1999, procesul a fost încă o dată amânat până la 26 aprilie 1999 din cauza grevei avocaților. În ultima dată, judecătorul a admis unele documente produse de procurorul public. 21. La 12 iulie 1999, procedurile au fost suspendate din cauza grevei avocaților. 22. La 12 aprilie și 29 mai 2000, cazul a fost amânat din cauza impedimentelor legitime ale unui co-acusat. 23. Hotărârea din 12 iulie 2000 a fost amânată deoarece Camera Curții de District din Roma a fost compusă din judecători alți decât cei care au participat la audieri anterioare. La 29 noiembrie 2000, 22 ianuarie și 14 februarie 2001 au fost examinați unii martori. 24. Într-o hotărâre din 14 februarie 2001, a depus registrul la 23 Martie 2001, Curtea de District de Roma a achitat reclamantul deoarece faptele relevante nu au fost stabilite (il fatto non sussistethe PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEII 25. Reclamantul se plânge în legătură cu durata procedurii penale împotriva lui. El afirmă o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „În hotărârea de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” eriod pentru a lua în considerare 26. Procedura a început la 30 martie 1993, atunci când reclamantul a fost informat de acuzațiile aduse împotriva lui, și s-a încheiat la 23 martie 2001, când hotărârea Curții de District de Roma a fost depusă la registr. 27. Astfel au durat mai mult de șapte ani și unsprezece luni. Raționalitatea lungii procedurii 28. Potrivit jurisprudenței Curții, raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei și comportamentul reclamantului și al autorităților care se ocupă de cauze (a se vedea, printre alte autorități, Pélissier și Sassi v. Franța [GC], nr. 25444/94, 67, CEDH 1999-II și Philis c. Grecia (n. 2) hotărârea din 27 iunie 1997, Raporturi de hotărâri și decizii 1997-IV, p. 1083, § 35). 29. Potrivit reclamantului, durata generală a procedurii este încălcată de cerința de „tempă rezonabilă” prevăzută la art. 6 § 1 din convenție. Guvernul a respins această afirmație, din cauza faptului că cazul a fost complex, în special din cauza numărului de martori care urmează să fie examinați. În plus, au observat că o serie de audieri au fost amânate fie din motive care nu pot fi imputate autorităților naționale, cum ar fi obstacolele legitime ale acuzaților și ale avocaților lor, grevele avocaților, absența unor martori. 30. Curtea constată că cazul era de o anumită complexitate. 31. Cu toate acestea, Curtea a luat act de unele perioade de inactivitate imputabile autorităților care se ocupă de acest caz: între 30 martie 1993, când reclamantul a fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva lui, și 7 decembrie 1994, data cererii comitetului pentru proces; începând cu aprilie 1995, când a avut loc interogatoriul reclamantului și 23 martie 1996, data comisionului pentru proces. Guvernul nu a furnizat nici o explicație pentru aceste întârzieri, care reprezintă o perioadă globală de peste doi ani și șase luni. În plus, procesul public în fața Curții de District de Roma a durat de la 26 iunie 1996 până la 14 februarie 2001, ceea ce este mai mult de patru ani și șapte luni. Este adevărat că unele amânări ale ședințelor au fost cauzate de fapte obiective, cum ar fi grevele avocaților, absența unor martori și obstacolul legitim al acuzatului, care nu poate fi imputat autorităților de stat. Cu toate acestea, Curtea consideră că, chiar dacă aceste fapte au încetinit procedura, acestea nu pot explica, pe cont propriu, o astfel de lungime de timp (a se vedea, mutatis mutandis , hotărârea Zana c. Turcia din 25 noiembrie 1997, Raporturile 1997-VII, p.2552, § 79). 32. În suma, durata procedurii a depășit un „tempo rațional”. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 33. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul susține că durata procedurii penale împotriva acestuia a afectat negativ cariera sa ca diplomat și pretinde 25 000 000 de ITL pentru prejudiciu material. În ceea ce privește prejudiciile morale, reclamantul caută 20 000 000 de ITL. 35. Guvernul a susținut că nu există nicio legătură de cauzalitate între durata procedurii și presupusele prejudiciu material. În ceea ce privește prejudiciile morale, ei au susținut că o constatare a unei încălcări a Convenției ar constitui suficientă satisfacție. 36. Curtea reamintește că, în conformitate cu jurisprudența sa, compensarea daunelor este recuperabilă numai în măsura în care se stabilește o legătură cauzală între încălcarea Convenției și daunele susținute. Curtea constată că în acest caz nu a fost stabilită o astfel de legătură și, în consecință, respinge cererea reclamantului pentru prejudiciu material. 37. Cu toate acestea, Curtea acceptă faptul că reclamantul a suferit daune de natură morală ca urmare a lungii procedurii penale. Evaluarea sa pe o bază echitabilă și având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea condamnă reclamantul 20 000 000 de ITL ca compensare pentru prejudiciu moral. Reclamantul solicită 6 968 232 ITL pentru costurile juridice și cheltuielile suportate în pregătirea cazului său în fața Comisiei și a Curții. Reclamantul nu solicită rambursarea costurilor suportate în fața instanțelor interne. 39. Guvernul a lăsat chestiunea să fie evaluată de către Curte într-un mod echitabil. 40. În ceea ce privește costurile juridice și cheltuielile suportate în fața organelor Convenției, Curtea, hotărând în mod echitabil, acordă reclamantului 5 000 000 de ITL. dobânzi defectuoase 41. Potrivit informațiilor disponibile Curții, rata statutară de dobânzi aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri este de 3,5% pe an. că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: 20 000 000 de ITL (20 milioane de milioane de ITL) în ceea ce privește prejudiciile morale și 5 000 000 de ITL (cincă milioane de ITL) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) acest dobânzi simplu la o rată anuală de 3,5% se plătește de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; respinge restul cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 26 iulie 2001, în conformitate cu art. 2 și 3 din Regulamentul Curții. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului