CASE OF MARTINEZ v. ITALY

CASE OF MARTINEZ v. ITALY (CtEDO, 2001)

CAUZA DE MARTINEZ c. ITALIA (Declarația nr. 41893/98) HOTĂRÂREA Strasburg 26 iulie 2001 FINAL 26/10/2001 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenția. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Martinez c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: Președintele C.L. Rozakis, A.B. B aka Lorenzen Fischbach Doamna Tsatsa-Nikolovska, E. Levits, V. Zagrebelsky, judecători și grefierul secțiunii Fribergh, care au deliberat în privat la 21 octombrie 1999 și la 5 iulie 2001, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data menționată anterior: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 41893/98) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național italian, dl Michele Martinez („reclamantul”), la 2 aprilie 1998. Reclamantul a fost reprezentat de dl S. Gentil și dl R. Gentil, doi avocați care practică la Roma. Guvernul italian („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, asistat de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata unui set de proceduri penale. Cererea a fost transmisă Curții la 1 Noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenție (art. 2 din Protocolul nr. 11), cererea a fost alocată celui de-al doilea secțiuni al Curții (art. 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, se constituie Sala care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Prin decizia din 21 octombrie 1999, Curtea a declarat cererea admisibilă. FACTE Reclamantul s-a născut în 1931 și rezidă în prezent la Roma. Lucrează pentru Ministerul Afacerilor Externe, ca diplomat. La 30 martie 1993, reclamantul a primit o notificare oficială a faptului că investigațiile preliminare au fost deschise împotriva lui pentru corupție și falsificare. La 7 decembrie 1994, Procuratura a solicitat judecătorului de investigare să comite reclamantul pentru proces. Reclamantul a fost auzit de anumite ofițeri de poliție în aprilie 1995. La 23 martie 1996, reclamantul și alte patru persoane au fost comise pentru judecată în fața Curții de District de Roma. 10. Prima audiere, programată pentru 26 iunie 1996, a fost suspendată până la 8 ianuarie 1997 la cererea unuia dintre acuzați. 11. La 6 februarie 1997, ședința a fost amânată din cauza unui obstacol legitim al unui co-acusat. 12. La 12 februarie 1997 au fost examinate zece martori. 13. La 20 martie 1997, a fost suspendată procedura din cauza unei greve avocaților. 14. La 26 și 27 martie 1997, s-a examinat un număr de martori. 15. O audiție programată pentru 9 aprilie 1997 a fost suspendată până la 4 februarie 1998, datorită unui impediment legitim al unuia dintre acuzați. În ultima dată, cazul a fost suspendat din cauza lipsei tuturor martorilor. 16. La 13 februarie și 4 martie 1998 au fost examinați unii martori și ultima audiere a fost amânată din cauza unui obstacol legitim al avocatului unui co-acusat. 17. La 26 martie 1998, procedurile au fost suspendate din cauza absenței tuturor martorilor. 18. La 10 aprilie 1998, ședința a fost amânată din cauza absenței unui co-accusat și la 8 mai 1998, judecătorul a suspendat cazul deoarece ultimul co-accusat nu a fost informat cu privire la data audierii și din cauza absenței unui martor. 19. La 11 noiembrie 1998, cazul a fost suspendat din cauza grevei avocaților până la 11 Ianuarie 1999, apoi amânat până la 25 ianuarie 1999, din cauza absenței anumitor martori. În ultima dată, câțiva martori au fost examinați și, din cauza absenței unui co-accusat, judecătorul a ordonat un expert și a suspendat cazul. La 27 ianuarie 1999 a fost numit un expert. La 8 februarie 1999, raportul expertului a fost depus și unele martori au fost examinate. 20. La 22 februarie 1999, procesul a fost încă o dată amânat până la 26 aprilie 1999 din cauza grevei avocaților. În ultima dată, judecătorul a admis unele documente produse de procurorul public. 21. La 12 iulie 1999, procedurile au fost suspendate din cauza grevei avocaților. 22. La 12 aprilie și 29 mai 2000, cazul a fost amânat din cauza impedimentelor legitime ale unui co-acusat. 23. Hotărârea din 12 iulie 2000 a fost amânată deoarece Camera Curții de District din Roma a fost compusă din judecători alți decât cei care au participat la audieri anterioare. La 29 noiembrie 2000, 22 ianuarie și 14 februarie 2001 au fost examinați unii martori. 24. Într-o hotărâre din 14 februarie 2001, a depus registrul la 23 Martie 2001, Curtea de District de Roma a achitat reclamantul deoarece faptele relevante nu au fost stabilite (il fatto non sussistethe PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEII 25. Reclamantul se plânge în legătură cu durata procedurii penale împotriva lui. El afirmă o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „În hotărârea de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” eriod pentru a lua în considerare 26. Procedura a început la 30 martie 1993, atunci când reclamantul a fost informat de acuzațiile aduse împotriva lui, și s-a încheiat la 23 martie 2001, când hotărârea Curții de District de Roma a fost depusă la registr. 27. Astfel au durat mai mult de șapte ani și unsprezece luni. Raționalitatea lungii procedurii 28. Potrivit jurisprudenței Curții, raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei și comportamentul reclamantului și al autorităților care se ocupă de cauze (a se vedea, printre alte autorități, Pélissier și Sassi v. Franța [GC], nr. 25444/94, 67, CEDH 1999-II și Philis c. Grecia (n. 2) hotărârea din 27 iunie 1997, Raporturi de hotărâri și decizii 1997-IV, p. 1083, § 35). 29. Potrivit reclamantului, durata generală a procedurii este încălcată de cerința de „tempă rezonabilă” prevăzută la art. 6 § 1 din convenție. Guvernul a respins această afirmație, din cauza faptului că cazul a fost complex, în special din cauza numărului de martori care urmează să fie examinați. În plus, au observat că o serie de audieri au fost amânate fie din motive care nu pot fi imputate autorităților naționale, cum ar fi obstacolele legitime ale acuzaților și ale avocaților lor, grevele avocaților, absența unor martori. 30. Curtea constată că cazul era de o anumită complexitate. 31. Cu toate acestea, Curtea a luat act de unele perioade de inactivitate imputabile autorităților care se ocupă de acest caz: între 30 martie 1993, când reclamantul a fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva lui, și 7 decembrie 1994, data cererii comitetului pentru proces; începând cu aprilie 1995, când a avut loc interogatoriul reclamantului și 23 martie 1996, data comisionului pentru proces. Guvernul nu a furnizat nici o explicație pentru aceste întârzieri, care reprezintă o perioadă globală de peste doi ani și șase luni. În plus, procesul public în fața Curții de District de Roma a durat de la 26 iunie 1996 până la 14 februarie 2001, ceea ce este mai mult de patru ani și șapte luni. Este adevărat că unele amânări ale ședințelor au fost cauzate de fapte obiective, cum ar fi grevele avocaților, absența unor martori și obstacolul legitim al acuzatului, care nu poate fi imputat autorităților de stat. Cu toate acestea, Curtea consideră că, chiar dacă aceste fapte au încetinit procedura, acestea nu pot explica, pe cont propriu, o astfel de lungime de timp (a se vedea, mutatis mutandis , hotărârea Zana c. Turcia din 25 noiembrie 1997, Raporturile 1997-VII, p.2552, § 79). 32. În suma, durata procedurii a depășit un „tempo rațional”. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 33. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul susține că durata procedurii penale împotriva acestuia a afectat negativ cariera sa ca diplomat și pretinde 25 000 000 de ITL pentru prejudiciu material. În ceea ce privește prejudiciile morale, reclamantul caută 20 000 000 de ITL. 35. Guvernul a susținut că nu există nicio legătură de cauzalitate între durata procedurii și presupusele prejudiciu material. În ceea ce privește prejudiciile morale, ei au susținut că o constatare a unei încălcări a Convenției ar constitui suficientă satisfacție. 36. Curtea reamintește că, în conformitate cu jurisprudența sa, compensarea daunelor este recuperabilă numai în măsura în care se stabilește o legătură cauzală între încălcarea Convenției și daunele susținute. Curtea constată că în acest caz nu a fost stabilită o astfel de legătură și, în consecință, respinge cererea reclamantului pentru prejudiciu material. 37. Cu toate acestea, Curtea acceptă faptul că reclamantul a suferit daune de natură morală ca urmare a lungii procedurii penale. Evaluarea sa pe o bază echitabilă și având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea condamnă reclamantul 20 000 000 de ITL ca compensare pentru prejudiciu moral. Reclamantul solicită 6 968 232 ITL pentru costurile juridice și cheltuielile suportate în pregătirea cazului său în fața Comisiei și a Curții. Reclamantul nu solicită rambursarea costurilor suportate în fața instanțelor interne. 39. Guvernul a lăsat chestiunea să fie evaluată de către Curte într-un mod echitabil. 40. În ceea ce privește costurile juridice și cheltuielile suportate în fața organelor Convenției, Curtea, hotărând în mod echitabil, acordă reclamantului 5 000 000 de ITL. dobânzi defectuoase 41. Potrivit informațiilor disponibile Curții, rata statutară de dobânzi aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri este de 3,5% pe an. că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: 20 000 000 de ITL (20 milioane de milioane de ITL) în ceea ce privește prejudiciile morale și 5 000 000 de ITL (cincă milioane de ITL) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) acest dobânzi simplu la o rată anuală de 3,5% se plătește de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; respinge restul cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 26 iulie 2001, în conformitate cu art. 2 și 3 din Regulamentul Curții. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

CASE OF

MARTINEZ v. ITALY

(Application no. 41893/98)

JUDGMENT

STRASBOURG

26 July 2001

FINAL

26/10/2001

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44

§

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Martinez v. Italy,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

C.L.

Rozakis

,

President,

Mr

A.B. B

aka

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mr

M.

Fischbach

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska,

M

r

E. Levits,

Mr

V. Zagrebelsky,

judges

,

and

Mr

E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 21 October 1999 and on 5 July 2001,

Delivers the following judgment, which was adopted on the last-mentioned date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no.

41893/98) against Italy lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article

25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mr Michele Martinez (“the applicant”), on 2 April 1998.

2.

The applicant was represented by Mr S. Gentile and Mr R. Gentile, two lawyers practising in Rome. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

U. Leanza, assisted by their Co-Agent, Mr

V. Esposito.

3.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of a set of criminal proceedings.

4.

The application was transmitted to the Court on 1

November 1998, when Protocol No.

11 to the Convention came into force (Article

5

§

2 of Protocol No.

11).

5.

The application was allocated to the Second Section of the Court (Rule

52

§

1 of the Rules of Court). Within that Section, the Chamber that would consider the case (Article

27

§

1 of the Convention) was constituted as provided in Rule

26

§

1 of the Rules of Court.

6.

By a decision of 21 October 1999 the Court declared the application admissible.

THE FACTS

7.

The applicant was born in 1931 and is currently residing in Rome. He works for the Ministry of Foreign Affairs, as a diplomat.

8.

On 30 March 1993 the applicant received an official notification that preliminary investigations had been opened against him for corruption and forgery. On 7 December 1994 the Public Prosecutor’s Office requested the investigating judge to commit the applicant for trial. The applicant was heard by certain police officers in April 1995.

9.

On 23 March 1996 the applicant and four other persons were committed for trial before the Rome District Court.

10.

The first hearing, scheduled for 26 June 1996, was adjourned until 8

January 1997 at the request of one of the accused.

11.

On 6 February 1997 the hearing was postponed by reason of a legitimate impediment of a co-accused.

12.

On 12 February 1997 ten witnesses were examined.

13.

On 20 March 1997 the proceedings were adjourned by reason of a lawyers’ strike.

14.

On 26 and 27 March 1997 a number of witnesses were examined.

15.

A hearing scheduled for 9 April 1997 was adjourned until 4

February 1998, due to a legitimate impediment of one of the accused. On the latter date the case was adjourned because of the absence of all the witnesses.

16.

On 13 February and 4 March 1998 some witnesses were examined and the last hearing was postponed by reason of a legitimate impediment of the counsel of a co-accused.

17.

On 26 March 1998 the proceedings were adjourned because of the absence of all the witnesses.

18.

On 10 April 1998 the hearing was postponed because of the absence of a co-accused and on 8 May 1998 the judge adjourned the case because the last-mentioned co-accused had not been informed of the date of the hearing and because of the absence of a witness.

19.

On 11 November 1998 the case was adjourned because of a lawyers’

strike until 11

January 1999, then postponed until 25 January 1999 by reason of the absence of certain witnesses. On the latter date, a few witnesses were examined and, because of the absence of a co-accused, the judge ordered an expertise and adjourned the case. On 27 January 1999 an expert was appointed. On 8

February 1999 the expert’s report was submitted and some witnesses were examined.

20.

On 22 February 1999 the case was once again postponed until 26

April 1999 because of a lawyers’ strike. On the latter date the judge admitted some documents produced by the Public Prosecutor.

21.

On 12 July 1999 the proceedings were adjourned because of a lawyers’ strike.

22.

On 12 April and 29 May 2000 the case was postponed by reason of legitimate impediments of a co-accused.

23.

The hearing of 12 July 2000 was postponed because the Chamber of the Rome District Court was composed of judges others than those who had taken part in previous hearings. On 29 November 2000, 22 January and 14

February 2001 some witnesses were examined.

24.

In a judgment of 14 February 2001, filed with the registry on 23

March 2001, the Rome District Court acquitted the applicant because the relevant facts had not been established (

il fatto non sussiste

).

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

25.

The applicant complains about the length of the criminal proceedings against him. He alleges a violation of Article 6 § 1 of the Convention, which, as far as relevant, reads as follows:

“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”

A.

P

eriod to take into consideration

26.

The proceedings began on 30 March 1993, when the applicant was informed of the charges brought against him, and ended on 23 March 2001, when the Rome District Court’s judgment was filed with the registry.

27.

They thus lasted more than seven years and eleven months.

B.

Reasonableness of the length of the proceedings

28.

According to the Court’s case-law, the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the particular circumstances of the case and having regard to the criteria laid down in the Court’s case-law, in particular the complexity of the case and the conduct of the applicant and of the authorities dealing with the case (see, among other authorities,

Pélissier and Sassi v.

France

[GC], no. 25444/94,

§

67, ECHR 1999-II, and

Philis v.

Greece (no.

2) judgment of 27 June 1997,

Reports of judgments and decisions

1997-IV, p. 1083, §

35).

29.

According to the applicant, the overall duration of the proceedings is in breach of the “reasonable time” requirement laid down in Article

6 § 1 of the Convention. The Government rejected this allegation, on the ground that the case was complex, especially by reason of the number of witnesses to be examined. They furthermore observed that a number of hearings were postponed either by reasons which cannot be imputed to the national authorities, such as the legitimate impediments of the accused and of their counsels, the lawyers’ strikes, the absence of some witnesses.

30.

The Court notes that the case was of a certain complexity.

31.

However, the Court has taken note of some periods of inactivity imputable to the authorities dealing with the case: between 30 March 1993, when the applicant was informed of the charges brought against him, and 7

December 1994, the date of the request of the committal for trial; from April 1995, when the interrogation of the applicant took place and 23

March

1996, the date of the committal for trial. The Government did not provide any explanation for these delays, which amount to a global period of more than two years and six months. Moreover, the public trial before the Rome District Court lasted from 26 June 1996 until 14 February 2001, which is more than four years and seven months. It is true that

some adjournments of the hearings were due to objective facts, such as the lawyers’ strikes, the absence of some witnesses and the legitimate impediment of the accused, which cannot, as such, be imputed to the State authorities. However, the Court considers that, even if these facts may to some extent have slowed down the proceedings, they cannot, on their own, explain such a length of time (see,

mutatis mutandis

, the Zana v. Turkey judgment of 25 November 1997,

Reports

1997-VII, p.2552, § 79).

32.

In sum, the duration of the proceedings has exceeded a “reasonable time”. There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

33.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

D

amage

34.

The applicant alleges that the length of the criminal proceedings against him negatively affected his career as diplomat and claims ITL

25,000,000 for pecuniary damage. In respect of non-pecuniary damage, the applicant seeks ITL 20,000,000.

35.

The Government submitted that there is no causal link between the length of the proceedings and the alleged pecuniary damage. As to the non- pecuniary damage, they maintained that a finding of a violation of the Convention would constitute sufficient just satisfaction.

36.

The Court recalls that, according to its case-law, compensation of damage is recoverable only to the extent that a causal link is established between the violation of the Convention and the damage sustained. The Court finds that in the present case no such link has been established and accordingly rejects the applicant’s claim for pecuniary damage.

37.

However, the Court accepts that the applicant suffered damage of a non-pecuniary nature as a result of the length of the criminal proceedings. Making its assessment on an equitable basis and having regard to the circumstances of the case, the Court awards the applicant ITL

20,000,000

as a compensation for non-pecuniary damage.

B.

C

osts and expenses

38.

The applicant claims ITL 6,968,232 for legal costs and expenses incurred in the preparation of his case before the Commission and the Court. The applicant does not claim any reimbursement of costs incurred before the domestic courts.

39.

The Government left the matter to be assessed by the Court in an equitable manner.

40.

As to the legal costs and expenses incurred before the Convention organs, the Court, deciding on an equitable basis, awards the applicant ITL

5,000,000.

C.

D

efault interest

41.

According to the information available to the Court, the statutory rate of interest applicable in Italy at the date of adoption of the present judgment is 3,5% per annum.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Holds

that there has been a violation of Article

6 § 1 of the Convention;

2.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article

44

§

2 of the Convention, the following amounts: ITL

20,000,000 (twenty millions) in respect of non-pecuniary damage and ITL 5,000,000 (five millions) for costs and expenses;

(b)

that simple interest at an annual rate of 3,5% shall be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

3.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claims for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 26 July 2001, pursuant to Rule

77

§§

2 and

3 of the Rules of Court.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President