CtEDO 26.04.2001 Auto

CASE OF ICOLARO v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
26.04.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses (domestic proceedings) - claim dismissed;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF ICOLARO v. ITALY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ICOLARO v. ITALY (Depunerea nr. 45260/99) HOTĂRÂREA Strasburg 26 aprilie 2001 FINAL 26/07/2001 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Icolaro v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele A.B. Baka, Conforti Lorenzen Fischbach, dna Tsatsa-Nikolovska Levits judecători și grefierul secțiunii Fribergh, care au deliberat în privat la 21 octombrie 1999 și la 12 aprilie 2001, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data menționată anterior: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 45260/99) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dl Costantino Icolaro („reclamantul”), la 30 octombrie 1999. Reclamantul a fost reprezentat de dl. Pietro Palma, avocat care practică în Benevento. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, asistat de Co-Agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata unui set de proceduri penale. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când Protocolul nr. 11 la Convenția a intrat în vigoare (art. 2 din Protocolul nr. 11). Solicitarea a fost alocată celui de-al doilea secțiuni al Curții (art. 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Prin decizia din 21 octombrie 1999, Camera a declarat cererea admisibilă. Reclamantul și Guvernul au depus observații cu privire la fondul (art. 1). FACTE Reclamantul s-a născut în 1948 și este în prezent în Moiano (Benevento). În 1988, el a fost membru al Comisiei Municipale Bucciano (Benevento), un organism responsabil pentru exprimarea avizelor privind acordarea de certificate publice. La 23 martie 1991, M. A. a depus o plângere penală (denuncia) împotriva reclamantului pentru abuz de autoritate publică (“abuso d’officio”). 10. La o dată neespecificată Procurorul public Benevento a început proceduri penale împotriva reclamantului pentru acuzarea de abuz de autoritate publică în cursul atribuțiilor sale în calitate de membru al Comisiei Municipale. 11. La 10 octombrie 1991, Procurorul de la Benevento a solicitat ca reclamantul și alte șase persoane să fie comis pentru judecată pentru abuz de autoritate publică, falsificare și swindle. 12. Data audierii preliminare, programate pentru 22 ianuarie 1992, a fost amânată pentru prima dată până la 15 aprilie 1992, la cererea Procurorului Public, apoi suspendată din cauza alegerilor politice la 5 și 6 aprilie 1992. 13. O audiere programată pentru 1 iulie 1992 a fost amânată până la 28 octombrie. 1992 pentru a permite avocaților Asociației Barului Benevento să participe la o adunare. La 28 octombrie și 25 noiembrie 1992, precum și la 20 ianuarie și 3 martie 1993, cazul a fost suspendat în așteptarea rezultatului unui set de proceduri penale conexiunate. Două audieri la 2 iunie și 20 octombrie 1993 au fost amânate din cauza grevei avocaților de durată nedefinită. 14. La 17 noiembrie 1993, părțile și-au prezentat argumentele concludente și, la o dată neespecificată, judecătorul de investigare Benevento a angajat reclamantul și șasele sale co-acusate pentru proces, începând cu Curtea de District Benevento la 3 octombrie 1994. 15. Această ședință a fost suspendată la cererea unuia dintre acuzați până la 3 aprilie 1995, apoi amânată de Curtea de District a propunerii sale. Trei audieri programate pentru 12 mai, 14 iunie și 13 iulie 1995 au fost suspendate din cauza a trei greve diferite ale avocaților, care se încheie respectiv la 27 mai, 24 iunie și 13 iulie 1995. În ianuarie 1996, unii martori au fost examinați și părțile au prezentat propunerile finale. 16. Într-o hotărâre din 18 ianuarie 1996, depusă în registrul instanței la 25 ianuarie 1996, Curtea de District a condamnat reclamantul pentru abuz de autoritate publică la șase luni de închisoare și la o amendă de 400.000 de lire. 17. La 28 februarie 1996, reclamantul a depus un recurs la Curtea de Apel de la Napoli. Prin un act din 8 mai 1997, Președintele Curții de Apel a programat data audierii pentru 18 iunie 1997. Cu toate acestea, procedurile au fost suspendate mai întâi până la 10 noiembrie 1997, apoi până la 9 februarie 1998 din cauza grevei avocaților. La 29 aprilie 1998, părțile au prezentat invocațiile finale. 18. Într-o hotărâre din aceeași zi, depusă în registrul instanței la 12 mai 1998, Curtea de Apel a achitat reclamantul. Această decizie a devenit finală la 22 iunie 1998. Reclamantul se plânge în legătură cu durata procedurii penale împotriva lui. El afirmă o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „În determinarea ... a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” eriod a fi luată în considerare 21. Procedura a început la 10 octombrie 1991, când Procurorul de la Benevento a solicitat ca reclamantul și alte șase persoane să fie comis pentru judecată pentru abuz de autoritate publică, fals și swindle, și s-a încheiat la 22 iunie 1998, atunci când hotărârea Curții de Apel a devenit finală 22. Astfel, acestea au durat șase ani, opt luni și douăsprezece zile pentru două cazuri. În conformitate cu jurisprudența Curții, este rezonabilă durata procedurii. Trebuie evaluate în funcție de circumstanțele specifice ale cauzei și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei și comportamentul reclamantului și al autorităților care se ocupă de acest caz (a se vedea, printre altele, Pélissier și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, 67, CEDH 1999-II, și Philis c. Grecia (nr. (2) Hotărârea din 27 iunie 1997, Raporturile 1997-IV, p. 1083, § 35). 24. Potrivit reclamantului, durata generală a procedurii este încălcată de cerința de „tempă rațională”. Guvernul a contestat această afirmație, având în vedere că majoritatea ședințelor au fost amânate din cauza reclamantului și a comportamentului avocatului său și din cauza grevelor avocaților. 25. În primul rând, Curtea remarcă că cazul nu a fost complex. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, observă că audierea din 2 martie 1995 a fost suspendată până la 15 februarie 1996 datorită unui impediment legitim al avocatului solicitant. Chiar dacă această suspendare a fost solicitată de reclamant și el poate fi considerat parțial responsabil pentru întârzierea rezultată, acest lucru nu poate justifica întârzierea de aproape un an în reexaminarea cazului (a se vedea hotărârea Zana c. Turcia din 25 noiembrie 1997, Raports 1997-VII, p. 2552, § 79). În plus, Curtea constată că audierea din 16 Iunie 1994 a fost amânată până la 1 martie 1995 din cauza faptului că avocații au fost în grevă de la 13 până la 18 iunie 1994. În acest sens, Curtea reamintește că o întârziere în procesul penal cauzat de grevă avocaților nu poate fi atribuită statului, în timp ce perioada de timp a trecut între sfârșitul grevei și noua audiere trebuie imputată conducerii autorităților (a se vedea Hotărârea Portington c. Grecia din 23 septembrie 1998, Raporturile 1998-VI, p. 2633, § 33). Curtea nu este conștientă de complicațiile care pot cauza greșelii prin supraîncărcarea listei cazurilor care urmează să fie auzite de instanțe (a se vedea mutatis mutandis, Hotărârea Papageorgiou c. Grecia din 22 octombrie 1997, Raports 1997-VI, p. 2291, § 48). Cu toate acestea, având în vedere faptul că următoarea audiere a fost stabilită la 1 martie 1995, care este peste opt luni de la sfârșitul grevei, Curtea consideră că această perioadă trebuie imputată, cel puțin parțial, autorităților statului. 26. În ceea ce privește comportamentul autorităților statului, Curtea observă că a existat o perioadă de inactivitate care nu a fost justificată: în perioada 12 noiembrie 1992, când comisionul de judecată a fost prelucrat pe reclamant și 9 decembrie 1993, data primei audieri. În plus, audierea din 15 februarie 1996 a fost suspendată de propunerea propriei magistrate, mai întâi până la 23 ianuarie, apoi până la 10 iulie 1997. Aceste întârzieri, care reprezintă o perioadă globală de mai mult de doi ani și cinci luni, nu pot fi scutite de volumul de lucru cu care Curtea de District Cosenza a trebuit să se confrunte în perioada relevantă. În acest sens, Curtea reamintește că art. 6 § 1 impune statelor contractante obligația de a organiza sistemele lor judiciare astfel încât instanța lor să poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale, inclusiv obligația de a auzi cazuri într-un timp rezonabil (Hotărârea Portington c. Grecia din septembrie 1998, Raports 1998-VI, p. 2633, § 33). 27. Având în vedere comportamentul autorităților care se ocupă de acest caz, Curtea consideră că o lungime globală de cinci ani, de o lună și de douăzeci și trei de zile într-un caz este excesivă. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenția II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 28. art. 41 din Convenția prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a susținut că o constatare a unei încălcări a Convenției ar constitui suficientă satisfacție. 31. Curtea acceptă că reclamantul a suferit daune de natură morală ca urmare a lungii procedurii penale. Evaluarea sa pe o bază echitabilă și având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea condamnă reclamantul ITL 15.000.000. ost și cheltuieli 32. Reclamantul pretinde ITL 15.387.209 pentru costurile și cheltuielile juridice suportate în fața Comisiei și Curții și ITL 11.002.278 pentru costurile suportate în fața instanțelor interne. 33. Guvernul a lăsat chestiunea să fie evaluată de către Curte într-un mod echitabil. 34. Potrivit jurisprudenței Curții, numai în ceea ce privește costurile și cheltuielile, în măsura în care acestea au fost efectiv și neapărat suportate de reclamant și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, pe baza informațiilor în posesia sa și a criteriilor menționate mai sus, Curtea observă în primul rând că nu există niciun element în dosar care sugerează că reclamantul a suportat, în fața instanțelor interne, orice costuri și cheltuieli suplimentare din cauza lungii procedurii. În ceea ce privește costurile și cheltuielile juridice suportate în fața Comisiei și a Curții, consideră că ITL 5.000.000 este o sumă rezonabilă și atribuirea reclamantului sumei respective. Dobânzi defectuoase 35. Potrivit informațiilor disponibile Curții, rata statutară de dobânzi aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri este de 3,5% pe an. În ceea ce privește aceste motive, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenția, următoarele sume: 15,000,000 de ITL (cincăzeci milioane de ITL) pentru prejudiciu moral și ITL 5 000 000 (cincă milioane), pentru costurile și cheltuielile; (b) dobânzile simple la o rată anuală de 3,5 % se plătesc de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; restul cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptate în limba engleză și notificate în scris la 26 aprilie 2001, în conformitate cu art. 2 și 3 din Regulamentul Curții. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă