CASE OF TOMMASO PALUMBO v. ITALY

CASE OF TOMMASO PALUMBO v. ITALY (CtEDO, 2001)

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE TOMMASO PALUMBO c. ITALIA (Declarația nr. 45264/99) HOTĂRÂREA STRASBOURG 26 aprilie 2001 FINAL 26/07/2001 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Tommaso Palumbo c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Camera compusă din: C.L. Președintele Rozakis, Conforti Bonello dna Strážnická Lorenzen Fischbach dna Tsatsa-Nikolovska, judecători și grefierul secțiunii Fribergh, având deliberat în privat la 21 octombrie 1999 și la 12 aprilie 2001, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la ultima dată menționată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 45264/98) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național italian, dl Tommaso Palumbo („reclamantul”), la 11 septembrie 1998. Reclamantul a fost reprezentat de dl. A. Nardone, avocat practicant la Benevento. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, asistat de Co-Agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata unui set de proceduri penale. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, când Protocolul nr. 11 la Convenția a intrat în vigoare (art. 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată celui de-al doilea secțiuni al Curții (art. 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, camera care va lua în considerare cazul (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. Prin decizia din 21 octombrie 1999, Curtea a declarat cererea admisibilă. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1970 și rezide în prezent în Benevento. La 1 aprilie 1992, reclamantul, acuzat de vânzarea de droguri (detenzione di sostanze stupefacienti a fine di spaccio ), a fost arestat la Benevento. La 3 aprilie 1992, judecătorul de investigare Benevento a ordonat eliberarea reclamantului. În ordinea din 17 noiembrie 1992, judecătorul de investigare Benevento a angajat reclamantul și un anumit dl M. pentru proces, începând la 24 iunie 1993, înainte de Curtea de District a Benevento. 10. Audierea din 24 iunie 1993 a fost amânată până la 2 iunie 1994 din cauza grevei avocaților de durată nedeterminată. În ultima dată a fost auzit un martor. 11. Aprilie 1995, cazul a fost suspendat până la 21 martie 1996 deoarece avocații Asociației Barului Benevento au fost în grevă până la 6 mai 1995. Totuși, din cauza alegerilor politice din 21 martie. În 1996, nu a avut loc nici o audiere până la 28 noiembrie 1996. În ultima dată, procedurile referitoare la reclamant au fost separate de cele referitoare la dl M. și suspendate deoarece martorii convocați să apară au fost absenți. 12. La 2 iunie 1997, Curtea de District a ordonat ca o convocare proaspătă la solicitant. Procedura a fost suspendată până la 9 februarie. Într-o hotărâre din 9 februarie 1998, la 13 februarie 1998, Curtea de District Benevento a achitat reclamantul. Această decizie a devenit finală la 27 martie 1998. Reclamantul se plânge în legătură cu durata procedurii penale împotriva acestuia. Afirmă încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” eriod să ia în considerare 15. Procedura a început la 1 aprilie 1992, când reclamantul a fost arestat și s-a încheiat la 27 martie 1998 când hotărârea Curții de District Benevento a devenit finală. 16. Astfel, au durat cinci ani, unsprezece luni și douăzece și șase zile pentru un grad de jurisdicție easonabil de lungimea procedurii 17. Potrivit jurisprudenței Curții, raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei și având în vedere criteriile stabilite în jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei și comportamentul reclamantului și al autorităților care se ocupă de cauze (a se vedea, printre alte autorități, Pélissier și Sassi v. Franța [GC], nr. 25444/94, 67, CEDH 1999-II și Philis c. Grecia (n. 2) hotărârea din 27 iunie 1997, Raporturi de hotărâri și decizii 1997-IV, p. 1083, § 35). 18. Potrivit reclamantului, durata generală a procedurii este încălcată de cerința de „tempă rezonabilă” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție. Guvernul a respins această afirmație, din cauza faptului că mai multe audieri au fost amânate fie din cauza grevelor avocaților, fie din cauza alegerilor politice, sau în cele din urmă din cauza absenței unor martori. În plus, acestea se bazau pe încărcătura excesivă a Curții de District Benevento. 19. Curtea remarcă în primul rând că cazul nu a fost deosebit de complex. Acesta observă că audierile din 24 iunie 1993 și 27 aprilie 1995 au fost amânate din cauza grevelor avocaților. În acest sens, trebuie reamintit faptul că o întârziere în procesul penal cauzat de grevă avocaților nu poate fi atribuită statului, în timp ce perioada de timp a trecut între sfârșitul grevei și noua audiere trebuie imputată conducerii autorităților (a se vedea Hotărârea Portington c. Grecia din 23 septembrie 1998, Raporturile 1998-VI, p. 2633, § 33). În acest caz, următoarele audieri au fost stabilite la 2 iunie 1994 și, respectiv, la 21 martie 1996. Curtea nu este conștientă de complicațiile care pot cauza grevele prin supraîncărcarea listei cazurilor care urmează să fie auzite de instanțe (a se vedea Hotărârea Papageorgiou c. Grecia din 22 octombrie 1997, Raporturi 1997-VI, p. 2291, § 48), și a luat în considerare că prima grevă a fost anunțată să aibă o durată nedefinită. Cu toate acestea, consideră că o întârziere de aproape unsprezece luni în planificarea audierilor ulterioare este excesivă și trebuie imputată, cel puțin în parte, autorităților de stat. 20. În ceea ce privește conduita autorităților care se ocupă de acest caz, Curtea constată că audierea din 21 martie 1996 a fost suspendată până la 28 noiembrie 1996 din cauza alegerilor politice. În plus, au existat intervale lungi între audierile de proces: de la 2 iunie 1994 la 27 aprilie 1995; de la 28 noiembrie 1996 la 2 iunie 1997. Aceste întârzieri, care reprezintă o perioadă globală de mai mult de doi ani și o lună, nu pot fi scutite de volumul de lucru cu care Curtea de District Benevento a trebuit să se ocupe în perioada relevantă. În acest sens, Curtea reamintește că art. 6 § 1 impune statelor contractante obligația de a organiza sistemele lor judiciare astfel încât instanța lor să poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale, inclusiv obligația de a auzi cazuri într-un timp rezonabil (Hotărârea Portington c. Grecia din septembrie 1998, Raports 1998-VI, p. 2633, § 33). 21. Având în vedere comportamentul autorităților care se ocupă de acest caz, Curtea consideră că o lungime globală de cinci ani, unsprezece luni și douăzece și șase zile pentru un grad de jurisdicție este excesivă. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul solicită 600.000.000 de ITL pentru prejudiciu moral. Afirmă că durata procedurii penale împotriva lui a afectat reputația sa. 24. Guvernul susține că nu există nicio legătură de cauzalitate între durata procedurii și presupusele prejudiciu material. În ceea ce privește prejudiciile morale, ei susțin că o constatare a unei încălcări a Convenției ar constitui suficientă satisfacție. 25. Curtea acceptă faptul că reclamantul a suferit daune de natură morală ca urmare a lungii procedurii penale. Evaluarea sa pe o bază echitabilă și având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea a atribuit reclamantului 14 000.000 de ITL. ost și cheltuieli 26. 27. Guvernul lasă chestiunea să fie evaluată de către Curte într-un mod echitabil. 28. Curtea consideră că 5.000.000 de ITL sunt o sumă rezonabilă și acordă reclamantului această sumă. dobânzi defectuoase 29. Potrivit informațiilor disponibile Curții, rata statutară a dobânzilor aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri este de 3,5% pe an. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: ITL 14.000.000 (1.4 milioane de lire), pentru prejudiciu moral și ITL 5.000.000 (5 milioane de lire), pentru costuri și cheltuieli; (b) acest dobânzi simplu la o rată anuală de 3,5 % se plătește de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; respinge restul cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 26 aprilie 2001, în conformitate cu art. 2 și 3 din Regulamentul Curții. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

TOMMASO PALUMBO v. ITALY

(Application no. 45264/99)

JUDGMENT

STRASBOURG

26 April 2001

FINAL

26/07/2001

This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44

§

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Tommaso Palumbo v. Italy,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

C.L.

Rozakis

,

President,

Mr

B.

Conforti

,

Mr

G.

Bonello

,

Mrs

V.

Strážnická

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mr

M.

Fischbach

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska,

judges

,

and

Mr

E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 21 October 1999 and on 12 April 2001,

Delivers the following judgment, which was adopted on the last-mentioned date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no.

45264/98) against Italy lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article

25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mr Tommaso Palumbo (“the applicant”), on 11

September

1998.

2.

The applicant was represented by Mr

A. Nardone, a lawyer practising in Benevento. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, assisted by their Co-Agent, Mr

V. Esposito.

3.

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of a set of criminal proceedings.

4.

The application was transmitted to the Court on 1

November 1998, when Protocol No.

11 to the Convention came into force (Article

5

§

2 of Protocol No.

11).

5.

The application was allocated to the Second Section of the Court (Rule

52

§

1 of the Rules of Court). Within that Section, the Chamber that would consider the case (Article

27

§

1 of the Convention) was constituted as provided in Rule

26

§

1 of the Rules of Court.

6.

By a decision of 21 October 1999 the Court declared the application admissible.

THE FACTS

7.

The applicant was born in 1970 and is currently residing in Benevento.

8.

On 1 April 1992, the applicant, charged with sale of drugs (

detenzione di sostanze stupefacienti a fine di spaccio

), was arrested in Benevento. On 3

April 1992, the Benevento investigating judge ordered that the applicant be released.

9.

In an order of 17 November 1992, the Benevento investigating judge committed the applicant and a certain Mr M. for trial, commencing on 24

June 1993, before the Benevento District Court.

10.

The hearing of 24 June 1993 was postponed until 2 June 1994 because of a lawyers’ strike of indefinite duration. On the latter date one witness was heard.

11.

On

27

April 1995, the case was adjourned to 21 March 1996 because the lawyers of the Benevento Bar Association were on strike until 6

May

March

1996, no hearing took place until 28 November 1996. On the latter date the proceedings concerning the applicant were separated from those concerning Mr M. and adjourned because the witnesses summoned to appear were absent.

12.

On 2 June 1997, the District Court ordered that a fresh summons be served on the applicant. The proceedings were adjourned until 9

February

1998, when two witnesses and the applicant were heard and the parties presented their final pleadings.

13.

In a judgment of 9 February 1998, filed with the registry on 13

February 1998, the Benevento District Court acquitted the applicant. This decision became final on 27 March 1998.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

14.

The applicant complains about the length of the criminal proceedings against him. He alleges a violation of Article 6 § 1 of the Convention, which, as far as relevant, reads as follows:

“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by

[a] ... tribunal ...”

A.

P

eriod to take into consideration

15.

The proceedings began on

1 April 1992, when the applicant was arrested,

and ended on 27 March 1998

,

when the Benevento District Court’s judgment became final.

16.

They thus lasted

five years, eleven months and twenty-six days for one degree of jurisdiction

.

B.

R

easonableness of the length of the proceedings

17.

According to the Court’s case-law, the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the particular circumstances of the case and having regard to the criteria laid down in the Court’s case-law, in particular the complexity of the case and the conduct of the applicant and of the authorities dealing with the case (see, among other authorities,

Pélissier and Sassi v.

France

[GC], no. 25444/94,

§

67, ECHR 1999-II, and

Philis v.

Greece (no.

2) judgment of 27 June 1997,

Reports

of judgments and decisions

1997-IV, p.

1083, §

35).

18.

According to the applicant, the overall duration of the proceedings is in breach of the “reasonable time” requirement laid down in Article

6 § 1 of the Convention. The Government rejected this allegation, on the ground that several hearings were postponed either by reason of lawyers’ strikes, or because of the political elections, or finally because of the absence of some witnesses. They furthermore relied on the excessive workload of the Benevento District Court.

19.

The Court first notes that the case was not particularly complex. It observes that the hearings of 24 June 1993 and 27 April 1995 were postponed by reason of the lawyers’ strikes. In this respect, it is to be recalled that a delay in the criminal proceedings caused by a lawyers’ strike cannot be attributed to the State, whereas the period of time elapsed between the end of the strike and the new hearing is to be imputed to the conduct of the authorities (see the Portington v. Greece judgment of 23

September 1998,

Reports

1998-VI, p. 2633, §

33). In the present case the following hearings were fixed respectively at 2 June 1994 and 21

March

Reports

1997-VI, p. 2291, § 48), and has taken note that the first strike had been announced to be of indefinite duration. However, it considers that a delay of almost eleven months in scheduling the subsequent hearings is excessive and must be imputed, at least in part, to the State authorities.

20.

As regards the conduct of the authorities dealing with the case, the Court notes that the hearing of 21 March 1996 was adjourned until 28

November 1996 by reason of the political elections. Moreover, there had been long intervals between the trial hearings: from 2 June 1994 until 27

April 1995; from 28 November 1996 until 2 June 1997. These delays, which amount to a global period of more than two years and one month, cannot be excused by the volume of work with which the Benevento District Court had to deal at the relevant period. In this respect, the Court recalls that Article 6 § 1 imposes on Contracting States the duty to organise their judicial systems in such a way that their courts can meet each of its requirements, including the obligation to hear cases within a reasonable time (Portington v.

Greece judgment of

23

September 1998,

Reports

1998-VI, p. 2633, § 33).

21.

Having regard to the conduct of the authorities dealing with the case, the Court considers that an overall length of five years, eleven months and twenty-six days for one degree of jurisdiction is excessive. There has accordingly been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

22.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

D

amage

23.

The applicant seeks ITL 60,000,000 for non-pecuniary damage. He alleges that the length of the criminal proceedings against him negatively affected his reputation.

24.

The Government submit that there is no causal link between the length of the proceedings and the alleged pecuniary damage. As to the non- pecuniary damage, they maintain that a finding of a violation of the Convention would constitute sufficient just satisfaction.

25.

The Court accepts that the applicant suffered damage of a non-pecuniary nature as a result of the length of the criminal proceedings. Making its assessment on an equitable basis and having regard to the circumstances of the case, the Court awards the applicant ITL

14,000,000.

B.

C

osts and expenses

26.

The applicant claims ITL

12,779,100 for the legal costs and expenses incurred before the Commission and the Court.

27.

The Government leave the matter to be assessed by the Court in an equitable manner.

28.

The Court considers that ITL

5,000,000 is a reasonable sum and awards the applicant that amount.

C.

D

efault interest

29.

According to the information available to the Court, the statutory rate of interest applicable in Italy at the date of adoption of the present judgment is 3,5% per annum.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Holds

that there has been a violation of Article

6 § 1 of the Convention;

2.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article

44

§

2 of the Convention, the following amounts: ITL

14,000,000 (fourteen millions), for non-pecuniary damage and ITL

5,000,000 (five millions), for costs and expenses;

(b)

that simple interest at an annual rate of 3,5 % shall be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

3.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claims for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 26 April 2001, pursuant to Rule

77

§§

2 and

3 of the Rules of Court.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President