ÖZEL contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4339/98 prezentate de Yașar ÖZEL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la aprilie 2000 într-o cameră compusă din E. Palm, președinta J. Casadevall, Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Biersan, W. Thomassen, R. Maruste, judecători și grefier de secțiune al dlui O Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 1 iulie 1998 și înregistrată la 13 august 1998, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul, domnul Özel, resortisantul turc născut în 1961, este în prezent deținut în închisoarea Bayrampașa din mail. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, se pot rezuma după cum urmează. La 13 octombrie 1994, reclamantul și numit C.A. au fost arestate de polițiști din secțiunea de ordine publică a Direcției de Securitate Gayrettepe. Ei au fost suspectați că au comis un jaf cu intrare prin efracție într-un magazin de bijuterii. Reclamantul a fost reținut în incinta secțiunii în care a fost ținut timp de opt zile. El a fost apoi transferat la secția antiterorism a Direcției menționate, unde a stat șapte zile. La 27 octombrie 1994, reclamantul a fost adus în fața judecătorului care se află în apropierea instanței de securitate din statul Õstanbul, care a dispus arestarea sa provizorie. În fața judecătorului, reclamantul a declarat că a comis două jafuri și o tentativă de furt, într-o bancă și două magazine de bijuterii, pentru a procura fonduri financiare organizaționale în mod ilegal mai întâi TKEP/TKP La 29 noiembrie 1994, procurorul din apropierea Curții de Securitate a statului de Jos a pus reclamantul sub acuzare în fața Curții, compusă din trei judecători de profesie, dintre care unul se află sub jurisdicția militară. Reproșându-i reclamantului că a încercat să anihileze Constituția Republicii turce prin folosirea forței, el a solicitat aplicarea articolelor 146 din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Prin hotărârea din 4 martie 1997, Curtea de Securitate a statului a declarat pe reclamant vinovat de faptele care îi fuseseră reproșate și l-a condamnat la reținere pe viață. În hotărârea sa, aceasta a arătat că, în timpul procedurii de încuviințare, reclamantul a recunoscut infracțiunile, că a fost identificat de bijutier și de angajații magazinului și că depozițiile colegului acuzat C.A. au confirmat versiunea faptelor astfel cum sunt prezentate în actul de acuzare. La 5 martie 1997, reclamantul a formulat un recurs în recurs împotriva hotărârii menționate, solicitând o audiere publică. La 6 iunie 1997, procurorul a înaintat cazul în fața Curții de Casație, împreună cu observațiile sale scrise, în care solicita confirmarea condamnării reclamantului. La 15 ianuarie 1998, în urma unei ședințe, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. GRIFS Reclamantul s-a plâns în primul rând de faptul că, având în vedere prezența unui judecător militar în cadrul său, instanța de securitate din statul membru în cauză nu ar putea fi considerată o instanță independentă și imparțială care ar fi putut să-i garanteze un proces echitabil în ansamblul său, în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. Reclamantul declară, de asemenea, că procesul a durat trei ani și trei luni pentru două grade de jurisdicție ar fi depășit termenul rezonabil prevăzut în art. 6 alin. (1) din Convenție. În cele din urmă, reclamantul se plânge că a făcut obiectul unei discriminări în sensul articolului 14 din Convenție, prin aplicarea Legii nr. 2845 privind stabilirea și procedura cursurilor de siguranță la nivel de stat. El susține că, în versiunea sa în vigoare la momentul respectiv, legea respectivă prevedea ca persoanele judecate în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene să fie supuse unui tratament mai puțin favorabil decât cel al dreptului comun, în special în ceea ce privește regimul custodei la vedere și limitările care decurg din aceasta. În această privință, aceasta se referă la art. 6 din Convenție coroborat cu art. 14. Reclamantul se plânge de faptul că instanța de securitate din statul membru nu constituia o instanță independentă și imparțială care îi putea garanta un proces echitabil în ansamblul său și care denunța o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. În statul în care se află dosarul în fața sa, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestuia, așa cum a făcut-o reclamanta, și consideră că este necesar să o aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cererea sa și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE în scris. - (PT) - (PT) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO) - (RO)

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 42739/98

présentée par Yașar ÖZEL

contre Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le

4

avril

2000 en une chambre composée de

M

me

E. Palm,

présidente

,

M.

J. Casadevall,

M.

Gaukur Jörundsson,

M.

R. Türmen,

M.

C. Bîrsan,

M

me

W. Thomassen,

M.

R. Maruste,

juges

,

et de

M.

M. O’Boyle,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 1er juillet 1998 et enregistrée le 13 août 1998,

Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Özel, ressortissant turc né en 1961, est actuellement détenu à la prison de Bayrampașa à İstanbul.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit.

Le 13 octobre 1994, le requérant et le nommé C.A. furent arrêtés par des policiers de la section d’ordre public de la Direction de la sûreté de Gayrettepe (İstanbul). Ils étaient soupçonnés d’avoir commis un vol avec effraction dans une bijouterie. Le requérant fût placé en garde à vue dans les locaux de ladite section où il fut détenu pendant huit jours. Il fut ensuite transféré à la section anti-terrorisme de ladite Direction, où il demeura pendant sept jours.

Le 27 octobre 1994, le requérant fut traduit devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul, lequel ordonna sa mise en détention provisoire. Devant le juge, le requérant affirma avoir commis deux vols et une tentative de vol, dans une banque et deux bijouteries, afin de procurer des fonds financiers à l’organisation illégale «

le TKEP/TKP

» (Parti des Travailleurs Communistes de Turquie - Parti Communiste du Kurdistan).

Le 29 novembre 1994, le procureur près la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul mit le requérant en accusation devant ladite cour, composée de trois juges de profession, dont l’un relevant de la magistrature militaire. Reprochant au requérant d’avoir tenté d’annihiler la Constitution de la République turque par usage de force, il requit l’application des articles 146 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 sur la lutte contre le terrorisme.

Par un arrêt du 4 mars 1997, la cour de sûreté de l’Etat déclara le requérant coupable des faits qui lui avaient été reprochés et le condamna à la réclusion à perpétuité. Dans son arrêt, celle-ci releva que lors de l’instruction, le requérant avait reconnu les délits incriminés, qu’il avait été identifié par le bijoutier et les employés du magasin et que les dépositions du coaccusé C.A. confirmaient la version de faits tels qu’exposée dans l’acte d’accusation.

Le 5 mars 1997, le requérant forma un pourvoi en cassation contre ledit jugement en demandant la tenue d’une audience publique.

Le 6 juin 1997, le procureur transmit le dossier devant la Cour de cassation, en y joignant ses observations écrites, dans lesquelles il demandait la confirmation de la condamnation du requérant.

Le 15 janvier 1998, après avoir tenu une audience, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué.

GRIEFS

Le requérant se plaint en premier lieu de ce qu’en raison de la présence d’un juge militaire en son sein, la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial qui eût pu lui garantir un procès équitable dans son ensemble, au sens de l’article 6

Le requérant allègue par ailleurs que sont procès ayant duré trois ans et trois mois pour deux degrés de juridiction aurait dépassé le délai raisonnable prévu à l’article 6 § 1 de la Convention.

Le requérant se plaint enfin d’avoir fait l’objet d’une discrimination au sens de l’article 14 de la Convention, par le biais de l’application de la loi n° 2845 sur l’instauration des cours de sûreté de l’Etat et la procédure devant celles-ci. Il fait valoir que dans sa version en vigueur à l’époque, ladite loi prévoyait que les personnes jugées devant la cour de sûreté de l’Etat soient soumises à un traitement moins favorable que celui du droit commun, notamment pour ce qui est du régime de la garde à vue ainsi que des limitations qui en découlent. A cet égard, il invoque l’article 6 de la Convention combiné avec l’article 14.

EN DROIT

1.

Le requérant se plaint de ce que la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul ne constituait pas un «

tribunal indépendant et impartial

» qui eût pu lui garantir un procès équitable dans son ensemble et dénonce une violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

En l’état du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief, tel qu’exposé par la partie requérante, et juge nécessaire de la porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement.

2.

La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

AJOURNE

l’examen du grief du requérant tiré du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir ainsi que de l’iniquité de la procédure, dans son ensemble, devant celle-ci (article 6

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Michael O’Boyle

Elisabeth Palm

Greffier

Présidente