TAYDAS et ÖZER contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 48805/99 prezentată de Ișul TaYDAȘ și Esat ÖZER împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima secțiune), care se întrunește la 28 noiembrie 2000 într-o cameră compusă din președintele Palm Thomassen al meu, dnii Gaukur Jörundsson Türmen Biersan Casadevell Maruste judecători M. Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 30 aprilie 1999 și înregistrată la 15 iunie 1999, după ce a deliberat, a făcut următoarea decizie: reclamanta, inginerul și reclamantul, care exercită o profesie liberală, își avea reședința în Istanbul. În fața Curții, acestea sunt reprezentate de domnul Ali K La sfârșitul interogatoriului lor la poliție, ei au fost duși, în martie 1994, în fața unui judecător care se afla în fața Curții de Securitate a Statelor Unite ale Statelor Unite ale Americii, care a dispus arestarea lor provizorie.

În aceeași zi, domnul Taydaș a fost dus la biroul medico-legal din Istanbul. Medicul legist care l-a examinat a dispus o oprire de muncă de o zi, La 25 martie 1994, procurorul a încercat să pună în pericol sistemul constituțional și a încercat să pună în pericol sistemul constituțional. Deținută de explozivi. El a solicitat condamnarea lor în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul Penal. Prin hotărârea din 19 decembrie 1997, Curtea de Securitate a statului a condamnat fiecare reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și șase luni; pe de altă parte, a pronunțat interzicerea definitivă a funcției publice.

Reclamanții au luat măsuri împotriva acestei hotărâri, pe care Curtea de Casație a confirmat-o printr-o hotărâre din 3 noiembrie 1998. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții susțin că Curtea de Securitate a statului membru care i-a judecat nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială, pe de o parte, pentru că unul dintre cei trei judecători care au stat acolo era un ofițer al armatei care se afla în ierarhia militară și, pe de altă parte, pentru că cariera celorlalți doi judecători civili depindea de Înaltul Consiliu al Magistraturii, dintre care unul dintre membri era ministrul justiției, reprezentând autoritatea executivă. Reclamanții se plâng, de asemenea, de faptul că hotărârea lor a fost întemeiată pe conținutul depozițiilor șantajate de forță, în timpul custodiei și în lipsa unui avocat.

În această privință, dl Taydaș susține un raport medical întocmit la sfârșitul custodiei sale; în ceea ce îl privește pe dl Özer, acesta susține că identificarea făcută în fotografia sa de către un anumit Z.D., nu ar fi trebuit să fie luată în considerare de judecătorii de fond ca probe aflate în sarcina sa, din moment ce această identificare a avut loc în ședința din 28 noiembrie 1994, la care nici el, nici avocatul său nu au participat.

Cu toate acestea, în statul în care se află dosarul cauzei, Comisia consideră că nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea celui întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din convenție, în ceea ce privește prezența unui judecător militar în cadrul instanței de securitate a statului membru în care se află statul membru în care se află persoana respectivă și la data la care se desfășoară procedura în fața acesteia; prin urmare, consideră necesar ca această parte a cererii să fie adusă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește duplicarea expresă, încă pe teren la art. 6 alineatul (1), referitoare la independența și imparțialitatea celor doi judecători civili care se află în cadrul Curții de Securitate a statului, Curtea constată că reclamanții au fost informați cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestei delegări.

Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască aceste afirmații, Curtea constată că nu există nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4) din aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJOURNE Tribunalul de Primă Instanță al Curții a Uniunii Europene a Uniunii Europene (denumită în continuare "Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite"), în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție.

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 48805/99 présentée par Ișıl TAYDAȘ et Esat ÖZER contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (Première section), siégeant le 28 novembre 2000 en une chambre composée de M mes E. Palm , présidente , W. Thomassen , MM. Gaukur Jörundsson , R. Türmen , C. Bîrsan , J. Casadevall , R. Maruste , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 30 avril 1999 et enregistrée le 15 juin 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, M me Taydaș et M. Özer, sont des ressortissants turcs, nés respectivement en 1961 et en 1963. A l’époque des faits, la requérante, ingénieur, et le requérant, exerçant une profession libérale, résidaient à Istanbul.

Devant la Cour, ils sont représentés par M e Ali Kırdök, avocat au barreau d’Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit. Le 23 février 1994, les requérants furent arrêtés et placés en garde à vue par des policiers de la section anti-terrorisme de la Direction de sûreté d’Istanbul. A l’issue de leur interrogatoire à la police, ils furent traduits, le 8 mars 1994, devant un juge assesseur de la cour de sûreté de l’État d’Istanbul (« la cour de sûreté de l’État »), lequel ordonna leur mise en détention provisoire. Le jour même, M me Taydaș fut conduite au bureau médico-légal d’Istanbul. Le médecin légiste qui l’examina prescrivit un arrêt de travail d’un jour, constatant l’existence d’une lésion croûteuse, de 0.5 cm de long, sur le petit orteil gauche.

Par un acte d’accusation du 25 mars 1994, le procureur près la cour de sûreté de l’État inculpa les requérants pour appartenance à l’organisation illégale Devrimci Sol (Gauche Révolutionnaire), tentative de mise en péril du système constitutionnel et possession d’engins explosifs. Il requit leur condamnation en vertu de l’article 168 § 2 du code pénal. Par un jugement du 19 décembre 1997, la Cour de sûreté de l’État condamna chacun des requérants à une peine d’emprisonnement de douze ans et six mois ; par ailleurs, elle prononça leur interdiction définitive de la fonction publique.

Les requérants se pourvurent contre ce jugement, que la Cour de cassation confirma par un arrêt du 3 novembre 1998. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants allèguent que la Cour de sûreté de l’État d’Istanbul qui les a jugé ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial, d’une part, parce que l’un des trois juges qui y siégeaient, était un officier de l’armée relevant de la hiérarchie militaire et, d’autre part, parce que la carrière des deux autres juges civils dépendait du Haut Conseil de la Magistrature, dont l’un des membres était le ministre de la Justice, représentant le pouvoir exécutif. Les requérants se plaignent également de l’iniquité de leur procédure, affirmant que leur condamnation a été fondée sur le contenu des dépositions extorquées par la force, lors de la garde à vue et en l’absence d’un avocat.

A cet égard, M me Taydaș fait valoir un rapport médical établi à la fin de sa garde à vue ; quant à M. Özer, il soutient que l’identification faite sur sa photo, par un certain Z.D., n’aurait pas dû être prise en compte par les juges de fond en tant que preuve à charge, dès lors que cette identification avait eu lieu lors de l’audience du 28 novembre 1994, à laquelle ni lui ni son avocat n’avaient participé. EN DROIT La Cour a examiné les griefs présentés par les requérants. Cependant, en l’état du dossier de l’affaire, elle estime ne pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de celui tiré de l’article 6 § 1 de la Convention, en ce qui concerne la présence d’un juge militaire au sein de la cour de sûreté de l’État d’Istanbul, et l’iniquité de la procédure devant celle-ci ; elle juge donc nécessaire de porter cette partie de la requête à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement.

Quant à la doléance formulée, toujours sur le terrain de l’article 6 § 1, relativement à l’indépendance et l’impartialité des deux magistrats civils siégeant au sein de la Cour de sûreté de l’État, la Cour constate que les requérants ont été informés des obstacles éventuels à la recevabilité de cette doléance. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître de ces allégations, la Cour relève aucun apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen des griefs des requérants tirés de l’article 6 § 1 de la Convention, s’agissant du manque d’indépendance et d’impartialité de la Cour de sûreté de l’État d’Istanbul du fait de la participation d’un juge militaire et de l’iniquité de la procédure devant cette juridiction ;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente