SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ÖZEL c. TURCIA (Cercetarea nr. 4339/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 noiembrie 2002 DEFINITIVF 07/02/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Özel c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Caflisch Kūris Türmen Hedigan mea Tsatsa-Nikolovska H.S.
Greve judecători și a domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 17 octombrie 2002, a luat hotărârea că, adoptat la această ultimă dată procedura A la originea cauzei se află o cerere (n 4373/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Yașar Özel ( reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la data de 1 iulie 1998 în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția de la Istanbul). Reclamantul, care a fost admis în beneficiul asistenței judiciare, este reprezentat în fața Curții de către avocatul din Istanbul. Guvernul turc (inclusiv guvernul turc) este reprezentat de agentul său.
Reclamantul a declarat, printre altele, că a fost victima unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) din prezenta instanță, din cauza lipsei de independență și de injumătățire a instanței de securitate a statului care l-a judecat și condamnat, precum și a procedurii în fața aceleiași instanțe. Cererea a fost transmisă Curții la data de 1 În noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11], cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). La 4 aprilie 2000, Curtea a decis să comunice obiecțiile întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenție guvernului pârât și a declarat cererea inadmisibilă pentru surplus.
Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Prin scrisoarea din 7 mai 2002, Curtea a informat părțile că aceasta se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (1) și al articolului 3 din Convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii. De asemenea, aceasta a invitat părțile să își prezinte observațiile suplimentare privind fondul cauzei și reclamantul să își prezinte cererile de satisfacție echitabilă.
10. La 10 iunie 2002, reclamantul a transmis Curții observațiile sale suplimentare cu privire la fondul cauzei și la cererea sa de satisfacție echitabilă. 11. printr-o scrisoare din 19 iunie 2002, guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la cererea de satisfacție echitabilă. Reclamantul, Yașar Özel, resortisant turc născut în 1961, este în prezent deținut în închisoarea Bayrampașa din Istanbul. 13. La 13 octombrie 1994, reclamantul și un om pe nume C.A. au fost arestați de polițiști din secțiunea de ordine publică a Direcției de Securitate Gayrettepe din Istanbul. Ei au fost suspectați că au comis un jaf cu intrare prin efracție într-un magazin de bijuterii. Reclamantul a fost reținut pentru opt zile la sediul secțiunii menționate, apoi transferat la secțiunea anti-terorism din direcția menționată, unde a stat șapte zile.
La 27 octombrie 1994, reclamantul a fost adus în fața judecătorului-sef în apropierea instanței de securitate din statul membru al UE, care a dispus arestarea sa provizorie. În fața judecătorului, reclamantul a declarat că a comis două jafuri armate și o tentativă de jaf armat, într-o bancă și două magazine de bijuterii, pentru a furniza fonduri unei organizații ilegale, TKEP/TKP (Partea Muncitorilor Comuniști din Turcia La 29 noiembrie 1994, procurorul din apropierea Curții de Securitate a Statelor Unite l-a acuzat pe reclamant în fața Curții, compusă din trei judecători de profesie, dintre care unul se află sub jurisdicția militară. Reprovocat reclamantului că a încercat să răstoarne prin forță ordinea constituțională turcească, a solicitat aplicarea articolului 146 din Codul Penal și a articolului 5 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului.
16. Prin Hotărârea din 4 martie 1997, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la condamnare pe viață (în practică, în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 647 privind executarea pedepselor, 20 de ani de detenție efectivă și 16 ani de eliberare condiționată). În hotărârea sa, aceasta a arătat că, în timpul procedurii de încuviințare, reclamantul a recunoscut infracțiunile, că a fost identificat de bijutier și de angajații magazinului și că depozițiile colegului acuzat C.A. au confirmat versiunea faptelor astfel cum sunt prezentate în actul de acuzare. 17. La 5 martie 1997, reclamantul a formulat un recurs în recurs împotriva hotărârii prin solicitarea unei audieri publice.
18. La 6 iunie 1997, procurorul a transmis cazul Curții de Casație, împreună cu observațiile sale scrise, în care solicita confirmarea condamnării reclamantului. 19. La 15 ianuarie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 20. Înainte de reforma din 18 iunie 1999, partea relevantă a articolului 143 din Constituție care reglementează organizarea judiciară a cursurilor de securitate a statului era astfel formulată: □ Se instituie cursuri de securitate a statului însărcinat cu cunoașterea infracțiunilor comise împotriva Republicii □ ale căror caracteristici sunt enunțate în Constituție mai sus, împotriva integrității teritoriale a statului sau a unității indivizibile a națiunii și împotriva ordinii libere și democratice, precum și a infracțiunilor care afectează direct securitatea internă sau externă a statului.
Cursurile de securitate din statul membru sunt formate dintr-un președinte, doi membri titulari, doi membri supleanți, un procuror și un număr suficient de înlocuitori. Președintele, un membru titular, un membru supleant și procurorul sunt aleși, în conformitate cu procedurile stabilite prin legi speciale, dintre judecătorii și procurorii Republicii de prim rang, un titular și un supleant dintre judecătorii militari de prim rang și înlocuitorii dintre procurorii Republicii și judecătorii militari.
Președinții și membrii deținători și supleanți (...) cursuri de securitate de la … 4388 din 18 iunie 1999 privind inițierea cursurilor de securitate de la … Președintele, doi membri titulari, un membru supleant și procurorul general al Republicii sunt numiți printre judecători și procurori de prim rang, procurorii Republicii printre procurorii din alte domenii, timp de patru ani, de către Înaltul Consiliu al judecătorilor și procurorilor, în conformitate cu procedura prevăzută în legea specială. Mandatul acestora poate fi reînnoit (...) CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ÎNCHEIATĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE 22. Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care a judecat și condamnat nu constituie un tribunal echitabil și independent Pe de o parte, prezența unui judecător militar în cadrul său și pe de altă parte, din cauza absenței unui avocat în timpul reținerii sale.
El vede o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) din Convenție care, în părțile sale relevante, se citește astfel: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) □ (3) Orice acuzat are dreptul în special la: (...) (c) să se apere pe sine însuși sau să aibă la dispoziția unui susținător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la Guvernul invită Curtea să respingă cererea de neobosire a căilor de atac interne în temeiul articolului 35 din convenție.
În această privință, Tribunalul susține că reclamantul nu și-a ridicat travaliuul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din convenție și nici în fața Curții a Uniunii Europene și nici în fața Curții de Casație, în timp ce în temeiul articolului 90 din Constituție, Convenția face parte integrantă din dreptul național. Reclamantul se opune tezei guvernului și susține că, în apărarea sa în fața Curții de Securitate a statului și în apărarea sa scrisă prezentată Curții de Casație, el a solicitat întotdeauna să beneficieze de un proces echitabil. În acest scop, reclamantul susține că acest proces echitabil trebuie să se înțeleagă din cel garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție. 25. Curtea face trimitere la elementele de drept intern expuse mai sus și observă din … În consecință, o eventuală recuzare a magistratului militar din simplul motiv că făcea parte din corpul militar era în mod necesar condamnată la eșec.
Prin urmare, o astfel de afirmație în fața instanțelor naționale nu ar permite în nici un caz reclamantului să soluționeze situația denunțată, în măsura în care, după cum a amintit ea, cursurile de securitate de la ë ê t e sunt introduse prin lege (a se vedea mutatis mutandis, nr 9214/80, Cabales, Balkandali și alte c. Regatul Unit, Decizia din 11.05.82, D.R. 29, p. 176). Prin urmare, Curtea respinge excepia preliminară a guvernului. 26. Curtea consideră că, în lumina criteriilor care se desprind din jurisprudena sa (a se vedea în special hotărârea cu privire la darea în judecată a din 28 octombrie 1998, Rec., 1998, p. Guvernul susține, într-o primă etapă, că prezența unui magistrat militar în cadrul unui tribunal cu judecători civili nu constituie, în sine, o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție.
În sprijinul argumentării sale, acesta se referă la jurisprudența Curții (printre altele, hotărârile Engel și altele c. Țările de Jos Belilos c. Elveția Campbell și Fell c. Regatul Unit 28. Guvernul afirmă, de asemenea, că dispozițiile constituționale care reglementează numirea judecătorilor și legea privind magistrații militari care se află în cadrul Curților de Securitate de Stat, precum și garanțiile de care aceștia din urmă își exercită funcțiile judiciare sunt astfel încât aceste Curți să îndeplinească pe deplin cerința de independență și de imparțialitate prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție.
29. Guvernul subliniază, de asemenea, că la 18 iunie 1999 a avut loc amendamentul constituțional referitor la art. 143 din Constituție, care reglementează compoziția cursurilor de securitate de la . În special, el susține că, în urma acestui amendament, legea nr. 4390 prevede acum că funcțiile magistraților și procurorilor militari se încheie la 22 iunie 1999. Guvernul concluzionează că reclamantul nu poate avea un interes juridic în ceea ce privește încălcarea art. 6 alin. din 9 iunie 1998 (Cod 1998-IV, § 72), acesta susține că instanța de securitate din statul în fața căreia a fost judecat și condamnat nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție.
Pe de altă parte, reclamantul subliniază că amendamentele constituționale și legislative referitoare la statutul Curților de Securitate de Stat nu pot avea consecințe asupra situației sale, în măsura în care instanța de securitate a statului membru care și-a auzit cauza și l-a condamnat la 4 martie 1997, era, prin urmare, compusă din trei judecători, dintre care unul era un magistrat militar.
31. Curtea amintește că, în Hotărârile Incal c. Turcia (citată anterior) și que (citată în prealabil), Comisia a examinat deja obiecțiuni similare celor ridicate în prezenta cauză și a constatat, în special, în aceste cauze, că anumite caracteristici ale statutului judecătorilor militari care se află în cadrul cursurilor de securitate de la nivel național privind independența și imparțialitatea lor supuse cauțiunii (hotărârea Incal c. Turcia, citată anterior, p. 1571, punctul 68). Aceasta a subliniat astfel că cei interesați erau militari care continuau să se înroleze în armată, așadar în puterea executivă, pe care au rămas supuși disciplinei militare și cărora li s-au acordat ratinguri de către armată în această privință, că desemnarea și numirea lor pretindeau, pentru o mare parte, intervenția administrației și a armatei și, în cele din urmă, mandatul lor ca judecător la curtea de securitate a statului era de patru ani și putea fi reînnoit.
32. Cu toate acestea, Curtea ia în considerare informațiile guvernului potrivit cărora legislația turcă a fost modificată astfel încât să răspundă cerințelor Convenției. Cu toate acestea, Curtea precizează că sarcina sa se limitează la aprecierea circumstanțelor specifice speței ; prin urmare, nu poate fi chemată să concluzioneze că o cauză nu mai prezintă un interes juridic valabil pentru solicitant pe motiv că s-ar fi produs evoluții în legislația internă de la momentul relevant (a se vedea Sadak și alte cauze c. Turcia, Hotărârea din 17 iulie 2001, § 38). 33. În această privință, Curtea nu vede niciun motiv de dubiu față de concluzia la care a ajuns în ceea ce privește domnii. Oncal și qua .raklar, care, la fel ca reclamantul, au fost amândoi civili.
Este de înțeles în prezenta cauză că reclamantul, care răspundea în fața unei instanțe de securitate din statul statului în care se face acuzația că a încercat să răstoarne cu forța ordinea constituțională turcească, infracțiunea prevăzută și reprimată prin art. 146 alin. (1) din Codul penal, s-a temut să se prezinte în fața judecătorilor printre care figura un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, el putea, în mod legitim, să se teamă că instanța de securitate a statului de executare s-ar fi lăsat ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale.
Prin urmare, se poate considera că sunt justificate din punct de vedere juridic îndoielile pe care le are reclamantul cu privire la independența și la indulgența acestei jurisdicții (hotărârea ncal menționată anterior, p. 1573, § 72 in fil 34. Prin urmare, Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, instanța de securitate a statului membru nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. În plus, reclamantul a declarat, în conformitate cu art. 6 din Convenție, că a putut beneficia de asistența unui avocat în timpul reținerii sale și, pe de altă parte, că a fost condamnat pe baza declarațiilor sale făcute poliției.
În acest sens, art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (c) din Convenție. 36. Guvernul nu se pronunță. 37. Curtea amintește că a judecat deja în cauze similare că o instanță a cărei lipsă de independență și de imparțialitate a fost stabilită nu poate, în niciun caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 38. Având în vedere constatarea încălcării dreptului domnului Özel de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care se ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se ia în considerare prezentul În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Pagubă 40. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu material care corespunde unei pierderi de venituri echivalente cu cele 20 de ani în care va trebui să intre în închisoare și că acesta estimează că 53 280 000 000 000 de lire turce (35 520 EUR); în plus, consideră că a suferit o deteriorare morală de 50 000 000 000 000 de lire turce (33 333 EUR) din cauza condamnării sale, în special pe baza Legii privind terorismul. 41. Guvernul consideră că sumele solicitate de solicitant sunt excesive și nejustificate și, în această privință, susține că, în ceea ce privește prejudiciul material, nu există o legătură de cauzalitate între încălcare și lipsa de câștig invocată de solicitant. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că constatarea încălcării constituie o satisfacție echitabilă suficientă.
42. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu ar putea specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene s-ar fi încheiat în cazul în care încălcarea convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o despăgubire pentru prejudicii materiale Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-I, p. 284, § 85) 43. În ceea ce privește despăgubirea prejudiciilor morale, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru presupusul prejudiciu moral (hotărârea cu privire la caracterul moral, citată anterior, p. 3074, § 49). Cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată aferente reprezentării sale, reclamantul solicită în total, în sprijinul acestora, 4 226 EUR.
Această sumă include cheltuielile procedurii interne și ale celei în fața organelor convenției. 45. Guvernul susține că documentele prezentate de solicitant nu justifică suma solicitată de acesta. 46. Pe baza elementelor aflate în posesia sa, Curtea, hotărând în echitate, acordă reclamantului 3000 EUR, din care se scade suma de 630 EUR plătită de Consiliul European pentru asistență judiciară și care nu au fost deja luate în considerare în cerere. Interese moratorii 47. Curtea consideră că rata anuală a dobânzilor moratorii trebuie să se bazeze pe cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA art. 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește lipsa independenței și a imparțialității Curții de Siguranță a Țării de Justiție, a declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește privarea de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate a statului … nu este cazul să se ia în considerare celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, suma următoare, care urmează să fie convertită în lire turcești la rata aplicabilă la data regulamentului: 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată la orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, minus 630 EUR (șase sute treizeci EUR) pentru asistență judiciară de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 7 noiembrie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte
AFFAIRE ÖZEL c. TURQUIE (Requête n o 42739/98) ARRÊT STRASBOURG 7 novembre 2002 DÉFINITIF 07/02/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Özel c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , L. Caflisch , P. Kūris , R. Türmen , J. Hedigan , M mes M. Tsatsa-Nikolovska , H.S. Greve , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 17 octobre 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 42739/98) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, Yașar Özel (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 1 juillet 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant, qui a été admis au bénéfice de l’assistance judiciaire, est représenté devant la Cour par M. Kırdök, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le requérant alléguait, notamment, avoir été victime d’une violation de l’article 6 § 1 du fait du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat qui l’avait jugé et condamné ainsi que de l’iniquité de la procédure devant cette même juridiction.
4.La requête a été transmise à la Cour le 1 er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n o 11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n o 11).
5.La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article 52 § 1 du règlement).
6.Le 4 avril 2000, la Cour a décidé de communiquer les griefs tirés de l’article 6 § 1 de la Convention au Gouvernement défendeur et a déclaré la requête irrecevable pour le surplus.
7.Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur la recevabilité et le fond de l’affaire.
8.Le 1 er novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
9.Par une lettre du 7 mai 2002, la Cour a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête. Elle a également invité les parties à présenter leurs observations complémentaires sur le fond de l’affaire, et le requérant à présenter ses demandes de satisfaction équitable.
10.Le 10 juin 2002, le requérant a transmis à la Cour ses observations complémentaires sur le fond de l’affaire ainsi que sa demande de satisfaction équitable.
11.Par une lettre du 19 juin 2002, le Gouvernement a présenté ses commentaires sur la demande de satisfaction équitable. EN FAIT I.
12. Le requérant, Yașar Özel, ressortissant turc né en 1961, est actuellement détenu à la prison de Bayrampașa à Istanbul.
13.Le 13 octobre 1994, le requérant et un dénommé C.A. furent arrêtés par des policiers de la section d’ordre public de la direction de la sûreté de Gayrettepe (İstanbul). Ils étaient soupçonnés d’avoir commis un vol avec effraction dans un bijouterie. Le requérant fût placé en garde à vue pour huit jours dans les locaux de ladite section. Il fut ensuite transféré à la section anti-terrorisme de ladite direction, où il demeura pendant sept jours.
14.Le 27 octobre 1994, le requérant fut traduit devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul, lequel ordonna sa mise en détention provisoire. Devant le juge, le requérant affirma avoir commis deux vols à main armée et une tentative de vol à main armée, dans une banque et deux bijouteries, afin de procurer des fonds à une organisation illégale, le TKEP/TKP (Parti des travailleurs communistes de Turquie – Parti communiste du Kurdistan).
15.Le 29 novembre 1994, le procureur près la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul mit le requérant en accusation devant ladite cour, composée de trois juges de profession, dont l’un relevant de la magistrature militaire. Reprochant au requérant d’avoir tenté de renverser par la force l’ordre constitutionnel turc, il requit l’application de l’article 146 du code pénal et de l’article 5 de la loi n o 3713 sur la lutte contre le terrorisme.
16.Par arrêt du 4 mars 1997, la cour de sûreté de l’Etat déclara le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés et le condamna à la réclusion à perpétuité (soit en pratique, conformément à l’article 19 de la loi n o 647 sur l’exécution des peines, vingt ans de détention effective puis seize ans de liberté conditionnelle). Dans son arrêt, celle-ci releva que lors de l’instruction, le requérant avait reconnu les délits incriminés, qu’il avait été identifié par le bijoutier et les employés du magasin et que les dépositions du coaccusé C.A. confirmaient la version de faits tels qu’exposée dans l’acte d’accusation.
17.Le 5 mars 1997, le requérant forma un pourvoi en cassation contre le jugement en demandant la tenue d’une audience publique.
18.Le 6 juin 1997, le procureur transmit le dossier à la Cour de cassation, en y joignant ses observations écrites, dans lesquelles il demandait la confirmation de la condamnation du requérant.
19.Le 15 janvier 1998, après avoir tenu une audience, la Cour de cassation confirma le jugement attaqué. II.
20. Avant la réforme du 18 juin 1999, la partie pertinente de l’article 143 de la Constitution régissant l’organisation judiciaire des cours de sûreté de l’Etat, était ainsi libellé : « Il est institué des cours de sûreté de l’Etat chargées de connaître des infractions commises contre la République – dont les caractéristiques sont énoncées dans la Constitution –, contre l’intégrité territoriale de l’Etat ou l’unité indivisible de la nation et contre l’ordre libre et démocratique, ainsi que des infractions touchant directement à la sécurité intérieure ou extérieure de l’Etat. Les cours de sûreté de l’Etat se composent d’un président, de deux membres titulaires, de deux membres suppléants, d’un procureur et d’un nombre suffisant de substituts.
Le président, un membre titulaire, un membre suppléant et le procureur sont choisis, selon des procédures définies par des lois spéciales, parmi les juges et les procureurs de la République de premier rang, un titulaire et un suppléant parmi les juges militaires de premier rang, et les substituts parmi les procureurs de la République et les juges militaires. Les présidents et les membres titulaires et suppléants (...) des cours de sûreté de l’Etat sont nommés pour une durée de quatre ans renouvelable. La Cour de cassation connaît des appels formés contre les arrêts rendus par les cours de sûreté de l’Etat (...) »
21.La loi n o 4388 du 18 juin 1999 relative à l’instauration des cours de sûreté de l’Etat a modifié l’article 143 de la Constitution, ainsi libellé : « (...) Les cours de sûreté de l’Etat se composent d’un président, de deux membres titulaires, d’un membre suppléant, d’un procureur général de la République et d’un nombre suffisant de procureurs de la République. Le président, deux membres titulaires, un membre suppléant et le procureur général de la République sont nommés parmi les juges et les procureurs de premier rang, les procureurs de la République parmi les procureurs d’autres rangs, pour quatre ans, par le Haut Conseil des juges et des procureurs, selon la procédure définie dans la loi spéciale. Leur mandat est renouvelable (...) » EN DROIT I.
22. Le requérant allègue que la cour de sûreté de l’Etat qui l’a jugé et condamné ne constitue pas un « tribunal impartial et indépendant » qui eût pu lui garantir un procès équitable en raison, d’une part, de la présence d’un juge militaire en son sein et d’autre part, du fait de l’absence d’un avocat pendant sa garde à vue.
Il y voit une violation de l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...) ». 3. Tout accusé a droit notamment à : (...) c) se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent (...) » A. Sur la recevabilité
23.Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête pour non-épuisement des voies de recours internes en vertu de l’article 35 de la Convention. A cet égard, il soutient que le requérant n’a soulevé son grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention ni devant la cour de sûreté de l’Etat ni devant la Cour de cassation, alors qu’en vertu de l’article 90 de la Constitution, la Convention fait partie intégrante du droit national. Il invoque l’arrêt Ahmet Sadık c. Grèce du 15 novembre 1996 (Recueil 1996 ‑ V, p 1638).
24.Le requérant s’oppose à la thèse du Gouvernement et soutient que lors de sa défense devant la cour de sûreté de l’Etat ainsi que dans sa défense écrite présentée à la Cour de cassation, il a toujours demandé à bénéficier d’un procès équitable. Le requérant allègue, à cet effet, que ce procès équitable devait s’entendre de celui garantit par l’article 6 § 1 de la Convention.
25.La Cour renvoie aux éléments de droit interne exposés ci-dessus et observe d’emblée que la présence d’un juge militaire dans la composition des collèges des cours des sûreté de l’Etat était expressément prévue par la loi. Elle relève également que le requérant n’alléguait nullement que la législation ait été incorrectement appliquée. Il s’ensuit qu’une éventuelle récusation du magistrat militaire pour la simple raison qu’il faisait partie du corps militaire était nécessairement vouée à l’échec. Dès lors, une telle affirmation devant les juridictions nationales n’aurait en aucun cas permis au requérant de remédier à la situation dénoncée, dans la mesure où comme elle l’a rappelé, les cours de sûreté de l’Etat sont instaurées par la loi (voir mutatis mutandis , n o 9214/80, Cabales, Balkandali et autres c. Royaume-Uni , décision du 11.05.82, D.R. 29, p. 176). Partant, la Cour rejette l’exception préliminaire du Gouvernement.
26.La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment l’arrêt Çıraklar c. Turquie du 28 octobre 1998, Recueil 1998-VII, fasc. 94), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en outre que ce grief ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond 1. Sur l’indépendance et l’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat
27.Le Gouvernement fait valoir, dans un premier temps, que la présence d’un magistrat militaire au sein d’un tribunal aux côtés de juges civils ne constitue pas, en soi, une violation de l’article 6 § 1 de la Convention. A l’appui de son argumentation, il se réfère à la jurisprudence de la Cour (entre autres, les arrêts Engel et autres c. Pays Bas , Belilos c. Suisse , Campbell et Fell c. Royaume-Uni ).
28.Le Gouvernement fait également valoir que les dispositions constitutionnelles régissant la nomination des juges et la loi relative aux magistrats militaires siégeant au sein des cours de sûreté de l’Etat ainsi que les garanties dont ces derniers jouissent dans l’exercice de leurs fonctions judiciaires sont telles que ces cours satisfont pleinement à l’exigence d’indépendance et d’impartialité énoncée à l’article 6 § 1 de la Convention.
29.Le Gouvernement fait observer, en outre, que le 18 juin 1999 est intervenu l’amendement constitutionnel relatif à l’article 143 de la Constitution régissant la composition des cours de sûreté de l’Etat. Il fait notamment valoir, que suite à cet amendement, la loi n o 4390 dispose désormais que les fonctions des magistrats et procureurs militaires prennent fin le 22 juin 1999. Le Gouvernement en conclut que le requérant ne peut disposer d’un intérêt juridique quant à son grief tiré de la violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
30.Le requérant s’oppose à la thèse du Gouvernement. Se référant à l’arrêt Incal c. Turquie du 9 juin 1998 (Recueil 1998-IV, § 72), il soutient que la cour de sûreté de l’Etat devant laquelle il a été jugé et condamné ne peut passer pour un « tribunal indépendant et impartial » au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. D’autre part, le requérant souligne, que les amendements constitutionnel et législatif relatifs au statut des cours de sûreté de l’Etat ne sauraient avoir de conséquences sur sa situation dans la mesure où la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul qui a entendu sa cause et l’a condamné le 4 mars 1997, était, alors, composée de trois juges dont l’un était un magistrat militaire.
31.La Cour rappelle que, dans les arrêts Incal c. Turquie (précité) et Çıraklar c. Turquie (précité), elle a déjà examiné des griefs similaires à ceux soulevés dans la présente affaire. Elle a notamment relevé, dans ces affaires, que certaines caractéristiques du statut des juges militaires siégeant au sein des cours de sûreté de l’Etat rendaient leur indépendance et leur impartialité sujettes à caution (arrêt Incal c . Turquie , précité, p. 1571, § 68). Elle a ainsi souligné que les intéressés étaient des militaires continuant d’appartenir à l’armée, donc au pouvoir exécutif, qu’ils restaient soumis à la discipline militaire et faisaient l’objet de notations par l’armée à cet égard, que leurs désignation et nomination requéraient pour une large part l’intervention de l’administration et de l’armée et qu’enfin, leur mandat comme juge à la cour de sûreté de l’Etat était de quatre ans et pouvait se voir renouvelé.
32.La Cour, cependant, prend en considération les renseignements du Gouvernement selon lesquels, la législation turque a été amendée de manière à répondre aux exigences de la Convention. Toutefois, elle précise que sa tâche se limite à l’appréciation des circonstances propres à l’espèce ; elle ne saurait donc être appelée à conclure qu’une affaire ne présente plus un intérêt juridique valable pour le requérant au motif que des développements seraient survenus dans la législation interne depuis l’époque pertinente (voir Sadak et autres c. Turquie , arrêt du 17 juillet 2001, § 38).
33.Il lui incombe dés lors de rechercher si l’intéressé avait objectivement un motif légitime de redouter un manque d’indépendance et d’impartialité de la part de la juridiction qui le jugeait (arrêt İncal précité, p. 1572, § 70, et Çıraklar précité, p. 3072, § 38). A cet égard, la Cour ne voit aucune raison de s’écarter de la conclusion à laquelle elle est parvenue en ce qui concerne MM. İncal et Çıraklar, qui, comme le requérant, étaient tous deux des civils. Il est compréhensible dans la présente affaire que le requérant, qui répondait devant une cour de sûreté de l’Etat du chef d’accusation d’avoir tenté de renverser par la force l’ordre constitutionnel turc, crime prévu et réprimé par l’article 146 § 1 du code pénal, ait redouté de comparaître devant des juges parmi lesquels figurait un officier de carrière appartenant à la magistrature militaire. De ce fait, il pouvait légitimement craindre que la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul se laissât indûment guider par des considérations étrangères à la nature de sa cause. Partant, on peut considérer qu’étaient objectivement justifiés les doutes nourris par le requérant quant à l’indépendance et à l’impartialité de cette juridiction (arrêt İncal précité, p. 1573, § 72 in fine ).
34.Partant, la Cour conclut que, lorsqu’elle a jugé et condamné le requérant, la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul n’était pas un tribunal indépendant et impartial au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. 2. Sur l’équité de la procédure pénale
35.Le requérant allègue, en outre sous l’angle de l’article 6 de la Convention, qu’il n’a pu bénéficier de l’assistance d’un avocat durant sa garde à vue et d’autre part, qu’il a été condamné sur la base de ses dépositions faites à la police. Il invoque à cet égard, l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention.
36.Le Gouvernement ne se prononce pas.
37.La Cour rappelle avoir déjà jugé dans des affaires similaires qu’un tribunal dont le manque d’indépendance et d’impartialité a été établi ne peut, en toute hypothèse, garantir un procès équitable aux personnes soumises à sa juridiction.
38.Eu égard au constat de violation du droit de M. Özel à voir sa cause entendue par un tribunal indépendant et impartial auquel elle parvient, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’examiner le présent grief (voir, entre autres, l’arrêt Çıraklar précité, p 14, §§ 44-45). II.
39. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
40.Le requérant allègue avoir subi un préjudice matériel correspondant à une perte de gains équivalant aux vingt années qu’il devra passer en prison et qu’il évalue à 53 280 000 000 de livres turques (35 520 EUR). Par ailleurs, il estime avoir subi un dommage moral de 50 000 000 000 de livres turques (33 333 EUR) en raison de sa condamnation, notamment, sur la base de la loi sur le terrorisme.
41.Le Gouvernement estime que les sommes réclamées par le requérant sont excessives et injustifiées. A cet égard, il fait valoir, quant au préjudice matériel, une absence de lien de causalité entre la violation et le manque à gagner invoqué par le requérant. Quant au préjudice moral, le Gouvernement considère que le constat de violation constitue une satisfaction équitable suffisante.
42.Quant au dommage matériel allégué, la Cour ne saurait spéculer sur le résultat auquel la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat aurait abouti si l’infraction à la Convention n’avait pas eu lieu. Il n’y a donc pas lieu d’accorder au requérant une indemnité pour dommage matériel ( Findlay c. Royaume-Uni , arrêt du 25 février 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-I, p. 284, § 85)
43.Pour ce qui est du dédommagement des préjudices moraux, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral allégué (arrêt Çıraklar précité, p. 3074, § 49). B. Frais et dépens
44.A titre de frais et dépens afférents à sa représentation, le requérant réclame au total, justificatifs à l’appui, 4 226 EUR. Cette somme comprend les frais de la procédure interne et de celle devant les organes de la Convention.
45.Le Gouvernement soutient que les pièces présentées par le requérant ne justifient pas la somme réclamée par celui-ci.
46.Sur la base des éléments en sa possession, la Cour, statuant en équité, accorde au requérant 3000 EUR, déduction faite des 630 EUR versés par le Conseil de l’Europe au titre de l’assistance judiciaire et qui n’ont pas déjà été pris en compte dans la demande. C. Intérêts moratoires
47.La Cour considère que le taux annuel des intérêts moratoires doit être calqué sur celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne augmenté de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l’UNANIMITÉ, 1. Déclare recevable le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention en ce qui concerne le manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention quant au grief relatif au manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’İstanbul ; 3. Dit qu’il n’y a pas lieu d’examiner les autres griefs tirés de l’article 6 de la Convention ; 4. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, la somme suivante, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement : 3 000 EUR (trois mille euros ) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe sur la valeur ajoutée au toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement, moins 630 EUR (six cent trente euros) perçus au titre de l’assistance judiciaire ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 novembre 2002 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président