AFFAIRE HACI OSMAN ÖZEL c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

23.05.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE HACI OSMAN ÖZEL c. TURQUIE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 HACI OSMAN ÖZEL c. TURCIA (solicitarea nr. 3 1964/96) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 mai 2002 DEFINITIVF 23/08/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Hac Electrolux Osman Özel c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Dl Ress președinte Caflisch Kūris Türmen Zupančič Hedigan H.S. Greve judecători și al dlui V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 30 aprilie 2002, Renunță hotărârea adoptată la această dată, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (nr. 31964/96) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, Hac reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului (inclusiv Comisia) la 15 aprilie 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către dl Timuçin Bektaș și dl Nihat Toktay, avocații din Elaz (1) din Protocolul nr. 1. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului 11 la Convenție [art. 2 din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). La 30 martie 1999, Curtea a decis să comunice cererea guvernului și să o invite să își prezinte observațiile. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. În august 2001, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (3) din convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la fondul cererii și a invitat, de asemenea, părțile să își prezinte observațiile suplimentare cu privire la fondul cauzei, iar reclamantei cererile de satisfacție echitabilă. La 19 septembrie 2001, reclamantul a transmis Curții observațiile sale suplimentare cu privire la fondul cauzei, precum și cererile sale de satisfacție echitabilă. 10. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. În urma demersurilor privind o soluționare amiabilă între părți, printr-o scrisoare din 10 noiembrie 2001, recurenta a respins această propunere [art. 38 alineatul (1) litera (b) din convenție]. printr-o scrisoare din 3 ianuarie 2002, guvernul a solicitat Curții să elimine cauza rolului și a anexat textul unei declarații de soluționare amiabilă. CIRCONSTANȚELE SPĂLȚIEI 13. Reclamantul, resortisant turc, avea, în perioada faptelor, reședința în satul din Çei maimlik, Baskil (Elazć). El este fermier. 14. În 1981, Administrația Națională a Apelor (Devlet Su Șleri) - a decis să debarce terenul reclamantului pentru a construi barajul hidroelectric Karakaya. O despăgubire de expropriere stabilită de o comisie de experți din DS a fost blocată la bancă până la încheierea procedurii de expropriere 15. În 1986, ca urmare a construirii barajului Karakaya, terenul în cauză a fost inundat de apele lacului barajului. Ulterior, o despăgubire de expropriere a fost plătită reclamantului. 16. Reclamantul, în dezacord cu suma plătită de DS September 1992, o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere la Tribunalul de Mare Instanță din Baskil. 17. Prin hotărârea din 25 februarie 1993, instanța a acordat reclamantului o indemnizație suplimentară de expropriere de 680 325 000 de lire turce (TRL), însoțită de un interes moratoriu de 30 % pe an care urmează să fie calculat începând cu 17 octombrie 18 La 4 noiembrie 1993, Curtea de Casație a confirmat decizia de primă instanță. 19. DS Constituția 20. În partea sa relevantă, art. 46 din Constituție, referitor la exproprieri, prevede: (...) Indemnizația de expropriere va fi plătită în numerar și în numerar. (...) În cazul în care legea ar autoriza plăți la termen (...), fracțiunea care nu a fost plătită la vedere va fi însoțită de dobânzi moratoriu la rata maximă prevăzută pentru datoriile statului (...) Legea nr. 3095 din 4 decembrie 1984 21. La momentul faptelor, rata dobânzii moratorii aplicabilă datoriilor statului era de 30% pe an. Această rată a fost ajustată printr-o ordonanță din 8 august 1997, potrivit căreia, începând cu 1 august 1997, ianuarie 1998, rata legală era stabilită la 50 % pe an. Ca urmare a intrării în vigoare a Legii privind dobânzile legale și moratorii, dobânda datorată pentru întârzierea plății datoriilor statului a fost stabilită la rata anuală de reeșalonare aplicată datoriilor pe termen scurt de Banca Centrală la data de 31 decembrie a anului precedent, și anume o rată de 60% începând cu anul 2000. 22. La momentul faptelor, rata inflației era de 90% pe an. Efectele inflației în Turcia sunt indicate pe listele cu indicele prețurilor cu amănuntul publicate de Institutul de Statistică al Statului. Conform listei relevante, indicele inflației în februarie 1994 (la trei luni de la data hotărârii Curții de Casație) este de 3007,50, în timp ce acesta se ridică la 10592 în august 1995 (perioada de plată a indemnizației suplimentare). Reclamantul se plânge că dreptul său la respectarea proprietăților sale nu a fost respectat din cauza întârzierii administrației în plata indemnizației suplimentare de expropriere, însoțită de dobânzi moratoriu insuficiente în raport cu rata inflației foarte ridicată din Turcia. În acest sens, el invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul invită Curtea, în primul rând, să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni în temeiul articolului 35 din convenție. Acest termen ar fi început de fapt de la hotărârea Curții de Casație care confirmă hotărârea Tribunalului de Mare Instanță din Baskil. Or, reclamantul a sesizat Curtea la trei ani de la decizia internă definitivă 25. Curtea arată că motivul cu care este sesizată se referă numai la întârzierea impusă de administrație de a plăti indemnizația suplimentară de expropriere și la prejudiciul care ar fi rezultat astfel pentru reclamant. 26. Curtea constată că întârzierea în cauză a luat sfârșit la 3 noiembrie 1995, data plății sumei datorate de administrație. Prin introducerea Curții la 15 aprilie 1996, reclamantul a îndeplinit cerința art. 35 din Convenție și, prin urmare, a decis să respingă excepția respectivă. 27. În al doilea rând, potrivit guvernului, reclamantul nu a epuizat, astfel cum se prevede la art. 35 din convenție, căile de atac interne din cauza faptului că nu a exercitat corect acțiunea pusă la dispoziția sa prin art. 105 din Codul obligațiilor. Repararea pretinselor pierderi ca urmare a întârzierii în plata indemnizațiilor suplimentare ar fi fost posibilă dacă persoana interesată ar fi stabilit existența unui prejudiciu suferit dincolo de cel care se află compensat prin dobânzi moratorii. 28. Reclamantul se opune tezei guvernului și susține că această cale de atac este inadecvată. 29. Curtea amintește că a respins deja o excepție similară din partea guvernului care rezultă din neobosirea căilor de atac interne în cauza Aka c. Turcia (hotărârea din 23 septembrie 1998, Recuei l 1997-VI, p. 2678-2679, §§ 34-37). 30. Având în vedere că guvernul nu a emis nicio hotărâre judecătorească care ar putea infirma această concluzie, Curtea nu consideră necesar să se îndepărteze de la acest raționament și consideră că această excepție nu poate fi reținută. 31. Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa, (a se vedea în special Hotărârea Akkuș c. Turcia din 9 iulie 1997, Rec., 1997-IV. ) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest motiv trebuie să facă obiectul unei examinări de fond și constată, de asemenea, că acest motiv nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Reclamantul observă că valoarea despăgubirii suplimentare cu un dobândă moratoriu de 30% pe an a fost plătită la 24 de luni de la hotărârea Curții de Casație și susține că a suferit o pierdere datorată deprecierii monetare semnificative în cursul acestei perioade. În plus, regretă absența în dreptul turc a dispozițiilor care permit executarea forțată a datoriilor statului față de particulari. 33. Referindu-se la jurisprudența Curții, guvernul subliniază că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu impune o despăgubire integrală în toate cazurile de expropriere. El susține că, în acest caz, a fost menținut un echilibru corect între cerințele de interes general și imperativele de protecție a drepturilor individului. 34. Guvernul își valorifică marea marjă de apreciere în stabilirea și aplicarea ratelor dobânzii care ar face parte integrantă din politica sa de creare și de bună gestionare a serviciilor publice. 35. Curtea constată că, în urma procedurii de expropriere (punctul 14 de mai sus), reclamantului, expropriet de terenurile sale, i s-a recunoscut indemnizația care i-a fost plătită la sfârșitul procedurii de expropriere (punctul 14 de mai sus) și că Tribunalul de Mare Instanță i-a acordat apoi o compensație suplimentară cu dobânzi moratoriu la o rată de 30 % pe an de la data la care terenurile în cauză au fost inundate (punctul 16 de mai sus). Cu toate acestea, DS a plătit indemnizația suplimentară de expropriere numai la 3 noiembrie 1995, adică la doi ani de la hotărârea Curții de Casație. 36. Având în vedere cauza în ansamblu, Curtea observă că situația de care se plânge reclamantul ține de dreptul său de a-și respecta proprietățile. Având în vedere jurisprudența sa în această privință (a se vedea în special Hotărârea Akkuș menționată anterior, pp. 1303 și următoarele), aceasta trebuie să analizeze dacă a fost menținut un echilibru corect între cerințele de interes general și imperativele drepturilor fundamentale ale individului; prin urmare, trebuie luate în considerare modalitățile de despăgubire prevăzute de legislația națională și modul în care acestea au fost aplicate în cazul reclamantului (hotărârea Lithgow și alte c. Regatul Unit din 8 iulie 1986, seria A nr. 102, p. 50 alin. 120). 37. Curtea a subliniat deja că o întârziere anormal de lungă în plata unei indemnizații în domeniul exproprierii are drept consecință agravarea pierderii financiare a persoanei expropriate și plasarea acesteia într-o situație de incertitudine, mai ales dacă se ține seama de deprecierea monetară a anumitor state (a se vedea Hotărârea Akkuș citată anterior, p. 1309-1310, punctul 29). 38. În cazul de față, Curtea constată că valoarea despăgubirii suplimentare cu un interes moratoriu de 30 % pe an a fost plătită persoanei în cauză la 3 noiembrie 1995, adică la doi ani de la hotărârea Curții de Casație și în timp ce inflația în Turcia la acea dată atingea în medie 90% pe an și rata dobânzii moratorii aplicabilă creanțelor statului era de 84% pe an pentru aceeași perioadă. 39. Este de necontestat că întârzierea legată de plata indemnizației suplimentare acordate de instanțele interne se datorează numai deficiențelor administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care se adaugă la exproprierea bunurilor sale. Această întârziere determină Curtea să considere că reclamantul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor. 40. În concluzie, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 41. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se elimine numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral 42. Reclamantul solicită 212 257 de dolari americani (USD) pentru prejudiciul său material. Acesta indică faptul că această sumă corespunde diferenței dintre suma efectiv percepută în noiembrie 1995 și suma pe care Tribunalul de Mare Instanță i-a acordat-o în februarie 1993 și solicită, de asemenea, repararea unui prejudiciu moral evaluat la 500 000 USD. 43. 44. Curtea arată de la bun început că, în cazul de față, numai în cazul de față se afla în discuție întârzierea administrației de a plăti indemnizația suplimentară de expropriere (punctele 35-39 de mai sus). Prin urmare, aceasta va aprecia pierderea reală a reclamantului prin metoda adoptată deja în Hotărârea Akkuș (a se vedea Hotărârea Akkuș citată anterior, p. 1311 alineatul 35). Comisia observă că trebuie luată în considerare diferența dintre suma plătită efectiv reclamantului în 1995 și cea pe care ar fi primit-o în cazul în care indemnizația suplimentară de expropriere ar fi fost ajustată pentru a ține seama de eroziunea monetară în perioada de întârziere (punctul 18 de mai sus). 45. Întrucât a efectuat propriile calcule pe baza datelor economice relevante de care dispune (punctul 21 de mai sus), Curtea decide să acorde reclamantului o compensație de 103 000 EUR, care să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului. 46. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că reclamantul a trebuit să suporte o anumită pagubă morală care poate fi evaluată în mod echitabil la 1 100 EUR. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 47. Reclamantul nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. Or, această chestiune nu necesită o examinare din oficiu (a se vedea Hotărârea Motière c. Franța, nr. 99615/98, 5 decembrie 2000, § 26 CEDO 2000). Interese moratori 48. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata dobânzii legale aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 4,26% l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declar admisibil motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește întârzierea administrației în plata indemnizației suplimentare de expropriere, însoțită de dobânzi moratoriu insuficiente; A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 menționează că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lire turce la rata aplicabilă la data Regulamentului 103 000 EUR (cotă de trei mii EUR) pentru daune materiale ii. 1 100 EUR (o mie de sute de euro) pentru daune morale; aceste sume vor fi mai mari un interes simplu de 4,26% l an de la expirarea termenului menționat și până la plata Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 23 mai 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele