CASE OF AKA AGAINST TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Information given by the government concerning measures taken to prevent new violations. Payment of the sums provided for in the judgment.
CASE OF AKA AGAINST TURKEY (CtEDO, 2001)
Rezoluția ResDH(2001)70 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1998 în cazul Aka împotriva Turciei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 26 iunie 2001 la ședința 757 a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 54 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Aka pronunțată la 23 septembrie 1998 și transmisă în aceeași zi Comitetului miniștrilor; Amintind că cazul a fost originar dintr-o cerere (nr. 19639/92) împotriva Turciei, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 15 august 1991 în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Mevlüt Aka, un cetățen turc, și că Comisia a declarat admisibilă plângerea referitoare la încălcarea dreptului său la bucurarea pașnică a bunurilor sale din cauza întârzierii administrației în ceea ce privește plata compensațiilor suplimentare acordate de o instanță internă pentru expropriarea terenurilor sale; Amintind că cauza a fost prezentată de către Comisie la 30 octombrie 1997; întrucât, în hotărârea sa din 23 septembrie 1998 în unanimitate, Curtea a considerat, printre altele, că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; - a considerat că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească moștenitorii reclamantului care au continuat procedurile în numele său, în termen de trei luni, 1 000 de dolari americani în ceea ce privește prejudiciile morale și 9 557 de dolari americani în ceea ce privește prejudiciile materiale, sumele care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, și că dobânzile simple la o rată anuală de 5,5% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; - a respins restul cererii pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție, reguli care se aplică cazurilor transmise în temeiul art. 54 din Convenție; având în vedere obligația Turciei în temeiul articolului 53 din Convenție de a respecta aceasta, după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 23 septembrie 1998; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comitetului informații privind măsurile generale luate pentru prevenirea noilor încălcări ale aceleiași tipuri ale prezentei hotărâri (acesta informații figurează în apendicele prezentei rezoluții); Având în vedere că, la 21 decembrie 1998, Guvernul Statului pârât a pus la dispoziția moștenitorilor reclamantului decedat sumele atribuite de Curte în hotărârea din 23 septembrie 1998, Declarații, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Turciei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 54 din Convenția în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2001)70 Informații furnizate de Guvernul Turciei în timpul examinării cazului AKA de către Comitetul de Miniștri Guvernul constată că încălcările articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile de la Akkuș și Aka și în mai multe cazuri similare ulterioare au fost cauzate de dispozițiile Legii nr. 3095 din 4 decembrie 1984, care au stabilit rata statutară a dobânzilor nejustificate pe datoriile de stat la 30%, în timp ce rata medie a inflației era de 70% pe an. În urma hotărârii Curții în cauza Akkuș (amendament din 9 iulie 1997), Consiliul de Miniștri turci, prin hotărârea adoptată la 9 octombrie 1997, a crescut rata statutară a dobânzilor nejustificate pentru datoriile de stat de la 30% la 50%. Guvernul a concluzionat, totuși, ulterior, că majorarea ratei statutare la 50% nu a împiedicat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 din moment ce rata inflației era încă aproape sau chiar peste 70%. Consiliul de Miniștri turci a propus, prin urmare, Parlamentului un proiect de modificare a legii privind dobânzile nejustificate: acest amendament, fără a specifica o rată fixată, a fost destinat să alinieze rata statutară a dobânzilor nejustificate cu rata fluctuatoare a inflației în Turcia. La 15 decembrie 1999, Marea Adunare Națională Turcă a adoptat o lege (nr. 4489) care, la intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2000, a aliniat rata statutară a dobânzilor nejustificate cu rata anuală de rediscontare aplicată de Banca Centrală Turcă la datoriile pe termen scurt. Această ultimă rată este fixată și revizuită în mod permanent în raport cu rata inflației din țară. Guvernul consideră că această nouă metodă de determinare a ratei statutare a dobânzilor nejustificate va încuraja, de asemenea, autoritățile relevante să accelereze procedurile de plată. Într-un mod mai general, Guvernul ar dori să sublinieze o evoluție pozitivă a jurisprudenței interne care se referă, de acum încolo, direct la cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum sunt prezentate în hotărârile Curții Europene (a se vedea, de exemplu, hotărârile Curții Constituționale din 29 decembrie 1999, publicate la 29 iunie 2000). Guvernul consideră că aceste exemple recente sunt indicative ale voinței celor mai înalte autorități judiciare naționale de a asigura respectarea efectivă a hotărârilor Curții Europene în interpretarea dreptului turc. Potrivit Guvernului, această atitudine a sistemului judiciar este în conformitate cu angajamentele Turciei în temeiul articolului 46 alineatul (1) (ex-art. 53) din Convenție și va juca un rol important în prevenirea efectivă a încălcărilor. Guvernul este, de asemenea, convins că evoluția jurisprudenței interne, care are tendința de a acorda un efect direct hotărârilor Curții Europene, ar trebui să continue și să se extindă la toate sfera protejată de Convenție. În opinia Guvernului, măsurile menționate mai sus împiedică noi încălcări similare celor constatate de Curtea Europeană în Akkuș și Aka de asemenea, în multe cazuri similare, Turcia și-a îndeplinit, prin urmare, obligațiile în temeiul articolului 46§1 (ex-art. 53) din Convenție în aceste cazuri.