CASE OF AKA AGAINST TURKEY

Rezoluția ResDH(2001)70 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1998 în cazul Aka împotriva Turciei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 26 iunie 2001 la ședința 757 a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 54 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Aka pronunțată la 23 septembrie 1998 și transmisă în aceeași zi Comitetului miniștrilor; Amintind că cazul a fost originar dintr-o cerere (nr. 19639/92) împotriva Turciei, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 15 august 1991 în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Mevlüt Aka, un cetățen turc, și că Comisia a declarat admisibilă plângerea referitoare la încălcarea dreptului său la bucurarea pașnică a bunurilor sale din cauza întârzierii administrației în ceea ce privește plata compensațiilor suplimentare acordate de o instanță internă pentru expropriarea terenurilor sale; Amintind că cauza a fost prezentată de către Comisie la 30 octombrie 1997; întrucât, în hotărârea sa din 23 septembrie 1998 în unanimitate, Curtea a considerat, printre altele, că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; - a considerat că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească moștenitorii reclamantului care au continuat procedurile în numele său, în termen de trei luni, 1 000 de dolari americani în ceea ce privește prejudiciile morale și 9 557 de dolari americani în ceea ce privește prejudiciile materiale, sumele care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, și că dobânzile simple la o rată anuală de 5,5% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; - a respins restul cererii pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție, reguli care se aplică cazurilor transmise în temeiul art. 54 din Convenție; având în vedere obligația Turciei în temeiul articolului 53 din Convenție de a respecta aceasta, după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 23 septembrie 1998; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comitetului informații privind măsurile generale luate pentru prevenirea noilor încălcări ale aceleiași tipuri ale prezentei hotărâri (acesta informații figurează în apendicele prezentei rezoluții); Având în vedere că, la 21 decembrie 1998, Guvernul Statului pârât a pus la dispoziția moștenitorilor reclamantului decedat sumele atribuite de Curte în hotărârea din 23 septembrie 1998, Declarații, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Turciei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 54 din Convenția în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2001)70 Informații furnizate de Guvernul Turciei în timpul examinării cazului AKA de către Comitetul de Miniștri Guvernul constată că încălcările articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile de la Akkuș și Aka și în mai multe cazuri similare ulterioare au fost cauzate de dispozițiile Legii nr. 3095 din 4 decembrie 1984, care au stabilit rata statutară a dobânzilor nejustificate pe datoriile de stat la 30%, în timp ce rata medie a inflației era de 70% pe an. În urma hotărârii Curții în cauza Akkuș (amendament din 9 iulie 1997), Consiliul de Miniștri turci, prin hotărârea adoptată la 9 octombrie 1997, a crescut rata statutară a dobânzilor nejustificate pentru datoriile de stat de la 30% la 50%. Guvernul a concluzionat, totuși, ulterior, că majorarea ratei statutare la 50% nu a împiedicat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 din moment ce rata inflației era încă aproape sau chiar peste 70%. Consiliul de Miniștri turci a propus, prin urmare, Parlamentului un proiect de modificare a legii privind dobânzile nejustificate: acest amendament, fără a specifica o rată fixată, a fost destinat să alinieze rata statutară a dobânzilor nejustificate cu rata fluctuatoare a inflației în Turcia. La 15 decembrie 1999, Marea Adunare Națională Turcă a adoptat o lege (nr. 4489) care, la intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2000, a aliniat rata statutară a dobânzilor nejustificate cu rata anuală de rediscontare aplicată de Banca Centrală Turcă la datoriile pe termen scurt. Această ultimă rată este fixată și revizuită în mod permanent în raport cu rata inflației din țară. Guvernul consideră că această nouă metodă de determinare a ratei statutare a dobânzilor nejustificate va încuraja, de asemenea, autoritățile relevante să accelereze procedurile de plată. Într-un mod mai general, Guvernul ar dori să sublinieze o evoluție pozitivă a jurisprudenței interne care se referă, de acum încolo, direct la cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum sunt prezentate în hotărârile Curții Europene (a se vedea, de exemplu, hotărârile Curții Constituționale din 29 decembrie 1999, publicate la 29 iunie 2000). Guvernul consideră că aceste exemple recente sunt indicative ale voinței celor mai înalte autorități judiciare naționale de a asigura respectarea efectivă a hotărârilor Curții Europene în interpretarea dreptului turc. Potrivit Guvernului, această atitudine a sistemului judiciar este în conformitate cu angajamentele Turciei în temeiul articolului 46 alineatul (1) (ex-art. 53) din Convenție și va juca un rol important în prevenirea efectivă a încălcărilor. Guvernul este, de asemenea, convins că evoluția jurisprudenței interne, care are tendința de a acorda un efect direct hotărârilor Curții Europene, ar trebui să continue și să se extindă la toate sfera protejată de Convenție. În opinia Guvernului, măsurile menționate mai sus împiedică noi încălcări similare celor constatate de Curtea Europeană în Akkuș și Aka de asemenea, în multe cazuri similare, Turcia și-a îndeplinit, prin urmare, obligațiile în temeiul articolului 46§1 (ex-art. 53) din Convenție în aceste cazuri.

Resolution ResDH(2001)70

Concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 23 September 1998

in the case of Aka against Turkey

(Adopted by the Committee of Ministers on 26 June 2001

at the 757

th

meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of former Article 54 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Aka case delivered on 23 September 1998 and transmitted on the same day to the Committee of Ministers;

Recalling that the case originated in an application (No. 19639/92) against Turkey, lodged with the European Commission of Human Rights on 15 August 1991 under former Article 25 of the Convention by Mr Mevlüt Aka, a Turkish national, and that the Commission declared admissible the complaint relating to the breach of his right to the peaceful enjoyment of his possessions due to the administration's delay in paying additional compensation awarded by a domestic court for expropriation of his land;

Recalling that the case was brought before the Court by the Commission on 30 October 1997;

Whereas in its judgment of 23 September 1998 the Court unanimously,

inter alia

:

- held that there had been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;

- held that the government of the respondent state was to pay the applicant’s heirs who continued the proceedings in his name, within three months, 1 000 American dollars in respect of non-pecuniary damage and 9 557 American dollars in respect of pecuniary damage, sums to be converted in Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and that simple interest at an annual rate of 5,5% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

- dismissed the remainder of the claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention, rules which apply to the cases transmitted under former Article 54 of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 23 September 1998, having regard to Turkey’s obligation under former Article 53 of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the Government of the respondent State gave the Committee information about the general measures taken to prevent new violations of the same kind as that found in the present judgment (this information appears in the appendix to this resolution);

Having satisfied itself that on 21 December 1998, the government of the respondent state put at the disposal of the heirs of the deceased applicant the sums awarded by the Court in the judgment of 23 September 1998,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Turkey, that it has exercised its functions under former Article 54 of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2001)70

Information provided by the Government of Turkey

during the examination of the Aka case

by the Committee of Ministers

The Government notes that the violations of Article 1 of Protocol No. 1 in the Akkuș and Aka cases and in a number of subsequent similar cases were due to the provisions of Law No. 3095 of 4 December 1984 which fixed the statutory rate of default interest on state debts at 30%, whereas the average rate of inflation at the time was 70% per annum.

Following the Court's judgment in the Akkuș case (judgment of 9 July 1997), the Turkish Council of Ministers, by a decision adopted on 9 October 1997, increased the statutory rate of default interest on state debts from 30% to 50%.

The Government subsequently concluded, however, that the increase in the statutory rate to 50% did not prevent further violations of Article 1 of Protocol No. 1 since the inflation rate was still close to, or even in excess of, 70%. The Turkish Council of Ministers therefore laid before parliament a draft amendment to the law on default interest: this amendment, without specifying a fixed rate, was intended to bring the statutory rate of default interest into line with the fluctuating rate of inflation in Turkey.

On 15 December 1999, the Turkish Grand National Assembly adopted a law (No. 4489) which, upon coming into force on 1 January 2000, brought the statutory rate of default interest into line with the annual rediscount rate applied by the Turkish Central Bank to short-term debts. The latter rate is fixed and permanently reviewed in relation notably to the country's inflation rate. The Government considers that this new method for determining the statutory rate of default interest will also encourage the relevant authorities to speed up payment procedures.

In a more general way, the Government would like to point out a positive evolution of the internal jurisprudence which refers henceforth directly to the requirements of Article 1 of Protocol No. 1, as they are set out in the European Court's judgments (see, for example, decisions of Constitutional Court of 29 December 1999, published on 29 June 2000). The Government considers that these recent examples are indicative of the will of the highest national judicial authorities to ensure effective respect for the European Court's judgments in the interpretation of Turkish law. According to the Government, this attitude of the judiciary is in line with Turkey's undertakings under Article 46, paragraph 1 (former Article 53) of the Convention and it will play an important role in the effective prevention of the violations. The Government is furthermore convinced that the evolution of domestic jurisprudence, which tends to grant a direct effect to the European Court's judgments, should continue and extend to all spheres protected by the Convention.

In the opinion of the Government, the abovementioned measures prevent new violations similar to those found by the European Court in Akkuș and Aka

cases as well as in many similar cases. Turkey has therefore fulfilled its obligations under Article 46§1 (former Article 53) of the Convention in these cases.