AFFAIRE KÜCÜK CONTRE LA TURQUIE

Rezoluția ResDH(2002)14 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 10 iulie 2001 (definită la 10 octombrie 2001) în cauza Küçük împotriva Turciei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 21 octombrie 2002, cu ocazia celei de-a 810-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 10 iulie 2001 în cauza Küçük și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție, Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 26398/95) formulată împotriva Turciei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 24 ianuarie 1995 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către dl. Ahmet Küçük , resortisant turc, și că Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibil faptul că t ă ț ii referitoare la încălcarea dreptului reclamantului la respectarea proprie t ă ț ii sale,

din cauza întârzierii înregistrate de administra ț ia a t ă ț ii în plata unor p ă r ț i suplimentare acordate de tribunalele interne pentru exproprierea proprie t ă ț i lor sale și din cauza distan ț ii importante dintre t ă ț ile de interese aplicabile la momentul respectiv și rata medie de inflație din Turcia; întrucât, în hotărârea sa din 10 iulie 2001, Curtea, în unanimitate; - a declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; - a spus că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă următoarele sume care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data decontării, 1 000 USD pentru daune morale, 92 590 USD U.S.

pentru prejudicii materiale; 2 000 USD.

în ceea ce privește cheltuielile de judecată și cheltuielile de judecată plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei sau orice alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, iar aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu cu 6% la an de la expirarea termenului respectiv și până la plata plății; - a respins cererile reclamantului în materie de satisfacție echitabilă pentru surplus; Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor cu privire la aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție ; prin invitarea guvernului de la Tribunalul de Primă Instanță la informații cu privire la măsurile luate ca urmare a hotărârii din 10 iulie 2001, având în vedere obligația Turciei de a se conforma conform art. 46 alin. (1) din Convenție ; Având în vedere că, la examinarea acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul de stat pârât a reamintit că măsurile fuseseră deja adoptate pentru a evita noi încălcări similare (a se vedea rezoluțiile DH(2001)70 și DH(2001)71 în cauzele Aka și Akkuș împotriva Turciei), inclusiv intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2000, a Legii nr. 4489, care a aliniat rata legală a dobânzilor moratorii la rata anuală de re-suscitare aplicată de Banca Centrală a Turciei datoriilor pe termen scurt (cea din urmă rată este stabilită și revizuită permanent, în special având în vedere rata de inflație înregistrată în țară),

și a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct vizate; În conformitate cu art. 4 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și cu art. 4 alineatul (2) din convenție, în cazul în care o parte nu poate să își îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (a) sau (b) din convenție în temeiul articolului 4 alineatul (2) din convenție, aceasta nu poate fi considerată ca fiind o încălcare a obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 4 alineatul (1) litera (b) din convenție.

Résolution ResDH(2002)114 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 10 juillet 2001 (définitif le 10 octobre 2001) dans l’affaire Küçük contre la Turquie (adoptée par le Comité des Ministres le 21 octobre 2002, lors de la 810e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 10 juillet 2001 dans l’affaire Küçük et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 26398/95) dirigée contre la Turquie, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 24 janvier 1995 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Ahmet Küçük , ressortissant turc, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable le grief concernant la violation du droit du requérant au respect de ses biens,

en raison du retard mis par l’administration dans le paiement d’indemnités complémentaires accordées par les tribunaux internes pour l’expropriation de ses biens et en raison de l’écart important entre le taux d’intérêts moratoires applicable à l’époque et le taux moyen d’inflation en Turquie ; Considérant que dans son arrêt du 10 juillet 2001 la Cour, à l’unanimité ; - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 1 du Protocole n° 1 de la Convention ; - a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif les sommes suivantes à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, 1 000 dollars U.S.

pour préjudice moral, 92 590 dollars U.S. pour préjudice matériel ; 2 000 dollars U.S.

au titre des frais et dépens plus tout montant pouvant être dû au titre de la taxe ou toutes autres charges fiscales exigibles au moment du versement et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 6% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions du requérant en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 10 juillet 2001, eu égard à l’obligation qu’a la Turquie de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a rappelé que des mesures avaient déjà été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables (voir les Résolutions DH(2001)70 et DH(2001)71 respectivement dans les affaires Aka et Akkuș contre la Turquie), avec notamment l’entrée en vigueur le 1er janvier 2000, de la loi n° 4489 qui a aligné le taux légal des intérêts moratoires sur le taux de re-escompte annuel appliqué par la Banque centrale turque aux dettes à court terme (ce dernier taux est fixé et revu en permanence,

compte tenu notamment du taux d’inflation enregistré dans le pays), et a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ; S’étant assuré que le 13 novembre 2001, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant les sommes prévues dans l’arrêt du 10 juillet 2001, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la Turquie, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.